02 aprilie 2012
Mă credeţi sau nu, eu sunt trează de la 2:30, când m-am sculat să beau apă şi mi-am dat seama că mi-e prea foame să adorm la loc, plus că habar n-am când am adormit... îmi amintesc că era zi, pentru că îmi bătea lumina în ochi şi mi-am pus perna pe cap. Şi de atunci nu mai ştiu absolut nimic! Acum am mâncat
01 aprilie 2012
31 martie 2012
Să mai fim şi oameni din când în când!
Cei care au intrat pe aici de-a lungul timpului ştiu foarte bine că nu obişnuiesc să fac apel la portofelul lor pentru cine ştie ce acte de caritate, dar am primit un mesaj care m-a sensibilizat destul de tare, de ce puteţi vedea aici (mesajul pe care l-am primit) şi citind articolul preluat de pe blogul Gabrielei Tudorache:
Gabriela Tudorache își dorește să-și vadă copii crescând.
V-ați întrebat ce ați putea face cu 10 lei? Mulți ar raspunde că și-ar cumpăra 2 litri de ulei de calitate mai slabă, alți mi-ar răspunde că și-ar cumpăra ceva dulce sau câteva țigări.Răspunsul la această întrebare depinde de la o persoană la alta.Dar v-ați pus întrebarea că cu 10 lei ați putea salva viața unei persoane? Poate ați spune că aș fi absurd sau că viața Gabrielei Tudorache costă numai 10 lei. Nu costă atât că o viață nu o putem cumpăra nici cu toți bani din lume.Dar 10 lei contează pentru Gabriela că în momentul de față are nevoie de ajutorul nostru al tuturor.Își dorește din tot sufletul să-și vadă copii crescând. Orice părinte își dorește să-și vadă copii mari, realizați la casele lor și cu tot ce este mai bun.
Haideți să fim un pic mai uniți pentru a salva viața acestei mame cu chip angelic și cu o bunătate rar întâlnită.
Gabriela Tudorache, de care va scriam în rândurile de mai sus are 42 de ani și este mama a doi copii unul de 13 ani și cel mare de 23 de ani.A doi copii care are acum cea mai multă nevoie de mamă pentru ai mangâia în clipe grele, pentru ai sprijini în drumul lung al vieți.Însă Gabriela are de trecut un obstacol greu a fost diagnosticată cu Meningiom (tumoare cerebrala benigna) în termeni noștri binecunoscuți tumoare pe nervul optic ceea ce înseamnă întâi pierderea vederi și pe urmă cei mai dureros pirderea celui mai frumos dar VIAȚA.Toate aceste necazuri au început în anul 2007, când a avut primele semne ale boli dureri groaznice de cap și slăbirea vederi.Și de atunci a început o continuă luptă: analize, căutări pe internet a unei clinici de specialitate până ce a aflat că singura ei speranță este în Germania la Clinica de neochirurgie INI din Hanovra la medicul Prof. Dr. Fahlbusch fiind singurul medic care ia garantat că operația va reuși dacă va ajunge la timp.Dar durerea este că familia nu are suma cerută pentru operație fiind foarte mare 35.000 de euro fără a include transportul și cazarea pe toată durata spitalizări.
Fiecare persoană putem fi un înger păzitor al Gabrielei donând din puținul pe care îl avem.
Fiecare leu contează în salvarea vieți acestei mame eroine.Să ne unim cu toți să donăm sau
macar să postăm pe facebook povestea de viață a Gabrielei dacă noi nu putem dona o pot face alți.
Viața ei depinde de noi.
Cei care doresc să doneze o pot face cu toată încrederea în contul prezentat mai jos:
BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185
RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT : RNCB RO BU
Mai multe detali despre Gabriela Tudorache o găsiți pe blogul ei http://gabrielatudorache.blogspot.com/.
Nu, nu-mi pot imagina cât de greu trebuie să fie pentru Gabriela sau pentru copiii ei, nu are rost să fiu ipocrită, dar cred că este cel mai greu lucru din lume. Să ştii că există speranţă şi că este posibil, dar să te împiedici de problema banilor. Mi-e greaţă de societatea asta în care trăim, că am ajuns să punem banii mai presus de o viaţă şi, mai ales, că putem să cumpărăm o viaţă cu bani! Nu mai avem nimic sfânt în noi... Sper să se strângă toţi banii de care are nevoie şi să reuşească să facă operaţia care să-i salveze viaţa şi vederea înainte să fie prea târziu.

Fericită sau ce?
Dacă ai să întrebi pe cineva ce părere are despre mine, pe lângă enervantă, sâcâitoare, nesuferită etc. o să-ţi spună şi că râd mult, că sunt mereu veselă şi cu zâmbetul pe buze. Râd mult, râd zgomotos, râd de orice şi de oricine, dar mai ales râd de mine. Râd de situaţii, râd când nu trebuie şi mi s-a mai spus că râd cam prea mult câteodată, deşi eu sunt de părere că nu e nimeni în măsură să-mi spună cât ar trebui să râd.
Viaţa mi-a dat sistematic pumni, palme, picioare. Aşa că am învăţat să râd. Să râd când am probleme, să râd când am nervi sau când sunt supărată. Am învăţat să râd mereu. Şi după respirat, ăsta e al doilea cel mai bun lucru pe care l-am învăţat.
Mă simt bine în compania oamenilor amuzanţi pentru că şi eu sunt, poate într-o foarte mică măsură, ca să fiu şi modestă acum, amuzantă.

24 martie 2012
Ură
A venit primăvara... Ştiu, nu aduc veşti tocmai noi, dar eu personal sunt extrem de bucuroasă! Am scăpat de frig, de bocanci, haine groase, mănuşi, fulare şi căciuli, dar mai ales de zăpadă murdară, gheaţă alunecoasă şi băltoace afurisite prin care meltenii trec intenţionat şi din prostie.
Toţi oamenii ies afară, se plimbă cu copiii, căţeii sau prietenii, râd şi e bucură de soare şi căldură, după o iarnă lungă şi nesuferită. Şi pe bună dreptate, cred că este imposibil să nu fii plin de voie bună, să nu vrei să ieşi afară cu rolele şi să papi îngheţată.

19 martie 2012
Senzaţional, cum ar spune Diaconescu!
Acum ceva timp A a sunat la salvare.
Motivul: un copil de 3 ani se simţea rău (nu ştiu să dau mai multe detalii, dar bănuiesc că dacă s-a apelat la salvare era destul de serios şi în pana mea, e vorba de un copil!)Ora la care a sunat: 6 a.m.
Ora la care a ajuns salvarea: 1 p.m. Aşa ceva? Da, aşa ceva!
Acum două zile B a sunat la salvare.
Motivul: o femeie de aprox. 55 de ani a făcut infarct.Ora la care a sunat: 9:10 p.m.
Ora la care a ajuns salvarea: 11:20 p.m. Yup. Ca pe maşina poliţiei, siguranţă şi încredere.
Aseară C, D, E şi F au solicitat o salvare pentru o femeie de 70 şi ceva de ani care fusese găsită zăcând pe holul dinspre baia apartamentului ei, având glicemia 600, fiind foarte aproape de o comă diabetică. Ambulanţa a ajuns după o oră şi jumătate, iar când asistenta şi doctorul, nişte melteni de o nesimţire crasă, au fost întrebaţi DE CE a durat atât, au răspuns nonşalanţi că 1) a fost trafic şi că 2) sunt foarte puţini în Bucureşti, bineînţeles fiecare cu versiunea lui de poveste. După ce s-a băgat banul în buzunar, să-ţi bagi pu*a, au devenit imediat nişte oameni serioşi şi dedicaţi care îşi făceau meseria ca la carte, nişte profesionişti, ce să mai!
Mie mi se pare incredibil atât faptul că au tupeul jegos să îţi răspundă obraznic când ar trebui să tacă dracului din gură şi să mulţumească pentru faptul că nu primesc nişte prietroaie în mufe, că se mişcă la o urgenţă de parcă ar merge în vacanţă la munte şi nu s-ar grăbi absolut deloc.
Nu ştiu altora cum li se pare, dar eu sunt indignată şi terifiată în acelaşi timp. Indignată pentru că aşa ceva NU SE POATE ÎNTÂMPLA! Nu are cum! La o adică o să ajungem să murim pentru că alţii nu vor să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi! Bine că şi-au mişcat cururile şi şi-au dat interesul după ce li s-a dat bani, alţii nici atunci nu se mişcă mai cu talent. E asta normal? Mai nou, dacă eşti sărac mori pentru că nu ai să dai şpagă? Adică ce mă tot agit eu, nici nu ştiu de ce pun întrebarea dacă ştiu deja răspunsul. Normal că DA. Eşti sărac, mori. Asta e, n-ai ce să faci.
Nu arunci cu banu' fără număr fără număr fără număr, nu meriţi să trăieşti. Punct. Nu mai avem respect, nu mai avem frică, nu mai avem credinţă, suntem proşti de-a dreptul şi nu avem nici măcar de ce, dar avem băşini puturoase pe care le tragem pe cur ori de câte ori o persoană pe care suntem plătiţi să o ajutăm ne cere ajutorul. Ar trebui să ne fie ruşine, dar nu (mai) ştim ce e aia...
12 martie 2012
Să vă ajut?
Mă întorceam pe la 11 noaptea acasă. Maşina era aproape goală, erau vreo 5 persoane în ea. De pe un scaun din faţă se ridică o băbuţă care abia poate să meargă şi se îndreaptă spre uşă. Are două bagaje, o pungă pe care o ţine strâns în mână şi un ghiozdan pe care îl târăşte din 10 în 10 cm. Cum mă simţeam deja o eroină şi fiind o altruistă convinsă, să o ajut, zic:
- Vreţi să vă ajut?
- NU. (şi-mi aruncă o privire urâtă)
OMFG OMFG!!! Am zis că o plesnesc! Jur! Adică eu ameţită de somn şi cu nervii întinşi până la refuz întind mâna să te ajut şi tu refuzi? WTF?
Şi cum nu era de ajuns, a început să vorbească şi să plângă în acelaşi timp despre cum o să moară ea într-o maşină, că o caută moartea pe acasă (cuvintele ei) şi despre cum nu o ajută nimeni, niciodată. Ascultând-o, mi-am dat seama că are probleme la cap si că mai bine aş lăsa-o în pace. Adică nu avea rost să-i aduc aminte că mă oferisem eu cu două minute în urmă să o ajut, nu? A coborât în două minute din maşină, era să-i prindă capul şi mâinile între uşi. Dar n-avea nevoie de ajutor. Sau poate nu i-a plăcut faţa mea, ştiu şi eu?
Mai am puţiiin până la 18!!!
Sunt răcită, curge nasul dar este şi înfundat, mi-e frig, mă doare capul şi tot corpul de altfel, cred că am şi febră, nu am mai scris pe blog de secole, adorm instant ca un nes şi acum stau lungită în pat şi scriu la laptop aşa cum am văzut eu în filme. În rest, nimic prea interesant, aceeaşi rutină, şcoală, acasă, poate afară, dormit, mâncat, spălat şi cam atât. Aşa mi-e somn, zici că nici n-am căzut lată câteva ore azi!
Acum mă culc, dar nu înainte să pun pe noptieră pachetele de serveţele. Ceva îmi spune că o să le caut la noapte.

11 martie 2012
Blog de reflexie asupra problemelor apăsătoare: O incompetentă se plânge
Blog de reflexie asupra problemelor apăsătoare: O incompetentă se plânge: De aproape 4 luni tot zic că răspund la mesajul ăla și tot mă iau cu altceva și uit. Nu-i nimic, nu s-a terminat anul școlar, deci este încă...
06 martie 2012
Urasc oamenii care-si dau cu parerea
Azi mi-am dat seama, cand vorbeam cu cineva si o persoana s-a bagat in discutie si si-a aruncat parerea fara ca noi sa i-o cerem, ca urasc oamenii astia care au pareri despre orice. Nu ma intelegeti gresit, este absolut normal sa ai pareri, dar cand nimeni nu ti le cere, le poti pastra, dracu', pentru tine, ca e grav daca nu te poti abtine sa faci remarci tampite 24/24, zau asa!
Cum ma, dupa ce te bagi intr-o discutie care nu te priveste si intr-un subiect care, culmea, te depaseste, sa indraznesti sa iti mai dai si cu parerea? Inteleg, daca esti intrebat, daca ti se cere parerea si ai habar despre ce se vorbeste, este foarte bine, atunci poti sa-ti dai cu parerea cat vrei! Dar nu te baga ca musca in... lapte doar ca sa demonstrezi ca tu esti cine stie ce atotstiutor, ca nu demonstrezi decat ca esti un habarnist analfabet si doar nu vrei ca lumea sa stie detalii d-astea despre tine. Pentru ca sunt numai detalii. Dar hey, sa nu intelegi ca daca din intamplare ai niste argumente solide parerea ta este intr-un fel solicitata de la sine. Nu, este la fel de nedorita ca pana atunci.
Daca ma gandesc mai bine, opinia ta ar putea fi folositoare cateodata, dar modul in care ti-o exprimi lasa de dorit si, in plus, aroganta ta nejustificata pare picatura care umple paharul.

22 februarie 2012
Ce stiu sa fac cel mai bine
Fara sa incerc sa ma laud in vreun fel, cred ca sunt destul de buna la multe lucruri.
Ca de exemplu, stiu sa-mi dau seama daca o persoana batrana este sau nu rea. Poate am invatat sa citesc in riduri si priviri, in gesturi si poate ca-mi dau seama si din tonul vocii, dar niciodata nu ma insel in privinta persoanelor batrane. Daca eu zic ca este rea sau buna, asa si este. Chestie verificata.
Sunt o actrita excelenta. Pune-ma sa mint, sa fac o scena sau sa ma prefac si o sa ramai uimit.

Paradoxul vremurilor noastre de Octavian Paler
"Paradoxul vremurilor noastre
de Octavian Paler
Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult, Cheltuim prea nesăbuit, Râdem prea puţin, Conducem prea repede, Ne enervăm prea tare, Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa dar nu cum să ne facem o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Am ajuns până pe lună şi înapoi dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari dar nu mai bune.
Am curăţat aerul dar am poluat solul. Am cucerit atomul dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim dar nu şi să aşteptăm.
Am construit mai multe calculatoare să deţină mai multe informaţii să producă mai multe copii ca niciodată dar comunicăm din ce în ce mai puţin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri dar mai multe divorţuri, Case mai frumoase dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la linişte, la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj.
Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine. Aminteşte-ţi să-l îmbraţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic
Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales sa o spui din inimă. O sărutare şi o îmbărţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.
Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi."
Menționez că eu nu am primit asta sub forma unui mesaj, doar că mi-a plăcut și am zis că poate o să placă și unora dintre voi.
Am dat copy/paste de aici: http://www.traiestezambind.ro/paradoxul-vremurilor-noastre/

20 februarie 2012
Urăsc oamenii care interpretează greșit
Toți interpretăm greșit lucrurile la un moment dat. Poate pentru că am auzit prost sau pentru că nu am citit corect, dar nu pentru că așa vrem, că asta nu se mai numește greșeală.
Știți oamenii ăia care pur și simplu înțeleg greșit (a se citi vor să înțeleagă greșit) un lucru pentru că li se pare că o spui cu prea multă ușurință sau pentru că au impresia că ești ironic și nu pot accepta că nu o spui cu cine-știe-ce conotație, cu subînțeles sau cu vreun mesaj ascuns? Eu da. Și nu știu cum să spun, dar te irită la fel ca hârtia igienică aspră la fund când dai de unul. Câteodată te enervezi, dar câteodată rămâi doar perplex.
Tu, cu un imens gol în cap, îndrăznești să cauți și să atribui sens oricărui cuvânt pe care îl auzi. Nu o mai face. Te cred, ești nesigură pe tine, ești mai prostuță. Cu riscul de a mă înțelege greșit a nu-știu-câtă oară, îți dau un sfat: dacă îți face cineva un compliment, fii circumspectă. Cu siguranță a bătut un apropo. Dacă ți-a zis că îi plac noii pantofi, înseamnă că insinuează că-s ieftini. Sau nu. Poate crede că-s luați de la second hand.
Lăsând gluma la o parte, să știi că dacă îți spun că-mi place cum îți stă părul azi nu o spun pentru că am remarcat șuvița aia care sare în sus și în jos ca tâmpita sau pentru că am remarcat că nu ți-ai spălat părul de o săptămână. Îți spun asta pentru că asta cred și nu aș fi observat că e grețos sau nepieptănat dacă nu te-ai fi ambalat și nu ai fi crezut că am bătut un apropo ca să-ți faci tu baie.
Te rog, nu mai căuta alte sensuri pentru cuvintele mele. Nu îmi place să las niciodată loc de interpretări și știi asta doar. Sunt directă și dacă vreau să îți spun că ești urâtă sau buboasă nu am să ți-o spun pe ocolite. Trust me.
A, și mă laud cu încă două achiziții:
- mouse (220 RON)
- husă protecție (130 RON)
Mi-e așa drag noul meu puiuț că îmi vine să-l strâng tare în brațe! Promit să-l răsfăț cât de des pot!

18 februarie 2012
Happy Meal with Extra Happy
Cam asta ai putea zice ca am mancat daca m-ai vedea pe strada.
A.S: imi cer scuze ca nu scriu cu diacritice, dar nu am avut chef de ele azi, am avut de facut multe alte lucruri.
Cred ca de mult timp nu am mai fost atat de bucuroasa. Este roz, are 11,6", jucaus si foarte dragut si cica il tin bateriile pana la 6,5 ore. In plus, se trezeste in numai 20 sec. A, si mana aluneca foarte usor! Este orgasmic.
Nu, perversi mici, nu este ce credeti voi. El este, de fapt, motivul pentru care sunt fericita:
Il iubesc! Si sunt sincera 100%! Este exact asa cum mi-am imaginat, exact asa cum mi-am dorit. Un laptop mic si dragut, usor de luat dupa tine, care are tot ce trebuie. M-am acomodat cu el din primele minute.
In sfarsit, credeam ca nu mai vine weekend-ul asta. A durat o vesnicie.
Mersi mami si tati! Va iubesc, pe bune.

12 februarie 2012
I'm back!!!
Știu, am zis că o să scriu când ajung acasă, dar e greu rău de tot. Nu numai că nu-mi găsesc timp să scriu, dar nu găsesc nici subiecte de abordat. În timpul săptămânii nu fac decât să merg la liceu, după care vin și mănânc uitându-mă la 90210, apoi mă culc, mă trezesc și după caz ies afară, învăț sau stau la calculator și mai vorbesc cu lumea. Sâmbătă tre' să-mi spăl hainele și să fac cumpărături și duminică să fac curat, să adun ambalaje de prin cameră, să dau cu aspiratorul, să șterg praful, să schimb lenjeria de pat și altele. Dacă ar trebui să fiu sinceră, aș spune că ieri nu am spălat nimic pentru că mi-a fost prea lene. Deci o să spăl azi și mă apuc imediat, dar după ce termin de scris.
Chestia asta, toată chestia asta, devine banală, plictisitoare și enervantă. M-am răzgândit. Și nu m-am gândit că o să spun asta vreodată, dar îi vreau pe ai mei înapoi. Nu mai vreau să fac cumpărături, să fac mâncare (care, fie vorba între noi, este predominant instantă), să spăl vase, să fac curățenie etc. Vreau să am timp să-mi fac unghiile de mai multe ori pe săptămână, să pot să plec de la masă fără să strâng în urma mea și, în general, să nu fiu nevoită să fac față acestor lucruri atât de devreme. Spun devreme pentru că ai mei m-au obișnuit prost, mi-au oferit toate lucrurile pe tavă și nu m-au forțat să depun vreun efort. I mean... eu până la 17 ani nu mi-am făcut nici patul, în pana mea!
Ca să le dau satisfacție celor care mi-au spus acum ceva timp că o să-mi lipsească părinții când n-o să mai stau cu ei, o să recunosc: îmi lipsesc și nu mult, ci enorm de mult. Atât de greu e să te descurci singur cu toate astea, sau cel puțin așa mi se pare mie, eu fiind o leneșă mare de tot, încât devine epuizant.
Am crezut că mă descurc. La urma urmei, cât, cât de greu o fi să faci toate astea? Asta mă întrebam eu acum ceva timp. Nu prea greu sau poate chiar deloc, mi-aș fi zis. Acum, dacă m-aș întoarce în timp, mi-aș da peste gură. Nu pentru că vorbeam aiurea, ci pentru că vorbeam în necunoștință de cauză.
Dar acum, oricât mi-aș dori, nu mai pot sta cu ai mei. Ei au plecat departe, departe de tot și nu se mai pot întoarce doar pentru că așa vreau eu. Dar ce-i mai drăguț în toată treaba asta este că o să-mi facă un cadou pe care nu îl merit absolut deloc, dar pe care mi-l doresc de mult, mult timp. Vă iubesc, mami și tati. Și sunt nerăbdătoare să vă văd, mi-e dor de voi. A, și mersi pentru bani. Pup.
Cât despre blog, blogging și altele... știu, m-am culcat pe o ureche și da, îmi pare rău. Dar eu, spre deosebire de alții, scriu, nu dau copy + paste. Adică scriu eu cu lăbuțele mele, ce-mi trece prin creierașul meu blond. Și poate nu am mii de vizite unice pe zi, dar ăsta este doar un amănunt de care prea puțin îmi pasă. V-am pupat și pe voi și, dacă am mai greșit pe ici, pe colo la diacritice, nu mă trageți de urechi. Nu am mai scris de mult și acum folosesc și un alt tip de diacritice, so... :D
26 decembrie 2011
Pentru ca nu am net aici
Nu v-am urat nimic de sarbatori, dar voi stiti ca va doresc numai bine, nu? Nu m-am grabit sa trimit niciun mesaj de sarbatori pentru ca nu-mi sta in fire, ba mai mult, mi-am inchis telefonul si am incercat sa ma relaxez cat mai mult, dar cat de mult m-am relaxat numai eu stiu. Despre asta va povestesc la anu', acum nu pot ca nu am timp. Mai greu se gaseste net unde sunt acum, diacritice nu servesc (si sunt sigura ca nu va suparati pe mine), ca nu-s acasa, asa ca nu o sa mai intru curand, dar va pup, pup, pup si ne vedem (scriem) cand ajung in oraselul meu/nostru jegos. Bu'bye tuturor!
A, si sper ca ati primiiit muuuulte cadouri!!!
18 decembrie 2011
Să mă duc dracu'? Păi... de acolo vin!
Azi am fost să-mi iau ceva ce voiam de mult. Mi-am luat şi, când am vrut să ies din magazin o ţigancă cam bătrână şi cu dinţi de haur s-a lovit de mine. După, tot ea a început să arunce priviri urâte. I-am zis că se spune "îmi cer scuze" în lumea civilizată, iar ea mi-a zis "Du-te dracu'!". M-am uitat şi eu urât la ea, i-am zis că de acolo vin şi am început să râd diavoleşte. A făcut ochii mari şi a început să spună ceva în limba ei. Bwahaha!
17 decembrie 2011
Zâmbitoare şi serviabilă, drăguţă, amabilă. De altfel, foarte irascibilă, impulsivă şi cu un ochi nefuncţional
Mi s-a întâmplat o chestie foarte tâmpită. Am fost să fac ceva cumpărături şi, când am ajuns la casa de marcat mă aştepta zâmbitoare şi aparent serviabilă o casieră care privea cu un ochi într-o parte şi cu celălalt în alta. Nu râd în general de niciun fel de defect pentru că defecte avem toţi, dar unii oameni în loc să le facă mai puţin vizibile le evidenţiază în cel mai idiot mod cu putinţă.
În timp ce mă mai uitam pe la porcăriile alea de la casă (gumă, bombonele, prăjiturele, balsam de buze şi altele) mai puneam pe bandă câte ceva. Şi am văzut o chestie plină de Chupa Chups-uri, frate, care mi-a adus aminte de zilele în care nu îmi lipsea aşa ceva din casă şi am zis să-mi iau şi eu unu', că-mi era poftă. Eh, când să-l scaneze... nu vedea. Pur şi simplu stătea cu capul într-o parte (ştiţi... cum stau găinile sau ceva, care văd în părţi, nu au ochii în faţă; cum te-ai pune cu capul pe o pernă, într-o parte) şi încerca să nimerească căcatul ăla de cod de bare, că începuse să-mi pară rău că l-am luat... pur şi simplu mă aflam într-o situaţie penibilă şi abia mă puteam abţine de la râs. Nu mai spun că, între timp, se făcuse şi coadă.
Whatever, într-un final a reuşit să-mi scaneze şi mie toate produsele şi să-mi spună cât tre' să dau. I-am dat banii şi a stat un minut să-i numere, iar când au început oamenii să se enerveze şi să plece a început să ţipe că "da, dom'le! Că dacă vă dau cu 1 ban mai puţin spuneţi la toţi că chioara aia nu v-a dat restu' cum treb'e!". Era deja jenant, aşa că am luat doar bancnotele, i-am mulţumit şi am plecat... O să ştiu să evit de acum casa aia...

14 decembrie 2011
Primii colindători
Superb, tocmai au bătut la uşă primii colindători. Evident, nu am deschis. La voi au venit?
12 decembrie 2011
Pentru că urăsc
Sunt un om care urăşte multe lucruri. De la genuri muzicale până la mentalităţi sau fapte, eu urăsc. Urăsc atât de multe încât le pierd şirul. Aşa că, din când în când, o să mai scriu aici despre lucrurile pe care le detest nu pentru că ar interesa pe cineva, ci pentru că vreau şi pot.
În primul rând vreau să vorbesc despre ipocrizie, pentru că oameni care nu sunt ipocriţi, în ziua de azi, au rămas foarte puţini. Aş minţi dacă aş spune că nu sunt ipocrită, sunt şi eu câteodată, până îmi dau două palme şi mă trezesc. Dar ce văd în jur este cu mult deasupra micilor mele scăpări, pe bune, şi câteodată rămân cu impresia că în neregulă sunt eu, nu ceilalţi. N-o să vorbesc despre ipocrizie în general, dar o să vă dau un exemplu.
Dacă îmi spunea cineva acum câteva luni că banii nu aduc fericirea, îl aprobam, îl felicitam pentru modul în care gândeşte şi mă consolam încă 2-3 ani cu acelaşi gând, pentru că, în sărăcia mea, ştiam că nu-mi permit luxul să percep lucrurile altfel.
Acum îmi dau seama că oamenii care spun asta sunt extrem de ipocriţi. De ce? Păi pentru că banii chiar aduc fericirea!
Nu? Băi oameni buni, cu bani se pot cumpăra vieţi (vezi acele multe cazuri cu copii care aşteaptă luni de zile pentru un amărât de transplant sau te miri ce operaţie banală, dar care costă zeci de mii de euro!), cine v-a minţit pe voi că nu pot cumpăra fericirea? Hai s-o luăm altfel, să zicem că azi vin şi-ţi aduc o sacoşă de bani la uşă, nu mărunţiş, ci numai bancnote de 500 euro, vreţi să spui că mi-i i-ai da înapoi, spunându-mi "Nu, mulţumesc, banii ăştia n-o să mă facă mai fericit, pentru mine banii nu contează, banii sunt ochiul dracului, fugi cu ei de aici că eu nu vreau banii ăştia şi nu am nevoie de ei ca să fiu fericit!"? Vă spun eu, nimeni n-ar face aşa ceva. În cazul în care nu ar crăpa inima în tine de bucurie că ai atâţia bani sau în cazul în care nu ai lua-o razna, te-ai pişa pe tine de fericire, ai plânge şi te-ai bucura până nu ai mai putea. Se aplică şi în cazul celor care spun "ia uite, bă, ce fură ăia!", când ştiu în adâncul sufletului lor că, dacă ar avea ocazia, la fel de mult ar fura şi ei.
Aşa că hai să nu ne mai căcăm pe noi şi să nu mai fim ipocriţi până la refuz! Mersi.

11 decembrie 2011
Reîncarnare
Monica mă întreabă în ce m-aş reîncarna dacă aş putea s-o fac. Şi deci, să-i răspund.
1. Într-un fluture.
Mi-e frică de ei, dar asta nu înseamnă că nu mi se par fascinanţi. :)
2. Într-o pisică.
Aş fi frumoasă, aş toarce, aş dormi la căldură şi aş trăi nouă vieţi în răsfăţ, ca o prinţesă.
3. Într-un câine.
Aş fi un prieten bun, pentru că aşa văd eu câinele.
4. Într-un cal.
Pentru că sunt graţioşi şi puternici, dar, mai ales, frumoşi.
5. Într-o pasăre.
Pentru că întotdeauna mi-am dorit să fiu liberă ca o pasăre şi să pot zbura.
Leapşa o poate lua cine vrea, v-am spus de la cine este. Dacă vreţi lăsaţi link să văd şi eu, şi, dacă e, poate văd şi alţii (pun aici la sfârşitul postării link-urile).
P.S: Scuze că a durat atât, dar cred că s-a futut netu' şi nu s-a postat, că eu credeam că am postat-o de mult. Scuze din nou.

Romanian profanity
Răsfoind blogurile pe care le citesc zilnic sau aproape zilnic, am dat peste o postare a Simonei Tache. Eu m-am distrat foarte tare citind asta: http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_profanity, vă invit şi pe voi s-o faceţi.
"Lăbar and labagiu refer to a male person practicing masturbation."
"The word puță is a euphemism for pulă."
"A womanizer or skirt-chaser is known as a fustangiu (from fustă, skirt), or pizdar, a word formed in a similar fashion to poponar."
Şi nu ascult eu Lil Wayne, dar melodia asta îmi place (că tot comentau unele persoane despre gusturile mele muzicale):

Eşti soţie şi mamă, deci...
... nu trebuie să mai fii frumoasă sau îngrijită, trebuie să munceşti până îţi sar capacele şi, încă ceva, eşti singura care trebuie să facă compromisuri. Câţi dintre voi nu au întâlnit astfel de cazuri?
Dacă printr-o întâmplare destul de nefericită te-ai căsătorit şi te-ai ales cu un libidinos mega gelos pe viaţă (sau până când deschizi ochii şi fugi dracu' în lume) şi cu un puradel pe deasupra, trebuie să ştii câteva lucruri foarte importante pentru a avea o căsnicie (şi familie) fericită:
1. Nu te mai îngrijeşti. Când ieşi singură din casă (în cele mai multe cazuri până la magazin sau până la RDS să plăteşti factura la net că nu mai are barosanu' acces la porn) nu te machiezi, că se uită toţi bărbaţii de pe Terra plus ăia de pe Marte la tine. Iar asta îl face pe el gelos pentru că ştie că eşti curvă (deşi poate nu eşti chiar aşa de) şi fugi cu primul gelat care are mai mult de 10 lei în portofel. Situaţia se schimbă radical când ieşi cu el afară. Atunci poţi să te îmbraci ca ultima târfă sau piţipoancă, pentru că e EL cu tine.
2. Nu mai ai voie să te îmbraci frumos, să ai un aspect aproximativ plăcut şi îngrijit şi trebuie să renunţi la toate hainele care te avantajează cât de cât. De preferat este să ieşi afară cu bluza pe care a vomitat bebe şi, de ce nu, şi cu pantalonii ăia pe care a făcut pipi mai devreme. Doar nu se uită nimeni la tine, nu?
3. Uită-te la manechin. Ai vrea bluza aia tare mult, aşa-i? Eh, nu ţi-o permiţi pentru că tre' să iei Pampers şi lapte praf copilului. În orice caz, uită de tine pentru următorii 15-16 ani, că nu mai ai drepturi la nimic până atunci. Se aplică şi atunci când ai poftă de o prăjitură pe care nu ai mai mâncat-o de mult. E prea scumpă, de banii ăia poţi lua câteva Chupa Chups-uri "la copil". Cariile alea nu se fac singure!
4. Taci. Atunci când n-ai dreptate, dar mai ales când ai. Că soţului nu-i place să fie contrazis şi când mai ai şi dreptate, s-ar putea să-ţi ^&*% şi un pumn în mufă. Păi ce facem aici?
5. Uită. Uită de palma pe care ai primit-o, a fost din dragoste. Uită şi de umilinţa îndurată atunci când te-ai întâlnit cu prietenii ăia din liceu şi el te lua la mişto în faţa lor, au fost doar glume! Şi de faptul că nu mai ai niciodată timp pentru tine. Bunăstarea celor din jur este primordială şi, oricum, ei au fost întotdeauna mai importanţi decât tine pe orice plan. Ce sens ar avea să faci acum un caz din asta?
Vă sună cunoscut? Mie da.

09 decembrie 2011
04 decembrie 2011
Ce am învăţat
Două dintre blogger-iţele care îmi plac mie foarte mult şi pe care le citesc cu multă plăcere, Miss S. şi Iri, mi-au pasat o leapşă care se numeşte "Ce am învăţat". Eu trebuie să spun 10 lucruri pe care le-am învăţat în toată viaţa mea. Şi, deci, am învăţat...
... că, aşa cum intră în viaţa ta, oamenii şi ies. Asta m-a învăţat o persoană foarte importantă pentru mine, mult mai în vârstă şi cu siguranţă mai înţeleaptă decât o să fiu eu vreodată. Că sunt oameni care trebuie să plece, oameni care vor să plece şi oameni care aleg să rămână şi că nu trebuie să fiu niciodată tristă atunci când cineva trebuie (sau alege) să plece din viaţa mea. Că pot merge mai departe indiferent de cât de bruscă şi dureroasă ar fi despărţirea de acele persoane şi că în final contează dacă am învăţat sau nu ceva în timpul petrecut în compania lor.
... că în viaţă nu trebuie să te bazezi decât pe tine. Aşa cred eu, că singura persoană pe care te poţi baza 24/24 eşti tu, pentru că, ghici ce, poţi să fugi, dar niciodată nu te poţi ascunde de tine.
... că toată lumea te va dezamăgi într-o zi. Cât de tare, depinde numai de tine şi de aşteptările pe care le ai. De obicei este bine să nu ai niciun fel de aşteptare ca să nu poţi fi dezamăgit. Zic.
... că nu trebuie să ai încredere în oricine. Că trebuie să ştii cui să acorzi încredere, după cât timp şi, în unele cazuri, dacă este sau nu o decizie înţeleaptă să dai o a doua şansă unei persoane care te-a trădat cândva.
... că, dacă dai cuiva, oricui, ocazia să te calce în picioare, o va face. Că nu trebuie să-ţi arăţi slăbiciunile în faţa nimănui, deoarece, cândva, cineva va profita de ele. Clar.
... să nu fiu laşă, să îmi asum riscuri, să ştiu să pierd şi să trăiesc clipa. O singură viaţă am, nu?
... să plâng zâmbind, să suport durerea fără să o afişez şi să ascund lacrimi şi, în general, emoţii. Şi mă pricep la asta mai bine decât aş fi crezut şi chiar mai bine decât aş fi vrut. E ciudat să arăţi tot timpul de parcă nu ai simţi, dar, credeţi-mă, este mult mai bine decât să te exteriorizezi oriunde şi oricând.
... să nu-mi fie frică de nimeni şi nimic. Nu e nimic prea puternic sau prea rău încât să fie nevoie să-mi fie frică, iar, dacă este, trebuie să îmi înfrâng teama, aşa mi-a spus cineva.
... să lovesc când sunt lovită, să nu mă las călcată în picioare şi să calc în picioare când e cazul. Aşa mi-a spus o persoană puternică. Spre deosebire de mama, care m-a învăţat să fac exact opusul. Dar este un moment în viaţa fiecăruia în care parcă o voce din cap îţi spune că ai întors deja de prea multe ori din bunătate obrazul, nu?
... să provoc suferinţă atunci când trebuie şi să consolez la momentul potrivit. Am învăţat să fiu stâlp de sprijin, prietenă adevărată şi om, iar atunci când situaţia a cerut-o, să fiu javră.
Nu sunt singurele lucruri pe care le-am învăţat în viaţă, dar astea mi-au venit acum în minte.
Îmi cer scuze pentru că am fost atât de lentă, fetelor, data viitoare nu voi mai amâna scrisul de pe o zi pe alta. V-am spus de la cine este leapşa, dacă vreţi o luaţi, dar spuneţi şi de la cine şi, dacă vreţi, după ce o faceţi lăsaţi aicişa la comentarii un link să citesc şi eu.

03 decembrie 2011
Băi, hai să vă explic eu ce e cu statusurile
Ştiu că s-a tot discutat despre asta, e şi normal să se facă atâta vâlvă, dar adevărul este că s-a discutat în necunoştinţă de cauză în cele mai multe dintre cazuri. Multe persoane s-au trezit cu statusuri de tot căcatul (da, şi eu), care mai de care mai idioate şi au trăit cu impresia că este un virus.
Nu, dragilor, nu este un virus, este vreun dezaxat de la voi de prin listă care se crede hacker sau ceva şi are chef de glume de om retardat.
Tot ce trebuie să faceţi este să setaţi de la Messenger > Preferinţe> Lista de persoane ignorate şi să setaţi prima opţiune, cea cu "Ignoră pe oricine nu este în lista mea de Yahoo! Contacte". Înainte să vi se schimbe statusurile primiţi un avertisment de la messenger şi apare o căsuţă în care o persoană necunoscută încearcă să vă trimită un document (mă gândesc că nu e nimeni aşa de tâmpit încât să accepte aşa că nu am simţit nevoia să subliniez faptul că nu trebuie să daţi accept) . Eh, când nu mai vi se pot trimite mesaje din partea persoanelor pe care nu le aveţi în listă, e clar că nici nu vi se mai poate schimba statusul. Aşa că încetaţi cu isteriile, că nu a murit nimeni din aşa ceva (pentru persoanele de la mine din listă care au început să tot dea mass-uri şi să pună la statusuri că e un virus care circulă pe net şi bla bla bla).
P.S: Treaba asta poate fi făcută şi de cel mai prost om de pe planetă, este un site în care introduci id-ul şi status-ul, bagi acolo codul captcha şi, în cazul în care persoana căreia vrei să-i schimbi statusul este vulnerabilă (adică nu are setată opţiunea ca mai jos), i se schimbă statusul. Mare brânză!

Dacă vrei să vezi imaginea la dimensiunea iniţială dă click pe ea.
02 decembrie 2011
Despre oameni extraordinari
Până acum nu am scris despre foarte multe lucruri frumoase, nici despre oameni minunaţi. Dar am primit de la Andrada acum câteva seri un link care m-a impresionat foarte tare şi m-am gândit că ar fi drăguţ să scriu şi aici, pentru că poate mai există şi persoane care nu se hrănesc numai din lucruri urâte şi ştiri pătate de sânge.
Mai sus o puteţi admira pe Aimee Mullins, o tânără frumoasă şi ambiţioasă care s-a născut în Allentown, Pennsylvania şi, în ciuda faptului că ambele picioare i-au fost amputate în urma deciziei părinţilor ei (s-a născut fără peronee şi altfel ar fi fost nevoie să-şi petreacă întreaga viaţă într-un cărucior cu rotile), aceasta a reuşit să devină sportivă olimpică, actriţă şi... fotomodel.
Multora ne este greu să depăşim o perioadă grea din viaţă, ea şi-a depăşit handicapul.
Şi mi se pare că este un lucru deosebit, fenomenal, fantastic, formidabil şi cum mai vreţi voi. Da, este un exemplu de persoană pe care o respect, o admir şi o iubesc.
Mai multe despre Aimee puteţi citi în articolul acesta iar imaginea tot de acolo am luat-o. Nu-i aşa că este o femeie superbă?
24 noiembrie 2011
Fetiţa Madonnei,
La fel de frumoasă ca şi mama ei. Scuze, dar nu m-am putut abţine. Aşa ceva? OK, nu zic că ar trebui să-ţi pensezi şi epilezi copilul de la vârste fragede, dar când începe să devină aşa ceva, e momentul să faci ceva, la naiba. Nu e ca şi când ar locui într-un sat uitat de lume, nu e ca şi când n-ar vedea-o nimeni, nu e ca şi când ar arăta normal pentru vârsta ei. Sprâncenele ei devin o monosprânceană iar mustaţa aia... Gosh!
Manele rock...
... sau cel puţin titlu' ăsta le-a plăcut lor.
Ştiam de mult chestia asta, dar de-abia acum două-trei săptămâni mi-am adus aminte de ea şi acum mi-am adus aminte să o pun aicişa să audă şi urechile voastre chestia: http://www.myspace.com/inimasalbatica
Şi aici e un articol în care puteţi citi mai multe despre asta. Tare sau ce?

02 noiembrie 2011
Eşti civilizat? Ce prost retardat eşti! Prostule!
Eu nu mă aştept să găsesc oameni civilizaţi în Românica. Nu, mi-am luat de mult gândul că există astfel de persoane printre noi şi am încercat să mă împac cu ideea. Nu m-am născut într-o ţară civilizată, nici măcar nu vreau să mă mint că ar fi altfel, dar ştiu că dacă vrei să faci o schimbare trebuie să începi cu tine.
Scriam mai demult pe blog că am văzut un bărbat în preajma liceului meu care aduna rahatul căţelului. Mi se pare un gest foarte frumos şi firesc, dar mai mult decât astea două mi se pare un gest civilizat. Atunci când îţi iei un animal trebuie să fii conştient că, în acelaşi timp, îţi asumi şi alte câteva chestii. Asta dacă ţi le asumi, bineînţeles. Şi cum mi se pare normal să speli şi să faci curat unui animal care îşi face nevoile în casă, la fel de normal mi se pare să strângi după câinele tău care se cacă în mijlocul trotuarului, acolo pe unde şi eu, şi tu călcăm. Cred că oricine este de acord cu mine că într-o ţară civilizată nu este o ruşine să strângi după câine. Nu spune nimeni să iei mizeria cu mâna, că nu e nimeni atât de imbecil să-ţi ceară asta. Nu-ţi vine nimeni cu vreo pretenţie absurdă, ci doar cu o mică rugăminte de bun simţ: nu lăsa căcatul acolo unde este.
Azi când am ajuns de la liceu am ieşit afară cu pufoşenia. Bucurie mare, ţopăieli, urlete, d-astea. Am ajuns în spatele blocului şi tot stăteam cu ochii pe câine. Când a găsit locul în care dorea domnia lui să posteze încărcătura, s-a apucat de treabă. Eu, cu mâna în buzunar aşteptam răbdătoare cu punguţa deja pusă ca o mănuşă pe mână să termine... ce avea de făcut. Bun, termină, scot mâna, o îndrept spre rahat şi în clipa următoare aud nişte hohote de râs. Mă uit, zic "ce dracu' se aude?" şi văd doi dintre cei mai oribili cocalari cum stăteau ei ca barosanii şi jucau table lângă ghena de gunoi, bând fiecare câte o berică. Aşa, jalnici cum sunt, râgâind a bere şi trăgând băşini pe fese, s-au gândit ei bine şi au găsit situaţia foarte amuzantă. Eu - cea retardată, ei - culţi, aşa, îmbrăcaţi în haine adidas, cu pantofi sport Nike şi cu bere ieftină la nas, ca să ne înţelegem mai bine.
Vedeţi băi de ce nu suport eu ciorile? M-am făcut că nu i-am auzit, mi-am continuat drumul ştiind că ei mai mult şi mai bine n-o să poată face în vieţile lor ratate şi i-am lăsat cu tot Salamu' lor să râgâie puturos a bere. Sper să moară înecaţi cu vomă.
Poza este luată de aici.

Trebuie să recunosc că, în faţa atâtor persoane încuiate la minte, mi-e ruşine să fac chestia asta care până la urma urmei nu este deloc ruşinoasă. Nu colecţionez căcaţi, dom'le, strâng de jos, pentru ca tu, când nu eşti
atent, să nu calci în minunăţia asta.
atent, să nu calci în minunăţia asta.
Azi când am ajuns de la liceu am ieşit afară cu pufoşenia. Bucurie mare, ţopăieli, urlete, d-astea. Am ajuns în spatele blocului şi tot stăteam cu ochii pe câine. Când a găsit locul în care dorea domnia lui să posteze încărcătura, s-a apucat de treabă. Eu, cu mâna în buzunar aşteptam răbdătoare cu punguţa deja pusă ca o mănuşă pe mână să termine... ce avea de făcut. Bun, termină, scot mâna, o îndrept spre rahat şi în clipa următoare aud nişte hohote de râs. Mă uit, zic "ce dracu' se aude?" şi văd doi dintre cei mai oribili cocalari cum stăteau ei ca barosanii şi jucau table lângă ghena de gunoi, bând fiecare câte o berică. Aşa, jalnici cum sunt, râgâind a bere şi trăgând băşini pe fese, s-au gândit ei bine şi au găsit situaţia foarte amuzantă. Eu - cea retardată, ei - culţi, aşa, îmbrăcaţi în haine adidas, cu pantofi sport Nike şi cu bere ieftină la nas, ca să ne înţelegem mai bine.
Vedeţi băi de ce nu suport eu ciorile? M-am făcut că nu i-am auzit, mi-am continuat drumul ştiind că ei mai mult şi mai bine n-o să poată face în vieţile lor ratate şi i-am lăsat cu tot Salamu' lor să râgâie puturos a bere. Sper să moară înecaţi cu vomă.
Poza este luată de aici.
31 octombrie 2011
Ce sărbătoare preferată am. Am una?
Într-o scurtă pauză pe care am luat-o de la făcut curat, am văzut că am primit (acum ceva timp) un comentariu de la Crisa. Aşa drăguţă cum e ea, m-a tag-uit în postul acesta şi m-a întrebat ce pot spune despre sărbătoarea mea preferată. Iar eu, ca o tipă serioasă ce sunt, am zis să răspund repede cât mai am timp şi chef. Deşi destul de târziu pentru că, de, am atâta treabă că nici nu mai ştiu ce să fac prima dată. Plus că sunt obosită în draci, încontinuu, îmi vine să dorm fără oprire zile întregi...
Ca să răspund sincer la întrebare, nu am o sărbătoare preferată. Motivul? Asociez sărbătorile cu obiceiuri prosteşti, manele şi mâncare în exces. Dacă stau să mă gândesc mai bine, spun, printre dinţi, Crăciunul.
Nu are legătură cu împodobirea bradului sau cadourile sau cu tăierea porcului sau cu zăpada. Nu, nicio legătură.
Nici cu petrecerea timpului cu cei dragi, că dacă ai o familie mai mare, aşa cum am eu, poţi să găseşti la masă şi rude cunoscute, şi necunoscute, şi dragi, şi enervante, şi apropiate, şi îndepărtate.
Nici cu delicatesele, căci noi avem, aşa, un obicei prostesc, să umplem masa până la refuz, să mâncăm până la refuz şi, bineînţeles, să bem în exces. Nu contează că în restul anului nu mâncăm decât o felie de pâine cu unt pe zi, important este ca de Crăciun, Paşte, Revelion (şi alte sărbători, doar nu vă aşteptaţi să le ştiu pe toate) să avem multă mâncare, să ne îndopăm, să arătăm celorlalţi ce porc mare am cumpărat sau crescut noi, câţi bani am băgat în băutură şi alte porcării de genul.
Nici cu distracţia nu are legătură, că-s mai frustrată de felul meu şi cum mai nimeni de la mine din familie nu ascultă şi altceva în afară de manele, nu am cum să ascult ce-mi place (ar fi chiar culmea să ascult... ceva ce ascult eu de obicei) şi, deci, sunt mai arţăgoasă în preajma acestor sărbători că sunt diferită şi nu neapărat, dar să asculţi manele mai mult de două secunde este, pentru mine, tortură curată.
Şi dacă o să ziceţi că există şi alte activităţi care te pot distra, da, aveţi dreptate. Dar nu e valabil pentru mine. De ce? Păi pentru că eu, deoarece am câţi ani am, nu sunt nici mare, să stau şi să port discuţii "inteligente" cu adulţii, nu sunt nici mică, să fie nevoie să aibă cineva grijă de mine. Deci eu ce fac? Da, aţi ghicit, trebuie să am grijă de copilul unuia sau altuia, iar dacă cineva poate numi asta distracţie sau măcar o activitate plăcută eu mă dau cu capul de pereţi.
So... nu am un motiv special pentru care am ales Crăciunul, dar dintre toate celelalte sărbători este cel mai... acceptabil. Că mi se pare stupid să ciocnesc ouă.

17 octombrie 2011
Nu. Nu, nu, nu, nu, nu. Nu.
Da, ştiu că am spus că o să revin, că o să scriu şi că o să fiu mai mult timp prezentă pe aici şi aşa mai departe. Dar nu am timp. Pur şi simplu. Nici nu ştiu când trece ziua că parcă nu am timp de absolut nimic. Casc 24/24 pentru că nici acum nu m-am obişnuit cu programul de dimineaţă (plec de acasă la 7:30 sau mai târziu, orele începând la... da, aţi ghicit, 7:30). Sau 8:30, dar doar luni, singura zi în care pot dormi mai mult, când pot pleca mai târziu, când... bla bla. Problema este că uit mereu că luni intru mai târziu, mă trezesc, mă pregătesc şi plec cu o oră mai devreme. Îmi dau seama pe la jumătatea drumului, după ce mi-am scos deja cheile din ghiozdan (încerc să folosesc banala scuză cu uitatul cheilor acasă) după care încetinesc şi încerc să fac timpul să treacă mai repede (mă joc la telefon, mă mai uit pe un caiet, mai ascult muzică şi parcă tot mă plictisesc teribil).
Îmi aduc aminte că acum o săptămână am ajuns la şcoală la 7:30 (mai devreme ca niciodată, şi eram şi fresh, păcat că nu destul de fresh cât să-mi dau seama că intru mai târziu) şi am rămas perplexă: în clasă linişte totală, uşa clasei închisă cu cheia, la laborator se auzea vocea altei doamne şi zgomotul altei clase (şi clasa mea are un zgomot specific, păi ce pana mea?)... O sun pe Alexandra, telefon închis, pe Andrada, telefon închis (am aflat ultima că şi l-a pierdut, bag de seamă - asta pentru că nu-mi place să folosesc telefonul şi pentru că nu îl folosesc, probabil), pe Ruxi, ocupat, iar celelalte numere de telefon erau în celălalt telefon şi ăla era la mine acasă acasă. Adică acasă. Nu acasă aici. Acasă acolo. Înţelegeţi voi. După care am început să cred că este o conspiraţie împotriva mea şi să mă întreb dacă nu cumva este 1 aprilie. Şi nu era. Mai caut ce mai caut şi găsesc număru' lu' Blonda rătăcit pe acolo prin agendă. Vai, îţi mulţumesc, Doamne! O sun:

- Alo, Blo? Ce faci? Unde dracu' sunteţi?
- Ăăă, cred că acasă!
- Cum acasă? De ce?
- Păi azi intrăm la 8:30!!!
O, Doamne, o, Doamne. Fuck! Fuck! $%^%$^%^&%^#$@!@^&@#$%$%^!!! Cum să uit că intru la 8:30? Şi am şi zis "Lunea viitoare sigur n-o să mai uit, nu, nu, nu.". De unde? Probabil că o să uit şi săptămâna viitoare, asta e.
A, şi să nu spună careva că nu mi-am dat interesul, că am deschis vreo 10 ciorne, dar... nu am găsit nimic despre care să scriu şi nu am găsit nici cuvintele. Nimic prea interesant, am o viaţă banală, v-am mai zis.

02 octombrie 2011
Să zicem că-s back
Motivele pentru care nu am mai scris nimic de atât de mult timp nu sunt importante pentru că nu există. Pur şi simplu mi-am permis să iau o pauză mai lungă fără niciun motiv real. Asta nu înseamnă că am uitat să vizitez zilnic blogurile voastre, pentru că pe asta o fac, nu necesită niciun efort considerabil. Că eu intru de plăcere şi să citeşti este al naibii de uşor. Să scrii, însă, e greu, e greu orice dacă în general ai o lene puturoasă în tine.
Şi dacă o să postez zilnic nu aruncaţi cu pietre în mine. În cazul în care o să postez o dată pe lună nu mă trageţi de mânecă să o fac mai des, pentru că eu nu fac nimic dacă sunt silită sau o fac în scârbă. Nu vrea nimeni să citească un text scris în scârbă, cel puţin nu scris de mine. Aşa că ne revedem când mai am eu chef să scriu.
P.S: E clar, blogul nu este pustiu! La prima postare după atâta timp s-a găsit şi un retardat să comenteze ceva la fel de retardat ca mă-sa. Felicitări, frustratu' (sau, de ce nu, frustrata) p**ii mele, ai fost la fel de amuzant/ă ca o furculiţă. Hopa, scuze pentru scăpare.
30 septembrie 2011
OK
Promit să revin, numai că nu promit că o să o fac săptămâna asta. Azi sigur nu... Vă las totuşi o melodie în speranţa că nu a rămas chiar pustiu blogul... :)
Bu'bye!
01 septembrie 2011
Aveam poftă de o leapşă
1) Luaţi cartea cea mai apropiată, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici rândul al 4-lea.
"măngâie pe gât şi îi desfăcu botniţa ruptă."
2) Fără să verificaţi, cât e ora?
15:40
3) Verificaţi!
15:29 (oh crap, sunt înaintea vremii)
4) Cum sunteţi îmbrăcată?
Pantaloni de pijama şi tricou. (yeah, nu prea m-am ridicat din pat, nu e vina mea)
5) Înainte de a răspunde la acest chestionar pe ce vă uitaţi?
Mă uitam pe facebook...
6) Ce zgomot auziţi în afara calculatorului?
O manea. Pe bune, e un manelar în intersecţie.
7) Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Am ieşit acum două minute pe balcon. Am fost să iau o carte ca să pot răspunde la 1.
8) Ce ai visat ieri noapte?
Am avut un vis erotic, nu vreau să intru în detalii. Glumesc. Am visat că aveam un câine şi că m-am întâlnit cu două foste prietene la brutărie în timp ce eram cu două actuale prietene. Chestii complicate.
9) Când aţi râs ultima oară?
10) Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?
Nimic, nu-mi place să încarc pereţii. Dar văd un păianjen în colţ. Se pune? E prietenul meu.
11) Dacă aţi deveni milionară peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
Mi-aş cumpăra o maşină decapotabilă, sport, neagră.
12) Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Rango.
13) Aţi văzut ceva neobişnuit azi?
O babă îşi scutura chiloţii pe balcon şi i-au căzut din mâini. Au rămas în copac. Nu e neobişnuit neapărat, dar am râs până nu am mai putut.
14) Ce părere aveţi de acest chestionar?
Merge.
15) Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.
Nu am pâine.
16) Care ar fi prenumele copilului dumneavoastră dacă ar fi fetiţă?
Când eram mică îmi plăcea Anabel.
17) Care ar fi prenumele copilului dumneavoastră dacă ar fi băiat?
Andrew. Nu se traduce. Îmi place cum sună.
18) V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Cine nu s-a gândit?
19) Dacă aţi putea schimba ceva în lume, în afară de politică, ce aţi schimba?
Aş da oamenii jegoşi pe oameni mişto. Schimb pe schimb.
20) Vă place să dansaţi?
Mnnnu.
21) George Bush?
Absolut.
22 )Care a fost ultima chestie pe care ai văzut-o la televizor?
Un film pe HBO.
23) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?
Leapşa o poate prelua oricine şi este de la Monica. (am furat-o şi eu puţin)

Am râs aseară cu poftă la asta.

31 august 2011
Leapşa cu chestii preferate
Da, da, ştiu că nu am mai scris de mult timp, ştiu că am lipsit cu nesimţire şi fără niciun motiv şi nici nu am de gând să vin cu minciuni sau cu scuze false. Mi-a fost lene. Se întâmplă oricui. Poate nu 3 săptămâni, cum mi s-a întâmplat mie, dar cu siguranţă se întâmplă oricui. Sau i se poate întâmpla. Nu contează. Am primit şi eu o leapşă de la Monica şi am decis s-o onorez cât mai este caldă încă. Sau călduţă. So...
1. Să începem cu ceva simplu. Revista preferată. Argumentaţi.
Oh crap... nu am mai răsfoit de mult o revistă. Nu mă întrebaţi pe mine, copii, io-s plictisitoare şi demodată. Dar ştiu că-mi plăcea POPCORN şi BRAVO Posters... când eram şi eu topită după Twilight and stuff. Mi-a trecut vremea... a fost acum câţiva ani.
2. Culoarea preferată.
Roz. Glumesc. Dacă spun negru nu e OK, deci o să spun... verde? Turquoise.
3. Serialul preferat.
Nu ştiu ce să spun... am descoperit acum ceva timp Neveste Disperate şi am devorat toate cele 7 sezoane, mai repede decât Gossip Girl sau... The Vampire Diaries.
4. Emisiunea preferată.
Emisiune, emisiune. N-am idee. Îmi plăceau cam toate emisiunile de pe MTV. Mă mai uitam la ăia cu SPCA pe Animal Planet, la câteva pe Discovery Travel & Living (ce face plictiseala din om la sală) şi pe Reality mai erau unele interesante... Whatever, nu am una preferată şi asta pentru că nu prea deschid televizorul...
5. Cartea preferată.
Maitreyi.
6. Cântecul preferat.
Adele - Someone like you
7. Filmul preferat .
Aveam unul... dar chiar dacă acum ceva timp eram sigură că se afla printre filmele pe care aş vrea să le revăd peste ani, acum m-am răzgândit. Acum mă uit doar la filme de groază sau cel puţin asta am în plan.
8. Blogul preferat.
Mai preferat decât favoritul şi dulceaţă, adică al meu, nu poate fi niciun alt blog.
9. Cântăreţul preferat.
IDK, nu prea am eu preferaţi. Toţi cântăreţii pe care încă îi ascult au fost preferaţii mei la un moment dat.
10. Ţara preferată.
Mmm, Germania. Iubesc Germania. Nu ştiu germană.
Ca de obicei, leapşa o poate lua oricine pofteşte.

10 august 2011
Ciupituri pe Facebook
Printre multele chestii nefolositoare pe care le poţi găsi pe Facebook, se găsesc şi ciupiturile. Neştiind pentru ce sunt ele, am apelat acum ceva timp cu încredere la Goagăl şi am găsit răspunsul pe mirobolantul TPU. Cică "e un fel de BUZZ!!!, prin care anunţi pe cineva că vrei să vorbeşti cu el". OK. Zilele au trecut şi s-au tot strâns acolo ciupituri, dar niciodată nu le-am dat atenţie pentru că nu am considerat necesar. Fără să vreau, am aruncat un ochi peste ele, şi ce am văzut m-a lăsat perplexă:
Incredibil, dar da! M-a ciupit Nicolae Guţă! Să-l ciupesc şi eu? Huh?
Pentru tine, Nicule! Acum sper să nu primesc comentarii urâte de la cei care sunt invidioşi pe mine şi pe faima mea. Mă duc să beau o cafea cu Tarja Turunen.

(cer scuze celor care au apărut mai târziu; poza nu mai este la fel de clară, s-a întâmplat o extorsiune, nu întrebaţi)
06 august 2011
Leapşa cu cărticele
Am primit leapşa asta de ceva timp şi nu am avut timp să o onorez până acum, dar mi-am făcut azi. Îmi cer scuze pentru întârziere Monicăi şi Adelinei, care mi-au pasat-o, lucru pentru care le mulţumesc foarte mult.
Cerinţa sună aşa:
A - A doua şansă de Jane Green
B - Bărbatul făcut din bucăţi de David Lodge
C - Celebutantele de Amanda Goldberg şi Ruthanna Hopper
D - Dădacul de Holly Peterson
E - E cineva acolo? de Marian Keyes
F - Floare-de-zapadă şi evantaiul secret de Lisa See
G - Grădina uitată de Kate Morton
H - Hoţii de frumuseţe de Pascal Bruckner
I - Imperiul Soarelui de J. G. Ballard
Î - În compania curtezanei de Sarah Dunant
J - Jemima J. de Jane Green
K - Blestemul de Jennifer Blake
L - La măsura 12 nu eşti grasă de Meg Cabot
M - Maitreyi de Mircea Eliade
N - Nevinovatul de John Grisham
O - Obscena pasăre a nopţii - Jose Donoso
P - Pe urmele lui Alice de Clare Naylor
Q - ?
R - Ruşinea de Karin Alvtegen
S - Singur pe lume de Hector Malot
Ş - Şcoală pentru soţi de Wendy Holden
T - Tu eşti tatăl copilului meu de Sandra Brown
Ţ - Ţi-am plătit-o! de Jane Fallon
U - Ultimul dintre ei - Andreas Eschbach
V - Veronika se hotărăşte să moară de Paulo Coelho
W - Flashforward de Robert J. Sawyer
X - ?
Y - Gucci Gucci Coo de Marian Keyes
Z - Zilele mele cu Renata de Alexandru Petria
Ca întotdeauna, leapşa poate fi preluată de oricine.
Cerinţa sună aşa:
Pentru această leapşă, înşiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poţi înlocui cu o carte preferată care conţine acea literă în titlu. Ai voie să pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii.
A - A doua şansă de Jane Green
B - Bărbatul făcut din bucăţi de David Lodge
C - Celebutantele de Amanda Goldberg şi Ruthanna Hopper
D - Dădacul de Holly Peterson
E - E cineva acolo? de Marian Keyes
F - Floare-de-zapadă şi evantaiul secret de Lisa See
G - Grădina uitată de Kate Morton
H - Hoţii de frumuseţe de Pascal Bruckner
I - Imperiul Soarelui de J. G. Ballard
Î - În compania curtezanei de Sarah Dunant
J - Jemima J. de Jane Green
K - Blestemul de Jennifer Blake
L - La măsura 12 nu eşti grasă de Meg Cabot
M - Maitreyi de Mircea Eliade
N - Nevinovatul de John Grisham
O - Obscena pasăre a nopţii - Jose Donoso
P - Pe urmele lui Alice de Clare Naylor
Q - ?
R - Ruşinea de Karin Alvtegen
S - Singur pe lume de Hector Malot
Ş - Şcoală pentru soţi de Wendy Holden
T - Tu eşti tatăl copilului meu de Sandra Brown
Ţ - Ţi-am plătit-o! de Jane Fallon
U - Ultimul dintre ei - Andreas Eschbach
V - Veronika se hotărăşte să moară de Paulo Coelho
W - Flashforward de Robert J. Sawyer
X - ?
Y - Gucci Gucci Coo de Marian Keyes
Z - Zilele mele cu Renata de Alexandru Petria
Ca întotdeauna, leapşa poate fi preluată de oricine.
05 august 2011
Leapşa: Shopping
1.Cu cine iți place să mergi la cumpărături?
Cu nimeni. Îmi place să merg singură, am încredere în gusturile mele şi ultimul lucru pe care-l vreau este să am lângă mine o persoană grăbită, pentru că eu mă hotărăsc şi foarte greu şi da, chiar pot deveni obositoare şi plictisitoare. Încerc să evit să fiu aşa.
2. Te lași influențată atunci când cumperi ceva?
Niciodată. Dacă îmi place un lucru, îl cumpăr chiar dacă nu este pe placul altora, pentru că eu îl folosesc, la urma urmei.
3. Cât reziști la cumpărături?
Oricât, doar să nu fiu presată de timp. Nu, cred că am greşit răspunsul. Cât mă ţine portofelul.
4. Pentru tine cumpărăturile sunt un mod de a te relaxa sau un rău necesar?
Un rău necesar atunci când trebuie să cumpăr ceva şi nu să-l iau eu pentru că aşa vreau, în rest totul e plăcere.
Chiar îmi place să fac cumpărături.
5. De obicei te abați de la lista de cumpărături?
Câteodată. Depinde ce-mi face cu ochiul.
6. Îți place să cumperi și pentru cei dragi sau ți se pare un calvar acest lucru?
Mi se pare, clar, un calvar! Nu-mi place să cumpăr pentru alţii, pentru că nu mă pricep să fac asta, dar aş cumpăra cu tot dragul.
7. Crezi că, uneori, exagerezi când vine vorba de cumpărături?
Niciodată nu exagerez când vine vorba de cumpărături. Poate doar când vine vorba de cărţi, că aş lua mult mai multe decât îmi permite buzunarul.
8. Ești un vânător de reduceri/promoții?
Neah. Îmi sunt indiferente. Dacă se întâmplă să pic la momentul potrivit în locul potrivit şi să găsesc ceva, numai bine. În rest nu-mi pasă. A, mi se mai întâmplă să îmi atragă lumea atenţia asupa unei promoţii şi, dacă mi se pare că ar trebui să profit de ea, o fac. Dar nu sunt genul de persoană care să vâneze la propriu pentru că, de obicei, nu sunt singura care ştie de acea reducere/promoţie şi de cele mai multe ori la ele se înghesuie tot poporul.
9. Ce trebuie să aibă un magazin ca să te atragă?
Să fie curăţenie şi ordine. Vânzătoare amabile, dar nu din acelea care stau în sufletul tău şi care-ţi suflă în ceafă. Prefer să mă autoservesc şi să cer ajutor atunci când nu găsesc ceea ce caut. În rest, vreau să fiu lăsată în pace.
10. Ce magazine ți se par respingătoare?
Cele prea înghesuite, fără spaţiu, sau în care pute. Am intrat eu undeva, era să îmi vărs micul dejun acolo. Mi se pare de prost gust să fii tratat de sus de o amărâtă de vânzătoare care, la urma urmei, ar trebui să fie la dispoziţia ta. Chestia asta am întâlnit-o de multe ori... Plus că eu sunt foarte uşor de enervat.
11. La ce articol ajungi de fiecare dată când faci cumpărături?
De fiecare dată? Cred că la îngheţată? Sau lacuri de unghii. Sau cărţi.
12. Ce nu-ți place să cumperi, deși știi că acele lucruri sunt indispensabile?
Nu ştiu ce să răspund... îmi place să cumpăr chestii cât timp cât sunt pentru mine. Nu-mi plăcea să cumpăr absorbante când vedeam un vânzător la casă (sau să cer la magazinele mici din jurul blocului), dar acum sunt OK şi cu asta.
13. Te deranjează să știi că și alții au cumpărat același lucru ca și tine?
Ştiu că e aiurea, dar da. Urăsc asta. Dacă aş putea, mi-aş face singură haine ca să nu mai existe posibilitatea să a mă întâlnesc pe stradă cu cineva care poartă acelaşi articol de îmbrăcăminte ca şi mine.
14. Ți se întâmplă des să îți cumperi un lucru iar când ajungi acasă să nu îți mai placă la fel de mult?
Oh, da. Aproape întotdeauna.
15. La cumpărături ți se întâmplă adesea să….
Mă enervez pe vânzătoare sau să mă cert cu ele. Sunt genul de cumpărător enervant carenumaipleacaodatăcemaivreaastaacumlarevederespersănumaireviiniciodatăaici.
16. Ce faci dacă vrei să cumperi ceva, ajungi la casă pentru a-l plăti dar abia acolo observi că este mult prea scump și totuși ai banii pentru a-l cumpăra: renunți la el sau îl cumperi?
De obicei verific preţul, iar dacă ajung la casă şi descopăr că este mai scump decât la raft îi atrag atenţia vânzătoarei şi-i spun că renunţ la produs. Nu-mi place să mi se întâmple asta, dar nu sunt nici genul de persoană care să fie fraierită. E de datoria lor să verifice dacă sunt corecte preţurile şi, în urma unei promoţii, să le schimbe după caz. Nu-mi pasă dacă este ieftinire, dar la scumpire e de rău.
17. Dacă observi că ceea ce vrei să cumperi este ultimul articol dar are un mic defect, întrebi dacă ți se face o reducere sau îl lași?
Îl las, dacă este chiar ultima bomboană din pomul de Crăciun. Dacă este acceptabil şi chiar am nevoie de el sau îmi place în mod deosebit, îl iau.
18. După cumpărături, ajungi acasă și observi că ceea ce ți-ai cumpărat are un defect. Ai bonul. Te intorci pentru a-l returna sau iți reproșezi și te gândești că e ultima data când ți se mai întâmplă acest lucru?
Nu mă deranjează foarte mult dacă nu este un defect important (o ruptură, o spărtură etc.) şi sunt o persoană comodă, cel mai probabil mă împac cu ideea că aşa l-am cumpărat şi aşa o să-l am. Dar este puţin probabil, pentru că sunt foarte atentă la ce cumpăr.
19. Descrie în 3 cuvinte felul în care ești tu prin magazine.
Indecisă, pretenţioasă, meticuloasă.
20. Sfatul tău pentru alții când vine vorba de cumpărături ar fi…
Nu accepta ce ţi se bagă pe gât, renunţă la ce nu-ţi convine, cumpără numai ce-ţi trebuie şi nu trece cu vederea o nedreptate (când nu ţi se dă restul corect, când un produs este stricat sau expirat, când ai plătit mai mult decât era preţul la raft - chestia asta se plăteşte scump de către angajaţi - etc.).
Leapşa este de la Simona şi o poate prelua cine doreşte. Ştiu că am întârziat mult la cealaltă leapşă, cea cu cărticelele, dar încerc să-mi fac timp pentru ea mâine. Deja am completat în minte o jumătate din ea.

03 august 2011
Ceva adorabil
Da, ştiu că nu am mai scris de mult şi nici nu aveam de gând să o fac pentru că nu sunt în stare, dar vă las un videoclip foarte drăguţ şi ne citim mâine (atunci sper eu să postez ceva) sau când îmi vine inspiraţia.
27 iulie 2011
Frumoasă eşti, fă!
Câţi ani are tipa din fotografie?
24 iulie 2011
Leapşa onorată după doişpe noaptea
Ca de obicei, Monica a fost drăguţă şi mi-a pasat şi mie leapşa asta, numai că am fost mult prea leneşă pentru a o onora până acum. Dar niciodată nu e prea târziu, nu? So:
1. Un cuvânt de început:
Ăm.
2. My name is…
Pumpkin Pie, să zicem.
3. Adresa şi nr. de telefon:
Adresa nu contează, numărul de telefon nu-l ştiu nici eu.
4. Când v-aţi născut?
28.06.1994
5. Data, ora, ziua, luna şi anul completării oracolului:
24.07.2011 (mă simt de parcă aş fi la liceu pentru că ştiu data), ora 3:11 AM.
6. Ce animale preferaţi?
Câinii şi pisicile, porcuşorii de Guineea şi iepurii (pitici).
7. Ce sporturi vă plac? Le practicaţi?
Mmm, habar n-am. De practicat nu practic niciun sport.
8. Ce dansuri vă plac?
Baletul.
9. Ce personaje din desene vă plac?
Pfff, nu mă mai uit de mult la desene, da'... îmi plăcea Louie. =)) Şi adoram râsul lui Mandark.
10. Ce păsări vă plac?
Mmm... îmi plac papagalii Jako mult de tot şi nimfele, papagalii Ara (îmi place penajul), Cockatoo, Red Lory, peruşii, lebedele, păunii.
11. Dar flori?
Îmi plac toate florile, nu ştiu să am nişte flori preferate.
12. Vă plac cărţile?
Ce întrebare e asta?
13. Ce cântareţi/eţe vă plac?
La profilul meu puteţi vedea multe dintre trupele care-mi plac (şi cântăreţi/cântăreţe).
14. Dar actori?
Nu prea-mi plac mie actorii, mie-mi plac filmele.
15. Ce ţări vă plac?
Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, d-astea.
16. Ce maşini vă plac?
Chiar trebuie să spun? Porsche, Mercedes, Audi...
17. Dar motociclete?
Un Harley Davidson ar fi perfect.
18.Pe cine iubiţi?
Era să zic eu ceva acum.
19. Ce este băiatul?
Mmm, băiatul... nu ştiu cum să explic. Luăm un corp, punem ochi, nas, gură, urechi, mult păr şi mai punem ceva ce nu o să punem fetei.
20. Dar fata?
Fata este aia cu mai puţin păr pe corp (sau aşa ar trebui) şi cu ceva mai mult în cap, de obicei. A, şi ei, de obicei, nu trebuie să-i atârne decât... ştiţi voi. În orice caz, nu ce-i atârnă şi băiatului.
21. V-aţi plimbat vreodată cu ea (el)?
Sigur că nu.
22. Ce vreţi să deveniţi?
Medic, dar nu-mi place să răspund la întrebarea asta.
23. Cu ce echipă ţineţi?
Nu-mi place fotbal-ul.
24. Ce materii vă plac?
Cred că-mi place româna.
25. Dar profesori?
Nu prea îmi plac profesorii.
26. Vreţi să mai continuăm cu întrebările?
Depinde cu ce întrebări continuăm.
27. Ce este prietenia după dvs.?
O relaţie strânsă dintre două persoane bazată pe înţelegere, compasiune şi multă... iubire. În sensul ăla drăguţ.
28. Dar iubirea?
Bla bla blaaa.
29. Aveţi prieteni?
Nu, sunt o ciudată şi locuiesc într-o peşteră.
30. Ce este sărutul?
La genul ăsta de întrebări m-am referit când am spus că depinde.
Cine nu a luat-o până acum este invitatul meu s-o facă (am văzut că aproape toată lumea a preluat-o).

15 iulie 2011
14 iulie 2011
Leapşa: Ce oameni nu-ţi plac?
Miss S şi Monica mi-au pasat leapşa asta şi mi s-a părut o ocazie numai bună să-mi mai vărs şi eu o parte din frustrări.
Acestea fiind spuse...
Nu-mi plac oamenii ipocriţi. Genul de persoană care nu este destul de tare în coaie să-ţi spună "Nu, frate, nu-mi place cum te-ai tuns, nu-mi place faţa ta în general etc" în faţă, care simte nevoia să te bârfească fără să fi făcut ceva remarcabil. "Da, frate, şi a ieşit pe balcon după."
Nu-mi plac oamenii insistenţi. Care te sună din cinci în cinci minute să se asigure că nu ai uitat ceva acasă (ceva care este pentru ei, bineînţeles), care îţi reamintesc de 10 ori pe minut un lucru pe care îl ştii deja sau care, când te aşteaptă undeva, te sună încontinuu să te întrebe când ajungi.
Nu-mi plac oamenii care au prea multă încredere în ei. Nu mă înţelegeţi greşit, e absolut OK să ai încredere în tine, dar nu e OK şi să crezi că toţi bărbaţii se holbează la tine, că toţi tipii care vând îngheţată vor să flirteze cu tine, că atragi atenţia tuturor oamenilor, de ambele sexe şi că eşti frumoasă de spargi. Mai ales în condiţiile în care tu doar îţi doreşti să fii acea persoană, nu şi eşti. În realitate, nimeni nu se uită la tine. Dar asta nu trebuie să te descurajeze, ştii?
Nu-mi plac oamenii care cred că au dreptate când nu au. Cei care, atunci când văd că ai argumente solide şi ei nu se bazează decât pe o părere şi pe nişte argumente gen "Da, frate, da'... nu ştiu, ţi-am zis, eu aşa cred". Şi după ce folosesc argumentele zic "Bine, hai să nu mai discutăm despre asta". Bineînţeles, cum să recunoşti tu că ai greşit, că nu ai dreptate? TU eşti ATOTŞTIUTOR.
Nu-mi plac oamenii foarte curioşi. Care vor să ştie foarte multe detalii, care pun prea multe întrebări, care, atunci când ai o problemă, te întreabă ce-ai păţit fără să le pese într-adevăr, ci doar de curiozitate.
Nu-mi plac oamenii care vor atenţie. Persoanele alea care vor să fie în centrul atenţiei chiar cu preţul de a deveni penibile încercând. Care ar fi în stare şi să se tăvălească pe jos în căcat într-o cocină de porci, dacă asta ar face ca oamenii să le arunce priviri şi să le bage în seamă.
Leapşa merge la oricine doreşte să o preia.

13 iulie 2011
Leapşa: Ce cărţi o să citiţi în această vară?
Probabil vă daţi seama că nu am cum să spun toate cărţile pe care o să le citesc în această vară. Cine ştie prin ce librărie mă mai pierd cu orele şi sparg banii vara asta? Şi, oricum ar fi, n-aş putea să stau pe uscat. Dacă nu mai am ce să citesc, iau o carte la întâmplare din bibliotecă şi gata.
Păi, în primul rând, pentru liceu, am de citit aşa:
- Enigma Otiliei, de G. Călinescu
- Nuntă în cer, de M. Eliade
- La ţigănci, de M. Eliade
- Pădurea spânzuraţilor, de L. Rebreanu
- Cel mai iubit dintre pământeni, de M. Preda
- Moromeţii, de M. Preda
Ce vreau eu să citesc (asta aşa, pe termen scurt):
- Ex-ii anonimi, de Lauren Henderson
- Celebutantele, de Amanda Goldberg şi Ruthanna Hopper
- E cineva acolo?, de Marian Keyes
- Pe urmele lui Alice, de Clare Naylor
- Mincinosul, de Stephen Fry
Şi cam atât, deocamdată.
Leapşa este de la C.L.M. şi o poate lua oricine doreşte.

04 iulie 2011
Nu-mi pasă
Nu ştiu voi, dar eu am râs cu lacrimi. Ştiam melodia de mai mult timp şi am încercat să o caut acum câteva luni, dar nu-mi mai aduceam aminte decât că mă făcuse să râd foarte tare.
Care e ideea? Păi e o piţipoancă urâtă care a făcut un videoclip căcăcios în care au apărut câteva ameţite, un râu (?!), o maşină de teren, nişte motociclete şi un idiot care se aruncă intenţionat (cred) de pe un...motor sau ceva.
Despre ce este vorba în melodie? Tipa urâtă s-a săturat să se trezească la 7, să meargă la şcoală, să dea teste şi alte chestii pe care le fac idioţii ăia tocilari. Ea vrea să stea pe mess, să doarmă şi să meargă prin baruri. "M-am săturat de tot, am să las şcoala, îmi doresc libertatea", da?
Ce mi-a plăcut foarte mult? Mi-au plăcut hainele roz, bronzul neuniform, mi-a plăcut că stătea pe motocicletă şi se mişca de parcă ar fi mers cu 200 km la oră, cum se uita direct în cameră, dansul fetelor din spate a fost demenţial şi schemele pe care le făcea tipul cu cască pe cap au fost mai mult decât tari. Genial, frate. A fost mişto când se juca pe nisip pe la 3:04. Parcă ar fi fost în plină şedinţă de spiritism sau exorcizare.
Şi, btw, ea a fost înaintea Rebeccăi Black.
O fi dat bac-u'?
29 iunie 2011
Când eşti cu un părinte în cameră
1. Nu dai click pe link-uri dubioase primite pe messenger.
Mai ales când link-ul conţine nume de site-uri porno cunoscute, ca redtube. Doar laşi pe mai târziu, când poţi să-ţi înjuri amicul în voie.
2. Nu vorbeşti pe messenger decât dacă persoana cu care pălăvrăgeşti ştie că e cineva în spatele tău.
Orice om mai scapă câte o înjurătură. Şi prietenii se pricep foarte bine să complice lucrurile. Gen "Da, frate, şi toată clasa a luat 3 la mate...". Chiar dacă era o glumă. Pun pariu că n-o să te creadă.
3. Închizi tab-urile de la orice site şi revii când eşti singur.
Eu eram ieri la Carbonaru şi, deşi nu-mi dădeam eu seama, scria mare şi roşu "Sex în grup. Amânare". Credeţi-mă, mi-a luat 5 minute să-i explic mamei că este o glumă. Bine că am găsit aia cu "Nota: Nu v-a suparat gluma cu sexul in grup, nu?", m-a salvat...
4. Nu asculţi muzică "cu prostii".
Poate doar d-aia cenzurată. Da' eu urăsc cenzura... Dacă tot asculţi, încearcă să asculţi melodii cântate într-o limbă pe care părinţii tăi n-o cunosc. Încercaţi... somaleza, de exemplu. Bine, nu ştiu ce melodii în somaleză puteţi asculta. Vă descurcaţi voi.
5. Nu vorbeşti la telefon.
Mama are prostul obicei să intervină în discuţie, de parcă am fi într-o conferinţă. Ultima dată când am încercat să vorbesc cu tata la telefon am zis că mă dau cu capu' de pereţi, pentru că, pur şi simplu, nu mă lăsa să vorbesc cu el, deşi erau banii mei şi vorbeam la telefonul meu. Câteodată mă întreabă "Cu cine vorbeşti?". Dacă fac greşeala să-i răspund, îmi cere detalii încă vreo cinci minute şi ajung să vorbesc în paralel. Bineînţeles, convorbirea mea se încheie cu un "Pot să te sun eu peste cinci minute, te rog?". Chiar dacă nu vorbesc prea des la telefon.
6. Te prefaci că faci orice altceva decât făceai iniţial.
De exemplu, poţi să pari preocupat de un joculeţ. Eu vă recomand QWOP, dar numai în cazul în care aveţi nervi de oţel şi tastatură rezistentă. Nu am ajuns decât pe la 18, dar domnişorul a reuşit să ajungă pe la 50 şi ceva. Eu mi-am băgat picioarele, până la urmă.
Later edit: Domnişorul a trecut de 100. WTF.

19 iunie 2011
Cum să fii nesimţit în parc
Ieri am ieşit cu rolele cu două dintre prietenele mele, Ruxi şi Andrada. Mă plictisisem grav în casă şi, decât să stau să-mi frec ochii de monitor, să dorm ca nesimţita sau să fac orice altceva singură, am zis că e OK să ies şi eu pe afară, doar am luat vacanţă, ce pana mea! Este de la sine înţeles că, într-un parc aglomerat ca IOR-ul, nu ai cum să nu dai peste imbecili. În cazul în care doar vă visaţi nesimţiti de parc pentru că nu ştiţi cum să procedaţi exact, vă invit să citiţi acest mic ghid practic despre "Cum să fii nesimţit în parc".
1. Ieşi în grupuri mari, nu mai mici de 20 de persoane. Trebuie neapărat să ocupaţi tot trotuarul şi să vă prefaceţi că nu auziţi niciun "Pardon!", "Îmi daţi şi mie voie?" şi că nu simţiţi niciun cot în cap. Trebuie să fiţi nesimţiţi până la capăt şi, în cazul în care cineva chiar reuşeşte să treacă printre sau pe lângă grup, neapărat trebuie să strigaţi ceva gen "Ce cur ai!" (asta în caz că nu eşti cu nevasta), "Făăă, palalilo!" etc.
Mic pont: Încearcă şi nişte avansuri, poate te alegi cu o pirandă pentru acasă. Ca un fel de bonus, înţelegi?
2. Ia-ţi câinele în parc şi lasă-l pe jos, fără să-l ţii în lesă. Aşa se va putea plimba printre picioarele oamenilor şi va putea fi călcat de biciclete, role, maşini etc. mult mai uşor. Arată-te indignat/înjură în cazul cineva chiar calcă pe cap câinele, chiar şi din neatenţie. Adică... oricine ar fi, este un nesimţit că îndrăzneşte să nu fie atent sau că nu poate să-ţi ocolească javra care-i sare în faţă.
Mic pont: Încearcă asta şi pe stradă.
3. Ia un ham copilului şi lasă-l să se îndepărteze de tine. Fraierii care vor să treacă vor trebui să sară peste sau să-ţi ia copilu' în picioare. Asta nu este deloc important. Să fii sigur că oamenii se vor gândi la puradel înainte să se gândească la picioarele/mâinile/capetele lor. Nu i se va întâmpla nimic. Dacă se întâmplă, ştii ce să faci.
Mic pont: Îi poţi pune o ciocolată în mânuţe şi-i poţi da drumul să pună mâna pe oameni. Când îl vor vedea aşa mic şi drăgălaş, nu vor comenta nimic.
4. Dacă există un lac, o fântână sau chiar şi o mică baltă, ia-ţi toţi copiii şi du-i la scăldat. Vor fi fericiţi pentru prima baie din an şi se vor distra pe cinste. Ceilalţi vor fi invidioşi pe voi pentru că vă distraţi aşa de bine.
Mic pont: Lasă-ţi copiii să alerge pe alee dezbrăcaţi sau faceţi un concurs "Cine udă cei mai mulţi trecători". Cine nu înţelege că trebuie să râdă şi nu să fie dezgustat, e prost.
5. Du-ţi câinele la cişmea şi lasă-l să lingă chestia din care ţâşneşte apa (ia-l în braţe dacă este de talie mică/mijlocie). Până la urmă, care-i problema? Cine nu vrea să bea după câinele tău să-ţi ia apă de acasă!
Mic pont: Poţi să te speli şi pe faţă, mâini şi/sau picioare în acelaşi loc. De fapt, poţi să faci orice, numai să stai acolo cât mai mult timp.
6. Scoate din casă vreo 5-6 prieteni şi luaţi 2-3 pungi mari de seminţe. Totul se scuipă jos, cu multă salivă, ca să sară bine de tot din gură. Ca să fiţi şucari, puteţi să scuipaţi în sus/pe spate/în părţi, în cazul în care celor din jur le este poftă de seminţe.
Mic pont: Staţi pe o bancă şi faceţi concursul cu "Cine scuipă mai departe" când trec oameni.
Şi acum, ca un BONUS, o să vă explic cum să faci un videoclip ca un baştan în câţiva paşi simpli:
- ieşi în parc când este multă lume
- iei un prieten cu o cameră
- iei un alt prieten care să ţină un casetofon
- filmezi în mulţime
- faci playback după melodia care se aude în casetofon
- dansezi şucar pe melodie
Micuţe ponturi: Nu lua în seamă râsetele celorlalţi; ei nu-şi permit cameră HD ca a ta şi, mai mult ca sigur, sunt invidioşi pe tine. Nu te întoarce de la cameră nici dacă te muşcă un câine de picior. Încearcă să-ţi aduci aminte versurile. Ştiu că este greu pentru că nu ai memoria bună, dar fă un efort. Eventual, poţi să pui pe cineva care ştie să scrie să facă un... ceva de pe care să citeşti versurile. E mai greu dacă doar silabiseşti.
Sper să aveţi o duminică frumoasă şi să încercaţi cât mai repede sfaturile mele.

18 iunie 2011
Clătite
Pentru că Andrada şi Monica mi-au făcut poftă de clătite, mi-am făcut şi eu azi. După ce m-am chinuit şi m-am minunat de cât de bine... arată şi miros, m-am dus la frigider să caut ceva să bag în ele. Şi a fost gen "WTF?!", pentru că am găsit doar aproximativ nimic în frigider cu care să le umplu.
Acum mă uit la ele. Poftă bună mie...
Acum mă uit la ele. Poftă bună mie...
14 iunie 2011
Reguli
Niciodată, dar niciodată nu am suportat să mi se umble în telefon. Niciodată. Bă, e telefonu' meu. Nu contează că poate nu răspund la el niciodată şi că trimit doar ocazional câte un mesaj. Nu că aş avea ceva de ascuns neapărat, dar nu-mi place. Eu nu umblu în telefonul nimănui decât cu permisiune şi nu cotrobăi prin mesaje/numere de telefon pentru că, pur şi simplu, nu e treaba mea şi nu îmi place.
De asemenea, când ies afară, nu-mi iau telefonu' cu mine, pentru că eu cred că eşti nesimţit dacă ieşi cu cineva şi stai să vorbeşti cu altcineva la telefon. Dacă îl iau, totuşi, îl pun pe silent sau îl închid. Nu poate fi nimic atât de important şi, în general, fac urât când mă sună cineva pentru căcaturi gen "Vaaai, măi Gabi, da' ce mai faaaci? Da' nu te-am mai văzut de mult!!! Da' când mai ieşim şi noi la un suc? Da' nici nu mai ştiu cum arăţi! Da' şi ce mai zici? Băi Gabi, da' mi-am luat o pisică şi uite, mi-a fătat!!! Da, uite, unu' e negru, unu' este alb, unu' seamănă cu un tigruţ şi unu' este maro!!! Da, şi nici nu ştiu ce nume să le pun... că tre' să mai crească, nici nu ştiu care e fată şi care e băiat.". Sau închid pur şi simplu.
Aseară urcam în casă şi, când sun la interfon, răspunde mama şi ţipă "Băăăăi, vino sus să-ţi iei chei că noi plecăm la cumpărături!!!!". Sau poate doar era stricat interfonu'. Zic "Nu asta făceam să ştii... am sunat la interfon să te întreb ce mai faci.". Îmi deschide, urc şi, când intru, văd telefonu' meu pe masă. Ce Dumnezeu?
Mama: A, bine că ai venit, că am sunat-o şi pe Simona pe ambele telefoane că noi plecam şi nu aveai chei...
Eu: Da' am fost doar până la magazin, aţi înnebunit? Unde crezi că m-aş fi dus cu papucii ăştia mărimea 46 în picioare?
După două minute îmi pică fisa: a sunat-o pe Simona pe ambele telefoane. Băi, eşti tâmpit?
O întreb: De unde ai tu numerele Simonei?
Mama: De la tine din telefon.
Eu: Cum adică?
Mama: Hai, băi, termină.
Eu: Băi, stai aşa, adică tu îmi umbli în telefon?
Am plecat din bucătărie trântind uşile şi m-am închis în cameră. După ce am înjurat în gând vreo 20 de minute, mi-am revenit. De acum telefonu' o să stea numai la mine... sau, dacă nu, îl las să cadă pe ghenă. Măcar să ştiu un lucru, dacă tot suntem nesimţiţi în halu' ăsta. Acum am sunat-o pe mama şi am ţipat bine de tot în telefon, după ce i-am făcut morală şi am ameninţat-o că, dacă se mai întâmplă să-mi umble chiar şi o singură dată în telefon, îl sparg cu ciocanu'.
Ah, şi urăsc oamenii care te întrerup când vorbeşti la telefon. Băi, deci nu suport. Vezi în pana mea că vorbesc la telefon, lasă-mă să vorbesc, nu mă mai întrerupe! Pe seară, am mai ieşit o dată afară şi m-a sunat văr-miu să îmi zică... ceva. Şi, în timp ce vorbeam, Simona se maimuţărea pe fundal: "Cine e? Ce zice? Băi, cu cine vorbeşti? Da' despre ce e vorba? Zi-mi şi mie. Cu cine vorbeşti, mă?". Până o să fac eu o criză de nervi pe stradă şi o să o învăţ cum tre' să te comporţi când cineva vorbeşte la telefon.
Deci, recapitulăm:
Deci, recapitulăm:
1. Nu se umblă în telefonul altcuiva niciodată. (poate doar dacă este găsit pe undeva împrăştiat pe asfalt sau dacă îţi dă voie/te roagă să cauţi ceva)
2. Nu se vorbeşte la telefon cu orele când eşti cu cineva afară.
3. Nu se deranjează o persoană care vorbeşte la telefon.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)