... şi nu am negat-o niciodată.
Adesea mi se întâmplă să trăiesc mai intens unele momente şi ieri a fost una din zilele în care am fost impulsivă. M-am trezit la ora 4 dimineaţa la auzirea soneriei mătuşii mele, una enervantă, de altfel, am pus înapoi capul pe perna moale şi am adormit încă 15 minute, până la ora la care chiar trebuia să mă ridic din pat.
M-am trezit, am fost la baie, m-am spălat cu apă rece pe faţă, mi-am luat somnoroasă cheile şi telefonul, mi-am îndesat neputincioasă picioarele în nişte şlapi care mi-au ieşit în faţă, deşi aveam o pereche de ciorapi groşi, astfel că mi-a rămas cam jumătate de picior în afară - m-am udat; mi-am luat repede şi geaca pe mine, am ieşit, am închis uşa în urma mea şi am coborât, fără tragere de inimă, pe scări.
Eram aproape sigură că la ora 4 şi ceva nu trece nicio maşină şi m-am trezit că alerg pe trecerea de pietoni ca o nebună. Ajunsă în faţa porţii verzi descopăr că este închisă şi caut, stângace, cheia. Până la urmă, intru în curte, încercând să mă feresc de dementa de Tara, care s-ar juca şi la ora 4; eu, nu. Urc, ajung în casă... pitica se bucură la vederea mea. Mă-sa pleacă fără să zică nimic pentru că, în caz contrar, micuţa nu s-ar mai opri din plâns. Râdem, ne uităm la TV la desene animate (habar n-aveam că la ora aia se mai difuzează desene) şi într-un final adormim amândouă cu ochii la Mickey Mouse. Dormim.
După o noapte în care am primit constant telefoane ("ce face fata?", "plânge?", "a plâns?", "e cuminte, te ascultă?" - au fost întrebări la care am răspuns la fiecare 30 de minute) m-am trezit... ameţită, merg la baie, mă uit la faţa mea... mă spăl iarăşi pe faţă, dau drumul la calculator, scot nişte lapte, îl încălzesc la microunde, pun nişte cereale peste şi aştept să se trezească în speranţa că o să pape şi ea ceva.
Merg iar la baie să caut mopul şi o aud plângând ("Doamne, sper să nu fi căzut din pat, ce mă fac, ce mă fac?"). Ajung... o văd, stând în funduleţ şi cu două lacrimi micuţe prelingându-se pe obrăjorii ei îmbujoraţi. Încep să vorbesc cu ea, o iau în braţe şi mergem la calculator unde luăm şi bolul de cereale, poate o păcălesc. Nu vrea să mănânce, dar doarme pe mine ca o maimuţică aşa că îi in capul cu o mână şi cu cealaltă încerc să scriu pe mess.
Ajung mama şi tata. Intră în casă, pitica se trezeşte şi începe să fie mai vioaie. Mănâncă nişte plăcintă (
♥) cu mere, sare pe masă, se joacă, apoi ne îmbrăcăm toţi patru şi trecem strada. Ajunşi în casă, îmi dau drumul la celălalt calculator, încep să cotrobăi prin site-urile pe care le urmăresc şi... vine şi pici la mine pe picior, după care începe să se ciupească pe mână... era linişte deplină, doar ai mei se mai auzeau în bucătărie. Aud uşa de la intrare. A venit cineva. Mă uit. Adina. Îşi trânteşte lucrurile în pat şi zice "Ce-i dezordinea asta aici?" (având în vedere că a plecat ca o nesimţită la nu-ştiu-ce oră şi nici patul nu şi-l făcuse - l-am făcut eu). Nu-i răspund. Îmi văd de treabă. Se mai învârte câteva secunde prin cameră şi zice "Dacă-mi face ceva la lucruri, îţi rup păru' din cap".
Vena de la tâmplă mi-a plesnit, pur şi simplu, şi am răbufnit: "Da' ce pula mea ţi-a făcut copilu' ăsta? Ce căcat ai cu el şi de ce, mă rog, aş fi eu vinovată dacă ea strică ceva?". Evident, am ţipat. Nu. Am urlat. Vine mama. Începe şi ea să ţipe, nu ştiu la care din noi că am fugit repede în baie, mi-am cuprins capul cu mâinile şi am ţipat în interiorul meu. Mi-am tras blugii pe mine cu mâinile tremurânde, am ieşit din baie tropăind şi căutându-mi mănuşile şi fularul, timp în care ascultam discuţia din bucătărie. Ea pretindea că nu mi-a făcut nimic şi că de când sunt în "liceul ăsta de drogaţi" vorbesc numai urât. Nu-i adevărat. Mereu am vorbit aşa dar era prea ocupată cu alte "prietene" ca să observe asta. Aaaa, şi-am mai auzit ceva gen "nu ştiţi cum se poartă cu mine". Ooooh! Vai, dar cum mă port! Exact, sunt o tâmpită.
Am plecat la 9 seara aruncându-mi în geantă deodorantul, câteva schimburi de haine şi lenjerii, mi-am îndesat în buzunarele pantalonilor cheile, telefonul, balsamul de buze şi mi-am luat cartea în mână... am plecat şi m-am străduit să ajung cât mai repede ca să petrecem cât mai mult timp împreună. Eu sunt aia care se poartă urât, ce-i drept. Mi-am găsit într-un final fularul şi mănuşile, am dat drumul mp4-ului şi am plecat grăbită, neştiind unde mă duc. Am mers până în staţie, am văzut că nu venea niciun tramvai, am intrat într-un magazin, mi-am luat o pungă de seminţe şi nişte biscuiţi, am plătit şi când am ieşit am văzut că nu mai erau aceleaşi persoane în staţie. O întreb pe o bătrânică "Nu vă supăraţi, ştiţi cumva ce tramvai a trecut?"; ea "Nu ştiu, maică...".
Când văd că vine tramvaiul care nu-mi trebuie, îmi dau seama că a trecut chiar cel... bun. Mă urc oricum şi mă aşez pe un scaun. Fredonez melodiile din playlist... după câteva minute, vreo 10 - 15, ajungem în staţia la care trebuia să cobor iar tramvaiul pe care trebuia să îl iau de fapt mă aştepta cuminţel la semafor, cu uşile parcă numai pentru mine deschise. Am fugit, înjurând în gând moşu' care era în faţa mea şi cobora parcă în slow motion... L-am prins, am ajuns acasă, mi-am făcut un lapte de bebeluşi şi am chemat-o pe S. la mine... Cam asta a fost ziua mea de ieri.
