Leapşa cu chestii preferate

Da, da, ştiu că nu am mai scris de mult timp, ştiu că am lipsit cu nesimţire şi fără niciun motiv şi nici nu am de gând să vin cu minciuni sau cu scuze false. Mi-a fost lene. Se întâmplă oricui. Poate nu 3 săptămâni, cum mi s-a întâmplat mie, dar cu siguranţă se întâmplă oricui. Sau i se poate întâmpla. Nu contează. Am primit şi eu o leapşă de la Monica şi am decis s-o onorez cât mai este caldă încă. Sau călduţă. So...

1. Să începem cu ceva simplu. Revista preferată. Argumentaţi.
Oh crap... nu am mai răsfoit de mult o revistă. Nu mă întrebaţi pe mine, copii, io-s plictisitoare şi demodată. Dar ştiu că-mi plăcea POPCORN şi BRAVO Posters... când eram şi eu topită după Twilight and stuff. Mi-a trecut vremea... a fost acum câţiva ani.
2. Culoarea preferată.
Roz. Glumesc. Dacă spun negru nu e OK, deci o să spun... verde? Turquoise.
3. Serialul preferat.
Nu ştiu ce să spun... am descoperit acum ceva timp Neveste Disperate şi am devorat toate cele 7 sezoane, mai repede decât Gossip Girl sau... The Vampire Diaries.
4. Emisiunea preferată.
Emisiune, emisiune. N-am idee. Îmi plăceau cam toate emisiunile de pe MTV. Mă mai uitam la ăia cu SPCA pe Animal Planet, la câteva pe Discovery Travel & Living (ce face plictiseala din om la sală) şi pe Reality mai erau unele interesante... Whatever, nu am una preferată şi asta pentru că nu prea deschid televizorul...
5. Cartea preferată.
Maitreyi.
6. Cântecul preferat.
Adele - Someone like you
7. Filmul preferat .
Aveam unul... dar chiar dacă acum ceva timp eram sigură că se afla printre filmele pe care aş vrea să le revăd peste ani, acum m-am răzgândit. Acum mă uit doar la filme de groază sau cel puţin asta am în plan.
8. Blogul preferat.
Mai preferat decât favoritul şi dulceaţă, adică al meu, nu poate fi niciun alt blog.
9. Cântăreţul preferat.
IDK, nu prea am eu preferaţi. Toţi cântăreţii pe care încă îi ascult au fost preferaţii mei la un moment dat.
10. Ţara preferată.
Mmm, Germania. Iubesc Germania. Nu ştiu germană.
Ca de obicei, leapşa o poate lua oricine pofteşte.

Ciupituri pe Facebook

Printre multele chestii nefolositoare pe care le poţi găsi pe Facebook, se găsesc şi ciupiturile. Neştiind pentru ce sunt ele, am apelat acum ceva timp cu încredere la Goagăl şi am găsit răspunsul pe mirobolantul TPU. Cică "e un fel de BUZZ!!!, prin care anunţi pe cineva că vrei să vorbeşti cu el". OK. Zilele au trecut şi s-au tot strâns acolo ciupituri, dar niciodată nu le-am dat atenţie pentru că nu am considerat necesar. Fără să vreau, am aruncat un ochi peste ele, şi ce am văzut m-a lăsat perplexă:

Incredibil, dar da! M-a ciupit Nicolae Guţă! Să-l ciupesc şi eu? Huh?
Pentru tine, Nicule! Acum sper să nu primesc comentarii urâte de la cei care sunt invidioşi pe mine şi pe faima mea. Mă duc să beau o cafea cu Tarja Turunen.

(cer scuze celor care au apărut mai târziu; poza nu mai este la fel de clară, s-a întâmplat o extorsiune, nu întrebaţi)

Leapşa cu cărticele

Am primit leapşa asta de ceva timp şi nu am avut timp să o onorez până acum, dar mi-am făcut azi. Îmi cer scuze pentru întârziere Monicăi şi Adelinei, care mi-au pasat-o, lucru pentru care le mulţumesc foarte mult.
Cerinţa sună aşa:

Pentru această leapşă, înşiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poţi înlocui cu o carte preferată care conţine acea literă în titlu. Ai voie să pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii.

A - A doua şansă de Jane Green
B - Bărbatul făcut din bucăţi de David Lodge
C - Celebutantele de Amanda Goldberg şi Ruthanna Hopper
D - Dădacul de Holly Peterson
E - E cineva acolo? de Marian Keyes
F - Floare-de-zapadă şi evantaiul secret de Lisa See
G - Grădina uitată de Kate Morton
H - Hoţii de frumuseţe de Pascal Bruckner
I - Imperiul Soarelui de J. G. Ballard
Î - În compania curtezanei de Sarah Dunant
J - Jemima J. de Jane Green
K - Blestemul de Jennifer Blake
L - La măsura 12 nu eşti grasă de Meg Cabot
M - Maitreyi de Mircea Eliade
N - Nevinovatul de John Grisham
O - Obscena pasăre a nopţii - Jose Donoso
P - Pe urmele lui Alice de Clare Naylor
Q - ?
R - Ruşinea de Karin Alvtegen
S - Singur pe lume de Hector Malot
Ş - Şcoală pentru soţi de Wendy Holden
T - Tu eşti tatăl copilului meu de Sandra Brown
Ţ - Ţi-am plătit-o! de Jane Fallon
U - Ultimul dintre ei - Andreas Eschbach
V - Veronika se hotărăşte să moară de Paulo Coelho
W - Flashforward de Robert J. Sawyer
X - ?
Y - Gucci Gucci Coo de Marian Keyes
Z - Zilele mele cu Renata de Alexandru Petria

Ca întotdeauna, leapşa poate fi preluată de oricine.

Leapşa: Shopping

1.Cu cine iți place să mergi la cumpărături?
Cu nimeni. Îmi place să merg singură, am încredere în gusturile mele şi ultimul lucru pe care-l vreau este să am lângă mine o persoană grăbită, pentru că eu mă hotărăsc şi foarte greu şi da, chiar pot deveni obositoare şi plictisitoare. Încerc să evit să fiu aşa.

2. Te lași influențată atunci când cumperi ceva?
Niciodată. Dacă îmi place un lucru, îl cumpăr chiar dacă nu este pe placul altora, pentru că eu îl folosesc, la urma urmei.

3. Cât reziști la cumpărături?
Oricât, doar să nu fiu presată de timp. Nu, cred că am greşit răspunsul. Cât mă ţine portofelul.

4. Pentru tine cumpărăturile sunt un mod de a te relaxa sau un rău necesar?
Un rău necesar atunci când trebuie să cumpăr ceva şi nu să-l iau eu pentru că aşa vreau, în rest totul e plăcere.
Chiar îmi place să fac cumpărături.

5. De obicei te abați de la lista de cumpărături?
Câteodată. Depinde ce-mi face cu ochiul.

6. Îți place să cumperi și pentru cei dragi sau ți se pare un calvar acest lucru?
Mi se pare, clar, un calvar! Nu-mi place să cumpăr pentru alţii, pentru că nu mă pricep să fac asta, dar aş cumpăra cu tot dragul.

7. Crezi că, uneori, exagerezi când vine vorba de cumpărături?
Niciodată nu exagerez când vine vorba de cumpărături. Poate doar când vine vorba de cărţi, că aş lua mult mai multe decât îmi permite buzunarul.

8. Ești un vânător de reduceri/promoții?
Neah. Îmi sunt indiferente. Dacă se întâmplă să pic la momentul potrivit în locul potrivit şi să găsesc ceva, numai bine. În rest nu-mi pasă. A, mi se mai întâmplă să îmi atragă lumea atenţia asupa unei promoţii şi, dacă mi se pare că ar trebui să profit de ea, o fac. Dar nu sunt genul de persoană care să vâneze la propriu pentru că, de obicei, nu sunt singura care ştie de acea reducere/promoţie şi de cele mai multe ori la ele se înghesuie tot poporul.

9. Ce trebuie să aibă un magazin ca să te atragă?
Să fie curăţenie şi ordine. Vânzătoare amabile, dar nu din acelea care stau în sufletul tău şi care-ţi suflă în ceafă. Prefer să mă autoservesc şi să cer ajutor atunci când nu găsesc ceea ce caut. În rest, vreau să fiu lăsată în pace.

10. Ce magazine ți se par respingătoare?
Cele prea înghesuite, fără spaţiu, sau în care pute. Am intrat eu undeva, era să îmi vărs micul dejun acolo. Mi se pare de prost gust să fii tratat de sus de o amărâtă de vânzătoare care, la urma urmei, ar trebui să fie la dispoziţia ta. Chestia asta am întâlnit-o de multe ori... Plus că eu sunt foarte uşor de enervat.

11. La ce articol ajungi de fiecare dată când faci cumpărături?
De fiecare dată? Cred că la îngheţată? Sau lacuri de unghii. Sau cărţi.

12. Ce nu-ți place să cumperi, deși știi că acele lucruri sunt indispensabile?
Nu ştiu ce să răspund... îmi place să cumpăr chestii cât timp cât sunt pentru mine. Nu-mi plăcea să cumpăr absorbante când vedeam un vânzător la casă (sau să cer la magazinele mici din jurul blocului), dar acum sunt OK şi cu asta.

13. Te deranjează să știi că și alții au cumpărat același lucru ca și tine?
Ştiu că e aiurea, dar da. Urăsc asta. Dacă aş putea, mi-aş face singură haine ca să nu mai existe posibilitatea să a mă întâlnesc pe stradă cu cineva care poartă acelaşi articol de îmbrăcăminte ca şi mine.

14. Ți se întâmplă des să îți cumperi un lucru iar când ajungi acasă să nu îți mai placă la fel de mult?
Oh, da. Aproape întotdeauna.

15. La cumpărături ți se întâmplă adesea să….
Mă enervez pe vânzătoare sau să mă cert cu ele. Sunt genul de cumpărător enervant carenumaipleacaodatăcemaivreaastaacumlarevederespersănumaireviiniciodatăaici.

16. Ce faci dacă vrei să cumperi ceva, ajungi la casă pentru a-l plăti dar abia acolo observi că este mult prea scump și totuși ai banii pentru a-l cumpăra: renunți la el sau îl cumperi?
De obicei verific preţul, iar dacă ajung la casă şi descopăr că este mai scump decât la raft îi atrag atenţia vânzătoarei şi-i spun că renunţ la produs. Nu-mi place să mi se întâmple asta, dar nu sunt nici genul de persoană care să fie fraierită. E de datoria lor să verifice dacă sunt corecte preţurile şi, în urma unei promoţii, să le schimbe după caz. Nu-mi pasă dacă este ieftinire, dar la scumpire e de rău.

17. Dacă observi că ceea ce vrei să cumperi este ultimul articol dar are un mic defect, întrebi dacă ți se face o reducere sau îl lași?
Îl las, dacă este chiar ultima bomboană din pomul de Crăciun. Dacă este acceptabil şi chiar am nevoie de el sau îmi place în mod deosebit, îl iau.

18. După cumpărături, ajungi acasă și observi că ceea ce ți-ai cumpărat are un defect. Ai bonul. Te intorci pentru a-l returna sau iți reproșezi și te gândești că e ultima data când ți se mai întâmplă acest lucru?
Nu mă deranjează foarte mult dacă nu este un defect important (o ruptură, o spărtură etc.) şi sunt o persoană comodă, cel mai probabil mă împac cu ideea că aşa l-am cumpărat şi aşa o să-l am. Dar este puţin probabil, pentru că sunt foarte atentă la ce cumpăr.

19. Descrie în 3 cuvinte felul în care ești tu prin magazine.
Indecisă, pretenţioasă, meticuloasă.

20. Sfatul tău pentru alții când vine vorba de cumpărături ar fi…
Nu accepta ce ţi se bagă pe gât, renunţă la ce nu-ţi convine, cumpără numai ce-ţi trebuie şi nu trece cu vederea o nedreptate (când nu ţi se dă restul corect, când un produs este stricat sau expirat, când ai plătit mai mult decât era preţul la raft - chestia asta se plăteşte scump de către angajaţi - etc.).


Leapşa este de la Simona şi o poate prelua cine doreşte. Ştiu că am întârziat mult la cealaltă leapşă, cea cu cărticelele, dar încerc să-mi fac timp pentru ea mâine. Deja am completat în minte o jumătate din ea.

Ceva adorabil

Da, ştiu că nu am mai scris de mult şi nici nu aveam de gând să o fac pentru că nu sunt în stare, dar vă las un videoclip foarte drăguţ şi ne citim mâine (atunci sper eu să postez ceva) sau când îmi vine inspiraţia.

Frumoasă eşti, fă!

11 persoane au apreciat. 1 dintre ele a considerat că tipa din poză este frumoasă, una că aceeaşi tipă are un zâmbet frumos. Altcineva, că este (sau are) cu mare şucărime pă tot Vitanu'. În schimb, o persoană este puţin sceptică cu privire la dulceaţa zâmbetului (??), iar alta crede că domnişoara (zic şi eu, la vârsta ei cum ai putea fi?) este curva ei/lui, prinţesa ei/lui.
Câţi ani are tipa din fotografie?

Leapşa onorată după doişpe noaptea

Ca de obicei, Monica a fost drăguţă şi mi-a pasat şi mie leapşa asta, numai că am fost mult prea leneşă pentru a o onora până acum. Dar niciodată nu e prea târziu, nu? So:

1. Un cuvânt de început:
Ăm.
2. My name is…
Pumpkin Pie, să zicem.
3. Adresa şi nr. de telefon:
Adresa nu contează, numărul de telefon nu-l ştiu nici eu.
4. Când v-aţi născut?
28.06.1994
5. Data, ora, ziua, luna şi anul completării oracolului:
24.07.2011 (mă simt de parcă aş fi la liceu pentru că ştiu data), ora 3:11 AM.
6. Ce animale preferaţi?
Câinii şi pisicile, porcuşorii de Guineea şi iepurii (pitici).
7. Ce sporturi vă plac? Le practicaţi?
Mmm, habar n-am. De practicat nu practic niciun sport.
8. Ce dansuri vă plac?
Baletul.
9. Ce personaje din desene vă plac?
Pfff, nu mă mai uit de mult la desene, da'... îmi plăcea Louie. =)) Şi adoram râsul lui Mandark.
10. Ce păsări vă plac?
Mmm... îmi plac papagalii Jako mult de tot şi nimfele, papagalii Ara (îmi place penajul), Cockatoo, Red Lory, peruşii, lebedele, păunii.
11. Dar flori?
Îmi plac toate florile, nu ştiu să am nişte flori preferate.
12. Vă plac cărţile?
Ce întrebare e asta?
13. Ce cântareţi/eţe vă plac?
La profilul meu puteţi vedea multe dintre trupele care-mi plac (şi cântăreţi/cântăreţe).
14. Dar actori?
Nu prea-mi plac mie actorii, mie-mi plac filmele.
15. Ce ţări vă plac?
Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, d-astea.
16. Ce maşini vă plac?
Chiar trebuie să spun? Porsche, Mercedes, Audi...
17. Dar motociclete?
Un Harley Davidson ar fi perfect.
18.Pe cine iubiţi?
Era să zic eu ceva acum.
19. Ce este băiatul?
Mmm, băiatul... nu ştiu cum să explic. Luăm un corp, punem ochi, nas, gură, urechi, mult păr şi mai punem ceva ce nu o să punem fetei.
20. Dar fata?
Fata este aia cu mai puţin păr pe corp (sau aşa ar trebui) şi cu ceva mai mult în cap, de obicei. A, şi ei, de obicei, nu trebuie să-i atârne decât... ştiţi voi. În orice caz, nu ce-i atârnă şi băiatului.
21. V-aţi plimbat vreodată cu ea (el)?
Sigur că nu.
22. Ce vreţi să deveniţi?
Medic, dar nu-mi place să răspund la întrebarea asta.
23. Cu ce echipă ţineţi?
Nu-mi place fotbal-ul.
24. Ce materii vă plac?
Cred că-mi place româna.
25. Dar profesori?
Nu prea îmi plac profesorii.
26. Vreţi să mai continuăm cu întrebările?
Depinde cu ce întrebări continuăm.
27. Ce este prietenia după dvs.?
O relaţie strânsă dintre două persoane bazată pe înţelegere, compasiune şi multă... iubire. În sensul ăla drăguţ.
28. Dar iubirea?
Bla bla blaaa.
29. Aveţi prieteni?
Nu, sunt o ciudată şi locuiesc într-o peşteră.
30. Ce este sărutul?
La genul ăsta de întrebări m-am referit când am spus că depinde.

Cine nu a luat-o până acum este invitatul meu s-o facă (am văzut că aproape toată lumea a preluat-o).

Mommy's nose is scary!

Leapşa: Ce oameni nu-ţi plac?

Miss S şi Monica mi-au pasat leapşa asta şi mi s-a părut o ocazie numai bună să-mi mai vărs şi eu o parte din frustrări.

Acestea fiind spuse...

Nu-mi plac oamenii ipocriţi. Genul de persoană care nu este destul de tare în coaie să-ţi spună "Nu, frate, nu-mi place cum te-ai tuns, nu-mi place faţa ta în general etc" în faţă, care simte nevoia să te bârfească fără să fi făcut ceva remarcabil. "Da, frate, şi a ieşit pe balcon după."

Nu-mi plac oamenii insistenţi. Care te sună din cinci în cinci minute să se asigure că nu ai uitat ceva acasă (ceva care este pentru ei, bineînţeles), care îţi reamintesc de 10 ori pe minut un lucru pe care îl ştii deja sau care, când te aşteaptă undeva, te sună încontinuu să te întrebe când ajungi.

Nu-mi plac oamenii care au prea multă încredere în ei. Nu mă înţelegeţi greşit, e absolut OK să ai încredere în tine, dar nu e OK şi să crezi că toţi bărbaţii se holbează la tine, că toţi tipii care vând îngheţată vor să flirteze cu tine, că atragi atenţia tuturor oamenilor, de ambele sexe şi că eşti frumoasă de spargi. Mai ales în condiţiile în care tu doar îţi doreşti să fii acea persoană, nu şi eşti. În realitate, nimeni nu se uită la tine. Dar asta nu trebuie să te descurajeze, ştii?

Nu-mi plac oamenii care cred că au dreptate când nu au. Cei care, atunci când văd că ai argumente solide şi ei nu se bazează decât pe o părere şi pe nişte argumente gen "Da, frate, da'... nu ştiu, ţi-am zis, eu aşa cred". Şi după ce folosesc argumentele zic "Bine, hai să nu mai discutăm despre asta". Bineînţeles, cum să recunoşti tu că ai greşit, că nu ai dreptate? TU eşti ATOTŞTIUTOR.

Nu-mi plac oamenii foarte curioşi. Care vor să ştie foarte multe detalii, care pun prea multe întrebări, care, atunci când ai o problemă, te întreabă ce-ai păţit fără să le pese într-adevăr, ci doar de curiozitate.

Nu-mi plac oamenii care vor atenţie. Persoanele alea care vor să fie în centrul atenţiei chiar cu preţul de a deveni penibile încercând. Care ar fi în stare şi să se tăvălească pe jos în căcat într-o cocină de porci, dacă asta ar face ca oamenii să le arunce priviri şi să le bage în seamă.

Leapşa merge la oricine doreşte să o preia.

Leapşa: Ce cărţi o să citiţi în această vară?

Probabil vă daţi seama că nu am cum să spun toate cărţile pe care o să le citesc în această vară. Cine ştie prin ce librărie mă mai pierd cu orele şi sparg banii vara asta? Şi, oricum ar fi, n-aş putea să stau pe uscat. Dacă nu mai am ce să citesc, iau o carte la întâmplare din bibliotecă şi gata.

Păi, în primul rând, pentru liceu, am de citit aşa:
- Enigma Otiliei, de G. Călinescu
- Nuntă în cer, de M. Eliade
- La ţigănci, de M. Eliade
- Pădurea spânzuraţilor, de L. Rebreanu
- Cel mai iubit dintre pământeni, de M. Preda
- Moromeţii, de M. Preda

Ce vreau eu să citesc (asta aşa, pe termen scurt):
- Ex-ii anonimi, de Lauren Henderson
- Celebutantele, de Amanda Goldberg şi Ruthanna Hopper
- E cineva acolo?, de Marian Keyes
- Pe urmele lui Alice, de Clare Naylor
- Mincinosul, de Stephen Fry

Şi cam atât, deocamdată.
Leapşa este de la C.L.M. şi o poate lua oricine doreşte.

Nu-mi pasă

Nu ştiu voi, dar eu am râs cu lacrimi. Ştiam melodia de mai mult timp şi am încercat să o caut acum câteva luni, dar nu-mi mai aduceam aminte decât că mă făcuse să râd foarte tare.
Care e ideea? Păi e o piţipoancă urâtă care a făcut un videoclip căcăcios în care au apărut câteva ameţite, un râu (?!), o maşină de teren, nişte motociclete şi un idiot care se aruncă intenţionat (cred) de pe un...motor sau ceva.
Despre ce este vorba în melodie? Tipa urâtă s-a săturat să se trezească la 7, să meargă la şcoală, să dea teste şi alte chestii pe care le fac idioţii ăia tocilari. Ea vrea să stea pe mess, să doarmă şi să meargă prin baruri. "M-am săturat de tot, am să las şcoala, îmi doresc libertatea", da?
Ce mi-a plăcut foarte mult? Mi-au plăcut hainele roz, bronzul neuniform, mi-a plăcut că stătea pe motocicletă şi se mişca de parcă ar fi mers cu 200 km la oră, cum se uita direct în cameră, dansul fetelor din spate a fost demenţial şi schemele pe care le făcea tipul cu cască pe cap au fost mai mult decât tari. Genial, frate. A fost mişto când se juca pe nisip pe la 3:04. Parcă ar fi fost în plină şedinţă de spiritism sau exorcizare.
Şi, btw, ea a fost înaintea Rebeccăi Black.
O fi dat bac-u'?

Tatuajele sunt, mişto

Dumnezeu e, cu noi

(click pentru mărire)

Sursă imagine.

Când eşti cu un părinte în cameră

1. Nu dai click pe link-uri dubioase primite pe messenger. 

Mai ales când link-ul conţine nume de site-uri porno cunoscute, ca redtube. Doar laşi pe mai târziu, când poţi să-ţi înjuri amicul în voie.

2. Nu vorbeşti pe messenger decât dacă persoana cu care pălăvrăgeşti ştie că e cineva în spatele tău. 

Orice om mai scapă câte o înjurătură. Şi prietenii se pricep foarte bine să complice lucrurile. Gen "Da, frate, şi toată clasa a luat 3 la mate...". Chiar dacă era o glumă. Pun pariu că n-o să te creadă.

3. Închizi tab-urile de la orice site şi revii când eşti singur.

Eu eram ieri la Carbonaru şi, deşi nu-mi dădeam eu seama, scria mare şi roşu "Sex în grup. Amânare". Credeţi-mă, mi-a luat 5 minute să-i explic mamei că este o glumă. Bine că am găsit aia cu "Nota: Nu v-a suparat gluma cu sexul in grup, nu?", m-a salvat...

4. Nu asculţi muzică "cu prostii". 

Poate doar d-aia cenzurată. Da' eu urăsc cenzura... Dacă tot asculţi, încearcă să asculţi melodii cântate într-o limbă pe care părinţii tăi n-o cunosc. Încercaţi... somaleza, de exemplu. Bine, nu ştiu ce melodii în somaleză puteţi asculta. Vă descurcaţi voi.

5. Nu vorbeşti la telefon.

Mama are prostul obicei să intervină în discuţie, de parcă am fi într-o conferinţă. Ultima dată când am încercat să vorbesc cu tata la telefon am zis că mă dau cu capu' de pereţi, pentru că, pur şi simplu, nu mă lăsa să vorbesc cu el, deşi erau banii mei şi vorbeam la telefonul meu. Câteodată mă întreabă "Cu cine vorbeşti?". Dacă fac greşeala  să-i răspund, îmi cere detalii încă vreo cinci minute şi ajung să vorbesc în paralel. Bineînţeles, convorbirea mea se încheie cu un "Pot să te sun eu peste cinci minute, te rog?". Chiar dacă nu vorbesc prea des la telefon.

6. Te prefaci că faci orice altceva decât făceai iniţial.
De exemplu, poţi să pari preocupat de un joculeţ. Eu vă recomand QWOP, dar numai în cazul în care aveţi nervi de oţel şi tastatură rezistentă. Nu am ajuns decât pe la 18, dar domnişorul a reuşit să ajungă pe la 50 şi ceva. Eu mi-am băgat picioarele, până la urmă.
Later edit: Domnişorul a trecut de 100. WTF.

Cum să fii nesimţit în parc

Ieri am ieşit cu rolele cu două dintre prietenele mele, Ruxi şi Andrada. Mă plictisisem grav în casă şi, decât să stau să-mi frec ochii de monitor, să dorm ca nesimţita sau să fac orice altceva singură, am zis că e OK să ies şi eu pe afară, doar am luat vacanţă, ce pana mea! Este de la sine înţeles că, într-un parc aglomerat ca IOR-ul, nu ai cum să nu dai peste imbecili. În cazul în care doar vă visaţi nesimţiti de parc pentru că nu ştiţi cum să procedaţi exact, vă invit să citiţi acest mic ghid practic despre "Cum să fii nesimţit în parc".

1. Ieşi în grupuri mari, nu mai mici de 20 de persoane. Trebuie neapărat să ocupaţi tot trotuarul şi să vă prefaceţi că nu auziţi niciun "Pardon!", "Îmi daţi şi mie voie?" şi că nu simţiţi niciun cot în cap. Trebuie să fiţi nesimţiţi până la capăt şi, în cazul în care cineva chiar reuşeşte să treacă printre sau pe lângă grup, neapărat trebuie să strigaţi ceva gen "Ce cur ai!" (asta în caz că nu eşti cu nevasta), "Făăă, palalilo!" etc.
Mic pont: Încearcă şi nişte avansuri, poate te alegi cu o pirandă pentru acasă. Ca un fel de bonus, înţelegi?

2. Ia-ţi câinele în parc şi lasă-l pe jos, fără să-l ţii în lesă. Aşa se va putea plimba printre picioarele oamenilor şi va putea fi călcat de biciclete, role, maşini etc. mult mai uşor. Arată-te indignat/înjură în cazul cineva chiar calcă pe cap câinele, chiar şi din neatenţie. Adică... oricine ar fi, este un nesimţit că îndrăzneşte să nu fie atent sau că nu poate să-ţi ocolească javra care-i sare în faţă.
Mic pont: Încearcă asta şi pe stradă. 


3. Ia un ham copilului şi lasă-l să se îndepărteze de tine. Fraierii care vor să treacă vor trebui să sară peste sau să-ţi ia copilu' în picioare. Asta nu este deloc important. Să fii sigur că oamenii se vor gândi la puradel înainte să se gândească la picioarele/mâinile/capetele lor. Nu i se va întâmpla nimic. Dacă se întâmplă, ştii ce să faci.
Mic pont: Îi poţi pune o ciocolată în mânuţe şi-i poţi da drumul să pună mâna pe oameni. Când îl vor vedea aşa mic şi drăgălaş, nu vor comenta nimic. 


4. Dacă există un lac, o fântână sau chiar şi o mică baltă, ia-ţi toţi copiii şi du-i la scăldat. Vor fi fericiţi pentru prima baie din an şi se vor distra pe cinste. Ceilalţi vor fi invidioşi pe voi pentru că vă distraţi aşa de bine.
Mic pont: Lasă-ţi copiii să alerge pe alee dezbrăcaţi sau faceţi un concurs "Cine udă cei mai mulţi trecători". Cine nu înţelege că trebuie să râdă şi nu să fie dezgustat, e prost.


5. Du-ţi câinele la cişmea şi lasă-l să lingă chestia din care ţâşneşte apa (ia-l în braţe dacă este de talie mică/mijlocie). Până la urmă, care-i problema? Cine nu vrea să bea după câinele tău să-ţi ia apă de acasă!
Mic pont: Poţi să te speli şi pe faţă, mâini şi/sau picioare în acelaşi loc. De fapt, poţi să faci orice, numai să stai acolo cât mai mult timp.

6. Scoate din casă vreo 5-6 prieteni şi luaţi 2-3 pungi mari de seminţe. Totul se scuipă jos, cu multă salivă, ca să sară bine de tot din gură. Ca să fiţi şucari, puteţi să scuipaţi în sus/pe spate/în părţi, în cazul în care celor din jur le este poftă de seminţe.
Mic pont: Staţi pe o bancă şi faceţi concursul cu "Cine scuipă mai departe" când trec oameni.


Şi acum, ca un BONUS, o să vă explic cum să faci un videoclip ca un baştan în câţiva paşi simpli:
- ieşi în parc când este multă lume
- iei un prieten cu o cameră
- iei un alt prieten care să ţină un casetofon
- filmezi în mulţime
- faci playback după melodia care se aude în casetofon
- dansezi şucar pe melodie
Micuţe ponturi: Nu lua în seamă râsetele celorlalţi; ei nu-şi permit cameră HD ca a ta şi, mai mult ca sigur, sunt invidioşi pe tine. Nu te întoarce de la cameră nici dacă te muşcă un câine de picior. Încearcă să-ţi aduci aminte versurile. Ştiu că este greu pentru că nu ai memoria bună, dar fă un efort. Eventual, poţi să pui pe cineva care ştie să scrie să facă un... ceva de pe care să citeşti versurile. E mai greu dacă doar silabiseşti.

Sper să aveţi o duminică frumoasă şi să încercaţi cât mai repede sfaturile mele.

Clătite

Pentru că Andrada şi Monica mi-au făcut poftă de clătite, mi-am făcut şi eu azi. După ce m-am chinuit şi m-am minunat de cât de bine... arată şi miros, m-am dus la frigider să caut ceva să bag în ele. Şi a fost gen "WTF?!", pentru că am găsit doar aproximativ nimic în frigider cu care să le umplu.
Acum mă uit la ele. Poftă bună mie...

Reguli

Niciodată, dar niciodată nu am suportat să mi se umble în telefon. Niciodată. Bă, e telefonu' meu. Nu contează că poate nu răspund la el niciodată şi că trimit doar ocazional câte un mesaj. Nu că aş avea ceva de ascuns neapărat, dar nu-mi place. Eu nu umblu în telefonul nimănui decât cu permisiune şi nu cotrobăi prin mesaje/numere de telefon pentru că, pur şi simplu, nu e treaba mea şi nu îmi place. 

De asemenea, când ies afară, nu-mi iau telefonu' cu mine, pentru că eu cred că eşti nesimţit dacă ieşi cu cineva şi stai să vorbeşti cu altcineva la telefon. Dacă îl iau, totuşi, îl pun pe silent sau îl închid. Nu poate fi nimic atât de important şi, în general, fac urât când mă sună cineva pentru căcaturi gen "Vaaai, măi Gabi, da' ce mai faaaci? Da' nu te-am mai văzut de mult!!! Da' când mai ieşim şi noi la un suc? Da' nici nu mai ştiu cum arăţi! Da' şi ce mai zici? Băi Gabi, da' mi-am luat o pisică şi uite, mi-a fătat!!! Da, uite, unu' e negru, unu' este alb, unu' seamănă cu un tigruţ şi unu' este maro!!! Da, şi nici nu ştiu ce nume să le pun... că tre' să mai crească, nici nu ştiu care e fată şi care e băiat.". Sau închid pur şi simplu.

Aseară urcam în casă şi, când sun la interfon, răspunde mama şi ţipă "Băăăăi, vino sus să-ţi iei chei că noi plecăm la cumpărături!!!!". Sau poate doar era stricat interfonu'. Zic "Nu asta făceam să ştii... am sunat la interfon să te întreb ce mai faci.". Îmi deschide, urc şi, când intru, văd telefonu' meu pe masă. Ce Dumnezeu?

Mama: A, bine că ai venit, că am sunat-o şi pe Simona pe ambele telefoane că noi plecam şi nu aveai chei...

Eu: Da' am fost doar până la magazin, aţi înnebunit? Unde crezi că m-aş fi dus cu papucii ăştia mărimea 46 în picioare?

După două minute îmi pică fisa: a sunat-o pe Simona pe ambele telefoane. Băi, eşti tâmpit? 

O întreb: De unde ai tu numerele Simonei?

Mama: De la tine din telefon.

Eu: Cum adică?

Mama: Hai, băi, termină.

Eu: Băi, stai aşa, adică tu îmi umbli în telefon?

Am plecat din bucătărie trântind uşile şi m-am închis în cameră. După ce am înjurat în gând vreo 20 de minute, mi-am revenit. De acum telefonu' o să stea numai la mine... sau, dacă nu, îl las să cadă pe ghenă. Măcar să ştiu un lucru, dacă tot suntem nesimţiţi în halu' ăsta. Acum am sunat-o pe mama şi am ţipat bine de tot în telefon, după ce i-am făcut morală şi am ameninţat-o că, dacă se mai întâmplă să-mi umble chiar şi o singură dată în telefon, îl sparg cu ciocanu'.

Ah, şi urăsc oamenii care te întrerup când vorbeşti la telefon. Băi, deci nu suport. Vezi în pana mea că vorbesc la telefon, lasă-mă să vorbesc, nu mă mai  întrerupe! Pe seară, am mai ieşit o dată afară şi m-a sunat văr-miu să îmi zică... ceva. Şi, în timp ce vorbeam, Simona se maimuţărea pe fundal: "Cine e? Ce zice? Băi, cu cine vorbeşti? Da' despre ce e vorba? Zi-mi şi mie. Cu cine vorbeşti, mă?". Până o să fac eu o criză de nervi pe stradă şi o să o învăţ cum tre' să te comporţi când cineva vorbeşte la telefon.

Deci, recapitulăm:

1. Nu se umblă în telefonul altcuiva niciodată. (poate doar dacă este găsit pe undeva împrăştiat pe asfalt sau dacă îţi dă voie/te roagă să cauţi ceva)

2. Nu se vorbeşte la telefon cu orele când eşti cu cineva afară. 

3. Nu se deranjează o persoană care vorbeşte la telefon. 

Doliu

Micuţa mea,

Credeam că totul este bine. Ce s-a întâmplat? De ce nu mi-ai zis nimic? Nu m-aş fi aşteptat la asta niciodată, nu te-a trădat niciun gest...
Ştii că mami te iubeşte mult mult mult, nu? Să nu uiţi asta, nici măcar acum, când ochişorii tăi sunt închişi pe vecie.
Scuze dacă te-a sufocat ultima mea îmbrăţişare. Voiam să te mai simt o dată lângă inima mea. Sper că eşti liniştită şi că te joci undeva, pe o pajişte verde, cu toţi ceilalţi micuţi.
Vreau doar să ştii că atât am putut. Dacă ar mai fi fost ceva de făcut, nu aş fi ezitat. Îmi pare rău şi-mi va părea întotdeauna. Sper să mă ierţi şi să fii fericită, suflet drag, pentru că te-ai stins mult prea devreme.
Tu aveai tot cerul pentru tine... mai ştii? Cum ne uitam pe fereastră şi ţi l-am promis ţie pe tot? Dacă o să te răzgândeşti vreodată, vreau să ştii că tot al tău este. Iartă-mă.
O să te iubesc mereu,

Mami

Un km de dulce

Când ai chef de râs... ai

Mai ştiţi gluma cu pulverizatorul şi strănutul? Gen "hapciu" şi stropeşti cu apă? Să creadă lumea că îi stropeşti cu... ? O poţi vedea aici.
Ieri am zis să încerc şi eu, să văd ce iese... :))
Cele mai amuzante reacţii:
- Blonda: "Ewww, m-ai flegmaaat!!!"
- Roxana, care s-a enervat destul de urât, ceva gen "Da' mai pune şi tu mâna la gură!!!" (după ce am "strănutat" de vreo 2-3 ori pe ea)
- Andrada, care era săraca total scârbită de faptul că strănut pe ea... în curte îi şoptea Roxanei că nu are şerveţele să se şteargă
- Alexandra B., care râdea şi mă întreba "Frateee, ai strănutat? :))" şi care, ulterior, se ferea de mine
- Bodyguard-ul tânăr, care nu-şi dădea seama ce s-a întâmplat dar care a zis, după, că n-a mai râs aşa de bine din clasa I
- Tipul cu tricou albastru, care a exclamat, după ce şi-a dat seama că eu am cam strănutat umed pe mâna lui,  "Shiiiiiit!!!"
Bineînţeles că, în timpul ăsta, oamenii din jur jucau şi ei teatru... eu îmi ceream scuze şi ziceam că mă simt foarte prost... până la urmă totul s-a terminat cu bine, fără să îmi iau vreun pumn în moacă.
A, de menţionat este şi Alexandra mea, care, fiind fată finuţă, nu mi-a zis decât "Noroc!".
N-am mai râs aşa de bine de mult. Totuşi, parcă nu aş avea curaj să fac asta oriunde, că, na, nu ştii peste cine dai şi cum poate reacţiona cineva. =)) A fost GENIAL.

Inside your porcelain fists, your palms begin to crack

Păcat

Absolut trist.

Obsesie

De ce trebuie să fie aşa de drăăăăăăguţăăăăă? Cred că m-am uitat de vreo 3454531051524165415312141564412 ori la videoclip şi tot nu m-am săturat. E normal?

Probabil cea mai deşteaptă fiinţă

Pumpkin Pie: probabil este foarte desteapta. vezi? are si chihuahua

X: daa ji e ji ft frm X: : X vleau j yo cutz d`alaa

Pumpkin Pie: da' tu nu poti sa vorbesti normal?

X: bda scz :P

Pumpkin Pie: am inteles tot ce trebuia sa inteleg. tu cat crezi ca ai iq-ul?

X: snt aja dejteapa k nimen nu poa` smi afle ip`u

Pumpkin Pie: asa este

Vă rog să nu fiţi răi.

Hide your kids, hide your wife

Ajung acasă. Mă descalţ şi mă uit dacă este cineva. Învârt cheia în uşă şi dau interfonul pe... silent, că n-am chef de nimeni. Apoi deschid calculatoru'. Merg şi la bucătărie, iau frigiderul la control. Îmi scot să-mi fac un sandviş. Las lucrurile pe masă şi îmi pun muzică. Este 9, deci sperăm că nu se supără nimeni dacă dau la maxim. Sau? E, oricum nu contează.

Îmi fac sandvişul, dau muzica încet, mă aşez în pat şi caut telecomanda. O găsesc sub mine după vreo cinci minute. Dau drumu' la TV şi încep să butonez, în speranţa că o să găsesc ceva interesant. Până la urmă, las pe Animal Planet şi îmi continui... micul dejun. În acelaşi timp scriu şi un mesaj şi... mi se pare că aud ceva. Zic că iar delirez şi-mi văd de treabă, că doar s-a mai întâmplat să mi se pară.

După vreo 10 minute, aud acelaşi sunet. Ies pe hol şi fixez cu privirea uşa. De acolo se aude. Mă uit pe vizor, nu e nimeni.
"Da, deci mi s-a părut."
Mă duc spre pat, iar se aude. Ce Dumnezeu?! Merg iar la uşă şi dau s-o deschid şi îmi dau seama că se împinge ceva sau cineva în uşă. Băăăi, wtf? E o glumă? Dacă da, e una extrem de proastă! Sun pe cineva să iasă pe scară să vadă ce este şi îmi spune că e un bărbat negru îmbrăcat în negru care pare beat şi-şi clatină capu'.

O, da. Ce fac? Chem poliţia? O să par stupidă. Chem pe cineva să-l ia de acolo? Poate e periculos. Bine, nu fac nimic, poate pleacă. Închid uşa şi sus, şi jos, de câte două ori. Ce să fac? Mă duc îngrozită la baie, îmi fac un duş. Mă plimb prin casă în prosop şi papucei şi aud un fâşâit, apoi câţiva paşi, uşa de la lift care s-a trântit zgomotos şi liftul care pleacă. Deschid uşa, nu mai era nimeni acolo. Totuşi, mirosea a băutură şi a... nu ştiu cum să spun eu... pişat. Îmi pun mâna la nas şi intru în casă repede, să nu cumva să intre şi mirosul.
Habar n-am cine este nenea, de unde a apărut şi cum a intrat în scară. Bănuiesc că nu a rupt uşa, nu? Deci, logic, cineva i-a dat drumu'. Ori a intrat cu cineva, deşi este puţin probabil.

Acum, eu nu ştiu de ce avem interfon. De ce mai este pus, dacă poate intra oricine în scară? Zic şi eu.
Mi s-a întâmplat acum două zile (parcă) să sune un bărbat la interfon şi să-mi zică "Deschide!". Ştiţi povestea?
Întreb "Cine este?"
"La 52, nu merge intefonu'!"
"Păi şi este problema mea? Este problema dumneavoastră că nu merge interfonul la 52."
"Îmi deschideţi şi mie, vă rog?"
"NU."

Şi a închis. :(

Să mai râdem puţin, că-i gratis

Ştii tu...

Ai considerat întotdeauna că eşti cea mai bună. Nu am vrut să te contrazic. Te-am lăsat să trăieşti în lumea ta plină de superficialitate. Orgoliul ţi se varsă prin scurgerile de preaplin. Nu ştiu cum ai loc de tine, în tine. Te reverşi. Arunci asupra celorlalţi frustrările tale şi umezeşti umerii încărcaţi ai celor pe care îi consideri prieteni, dar nu ai admis niciodată că ai făcut asta. Ba mai mult, te-ai descurcat întotdeauna singură şi, chiar de ştiai că greşeşti, ai refuzat ajutor preţios. Ai mers drept şi uite, ai dat cu nasul de zidul nepăsării.

Ce, scumpa mea, ai rămas singură? Poate că trebuia să te gândeşti la asta când ai călcat peste capetele celor care îţi ascultau chiar şi cele mai mari minciuni. N-ai ştiut, draga mea să fii sinceră niciodată, tu înfloreai până şi minciunile. În schimb, ai pretins întotdeauna ca oamenii din jurul tău să fie sinceri şi întotdeauna săritori, chiar şi după ce ai refuzat în scârbă mâna ce ţi-au întins-o de atâtea ori. Poate ar trebui să-ţi dea de gândit că oamenii nu-ţi mai răspund la telefoane şi până şi simplele conversaţii pe messenger par scrise în grabă.

Ai stat sus, acolo, pe piedestalul tău şi nimeni n-a făcut efortul să te dea jos pentru că este evident: odată şi odată, tot o să cazi. Prea ai nasul pe sus şi uiţi că ai ajuns unde eşti numai împinsă de la spate. Termenul de "prieten" ţi-e cam străin, ai în jur numai cunoştinţe care te evită. Ce, nu-i aşa? Ba cum nu? Când ai alunecat prima dată de acolo de sus, au sărit mulţi să te ajute şi au făcut-o cu toată bunăvoinţa. Tu însă ai hotărât că, decât să accepţi o mână caldă şi câteva mângâieri pentru rănile proaspete, mai bine te retragi într-un colţ şi ţi le lingi singură. Ca o căţea, ar zice unii.

Poate şi eu am fost prostănacă şi am crezut prea mult într-un om care m-a dezamăgit de atâtea şi atâtea ori. Dar am zis să-ţi mai acord o şansă. Şi încă una, şi încă una. Până când am zis "Gata! Mi-a ajuns!". Adevărul este că mă scârbea fiecare lucru pe care-l auzeam despre tine pentru că nu mai erai cea pe care o cunoşteam. Fiecare om se mai schimbă, aşa m-am schimbat şi eu. Că atunci când te schimbi este normal să îţi speli inima de amintiri neplăcute şi să îmbraci haine noi, cu mult mai protectoare. Vezi? Mi-am luat o haină antiglonţ, pentru inimă.

Aşa cum era de aşteptat, te-ai prăbuşit de pe piedestal. De data asta, s-a spart şi el. Ai rămas singură, cu ochii deschişi. Până acum ai preferat să te minţi. Aşa faci şi acum. Poate orice om se mai minte, încercând să fie optimist. Dar nu toţi oamenii rămân singuri. Să te gândeşti bine la asta, oricum o să vezi că toate porţile o să-ţi fie trântite în nas. Măcar să fii tu fericită. Pentru că nu va mai fi nimeni acolo să observe ceva şi, când te bucuri singur, parcă nu e la fel. Şi încearcă să ne priveşti de la acelaşi nivel, muritoare de rând ce eşti. Trezeşte-te. Soarele apune şi pentru tine.

I can be your hero, baby :))

După ce am postat idioţenia de mai jos, m-am dus să-mi fac un duş. Am făcut repede duşul rece şi am ieşit în prosop prin casă. M-am şters, m-am îmbrăcat, am dat muzica mai încet şi m-am dus să văd câtă pâine mai aveam. Mai era destulă, aşa că m-am încumetat să torn puţină apă peste o bucăţică mică şi s-o pun pe balcon, să nu rămână dezamăgiţi porumbelul meu şi câteva vrăbiuţe vesele care-mi cântă dimineaţa şi care-şi iau micul dejun cu mine.

Am pus pâinea, m-am spălat pe mâini şi am ieşit din nou pe balcon să văd ce mai e pe afară, cum mai e vremea şi să las soarele să mă îmbrăţişeze şi pe mine câteva minute. Între timp mi-a venit şi porumbelul, a început să mănânce cu poftă şi, după ce l-am privit câteva secunde, m-am întors încet, să nu-l sperii.

Priveam câţiva şcolari fără să fiu prea atentă la vorbele lor. Un ţipăt scurt m-a făcut să fiu atentă la ce vorbeau şi mi-am dat seama că discuţia dintre cele 4 fetiţe şi băieţelul care se ţinea de gard era, de fapt, o ceartă aprinsă. "Lasă că vă spun eu lu' doamna mâine pe toate 4!", a strigat Răzvan, vecinul meu de la etajul opt. Fetele s-au întors, i-au făcut la mişto cu mâna şi au plecat la casele lor. Lângă părculeţul din faţa blocului erau alţi doi băieţi, din aceeaşi clasă. Spărseseră o cutie de lapte din ăla de care le dă la şcoală şi se uitau cum curge pe asfalt.

Iarăşi nu eram atentă la ce vorbeau. Am văzut doar că ăia doi au trecut strada la Răzvan şi unul, cu capul ceva mai mare şi puţin mai înalt, s-a apropiat cam mult de el. Îl împingea cu capul, dacă mă înţelegeţi. Apoi i-a prins guriţa mică cu mâna şi a început să i-o strângă. Fără să-mi dau seama, am strigat la băiat "Vrei să vin eu la tine, mă?". S-au uitat toţi trei la mine, în sus, m-au văzut probabil roşie ca racul. "Bătăuşul" a început să alerge şi, din fugă, îmi striga "Daaa, poţi să vii şi la mine acasă dacă vrei!". Şi a tot alegat până s-a terminat strada... şi nu l-am mai văzut.

Răzvan şi celălalt băieţel zâmbeau la mine, mă priveau cu admiraţie şi parcă cu teamă. M-am întors, porumbelul nu mai era, dar câteva vrăbiuţe se înfruptau şi ele din pâine. Am trecut pe lângă ele fără să le sperii şi am intrat în cameră.

Nu am înţeles nici acum de ce am reacţionat aşa şi de ce am fost aşa de afectată când am văzut scena respectivă. Nu am avut conflicte cu copiii când am fost mică, deci nu poate fi vorba despre o amintire neplăcută... am simţit nevoia să fac ceva şi ştiu că, dacă aş fi tăcut, aş fi avut remuşcări.
Poate pentru mulţi este o chestie banală... dar acelaşi impuls l-am simţit şi când mi-am salvat verişorul de la înec. Păcat că el a uitat asta.

Ce viaţă duc...

Am adormit cu muzică... a cântat toată noaptea. Am visat frumos şi am dormit excelent. M-am trezit de dimineaţă cu chef de dat ordine. Parcă l-am auzit pe tata pe la 6 că mi-a zis "Pa, ai grijă de tine, ţi-am lăsat bani pe birou". Deci rămăsesem cu mama, e logic. Încep s-o strig prin casă... "Mamaaa, unde eeeeşti?". Nimic. OMAGA. Băi, ce Dumnezeu? Sunt singură? Cu picioru' aşa şi singură? Doamne, chiar trebuie să le fac eu pe toate? Ce oameni, ce oameni...

Merg la baie, îmi prind părul şi mă spăl pe faţă şi pe dinţi şi după mă duc la bucătărie să văd ce am prin frigider. Deschid uşa... parcă şi un sandviş (frate, ce aiurea sună, da' aşa cică e corect) era greu de făcut. Chiar şi aşa, îmi iau ingredientele, le pun pe masă. Parcă am poftă şi de nişte ouă... Iau şi două ouă. Le spăl şi le las în prosop, până puneam tigaia pe foc. Mă spăl pe mâini (nu ştiu de ce, dar fac asta foarte des) şi dau să mă şterg cu prosopul. Ouăle o iau la vale. Reuşesc să prind unul, celălalt se sparge. Şterg imediat (nu de alta, dar altfel uitam) şi scot altul. Aceeaşi poveste, numai că acum le-am pus pe amândouă pe aragaz. Dau să spăl roşia, o pun în prosop, iar mă spăl pe mâini, iar dau să mă şterg şi dau şi roşia pe jos. Acum, problemă. Nu o găsesc. Zic "Eh, las', c-o găsesc eu" şi mă duc la aragaz să-mi fac ouăle.

Le pun în tigaie, mă feresc de ulei şi, când mă dau înapoi, calc în roşie. Cum a apărut acolo, habar n-am. Curăţ şi roşia de jos şi şterg cu mopul. În timpul ăsta, ouăle se făcuseră, dar îmi era frică să le iau pentru că sărea uleiul pe mine. "Le mai las două-trei minute, că nu-i bai". Între timp, îmi faceam sandvişul. Scap şunca jos, apoi scap şi frunza de salată, dau şi roşia... şi puţină brânză dau pe jos... apoi mă dezechilibrez. Şi zic râzând "Îmi bag picioru'... sau mai bine nu", abandonez chestia pe masă şi îmi iau chestia de la filtru cu cafeaua pe care o făcusem înainte cu 5 minute. O pun în cană, pun puţin zahăr, lapte şi apăs din greşeală pe telecomanda de la televizor (că na, eu am şi-n bucătărie) unde una ţipa ca idioata. Mă sperii, vărs cana de cafea... îmi propun să nu mă enervez...

Îmi aduc aminte de ouă, care acum erau prea pline de ulei... le pun într-o pungă, pun acolo şi şunca pe care o tăiasem pentru sandviş şi ce mai aveam pe masă, cobor în spatele blocului, le dau unui câine care le mănâncă pe nerăsuflate... îi zic "Ce-ţi mai place să mănânci de la mine! :))" şi dau să plec, dar o iau prin faţa blocului. Un tip dubios, îmbrăcat într-o geacă groasă albă (erau cam vreo 20 de grade...) şi cam negru la faţă aştepta să intru în scară ca să poată intra şi el. Îl întreb "Staţi aici?". El îmi zice "A, nu, sunt femeia de serviciu...". "Păi noi avem altă femeie de serviciu... dacă-mi aduc bine aminte. Căutaţi pe cineva?". "Da, pe mama.". "Vedeţi că stă la cealaltă scară... :))" şi deschid uşa, după care o trag după mine.

Ajung sus... ce să mănânc şi eu? Iau un baton fitness şi mă bag la loc în pat. Îl mănânc încet, că altceva n-aveam ce să mănânc şi mă gândesc că dacă-l mâncam mai încet aveam impresia că mănânc mai mult. Sau cel puţin aşa gândeam atunci. În fine.

Mai intru puţin pe facebook, mă mai minunez... cum au putut ajunge unele persoane... să-mi fie milă? Să fiu invidioasă? Da, cred că "invidioasă" se potriveşte. Întotdeauna am fost invidioasă. :))) 

Dacă vreţi să dormiţi la fel de bine ca mine, puneţi melodiile astea două:

- http://www.youtube.com/watch?v=t-zs1n-4S0A

- http://www.youtube.com/watch?v=yUPGairAVFE

Trebuie să fie date încet, să vă luaţi raţa (nu ar trebui să existe om care să nu aibă o raţă cu care să doarmă, să fim serioşi), s-o strângeţi bine, să vă aşezaţi confortabil şi să adormiţi zâmbind. 

By the way, când am devenit aşa dezordonată? Doamne, sunt înconjurată de ambalaje, sticle de apă plată goale, coji de seminţe şi banane şi altele. Bine, mă rog. Am o scuză. AM PICIORUL ÎN GHIPS.

P.S: Bravo, prietene, te-ai ţinut de cuvânt. =)) Genial...

Voi...

V-am lăsat de atâtea ori să-mi intraţi în suflet. M-aţi criticat, m-aţi iubit, aţi aruncat cu noroi în mine, m-aţi trântit la pământ... Iar eu m-am ridicat, ca de fiecare dată. Am început să vă cunosc, să vă citesc, să vă iubesc la rându-mi. M-am ataşat de voi aşa cum m-aş fi ataşat de o persoană reală. Am scris pentru voi, am fost aici pentru voi, am vrut să râdem împreună... Am făcut tot posibilul să fac locul confortabil pentru voi şi pentru mine şi am crezut că este de la sine înţeles: îţi place, stai; nu-ţi place, pleci. Ce e aşa de greu de priceput? Habar n-am.

Să nu vă miraţi când o să-mi închid porţile sufletului...

Ioi

Românii are talent.
Că românii poate.






În schimb...


Sper că nu vă place Adrian Cuţu...

Încă nu-mi vine să cred

Nu aş fi crezut niciodată că mi se poate întâmpla asta. Mai mult, ăla era probabil ultimul moment în care m-aş fi gândit că aş fi putut s-o păţesc. Adică... cui i s-a mai întâmplat să i se rupă piciorul stând? Da, ştiu. Gen... imposibil. Dar uite-mă, stau în pat, cu picioru' în ghips, cu calculatorul instalat în jurul meu şi scriu savurând un ceai pe care l-am făcut în 30 de minute.

Na, aseară, pe lângă faptul că am descoperit că e foarte greu să te mişti cu ghipsu' (mai e şi greu, al naibii), mi-am dat seama că există şi prieteni adevăraţi. Şi le mulţumesc tuturor pentru tot.

Ce naşpa este să nu poţi să faci lucrurile pe care, înainte, le făceai cu atâta uşurinţă. 

Dar, să privim şi lucrurile bune:

- nu merg la liceu

- nu trebuie să fac ce nu am chef

- dau ordine (nu că asta nu s-ar fi întâmplat şi înainte, dar acum este mult mai mişto)
- mi se fac toate poftele

- pot să dorm cât vreau

- nimeni nu-mi poate cere nimic pentru că "am piciorul în ghips şi nu pot face efort"

- muzica nu mai se aude aşa de tare acum, pentru că, de, am piciorul în ghips (adică pot s-o dau cât de tare vreau)

- nu merg la liceu, trebuie s-o mai spun o dată? 

Azi-noapte m-am trezit plângând şi întrebându-mă cum mi s-a întâmplat tocmai mie asta. Pentru că eu încă nu pot să accept că nu pot să merg normal, chiar dacă asta este doar pentru câteva zile/săptămâni. M-am obişnuit să pot să fac aproape orice şi chiar mă gândeam că nu am avut niciodată ocazia să fac cunoştinţă cu un ghips. Şi acum... îmi doresc să nu se fi întâmplat...

By the way, mulţumesc drăguţilor care tot opresc curentul şi celor de la RDS pentu netul care cade şi el imediat şi care nu-şi mai revine decât după vreo 10, 20 de minute. Bine, uneori asta înseamnă foarte puţin. Câteodată cade cu zilele, iar eu trebuie să fac reclamaţie peste reclamaţie. Să dea Domnu' să nu mi-l oprească în perioada asta, că mă duc la ei şi le dau în cap cu ghipsu'. 

Sănătate şi... oase puternice. 

Mic accident

Am avut un mic accident la şcoală, na, poate că nu e grav. Sper să nu trebuiască să pun în ghips piciorul, ar fi un dezastru total... Ne citim, ne auzim... vorbim... Numai bine vă doresc.
P.S: A fost un dezastru total.

Ce căcat?

Băi, frate, mie mi-au dispărut vreo 30 de comentarii. Io-mi bag piciorul. Ştiu, nu sunt singura, dar... mă rog. Nu mă plâng. Se putea şi mai rău. L.E: Văd că au reapărut comentariile.

Sexiuni perverse

Fără alte comentarii.

Şi un bonus:

Victimă

Azi, după mult timp, am hotărât să fac acel lucru de care m-am tot ferit în ultima lună.
E ca atunci când zici că înveţi, numai că e cu zile. "Mâine fac aia. Ah, a trecut şi ziua asta. Mâine. Azi nu am timp, poate mâine. Azi sunt foarte obosită, dar mâine sigur. Gata, azi. Ah, ce vreme urâtă. Mai bine mâine." - Cât de cunoscut îmi sună.
Dar azi nu s-a întâmplat aşa. Am făcut-o, chiar dacă nu eram foarte hotărâtă. Ce am făcut, nu contează aşa mult.
Când am ieşit din scara blocului în care intrasem, am văzut un bătrânel care se agita în faţa uşii de la scară. Dau să ies, dar mă opreşte.
Moşul: Domnişoară, aici stă administratorul? (simţind un miros de... ceva putred)
Eu: Nu ştiu, îmi pare rău. Nu locuiesc aici, habar n-am.
Moşul: Păi, uite... am găsit cheile astea şi vreau să i le duc la administrator, dar nu ştiu unde să-l găsesc. (e clar, din gura lui vine)
Eu: Nici eu nu ştiu unde îl puteţi găsi. V-am spus, nu stau aici.
Dau să plec, pentru că mă grăbeam să ajung la ora de engleză. Daaaar...
Moşul: Domnişoarăăăă!!! Cum se iese din scară? (facepalm, îmi vine să vărs)
Mă întorc exasperată şi-i arăt butonul pe care trebuia să apese.
Eu: Uitaţi, apăsaţi aici şi gata. O zi bună vă doresc.
Mă întorc şi încerc să grăbesc pasul.
Moşul: Domnişoară? Stai aici, să fiu sigur că pot să ies din scară. Dacă nu pot să ies, îmi dai tu drumu', da? (da, da, fac orice, numai închide gura)
Eu: Domnule, vă rog, mă grăbesc, hai, intraţi, închideţi uşa şi apăsaţi pe buton.
Moşul: Hai nu te grăbi ca fata mare la măritat... (când ţi-oi lipi una...)

Închide uşa şi bâjbâie prin întuneric după buton. Nu-l găseşte şi îmi caută disperat privirea. Bate în geam...  eu îmi pierd răbdarea... "Uitaţi-vă în lateraaal!!! Daţi cu pumnii în chestia aia, mă grăbesc!". Găseşte butonul... Doamne, ajută. Iese. Îi zic grăbită un "O zi bună, slavă cerului că am scăpat!" şi încep să alerg spre staţie. Tramvaiul pe care trebuia să-l iau se clătina pe şine ţanţoş, de parcă ar fi primit un premiu pentru că nu m-am urcat în el. Îmi dau uşor o palmă peste frunte, îmi scot umbrela şi aştept să vină alt tramvai. Moşul ieşise acum din scară şi căuta cu privirea altă victimă. Bine că venea tramvaiul.

Românii citesc

Şi suntem siguri de asta. Sau... nu? Citim atât de mult încât nu mai ţinem minte ce am citit.
Reporter: Care este ultima carte pe care aţi citit-o dumneavoastră?
Tipă: M... păi...
Reporter: Ce vă mai aduceţi aminte, nu... e nicio...
Tipă: Nu ştiu... sunt multe cărţi care nu mi le mai aduc aminte.
Reporter: Spune-ne una... sau... câteva.
Tipă: Nu ştiu, că nu prea mă pasiona cărţile aşa şi nu prea (m-am uitat?!)...
Reporter: Da'... ultima pe care ai citit-o.
Tipă: Am citit din... nu ştiu, din foarte multe cărţi da' nu-mi mai aduc aminte din care este, că sunt foarte multe.
Reporter: Ai citit foarte multe şi nu le mai ştii?
Tipă: Da...
Reporter: Dă-mi măcar... nu ştiu, care-i autorul tău favorit, hai s-o luăm aşa că nu...
Tipă: Din... din care cărţi?
Reporter: Care-ţi plac ţie, nu...
Tipă: Păi, zic că este Mihai Eminescu.
Reporter: E...
Tipă: Mi-a plăcut foarte mult... şi... am citit.
Reporter: Ce-ai citit din Eminescu?
Tipă: Foarte multe.
Reporter: Zi-ne aşa, câteva... nu ştiu...
Tipă: Au fost poezii, au fost foarte multe. Foarte, foarte multe au fost. Şi din care nu le mai ţin minte.
Reporter: A, nu, că nu te pun să le spui... Ce... ce ţi-a plăcut la Eminescu, adică ce... ce ai apreciat la...?
Tipă: Mi-a plăcut că a fost... a fost îîîî... a scris poezii... au fost foarte multe... foarte, foarte multe mi-a plăcut. La domnu' Mihai Eminescu.
(...)
Reporter: Creangă sau careva, nu ştiu...
Tipă: Am citit şi din Mihai Creangă... şi din foarte multe dar nu le mai ţin minte.


Priviţi şi vă minunaţi:

Stupid

Mi se întâmplă des să rămân fără mâncare în frigider (şi chestia cea mai idioată este că nu o mănânc eu) şi aşa mi s-a întâmplat şi azi. Ce să mănânc, ce să mănânc...
Pentru că eram şi singură, am fugit repede la portofel, să văd dacă mor sau nu de foame. Ura, mai aveam 10 lei, rătăciţi printr-un buzunărel (probabil ascunşi de mine).

M-am uitat în oglindă şi eram ok îmbrăcată iar părul stătea excepţional, ca de fiecare dată când nu este nimeni să vadă. Mi-am luat repede converşii în picioare şi o bluză peste maiou şi am fugit repede să-mi sparg banii pe ceva de mâncare. După ce am călcat în câteva bălţi şi am făcut acrobaţii, încercând să nu calc în căcaţii de pe trotuar, am început să grăbesc pasul. Ajunsă la cuptorul de pâine, m-am aşezat civilizat la coadă şi m-am pus pe aşteptat, răbdătoare. În timp ce avansam, am observat că un bărbat de vreo 50-60 de ani se tot fâstâcea şi mi-o lua în faţă, ca şi când ar fi fost înaintea mea acolo.

Deşi de obicei trec cu vederea şi las de la mine, frustrarea a prins glas:
"Auziţi, vă grăbiţi undeva? Să ştiţi că aţi venit după mine, ba nu, dacă mă gândesc mai bine, aţi venit chiar după doamna din spate. Haideţi să fim civilizaţi şi să aşteptăm la rând, ca toată lumea. Sunt aici oameni care se grăbesc mai mult decât dumneavoastră, vă asigur. Şi, după cum vedeţi, nimeni nu o ia pe lângă rând, sperând să scape mai repede. Nici nu este aşa de lungă coada, chiar nu aveţi răbdare cinci minute?". Mi-a aruncat o privire plină de reproş, a pufăit, aruncând un miros de alcool direct spre faţa mea şi a plecat bombănind şi înjurând. Nu am înţeles ce zicea şi, sinceră să fiu, nici n-aveam prea mare chef de ceartă, dar am răbufnit pentru că mi-era chiar foame şi nu mi se părea cinstit că tipul s-o ia înaintea mea... nu era nici gravid, nici handicapat, nici foarte bătrân, poate doar puţin ameţit. Iar eu nu mai sunt la vârsta la care să fac favoruri bătrânilor fără să comentez pentru că, asta e, m-am schimbat, am crescut şi... sunt mai tupeistă.

Ceva asemănător s-a întâmplat şi în Real, doar că atunci fusese vina mea. Îmi luasem pe fugă o cutie de lapte cu ciocolată, o budincă, un iaurt cu cereale, un pachet de gumă şi alte câteva porcarioare de genul şi am căutat disperată casă prioritară (v-am mai povestit, pentru coşuri, gravide, persoane cu handicap sau maxim 10 produse - ceva de genul), că mi-era că iar întârzii la oră de engleză şi iar ţipă profa.

În faţa mea, o babă care avea cu mult peste 10 produse. În faţa babei, un moş care-şi luase câteva pâini şi nu avea bani să le plătească. După ce a renunţat la câteva, a plecat dezamăgit şi puţin jenat. I-aş fi plătit pâinile, dar nu aveam bani destui şi nici nu eram într-o stare foarte bună. Fără să-mi dau seama, îmi ţineam produsele în mână, deci, nu le pusesem pe bandă. Mă uit după semnul cu "Următorul client" şi observ că nu mai aveam loc să-mi pun chestiile pe bandă, deoarece ăia care erau în spate ocupaseră toată banda. Ce să fac, ce să fac... Tot fără să-mi dau seama, am luat semnul, am îndepărtat câteva produse de-ale celor din spate şi mi-am pus produsele pe bandă. Lucru pe care nu l-aş fi făcut în mod normal. Mă uit înapoi şi primesc nişte priviri ucigătoare din partea celor doi, de parcă aş fi comis o crimă în faţa lor şi i-aş fi stropit cu sânge.

Acum, eu nu înţeleg de ce casierii nu comentează nimic când văd că unii vin cu coşurile pline şi le răstoarnă acolo. Este o casă de acces rapid, în pula mea. În mod normal, nu ar trebui să stai acolo foarte mult timp, adică, îţi poţi da seama, oricât de retardat ai fi, că la o casă de acces rapid trebuie să se meargă repede. Că unii se mai şi grăbesc şi de-aia nici nu cumpără o groază de chestii. Duuuh.

Prieten nou

Nu muşcă, nu zgârie, nu face zgomot, mănâncă puţin şi e cuminte. Ideal pentru apartament.
Glumesc. L-am găsit într-o seară, când mă întorceam de la liceu. Erau mai mulţi, de fapt. Şi, cum voiam să-i fac o surpriză micuţei şi nu aveam ce să-i duc, l-am luat. Şi a fost un succes. I-a plăcut la nebunie. Şi mie la fel.
 Este foarte simpatic cu ochişorii ăia drăguţi şi cu gura aia micuţă. Poate e o prostie, dar mie mi se pare foarte prietenos.

O să-l eliberez în natură, sper să-mi facă puişori.

Eu când vreau să plec, plec.

Astăzi vreau să plec şi te rog să nu încerci să mă opreşti pentru că încerci degeaba. Ştii că întotdeauna iese cum vreau eu şi că eu râd şi înainte, şi la urmă. Îţi las ţie jucăriile mele, nu le mai ating pentru că le-ai atins tu. Stai liniştită, poţi să păstrezi tot, nu mai am nevoie de nimic de la tine. Ştii, îmi spuneai că sunt javră şi că mă folosesc de oameni. Că sunt nenorocită şi că nu ai nevoie de o prietenă ca mine. Apoi tot tu veneai să-ţi ceri iertare, iar eu te făceam întotdeauna să cazi în genunchi, spăşită. Renunţă şi atât. Nu mă face să regret că te-am avut lângă mine atâţia ani. Ştii bine că nu-ţi doreşti să te trec în carneţel cu bulină neagră. Îţi spun asta pentru că tu ştii bine (dacă nu cel mai bine) cât de urât este atunci când mă răzbun.
Fii smerită ca întotdeauna şi nu o să ai de pierdut. Zic asta pentru că pe mine m-ai pierdut de mult. Te rog eu, nu-mi mai zâmbi, nu mă mai băga în seamă şi, în general, evită-mă. Nu am nevoie de tine. Şi ştii bine ce păţesc cei de care nu mai am nevoie. Alege calea cealaltă. Ţi-am scris şi aici pentru că ştiu că eşti cititoare fidelă. Şi sper să se schimbe chestia asta.
Hai să ne prefacem că nu ne cunoaştem.

Bu-bye.

You make me somebody

Azi nu am cuvinte.

Am uitat

Am uitat să vă arăt unde îmi place mie să poposesc, să mă odihnesc, să plâng, să ascult muzică, să dorm sau, pur şi simplu, să stau.
N-ai cum să nu-l iubeşti.

EL

Aveam căştile în urechi cu muzica dată la maxim şi eram gata să fug ca să pot fi singură. L-am văzut, mi-am întors privirea şi continuat să merg pe potecă. Trăgeam cu ochiul şi-l vedeam cum mă urmează tăcut. A venit după mine până la cireş. M-am aşezat uşor pe iarbă, să nu deranjez albinuţele şi m-am uitat în urmă. Mergea încet, la fel de graţios ca pe vremuri. 

Când a ajuns, s-a aşezat lângă mine şi se uita în direcţia în care mă uitam şi eu. A spart tăcerea cu un mic mieunat. M-am uitat în ochii lui mari şi verzi, apoi i-am studiat năsucul uşor zgâriat, urechiuşele chinuite de ger şi i-am atins cu o mişcare lentă coada. Mi-era dor de micuţul defect de la capătul cozii, de pata de pe năsucul întotdeauna moale, de mieunatul ăla cald şi dulce.

Am început să vorbesc cu el ca şi când aş fi avut un om în faţă şi în scurt timp am început să plâng. Mi-am adus aminte de toate momentele în care l-am avut alături şi de nopţile în care aveam grijă de el ca de un copil. Încă ştiu tot ce-i plăcea să facă, locurile pe care le prefera, cum îi plăcea să-l alint, ce îi plăcea să audă. Mi-am adus aminte că sunt încă neputincioasă şi că, în prezenţa lui, întotdeauna slăbiciunile mele au prins viaţă. Niciodată nu m-a descurajat, nu m-a criticat, nu m-a neliniştit.

Deşi au trecut ani de atunci, mă cunoaşte la fel de bine. El însuşi a rămas la fel de calm şi de blând. Înţelegător, se cuibărea întotdeauna lângă mine când simţea că sunt supărată şi lua asupra lui toată durerea şi întristarea. Şi încă nu înţeleg de ce. De ce au vrut ei să plece? De ce l-au îndepărtat de mine? Şi de ce mă simt de parcă l-aş fi abandonat în pustiu? Mi-e şi frică să-i întâlnesc privirea. Nu îmi critică neputinţa, dar chiar înţelegerea de care dă dovadă mă face să mă simt şi mai rău. 

Nu am vrut să-l las, nu am vrut să renunţ la el şi la nimic din ce însemna el. Dar tot ce am putut face a fost să vărs lacrimi şi să mă uit cu o privire îndurerată cum mieuna în spatele maşinii care pleca, lăsându-l pe el printre străini. Nu a fost vina nimănui. A fost o decizie luată în grabă, o decizie care nu a fost luată de mine dar care, ca întotdeauna, m-a afectat. 

Dintre toate animăluţele pe care le-am avut pe lângă mine, el a fost special. L-am văzut în coşuleţ şi am zis "Eu îl vreau pe ăsta!", arătând spre el. Îl priveam cum creştea şi îi urmăream fiecare mişcare. Mi-era aşa de drag... 

...şi încă-mi mai este. 

OMFG!!!

Tom

El este Tom. Motivul pentru care am mers fiecare milimetru până la ţară şi pentru care am îndurat tot ce am îndurat. Cel mai deştept şi mai frumos pisoi din lume.

Nu ştiu cum a reuşit să se adapteze acolo şi să se facă respectat. El era un domnişor foarte elegant şi curăţel şi obişnuia să fie şi foarte atent când venea vorba de mâncărică. Acum, bietul meu motan se mulţumeşte şi cu un os, şi cu nişte resturi... Rezistă pentru că ştie că vine mami şi-i aduce întotdeauna bunătăţi băieţelului. 

Ca un motan ce se respectă, a lăsat borţoase toate pisicile din sat. Şi aşa a ajuns pe lume Mitzi. În timp ce mă uitam la pozele făcute la ţară, am descoperit ceva care m-a lăsat cu gura căscată. Pur şi simplu, am rămas perplexă. Habar n-aveam ce-am pozat. Eu credeam că Mitzi a fost la masă, a cerut mâncare şi s-a retras să mănânce liniştită. Da' de unde!
Uită-te aicişa.
Vedeţi ce văd şi eu? :))

Ăăă... să zicem.

O să cam lipsesc câteva zile. Să fiţi cuminţi.
Sărbători fericite.

Ar trebui să dorm, dar nu o fac

Nu pentru că nu am chef, ci pentru că nu mai pot. M-am trezit de la 4:30 şi de atunci umblu ca o stafie prin casă, cu o cană de 4 în 1 fierbinte în mână şi aştept. Ce aştept, nu ştiu. Dar, dat fiind că altceva mai bun nu am de făcut...
Tastatura este foarte zgomotoasă şi mi-e să nu trezesc ghemu' de blană. Şi am mai stat şi o jumătate de oră să se deschidă râşniţa, că, de.
Începusem să mă panichez când am văzut câţi din lista sunt online, apoi am aruncat un ochi la ceas şi mi-am dat seamă că nimeni nu este aşa tâmpit să se scoale la ora asta ca să stea.
E naşpa, e de-abia 5:16 şi a şi trecut primu' tramvai. De fapt, au trecut mai multe.
Ieri a fost o zi foarte aiurea.

Mergând spre tramvai, am trecut pe lângă părculeţul care, odată, era un parc pentru copii. Mă rog, nu vă mai povestesc că în parcul ăla toboganul era plin de... urină şi excremente, că leagănele sunt întotdeauna date peste cap (să fie mai sus, pentru cei mai mari), că nu mai este aproape deloc nisip şi că pe jos sunt numai rahati de câini. Acum, toţi boşorogii, labagiii, ţiganii, beţivii se opresc în acel părculeţ. Bineînţeles, tre' să fii dobitoc să-ţi duci copilul acolo. Dar unii, din lipsă de timp şi bani şi poate şi din lene, merg acolo. Ieri, ca întotdeauna, acelaşi peisaj sinistru.

Vreo 7-8 ţigani, câţiva pe bancă, doi în leagăne şi unul sau doi în picioare se stabiliseră în parc. Băncile erau puse faţă în faţă, ca să-şi simtă mai bine mirosurile şi, ca nişte oameni ce se respectă, îşi luaseră afară câte o pungă de seminţe de fiecare. La marginea băncilor, pe partea stânga, era câte o sticlă de cola. Cât de mişto o fi să te distrezi într-un părculeţ pentru copii... cred că e super. Să ai şi toată familia cu tine, la bine şi la rău. De parcă n-ar fi de ajuns, dintr-un Logan (galben, desigur) parcat pe două locuri se auzea Salam (presupun că-i Salam, că numai Salam ar zice "Salam, tza, regheton, tza") cântând neobosit veşnicele manele. M-aş fi alăturat fără să stau pe gânduri grupului, dacă nu m-aş fi grăbit.

Apoi, am fost cu pitica la cumpărături (ne-a făcut nişte nervi de nu mai ştiam de noi), după care am mers la locul de joacă unde am plătit 7 lei pentru o oră. La început, micuţa a fost sfioasă şi nu voia să meargă acolo fără mami. A intrat şi mami. Eu stăteam la o masă şi aveam vedere perfectă către locul de joacă. Tipele care în mod normal ar fi avut grijă de copii stăteau de vorbă şi, dacă nu le atenţiona unul dintre părinţi, ar fi ieşit rău de tot între aia mici. Pentru că nu orice părinte se descalţă şi intră acolo, de altfel, ideea este (cred eu) să-ţi laşi acolo copilu' cât mergi la cumpărături sau să-l laşi să se joace şi tu să stai liniştit, la o masă, nu să alergi după el şi să ai grijă să nu se bată cu alţi copii. Dar suntem în Ro, nici nu ştiu de ce m-am aşteptat la altceva.

Mă duc să mai fac câte ceva pe aici şi apoi mă bag la televizor. Mi-e frică să mă uit înainte de 5-6, mi s-a întâmplat de mai multe ori să dau, din greşeală, peste filme d-alea... deocheate. :))

Prea drăguţ ca să nu vă arăt

Nu sunt pisicile preferatele mele, da' asta este parcă prea drăguţăăă.

Cum să fii ca X şi Y în câţiva paşi simpli: (post de pe doiinunu)

1. Nu te speli. Mirosul tău natural este oricum mai frumos şi părul arată mai bine când e unsuros. În plus, eşti scutit de întrebările inutile gen “Ce ai mâncat aseară?”, pentru că dinţii tăi au un fel de arhivă. Îţi poţi da seama când ai mâncat şi ce după starea de putrefacţie a alimentelor.

2. Nu-ţi schimbi hainele. Nu este necesar, oricum nu sunt murdare. Au acelaşi miros proaspăt de după spălare. Cine îţi spune că nu e aşa înseamnă că te minte sau că este invidios pe tine. Nu-I lua în seamă.

3. Nu spui niciodată ceva interesant. Trebuie să ştii doar glume expirate şi să deţii numai informaţii neinteresante, gen “mi-a fătat pisica”. Cel mai bun banc pe care-l poţi spune este… banc.

4. Nu ai un punct de vedere. Te iei întotdeauna după turmă, pentru că aşa ai fost obişnuit. Bineînţeles, nu pierzi niciodată ocazia de a deveni penibil: trebuie să opui rezistenţă chiar când nu este cazul, ca să arăţi cât de diferit eşti tu.

5. Vorbeşti ca şi când ai avea prune în gură. Şi, bineînţeles, scuipi. Doar vrei ca oamenii cu care vorbeşti să fie spontani şi să deschidă umbrela când deschizi mufla, corect?

6. Cea mai mare jignire pe care o poţi scoate pe mirobolanta gură: “Proasto!” (eventual “Eşti proastă?”).  Nu pentru că nu ai mai fi auzit înjurături, ci pentru că nu s-ar înţelege altceva.

7. Nu ieşi din bancă aproape deloc. Urechile tale sunt încă destul de curate încât să perceapă miştourile celorlalţi. Eşti sigur că, dacă stai liniştit, nu vei fi observat.

8. Eşti obsedat de note. Cei cu note mari întotdeauna ajung cei mai tari. Ceilalţi sunt doar nişte rataţi.

9. Nu recunoşti niciodată nimic. Dacă nu negi, minţi sau inventezi pe loc. Nu ai fost tu, nu a fost aşa, toată lumea minte şi tu eşti singurul care deţine adevărul absolut.

10. Prostul nu e prost destul până nu e şi fu… dul. Trebuie să îţi susţii minciuna până la sfârşit, chiar dacă te contrazici singur.

11. Nu te îngrijeşti. Eşti mai frumoasă aşa, naturală. Ce-i aia epilare, de ce să-ţi iei mustaţa de 2 cm? De ce să nu semeni cu un bătrân senil?


Ultimul post dedicat celor două nimicuri pe care-l scriu.

 Dacă vreţi să aruncaţi un ochi pe doiinunu, vă invit cu drag. :)
Nu sunt un blog, sunt o minune.

Râd cu tine sau râd de tine (post de pe doiinunu)

Este alegerea ta, X. A fost, de fapt. Iar tu ai decis că vrei să fii obiectul de batjocură al tuturor. Involuntar, ce-i drept. Dar ai cerut-o. Şi ai cerut-o grav. Acum nu mai poţi da timpul înapoi şi nici nu-ţi poţi cere scuze, pentru că nu ar fi de ajuns. Pentru că eu nu trăiesc din scuze şi pentru că nu dau doi bani pe scuzele tale, oricât de sincere ar fi. Să fiu sinceră, nu dau doi bani pe tine. Eşti doar un obiect, unul pe care, întotdeauna, l-am folosit pentru a-mi fi mie bine. La fel şi pe Y. De ce am convenit, eu şi cu Dropsfromeden să nu vă folosim numele reale? Pentru că v-am acordat deja prea multă atenţie şi pentru că începeţi să deveniţi deja prea cunoscute. Aici, veţi fi alte două anonime, alte două umbre, alte două nimicuri. Nu veţi fi mai mult decât în viaţa reală, pentru că nu meritaţi, pentru că nu veţi fi niciodată.

Să-mi spun părerea despre cele întâmplate? Am tot dreptul. Şi... cu toată plăcerea.



Nu o să detaliez. X este o fată prostuţă spre foarte dobitoacă (ups, X, sorry, a scăpat) care a crezut că a găsit dragostea adevărată. Aşa că, a decis să-i arate iubitului ei cât de mult îl iubeşte prin împletirea mai multor brăţări. Văzând că iubitul său este chiar încântat (bine, el le vindea, să facă şi el un ban cinstit), ea a hotărât să continue să-şi manifeste astfel dragostea. Până într-o zi, când a hotărât că trebuie să treacă la nivelul următor. Şi dă-i, şi dă-i, pe o bancă din parc. Asta a fost tot. Problema cea mai mare? Nu vrea să recunoască. Un sfat? Nu încerca să mai ascunzi, în curând vor afla toţi. Lăbuţă ţi-e porecla. Şi, dacă ne despărţim peste vreo 2-3 ani, ce? Până atunci vei fi atât de distrusă, încât îţi vei pierde tot respectul de sine şi toată încrederea în oameni. Şi, zău că nu ai greşi. Dar, vezi tu, X, anonima mea preferată, fiecare trebuie să aibă pe cineva de care să-şi bată joc. Iar mulţi te-au ales pe tine. Ceea ce înseamnă că eşti cu adevărat cineva. Gândeşte-te, eşti importantă în adevăratul sens al cuvântului. Eşti de folos, eşti bună la ceva. Nu-i aşa că te simţi mai bine? Ei, acum ştiu că te-am băgat prea mult în seamă. Mai dă şi tu cu limba pe buziţele alea, că parcă a curs cam multă salivă şi pregăteşte-te pentru partea a doua, pentru că este la fel de savuroasă.

Y este o umbră ceva mai accentuată. Este genul de umbră care îţi dă atunci când ceri. Deci, Y. Să nu crezi că ajuţi. Numai că nu mă satur să mă tot folosesc de tine. Eşti ca hârtia igienică Zewa. Eşti bună. Să moară Hannah Montana de nu eşti. Eşti aşa de folositoare, eşti mai ceva ca Mr. Proper. Dar ai un defect. Nu, stai. Ai mai multe. Ai prostul obicei să vorbeşti cam mult şi te crezi importantă şi sexy, mai ceva ca o divă. Şi pentru că sunt nesimţita care strică întotdeauna petrecerea, o să-ţi spun eu ceva: nu eşti nici importantă, nici sexy şi nici nu ai putea fi vreodată o divă. Nici măcar interesantă nu eşti, pentru că, dacă cineva stă cu tine mai mult de 5 minute, trebuie să dea în aberaţii ca să nu se plictisească teribil. Încercările tale de a te face "cool" şi mişcările tale copiate fără succes din filme sunt total neinspirate. Eşti falsă şi, ca să-ţi spun sincer, foarte slabă. Slabă pentru că încerci să fii altcineva, dar nu o să poţi fi niciodată acel cineva. Eşti sortită pieirii, viaţa ta este făcută ca să fie anostă şi nu o să poţi face nimic în privinţa asta. Vei rămâne întotdeauna în umbra celorlalţi pentru că nu ai curajul să te afirmi. Nu-i nimic, mie personal îmi place la nebunie să-i calc pe ceilalţi pe cap pentru a ajunge unde vreau.

Să fiu sinceră, sunteţi amândouă nişte glume de pe urma cărora trebuie să râd copios. Ştiţi de ce? Pentru că îmi permiteţi, pentru că îmi permit.



Dacă vreţi să aruncaţi un ochi pe doiinunu, vă invit cu drag. :)
Nu sunt un blog, sunt o minune.

Babele invidioase pe baba care nu a fost violată cum trebuie

"Pe ele de ce nu le violează nimeni?"
"Păi de-aia, păi dă proaste ce e, nu ştiu. Păi să-l cheme şi pă el. Păi să le cheme, dă... dă proaste ce e, să le cheme şi pă ele. (...) Dă proaste ce e. Dă beţive ce e, dă jegoase ce e, dă prost ce e în mintea lui..."

Get a life!

Recunosc, am momente în care consider că viaţa unor persoane este mult mai importantă decât viaţa mea. Şi da, chiar există persoane pentru care m-aş sacrifica. Pentru care aş renunţa la viaţă fără să stau prea mult pe gânduri. Totuşi, de aici şi până la a mă înfunda până la gât în căcatul altuia este cale lungă. Pentru că eu nu mă bag în viaţa nimănui fără să cer voie înainte.

Stau destul de mult pe internet şi, inevitabil, dau şi de lucruri mai puţin plăcute. Eram aseară pe messenger, mâncam nişte spaghete şi mă bătea gândul să mă pun la un film, când am primit un mass cu link-ul unui blog şi cu o descriere care m-a făcut să deschid imediat să văd despre ce este vorba.

Am deschis şi, ca de obicei, am dat scroll până la sfârşit, să văd cât am de citit, dacă este vreo poză sau ceva. Ce am văzut m-a surprins şi nu la modul foarte plăcut. Şi acum stau şi mă gândesc cine a putut face chestia asta. Eu cred că persoana respectivă (din fotografii) nu ar fi trimis oricui acele poze şi mai cred că, oricine ar fi făcut acel blog, a greşit enorm.
- În primul rând, a demonstrat cât este de frustrat/ă. Numai o persoană foarte frustată ar face un blog cu şi despre viaţa unei alte persoane.

- În al doilea rând, a demonstrat că este foarte slab/ă. Nu aşa te răzbuni pe cineva, făcând publice câteva aspecte ale vieţii sale private. Oamenii nici să se răzbune nu mai ştiu. De fapt, nici nu mă aştept la asta. La cât de lipsiţi de caracter sunt unii... Să nu se înţeleagă că susţin acea persoană din fotografii. Nu, nicidecum. N-am nicio treabă cu ea şi nici nu o să am vreodată, zic. Este oricum de o mie de ori mai rău ce a făcut ea.

- În al treilea rând, a demonstrat că nu are o viaţă şi că nu are nimic mai bun de făcut decât să bârfească, să denigreze şi să cadă în penibil. Pentru că asta e, unii, pentru a fi luaţi în seamă, se mai lasă şi călcaţi şi în picioare. E trist că nu reuşim să ne trăim vieţile, că ne formăm părerile după ale celorlalţi, că nu mai putem gândi pentru noi. Că ne preocupăm de vieţile celorlalţi mai mult decât ne preocupăm de ale noastre.
Mai ieşiţi şi voi în parc, dragilor. Luaţi o gură de aer... Calmaţi-vă. Nu vă mai hrăniţi cu circ, nu ţine de foame. Get a life.