De ce put oamenii?

Simplu. Pentru că nu se spală. Pentru că nu-şi simt putoarea şi sunt prea NESIMŢIŢI să folosească apă şi săpun. Măcar atât. Dacă ar renunţa o zi la pachetul de ţigări ar avea bani şi pentru un deodorant decent, dar asta e deja fiţă. Bineînţeles că, după deodorant, este musai să foloseşti ŞI pasta şi periuţa de dinţi pentru că 1) nu vrea nimeni să vadă ce ai mâncat în ultimul an şi 2) nu vrea nimeni să simtă o aşa grozavă duhoare de hoit.

Aţi putea spune că sunt unii oameni amărâţi care nu au condiţii să se spele. Deşi mi-e greu să cred că mai există oameni care nu au condiţii în Bucureşti, anul 2012, sunt ferm convinsă că aceiaşi oameni ŞI LE POT FACE. Sparg lemne, fac focul, încălzesc o crăticioară de apă şi se spală LA LIGHEAN (LIGHEÁN, lighene, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, întrebuințat la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. – Din tc. liğen, legen.) cu săpun. Ce este aşa greu sau imposibil de realizat? Că un săpun d-ăla cel mai ieftin n-are cum să fie mai mult de 1 leu, hai să fim serioşi. Dar când lenea şi nesimţirea sunt prea mari, atunci totul devine imposibil, nu-i aşa?

Şi mai e problema cu mirosul gurii. Eu nu cred în gură puturoasă. Eu cred în pastă şi periuţă de dinţi, cred în apă de gură şi aţă dentară şi mai cred şi în gumă, dar asta în ultimă instanţă. În mod normal primele patru n-ar trebui să lipsească din casa nimănui, dar să zicem că, prin absurd, nu îţi permiţi şi apă de gură şi aţă. Păi îţi rămân pasta şi periuţa de dinţi. Cea mai ieftină periuţă de dinţi este 1 leu şi la fel şi cea mai ieftină pastă de dinţi. Iar cel mai ieftin deodorant este 2,5 lei. Deci totul te-ar duce la 5,5 lei.  Şi asta o spun pentru că am văzut cu ochii mei preţurile. Decât să-ţi iei 5-6 ţigări la bucată mai bine ţi-ai lua prostiile astea. Oamenii te-ar vedea altfel.

Leapşa: De la a A la Z

A
Age: 18... ce vârstă mişto, nuuu?
Allergic: praf, fum de ţigară, oameni proşti, şosete puturoase
Animal: un căţel bătrân şi aproape orb, aici, în Bucureşti şi o pisică frumoasă la ţară (bine, acolo am şi 7 gâşte şi o văcuţă :)) )
Actors: sunt o grămadă şi toţi sunt bunăciuni :)) n-am preferaţi
B
Birthday and birthplace: 28 iunie, Bucureşti, nu mai ştiu numele spitalului
Bestfriends: sunt mulţi; S, C, D, R, R, A, K, n-aţi înţeles nimic, nu-i aşa?
Body part on opposite sex: chiar nu ştiu ce să zic, mai bine mă abţin =))
Best feeling in the world: habar n-am... când stau întinsă pe iarbă şi mă uit la stele, când stau întinsă la soare, când mă trezesc de dimi şi realizez că e sâmbătă sau duminică
Best weather: seri răcoroase de vară
Been in love: nu, e un forever alone aici :)))
Been on stage?: de câteva ori, da
Believe in yourself: dacă nu în mine, atunci în cine?
Believe in life on other planets? Poate.
Believe in miracles: da
Beleive in magic: da
Believe in God: da
Beleive in Satan: păi nu
Believe in Santa: not anymore :)) glumesc, n-am crezut niciodată
Believe in ghosts/spirits: cred că există, dar nu vreau să am de-a face cu aşa ceva vreodată
Believe in evolution: da
C
Candy: Chupa Chups cu mere sau cu căpşune şi frişcă
Color: albastru
Cried in school: da
Chocolate/Vanilla: cioco, se mai pune încă problema?
Chinese/Mexican: nu-mi place niciuna, dacă ar fi să aleg aş alege mexican deşi e prea picantă pentru gusturile mele...
Cake or pie: pumpkin pie, normal :))
Countries to visit: Egipt, Japonia, Germania, Anglia
D
Day or night: night
Danced: nu prea
Danced in the rain: ceva gen
Danced in the street: nu, lol
E
Eggs: îmi vine rău de la prea multe şi trebuie să fie proaspete proaspete altfel dau de belea, dau la boboci din 5 în 5 minute, dar asta după ce mă simt rău cam o zi sau două
Eyes: albaştri, dar voi ştiaţi asta, nu-i aşa?
Everyone has: un vis
Ever failed a class: la religie, m-a prins când copiam :(
F
First crush: nu pot să spun, nu că nu v-aş spune, dar nu ştiu să scriu numele, că nu era român :))))
Full name: contează?
First thought waking up: am întârziat!
Food: nuş, nu-s prea pretenţioasă, pizza să zicem
Fruits: banane, pepeni (galbeni şi roşii, îmi plac la fel de mult), pere
G
Greatest fear: pierderea cuiva drag
Giver or taker: amândouă în aceeaşi măsură
Gum: aproape orice fel de gumă, nu fac mofturi!
Good luck charms: nu
H
Hair color: bă, eu când am fost mică am fost blondă; acum sunt un fel de şatenă, că am dezlegat misterul cu Clau, nu sunt vopsită
Height: piticăăăăă
Happy: ca după un happy meal cu extra happy
How do you want to die: fără să simt şi, dacă o să fie sfârşitul lumii (nu că aş crede în d-astea, nu nu!), aş vrea să mă prindă împreună cu cele mai dragi persoane din viaţa mea
Hate: minciuna, prostia, ipocrizia, mirosurile neplăcute
I
Ice cream: Milkaaa
Instrument: spre ruşinea mea, nu am ce să scriu aici... :(
J
Jewelry: nu prea, nu-mi plac bijureriile din metale preţioase, mi-e frică să nu le pierd sau să-mi fie furate
K
Kids: nu am şi nici nu prea (nu prea, da???) vreau...
Keep a journal: nu
L
Love: pe toată lumea, dar cel mai mult prietenii, familia şi pe pisica mea
Letter: nu tocmai
Love at first sight: cred în aşa ceva, să ştiţi
M
Milk flavour: cioco, normal
Movie: Seven pounds, Pursuit of happyness, Before sunset & Before sunrise
Marriage: nu-mi place ideea, nu-mi plac nunţine în Ro
McDonalds or KFC: Mc deşi am prea puţin timp ca să mănânc fast food :))))
Number of piercings: n-aaam, acum ceva timp voiam peste tot! (nu chiar, lol)
Number: 13
Nickname: Pumpkin Pie :))
O
One wish: toată lumea să fie happy
P
Place you’d like to live: o insulă pustie
Pepsi/Coke: niciuna
R
Reason to cry: nervi :))
Roll your tongue in a circle: ăhă, da, cine nu poate?
S
Song: Bon Jovi - It's My Life
Shoe size: vrea cineva să-mi facă un cadou??? :D
Slept outside: aproape toată vara, cu verii mei
Shower daily: normal :)))))) de cel puţin 2 ori/zi
Sing well: pfoa, nu! Nu mai!
Scientists need to invent: reţeta fericirii
T
Time for bed: pe la 3-4 dimi
Thundestorms: le ador
Touch your tongue to your nose: nu se poate, că nu-s Tonciu :)))
U
Understanding: proştii
V
Vegetable you hate: nu prea sunt
Vegetable you love: îmi plac cam toate, salata cel mai mult
W
Weakness: animalele
When you grow up… I wanna be a billionaire... glumesc, vreau să fiu fericită.
Who makes you laugh the most: băieţii ăştia, de exemplu
Worst feeling: după o ceartă, când îmi pare rău că am spus ceva ce nu trebuia să spun
Where do we go when we die: sper că undeva, totuşi!
Walk with a book on your head: pe cine ajută?
X
Xrays: nici nu ştiu ce să răspund
Y
Year is it now: 2012
Z
Zoo animal: pisicile mari, leu, panteră, d-astea
Zodiac sign: rac :)))

Primul post de pe telefon

De mult voiam să încerc chestia asta. Merge, îmi place. E mai uşor chiar, mai ales că mie cele mai bune idei îmi vin când sunt în deplasare sau când nu am chef să deschid laptopul.
Acum, când o să postez despre oameni proşti, o să-i şi vedeţi.
Seară minunată! Fiţi mai puţin frustraţi...
Santana - Maria Maria

Eşti un prost!

Eşti un prost dacă fumezi iarbă ieftină şi de proastă calitate care nu-ţi provoacă mai mult de-o vomă şi-o ameţeală. Nu-ţi permiţi marfă bună, nu lua deloc frate!
Eşti un prost dacă stai toată ziua cu ţigara-n cioc punct. Ţigara înseamnă să ai gura un hoit puturos şi să-ţi miroasă hainele şi părul a căcat carbonizat. În caz că vrea să mă contrazică vreunu', nu vă obosiţi. Nu există excepţie. Fumul nu fuge de hainele tale şi nici de părul tău iar gura îţi miroase, invariabil, chiar dacă mesteci un pumn de gumă. Da, chiar dacă voi nu simţiţi. Oricum eu nu înţeleg persoanele dependente de ţigări, mi se pare cel mai idiot şi mai tâmpit obicei, să fumezi. Să fumezi la liceu că eşti şmecher, de exemplu. Căcat!
Eşti un prost dacă bei de la 12  ani Jack Daniel's pentru că aşa ai văzut tu la alţii şi ţi s-a părut cool. Dacă aş fi mă-ta , te-aş bate cu un fier până te-aş face vânăt tot. Oamenii ca tine merită să fie loviţi până se cacă pe ei de durere, doar aşa, să înveţe ceva din asta.
Eşti un prost dacă iei steroizi. Vrei să te faci mare mare? Mergi la sală în paştele mă-tii şi lucrează.
Eşti o proastă dacă ţi-o tragi şi faci copil la 15 ani. Eşti minunat de proastă dacă-l faci cu unu' de 40 de ani. Tre' să ai şi tu nişte standarde!
Şi, copile, eşti un prost dacă stai toată ziua la calculator şi ai prieteni numai pe net. Get a life! Am avut şi eu PlayStation, am avut şi eu Nintendo, calculator n-am avut decât târziu, e drept, dar dacă nu ieşeam afară să mă joc cu copiii, nu mă simţeam bine, măi!

Miss T

Miss T stătea în mijlocul trotuarului, ghemuită. Tremura, dar nu de frig, ci de frică. Ştia că oamenii sunt răi. Atunci ai fi crezut că era a străzii, dar după urma de ojă roşie de pe ureche se vedea clar că fusese şi ea a cuiva, cândva. Ce urâtă, ideea asta de a abandona, de a lăsa o fiinţă să fie al nimănui.

Deşi era aproape moartă, i-am dat o şansă. Medicii pe la care am colindat se pare că nu i-au dat-o. Şi, deşi i-au făcut mai mult rău decât bine, medicii au cerut bani, mulţi bani. Pentru că, nu-i aşa? Trebuie şi ei să mănânce.

Miss T, în ciuda celor spuse de ei, este acum bine-mersi. Sănătoasă, jucăuşă şi, nu în ultimul rând, frumoasă. Vă mulţumesc, domnilor doctori, că, pentru a acorda şansa la viaţă, cereţi zeci de milioane. Ştiaţi că nu este totul aşa cum ziceţi voi? Ştiaţi că puteţi să salvaţi o viaţă cu mai puţin de atât? Mai precis, cu bunăvoinţă? Şi da, şi cu ceva bani în buzunar, dar în mare parte cu bunăvoinţă?

Ca să vă faceţi o idee, cam aşa arăta ea în prima săptămână, la trei luni, cică.

La cinci-şase luni. Total schimbată, de la dinţi (căzut, crescut) până la blană (observaţi că era mult mai închisă la culoare la început şi poza este cât de cât fidelă realităţii). De vreo 3-4 ori mai mare decât la început.

N-o să mint. M-am chinuit mult cu ea, să o cresc şi hrănesc (cu seringă şi pipetă), să o învăţ să nu mănânce de pe masă nici dacă-i este foame şi pe masă sunt cele mai delicioase fripuri sau s-o învăţ să facă la litieră (bine, că nu mai face ea acum că face afară, treaba ei) dar ce mai contează? Când o văd, când o aud şi când dorm cu ea îmi spun că a meritat tot efortul.             

Maroon 5 - One More Night

Leapşa: Liebster Blog Award

Reguli:

1. Postează imaginea Liebster Blog Award:

2. Spune 11 lucruri despre tine:

I. Sunt obsedată de igiena personală. A mea şi-a altora. Şi nu pot vorbi cu o persoană căreia îi pute gura sau care miroase a transpiraţie.
II. Nu suport ipocrizia, manelele şi prostia.
III. Îmi place să gătesc dacă am timp şi sunt într-o dispoziţie bună, deci nu aş putea participa la "Worst cooks in Romania", dar mai am mult de învăţat.
IV. Ascult muzică aproape mereu. Nu concep viaţa fără muzică.
V. Vorbesc urât când sunt nervoasă şi mă calmez uşor.
VI. Mă răzbun pe lucrurile din jurul meu.
VII. Dacă mă întrebi pe mine, o să-ţi zic că sunt calmă. Şi chiar sunt, dar până într-un punct.
VIII. Îmi plac copiii mici dar mă plictisesc repede. Cred că nu există copil urât.
IX. Plănuiesc să devin vegetariană, deşi-mi place aproape orice fel de carne.
X. Vreau o tarantulă albastră sau un piton albinos. Sau un căluuuţ.
XI. Îmi place fotografia şi nu, nu cred că un plod cu un aparat performant este artist. Cred că e nevoie de o groază de muncă ca să ajungi sus.

3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat si formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.

Întrebările pe care le-am primit de la Bianca:

1.Care a fost varsta la care ai descoperit ca Mos Craciun nu mai exista?

Băi, ai mei nu au putut să mă păcălească cu chestii d-astea, pentru că eram mult prea inteligentă ca să-i cred. Şi, oricum, i-am văzut de atâtea ori când îmi puneau cadourile sub brad...

2.Ce faci cel mai des in timpul liber?

Depinde cât timp liber am. Mai citesc, mai joc un şah, mai răsfoiesc bloguri, îmi vopsesc unghiile.

3.Cum ar fi daca n-ar exista gravitatie?

N-aş mai lua trânte, probabil.

4.Porecla ta.

N-am porecle. Sper. :))))

5.Crezi in reincarnare?

Nu, dar îmi place ideea.

6.Cand te gandesti la copilarie ce iti aduci aminte primul lucru?

Îmi aduc aminte că am bătut-o pe o tipă de vreo 10-11 ani la vârsta de 3 ani. A venit cu toţi copiii la mine la uşă, că atunci aşa se venea, şi cu tat-su de mână. Când m-a văzut omu' cât de mică eram, a zis c-a greşit persoana. Când a aflat că eu eram într-adevăr cea care i-a lovit copila, şi-a cerut scuze pentru deranj şi a plecat. Ca să vezi, rea de mică. :))

7.Crezi ca dragostea schimba oamenii?

Complet.

8.Unde ti-ar placea sa calatoresti cu persoana iubita?

Oriunde.

9.Descrie-te intr-un cuvant.

Calmă.

10.Ce animal iti place?

Până acum ceva timp eram ferm convinsă că-mi plac câinii. Şi încă-mi plac, dar la momentul actual sunt îndrăgostită de pisici şi în special de Miss T, pisica mea.

11.De ce te temi cel mai mult cand te gandesti la viitor?

Poate părea funny rău şi chiar este, dar mi-e frică să nu-mi pierd dinţii. Mi-e groază de chestia asta, că nu concep viaţa fără dinţi în gură.

Şi cele de la WaterDrop:

1.Ai terminat vreodată de citit o carte care nu ți-a plăcut de la început?

Da, păi cam asta se întâmplă cu cărţile pe care tre' să le citesc pentru şcoală.

2.Sărac și deștept sau bogat și prost?

Bogat şi deştept, altfel nu se poate. :))

3.Vidre sau arici?

Iiiiiiiiii!!! 

4.Un film popular pe care-l detești.

Cred că Războiul Stelelor. Mi se pare stupid.

5.Pe câte rețele de socializare ai conturi active?

Nu prea multe, strictul necesar.

6.Atașează cea mai ciudată imagine pe care-ai văzut-o vreodată.

7.Citatul tău preferat este...

"Never be dependent to anyone in this world because even your own shadow leaves you when you're in darkness."

8.Sfat pentru generația următoare.

Să nu citiţi varianta de "O scrisoare pierdută" scrisă de Moromeţii (e o fază cât se poate de serioasă pe care am văzut-o la TV). Serios. Mai bine citiţi ceva de Mihai Creangă...

9.Fascinația se manifestă mai mult pentru personajul pozitiv sau pentru cel negativ?

Depinde care-i mai bunăciune.

4. Nominalizează 11 persoane (+link) care să realizeze acest tag.

O poate prelua cine doreşte. Mulţi au făcut-o deja, eu sunt o întârziatăăăă. (:

5. Mergi pe pagina lor si anunţă-i.
6. Nu da tag-ul inapoi!

A trecut ceva timp. Şi da, ştiu, dar n-o să fiu ipocrită, deci n-o să-mi cer scuze pentru absenţă. N-o să spun că, în apărarea mea, am vrut să scriu dar n-am avut inspiraţie sau că am avut un motiv super bine întemeiat pentru care nu am mai scris. Pentru că am fost aici, v-am citit şi posturile, şi comentariile, doar că mai din umbră. Am simţit nevoia unei guri de aer proaspăt, cum ar trebui să simţim toţi din când în când şi am preferat să joc cărţi sau să fac porumb copt decât să mai stau în faţa monitorului, să mă mai enervez aiurea cu oameni proşti care în afară de calculator n-au niciun prieten.

Vă pup şi mulţumesc celor două fete că mi-au pasat leapşa (dacă au fost mai mulţi, puteţi să-mi spuneţi)! Puteam s-o fac şi mai devreme, dar nu am avut dispoziţia necesară.

Ai scuipat?

Ieri am fost să scot nişte bani şi să fac nişte cumpărături, aşa, pe ultima sută de metri. Am cumpărat mai multe decât prevăzusem şi ca de obicei am luat numai prostii pe care probabil nici n-o să le folosesc. Printre altele, am luat şi o sticlă de suc natural. Ajunsă acasă, am stat să îmi mai trag sufletu' şi am început să dau cu aspiratorul. Din cauza zgomotului pe care îl făcea aspiratorul, nici nu am auzit că a intrat cineva pe uşa de la intrare, nici eu nici câinele. 

Era verişoara mea, despre care v-am mai povestit pe aici (cei care citesc de pe la început ştiu despre cine este vorba), care între timp, s-a făcut foarte mare şi frumoasă. Am oprit aspiratorul să vorbesc cu ea şi m-am asezat pe canapea. Am luat sticla de suc, am băut. Se uită la mine şi-mi spune că vrea şi ea. Îi dau sticla.

Se uită la ea, apoi la mine şi mă întreabă:

- Auzi, tu ai scuipat în suc?

Am rămas perplexă. 

Eu vara dorm!

Serios, dacă nu ai de gând să dormi vara asta, poate că ar trebui să le dai altora şansa s-o facă!
Nu suntem toţi şmecheri ca tine să umblăm noaptea pe străzi şi în niciun caz nu suntem aşa de cool să ascultăm muzică la difuzorul telefonului! Unii dintre noi

Slovenia, lacrimi şi insulină

Nu are nicio legătură cu postarea, dar e mişto: Enya - Boadicea
Dacă m-ai întreba, ţi-aş spune că nu ştiu cât de uşor de impresionat sunt, însă dacă aş judeca după experienţele mele de-a lungul timpului, aş spune că... 
De fapt, nu ştiu cât de mult ţine de cât de uşor poţi fi impresionat, cred că ţine mai mult de cât eşti dispus să crezi din ce ţi se spune. Şi este cel mai probabil ca noi să alegem să credem pentru că vrem să credem că oamenii din jurul nostru sunt buni şi drăguţi şi roz şi, cel mai important, vrem să credem că ei nu mint.
Voi cita aici povestea Andreei, al cărei blog îl urmăresc cu foarte mare plăcere şi, fără alte introduceri:

"Sambata.16 iunie~20:20. Ma duc la Street Delivery. Nu gasesc loc de parcare.
Pana la urma o las in spatele Ateneului. In timp ce fac ultimele manevre, o tipa slaba, inalta si putin cocosata vine la mine la geamul masinii si blamajeste ceva intr-o engleza cu accent frantuzesc.


Ies din masina, fericita ca pot sa imi exersez franceza: Are you French?
Ea cu o voce lesinata: No, no.
Eu (confuza): Are you sure? Where are you from?
Ea: Slovenia.


Ma duc in fata masinii sa vad ce vrea de la mine.
Cu ochii in lacrimi si mana tremurata imi spune ca e terminata, ca nu stie ce sa mai faca. Ca a fost jefuita si trebuie sa ajunga la un workshop de psihologie la Iasi. Ca i-au furat tot: bani, carti de credit, portofel, in timp ce isi injecta insulina – si isi ridica bluza, imi arata intepaturile.


Ma uit la figura ei sa imi dau seama daca vorbeste serios. Dar pare terminata pe bune: cocosata, gatuita, arata de parca a plans, cu ochii mari si fata palida.


Imi spune ca e din Slovenia, ca la ea la ambasada e inchis, ca umbla pe strazi si ca nimeni nu o crede. Ca toti oamenii de pana acum i-au intors spatele si nici macar nu au ascultat-o, ca nu mai are nicio solutie, ca ii este super rusine ca umbla asa ca o cersetoare, dar ca are nevoie de 30 de euro ca sa ajunga la Iasi, sa plateasca nu stiu ce taxa.


Ca imi va returna banii imediat a doua zi, ca restul colegilor ei vor ajunge cu avionul, dar ca pana atunci ea trebuie sa plateasca acesti bani; e rusinata; isi cere scuze; e terminata; are palpitatii; nimeni nu o crede; imi multumeste ca m-am oprit sa vorbesc cu ea.


Ma uit atent la ea, o analizez sa ma prind daca minte sau nu.
Nu da niciun semn ca nu ar fi sincera, plus ca engleza ei nu suna a romana. Are un accent frantuzesc, am mai zis asta. De obicei romanii vorbesc engleza mai ruseste.
Ma uit la fata ei – nu pare romanca.


Ma gandesc ca si mie mi se intampla chestii incredibile si de multe ori oamenii nu ma cred, ma gandesc ca daca as fi intr-o tara si mi s-ar intampla asta probabil nu mi-ar da nimeni de pe strada bani. Ma gandesc ca are nevoie de ajutor. Si ma mai gandesc ca daca intr-adevar toata povestea e adevarata si eu nu o ajut – cine o sa o ajute? Ce o sa faca?


Asa ca scot portofelul si ii dau 100 ron.
Ca sa ma conving inca o data ca nu e o escrocherie, ii propun sa facem o poza impreuna. E de acord fara sa ezite – asta imi intareste ideea ca povestea e adevarata.

Continua sa imi povesteasca de Iasi, de psihologie, despre oamenii care nu o crezusera.


Aduc din torpedo un cd cu Dekadens si i-l fac cadou. Imi spune ca o sa il asculte cu drag, ca am salvat-o si ca GOD BLESS YOU – de mai multe ori.
Ii las numarul meu de telefon si numele ca sa imi trimita banii prin Western Union. Zice ca ma va suna urmatoarea zi intre 10-12.


Inainte sa plece imi aduc aminte ca imi spusese 30 de euro, iar eu ii dadusem 100 ron. O intreb daca mai are vreun ban sa completeze. Spune nu. Asa ca mai scot inca 30 de lei si ii dau. Imi multumeste, zice iar God Bless You si imi spune ca imi va trimite banii in euro.


Imi scrie in agenda numele ei. Mi se pare ca suna cam dubios si ca are cam multe punctisoare, dar in fond – ce stiam eu despre Slovenia? Am fost o data, 1 zi, in Ljubljana si asta a fost tot.

Ne uram de bine, aproape ca ne luam in brate si pornesc spre Street Delivery fericita si implinita ca am ajutat un om. Radiam, pur si simplu. Ma intalnesc cu prietenii, le zic ce am patit, le arat poza cu tipa.


Liviu imi zice: NU pot sa cred!! Tipa asta umbla acum un an pe 1 mai si zicea ca e din Moldova si ca a fost jefuita!
Eu: Nu se poate sa fie aceeasi tipa, poate doar seamana..
Liviu: Iti zic sigur: EA E! Are o fata inconfundabila! S-a tinut dupa mine juma’ de drum – i-am zis ca nu am bani si tot insista: sa mergem la bancomat, sa mergem la bancomat.


Asta mi-a cam stricat karma. Toata seara am analizat limbajul ei verbal si nonverbal si tot nu am gasit semne ca ar fi mintit.
Am asteptat pana duminica, zisese ca ma suna intre 10-12. Nimic!
A trecut seara. S-a facut luni.
Tot nimic.


Si ma obsedeaza care a fost SENSUL acestei pacaleli - escrocherii pentru ca (din pacate?) la mine functioneaza principiul ala cu "everything happens for a reason". " Povestea luată de aici: http://andreea-verde.blogspot.ro/2012/06/chiar-fost-teapa.html

Nu ştiu cât de mulţi îmi citesc blogul, dar aş vrea mult de tot să trag un semnal de alarmă şi, de ce nu, să vă rog să trimiteţi mesajul mai departe, dacă nu pe bloguri, poate cunoştinţelor, pentru că tipa nu a reuşit să impresioneze doar o singură persoană cu povestea ei. Puteţi citi la comentarii câţi au mai fost acostaţi de aceeaşi persoană, cu aceeaşi poveste sau una asemănătoare, în locuri total diferite. Şi pare povestea perfectă: nu poate lăsa niciun obiect important ca şi garanţie că-ţi înapoiază banii şi, pe deasupra te impresionează şi sensibilizează spunându-ţi povestea cu insulina. Dacă este o actriţă destul de bună (şi înţeleg că este) şi dă peste o persoană îndeajuns de drăguţă, ca să nu spun credulă, că poate nu toţi putem face diferenţa între o escroacă şi o persoană cu adevărat neajutorată, se face din start cu 30 euro. DA FAQ?

Sunt foarte multe persoane care încearcă să fraierească oameni drăguţi şi am dat şi eu peste câteva: prima oară un tip a fugit cu telefonul meu, pretinzând că şi-a pierdut nepoata care are telefonul lui de 20 de milioane la ea (eram miiică, mică şi prostănacă şi era primul meu telefon, un Motorola cu clapetă şi, atenţie, ecran cu milioane de culori, cum nu mai văzuseră multe persoane, o adevărată nebunie!), a doua oară m-a oprit o doamnă mai în vârstă să-mi ceară nişte bani spunând că a dat-o băiatul ei afară din casă şi că nu are ce mânca (bine că nu aveam bani la mine, că probabil aş fi crezut-o), a treia oară aceeaşi doamnă, dar altă poveste (ce bine, de data asta chiar aveam bani la mine şi probabil aş fi ajutat-o dacă ar fi ştiut să spună aceeaşi poveste de două ori) şi a patra oară, într-o iarnă, când mergeam din bloc în bloc la colindat, o tipă ne-a oprit să ne întrebe dacă nu cumva avem un telefon pe care să i-l împrumutăm, că al ei nu mai avea baterie şi nu ştie ce se întâmplă cu ai ei de nu răspund la interfon. Le-am făcut tuturor semn să spună că nu au şi m-am oferit să o ajut să intre în scară, că ea zicea că nu răspunde niciun vecin (ceea ce era logic, pentru că era perioada în care copiii mergeau la colindat şi dacă răspundeai la intefon nu te puteai preface că nu eşti şi acasă sau că ai dispărut brusc). Am întrebat-o care este interfonul ei să mai încercăm o dată şi suna, dar într-adevăr nu răspundea nimeni, apoi am luat fiecare număr de interfon, de la cap la coadă, până a răspuns cineva. Mi-a "mulţumit că am ajutat-o cu jumătate de gură şi-a intrat dezorientată în scară. Apoi s-a aşezat pe o treaptă şi şi-a aprins telefonul. :)


Aşa că aveţi grijă cui "împrumutaţi" bani, telefoane, obiecte de valoare (sau nu o faceţi, mai bine încercaţi să ajutaţi altfel), aveţi grijă cu cine intraţi în vorbă, analizaţi cu grijă fiecare gest pe care cineva care vă cere ajutorul îl face şi încercaţi pe cât posibil să faceţi diferenţa dintre o persoană care spune adevărul şi una care minte. Pe mine mă îngrozeşte ideea că în încercarea mea de a fi o persoană altruistă pot fi fraierită. Oamenii ăştia n-au niciun Dumnezeu în goana lor după bani, zău.

Bătaia e ruptă din Rai!

Cel mai frumos exemplu pe care mi l-au dat părinţii mei a fost relaţia lor. Nu cred să se fi certat de prea multe ori, dar în faţa mea niciodată. Cât despre bătut, ei bine, mama nu a primit nicio palmă de la tata, lucru care pe babele de la ţară le-ar şoca, pentru că ele cred că bătaia este ruptă din Rai şi că e ok să primeşti o palmă, dar nu o sută.

Mi-a spus profa de română din gimnaziu şi ţin şi acum minte: numai o palmă dacă dă, e bun de aruncat. 

Pe mine mă mai articula mama, dar în mare parte pentru că meritam, chiar dacă în momentul ăla mă simţeam aşa de nedreptăţită şi nevinovată că începeam să plâng. Dar nu despre asta vreau să vorbesc azi, ci despre adevărata violenţă domestică.

Am găsit pe banca unei colege un fluturaş cu titlul "Dacă bătaia e ruptă din Rai, atunci iubirea de unde vine?" şi m-a pus rău de tot pe gânduri. În timp ce mă îndreptam spre casă, am văzut ceva atât de teribil şi îngrozitor, atât de şocant pentru mine cel puţin, încât m-a dat peste cap complet. O femeie era bătută de soţul sau prietenul ei în faţa unui bărbat în toată firea, iar el nu a făcut absolut nimic. Mai mult, se uita la ei cu interes şi era chiar acaparat de ceartă, dar să se ducă să vorbească cu animalu' bineînţeles că nu s-a dus. În fine, s-a întâmplat foarte repede, iar eu în timpul ăsta treceam strada. Când am ajuns pe trotuarul pe care erau bărbatul, femeia bătută şi bătăuşul, femeia tocmai scăpase din mâinile lui. Bărbatul laş, dar amator de senzaţii tari, constatând că nu mai e nimic de văzut, şi-a continuat drumul. Femeia s-a îndreptat spre mine şi m-a luat de mână:

- Te rog, dă-mi şi mie un leu, că mă omoară ăsta!... Ai un leu? Dă-mi şi mie.

- Nu am un leu, dar să ştii că eşti tare proastă.

- De ce doamnă sunt proastă? De ce?

- Pentru că stai lângă un bărbat care te loveşte.

- Nu mai spune aşa, că mă omoară ăsta!!!

- Tu vrei un leu, nu vrei o viaţă. Dacă n-ai vrea să te omoare, ai merge direct la poliţie, că e aici, la doi paşi, pe străduţă.

Mi-am retras mâna din strânsoarea ei iar mâinile ei murdare, cu unghiile neîngrijite, vopsite neatent cu lac roz sidefat, mi-au dat drumul fără reţineri. S-a uitat în ochii mei cu privirea rătăcită şi a încercat să-şi dea seama ce am vrut să zic. Dar m-am întors şi mi-am văzut de drum, pentru că eu nu pot apăra şi ajuta un om care nu-şi vrea binele.

Imediat ce am plecat, el i-a replicat: 

- Vezi, fă?

- Ce să văd, mă? Ce să văd? Că aşa e, las' c-o să plec eu într-o zi şi am să te las singur! Ai să vezi!

- Taci fă dreacu'! Du-te şi fă rost de leu pentru cafea când îţi spun!

Eu pentru astfel de femei nu am niciun pic de respect. Cât timp accepţi bătaia, o meriţi, clar. Cunosc un caz mult mai grav, dar se pare că să fii bătută până când te pişi şi caci pe tine (la propriu, în caz că are cineva vreo îndoială), până te învineţeşti toată, în faţa copiilor tăi, este o dovadă de iubire. Că aşa şi e, când un bărbat dă cu o bâtă în tine până se rupe, înseamnă că te iubeşte...

Şi nu, nu cred că poţi ierta aşa ceva din iubire.

Sursa imaginii

Taumatawhakatangihanga...

Are u brave enough to let me see ur peacock?

Chiar aşa. Ce-i cu glumele proaste despre arătatul penisului la web? Şi de ce se fac glume de genul dacă n-are nimeni tupeu sa o şi facă.

Ce nu am să pot înţelege niciodată #1

1. Cum poate accepta cineva să fie umilit, bătut şi terorizat şi care sunt motivele pentru care o face; dacă chiar există aceste motive, sunt ele destul de
2. De ce au lăbarii internet.

Sia - Lullaby

Azi nu

Azi plouă şi nu am niciun chef. Hai să păstrăm liniştea.

Best Friends Forever

Astăzi mi-a stat mintea numai la un singur lucru: prietenia.

Am fost întotdeauna geloasă pe prieteniile alea enervant de perfecte dintre fetele perfecte, care nu se ceartă niciodată, care-şi împrumută una alteia hainele si gloss-ul şi par să fie cele mai fericite împreună şi de multe ori m-am întrebat de ce nu poate fi la fel şi între mine şi prietenele mele.

Pentru că, oricât de tare ne-am fi strofocat să ne facem timp una pentru alta, oricât ne-am fi străduit să ne înţelegem şi să evităm orice fel de discuţie contradictorie în care una ar fi trebuit să renunţe la argumentul ei de dragul prieteniei noastre, oricât ne-am fi dorit să ne înţelegem perfect şi chiar acceptându-ne una pe alta exact aşa cum suntem, cu toate defectele noastre, am trecut şi prin perioade mai grele, ne-am mai şi certat, am mai stat şi supărate... Deci nu am reuşit să avem o prietenie perfectă, aşa cum vedeam noi în filme sau la alte fete, oricât de tare am fi vrut.

Cu timpul am început să-mi pun din ce în ce mai des întrebarea „Ce facem greşit?”. După o perioadă bună de timp am primit şi răspunsul, ajungând să petrec timpul cu două astfel de fete pe care le cunoscusem întâmplător şi despre care dacă îţi puteai da seama de ceva, era că sunt best friends. Se îmbrăcau la fel, aveau telefoane la fel, făceau totul împreună şi erau inseparabile.

Atunci când erau împreună erau parcă într-un balon impenetrabil al prieteniei, care împrăştia în jur dragoste şi armonie şi steluţe roz. Când aveau ocazia să se vorbească pe la spate, însă, situaţia se schimba radical. Vorbeau urât una despre cealaltă, însetate de ură, de ţi se făcea mai mare scârba. Parcă îţi vedea să le reaminteşti că persoana despre care vorbeau este de fapt cea mai bună prietenă a lor, nu cel mai mare duşman.

Iar atunci mi s-a aprins beculeţul. Noi nu facem nimic greşit. Am realizat că eu şi prietenele mele chiar suntem prietene adevărate, deoarece prietenia adevărată nu constă în faptul că nu putem să avem opinii diferite sau că trebuie să ne îmbrăcăm la fel. Am realizat că noi nu suntem actriţe din filme şi că superficiale nu am arăta bine, pentru că n-am mai fi noi. Am mai realizat că nouă nu ne vine să spunem pe la spate nimic pentru că putem vorbi deschis despre ce ne place sau nu la cealaltă, fără ca vreuna să se supere pentru sinceritate. Şi am mai realizat că nu noi ar trebui să fim invidioase pe fetele care se prefac prea bine că sunt prietene, ci că alţii ar trebui să fie invidioşi pe prietenia noastră.

De asemenea am cunoscut şi persoane care m-au făcut să-mi pierd încrederea în mine şi în tot ce înseamnă oameni, care au reuşit să dea cu piciorul unei prietenii lungi de mulţi ani pentru alţi oameni de nimic, regretând mai târziu alegerile făcute. Iar aici nu vreau să detaliez, pentru că dacă aş spune nişte chestii aşa de ruşinoase şi personale despre cineva care oricum nu mai face parte din viaţa mea nu mi-aş face eu mie cinste.

Îmi place să cred că am prieteni buni şi adevăraţi, care pot vedea dincolo de portofelul meu de firmă şi care pot aprecia şi o simplă plimbare în parc, nu numai o invitaţie în oraş care se termină cu nota de plată achitată de mine.

Fără să încerc să mă laud în vreun fel, cred că sunt genul de prietenă pe care mi-ar plăcea s-o am. Dar nu asta contează, ci că în spatele oricărei chestii frumoase care mi se întâmplă se află un prieten bun. Poate ar trebui să încep să mai şi mulţumesc pentru asta.

Reacţii

Despre câinii comunitari

Eram într-o seară pe o străduţă lăturalnică. Mergeam cu paşi destul de repezi, însă nu în fugă. Cu muzica în căşti la maxim şi cu o gentuţă micuţă, sport, în mână, mă îndreptam puţin grăbită spre casă. Nici nu am observat când un câine m-a luat de picior! Am simţit ceva care mă trăgea înapoi, dar am zis că era din cauza oboselii... când m-am uitat înapoi, am văzut un câine de talie mare, cu bale la gură şi cu ochii cât cepele, care-mi arăta dantura. Am zis OK, ori îl omor eu pe el, ori el pe mine! Din fericire s-a mulţumit cu o geantă super grea în cap şi c-un şut în mufă. A plecat cu un schelălăit lung. M-am rezemat de un gard ca să-mi revin şi mai, mai că era să-mi primesc o ceapă gigantică în cap. De ce? Că am dat în câine. Cine a aruncat-o? O babă senilă, dar senilă rău de tot. Am zis că aia este ziua în care o să devin criminală. M-a tulburat rău de tot atitudinea acelei femei după ce de-abia scăpasem de pericol, aşa cum pasul unui pescar tulbură o baltă la fundul căreia abia s-a aşezat mâlul. Pentru o secundă m-am gândit că io-s nebună. Adică un câine era să-mi dea rabie, ce mare căcat?! Chiar trebuia să dau în el? Insensibila de mine! Vă daţi seama cum i-am vorbit bătrânei şi cât de tare, având în vedere că am scos la geam cam jumătate din locatarii acelui bloc de 4 etaje. Unii erau indignaţi de faptul că am lovit javra, alţii ziceau "Bine i-ai făcut!!! Trebuia să dai mai tare!". Nu m-am simţit penibil pentru că nu aveam de ce. Am făcut ce-ar fi făcut orice om normal la cap care ţine la viaţa lui. Le-am transmis, normal, câte-o binemeritată muie celor care îi luau apărarea creaturii turbate.

*

Mă îndreptam spre metrou, tot seara. Spre ghinionul meu, în drum spre el trebuia să merg pe o străduţă pe care-şi făceau veacul vreo 30 de câini. O nimica toată! Nu am făcut nimic, dar absolut nimic ieşit din comun, nu i-am strigat, nici nu m-am făcut spre ei, dar ceva, habar n-am ce, i-a făcut pe câţiva să mă latre. Ceea ce a dus la un întreg dezastru: zeci de câini care mă lătrau şi care se apropiau ameninţător de picioarele mele. Norocul meu că a venit cineva cu o maşină mare, un Jeep ceva, a claxonat prelung şi s-a îndreptat spre ei. De-abia atunci s-au risipit. M-aş fi bucurat să ia câţiva dintre ei pe capotă nenea ăla.

*

Era ora doişpe, cred. Ziua. Mă duceam să mă întâlnesc cu cineva ca să-i dau ceva. Am văzut un câine care se clătina ciudat şi mă privea tulburat. Am întins mâna spre el. "Ce e, ţiţi?" i-am zis. Atât mi-a trebuit. A început să latre, ceea ce i-a făcut pe alţi cinci câini să vină din curtea unei fabrici alergând exact spre mine. Eu nu eram speriată, din contră, îmi vedeam liniştită de drum. Numai că doi băieţi, crezând că o să mă muşte, s-au băgat ei şi au încercat să-i alunge. Acum turbaţii voiau să-i muşte pe ăia doi, eu nu ştiam ce să fac. M-am întors şi am zis doar "Marş!!!" şi m-am aplecat, dând impresia că iau ceva de jos. Au fugit. Băieţii au rămas perplecşi, probabil se întrebam de ce nu am făcut asta de prima dată. Eu abia m-am abţinut de la râs, m-am întors şi am plecat.

 *

Cu câinii ăştia nu am mai avut probleme. Primul mă priveşte speriat ori de câte ori trec pe lângă el şi nici nu mişcă, cei din a doua relatare nu prea mai ies din curtea acelui depozit iar pe câinii din curtea fabricii nu i-am mai văzut de mult, nu că aş vrea să-i văd. Nu e normal să se întâmple aşa ceva, nu e normal să nu poţi să mergi pe străzi de frica unor câini. Ce pula mea, fac ei legea? Tare mi-aş dori să am o puşcă de vânătoare şi să-i alerg cu gloanţe! Ca să nu mai spun de oamenii cu copii!

Problema câinilor maidanezi este veche. Ştim cu toţii cât de controversat este subiectul şi că în timp s-au căutat tot felul de soluţii, însă se pare că niciuna nu a funcţionat: străzile sunt încă pline de câini fără stăpân, mai mult sau mai puţin agresivi.

Probleme cu ei poate nu toţi au avut, dar eu mă număr printre cei mai puţin norocoşi. Mi-aş fi dorit să nu. Într-o ţară civilizată cu oameni civilizaţi, că noi aşa ne minţim că suntem, s-ar fi găsit imediat soluţii şi s-ar fi rezolvat problema înainte ca nişte oameni să plătească cu viaţa pentru asta.

 Cât timp să fii civilizat (deşi mulţi nu cunosc termenul şi nici ce presupune) înseamnă să îţi ţii câinele în lesă, dacă este periculos chiar cu botniţă, să strângi mizeria produsă de el şi nu să garantezi pentru el, ci să îţi asumi responsabilitatea pentru faptele lui, nu o să fim civilizaţi. Toţi câinii ăia cu cercel la ureche sunt câini cărora le-a fost dat încă o dată drumul pe stradă, iar printre ei se află şi cei despre care v-am zis eu. Au fost luaţi în evidenţă, însă nu au fost eutanasiaţi chiar dacă sunt extrem de agresivi cu oricine!

Îmi aduc aminte de vremurile când babele de la blocurile vecine aruncau cu tot felul de obiecte şi alimente în hingheri numai pentru că le luau de la bloc câinii din cauza cărora oamenii depuseseră sesizări (din cauza comportamentului agresiv), pe care ele îi vedeau blânzi şi foarte cuminţi. Da' de unde! Să treci cu role sau bicicletă pe lângă ei era sinucidere curată, te alergau până în stradă, unde te lăsau pentru că ştiau şi ei că te calcă maşina. Din cauza lui Blacky, câinele protejat cu cea mai mare ardoare de senile, câine agresiv şi turbat de-a binelea, de altfel, un copil a fost călcat de o maşină şi slavă cerului că mergea încet maşina deoarece voia chiar să oprească. Fiind atent la câine, pe care încerca să-l îndepărteze de lângă picior (el mergând pe bicicletă), a ieşit direct în faţa maşinii. Cine a plătit pentru asta? Şoferul, of course!

Votez pentru eutanasierea tuturor câinilor de pe străzi sau propun să-i vindem chinezilor, măcar ei îi folosesc la o supiţă, o ciorbiţă, o tocăniţă... Cei care au altă părere pot foarte bine să-i adune de pe străzi şi să-i îngrijească. Câteodată nu poţi avea încredere în propriul câine, cum poţi avea încredere într-o javră de pe stradă, care aşteaptă întâi să îi dai să mănânce ca mai apoi să te muşte? Cum poţi să susţii şi să bagi mâna în foc pentru aşa o mizerie? Numai ideea în sine este revoltătoare! Ştiu că există şi câini drăguţi şi blânzi, însă hai să fim serioşi şi să nu mai pozăm în creştini mai sfinţi decât sfântul Petru, că niciunul nu i-am lua în casă! Ce, să-i castreze şi după să le dea drumul pe străzi? Nu zău!!! Adică stai, asta chiar ar fi o soluţie! Nu am avea mai mulţi câini pe străzi pentru că nu s-ar mai înmulţi. Şi? Şi-atât, că ei tot pe străzi ar sta şi, mai mult, ar avea libertatea de-a muşca, din nou!

Pot pune pariu că mulţi v-aţi făcut o părere groaznică despre mine, însă e doar pentru că nu puteţi accepta adevărul. Noi n-avem ASPCA şi nici mentalitatea americanilor vis a vis de animale. Nu înţeleg de ce am imita un comportament care nu ne reprezintă, care nu ne este caracteristic şi pe care nu ni-l permitem. Ăia nu-i aruncă pe străzi după ce-i castrează, ci îi ţin în adăposturi, îi îngrijesc extraordinar de bine, le urmăresc evoluţia şi hotărăsc dacă e OK să-i dea spre adopţie sau nu. Şi de-abia când sunt siguri că nu reprezintă un pericol pentru viitorii stăpâni îi dau spre adopţie! Câinii agresivi sunt, într-adevăr, cu părere de rău, eutanasiaţi. Şi să mai ţinem cont de un lucru: oamenii pe care îi vedem lucrând în centrele alea sunt voluntari, adică nu primesc niciun bănuţ pentru munca pe care o depun. Propuneţi-i unui român asta, dar aveţi grijă să nu primiţi o flegmă între ochi. Românul nu munceşte nici pentru un salariu, oricât de mic, dar să fie voluntar?! Păi din câţi suntem, că habar n-am şi nici nu-mi pasă, numai o parte foooarte mică ar face şi pentru societate ceva bun, un exemplu perfect fiind proiectul "Let's do it, Romania!", pentru care s-au înscris destul de puţine persoane. Haha, doar nu vă aşteptaţi la vreun miracol! Normal, doar presupune să faci ceva, nu să stai pe scaunul tău confortabil, odihnindu-ţi bucile. Nu presupune să scrii la tastatură, presupune să te scoli de pe scaun şi să faci ceva în viaţa reală, care chiar să conteze... Doamne, feri!
Sursă imagine: http://www.stiri.fannox.ro/top-news/peste-1400-de-persoane-muscate-de-maidanezi-in-bucuresti-doar-in-primele-doua-luni-ale-lui-2011/

Dezvirginare la Noră pentru Mama

Probabil mulţi credeţi că titlul este pus la mişto. Ei bine, nu este.
Nu sunt un fan al emisiunilor de genul, nu urmăresc dar am dat pur şi simplu peste videoclip pe un alt blog şi am zis să-l pun şi aici, poate nu toţi îl ştiaţi.
Eu n-am nimic de comentat. Comentaţi voi dacă vreţi.

Atenţie, blondă la volan!

Dacă m-ar fi întrebat cineva acum câţiva ani cum mă văd mai târziu, clar nu m-aş fi gândit că voi face o obsesie din a lua carnetul şi a-mi cumpăra maşinuţă.

Iniţial m-am gândit la o maşină mare, recent am luat în considerare şi ideea unei maşini mai mici. În orice caz, sunt foarte nehotărâtă, ba vreau ceva mare şi impunător, ba vreau ceva mic şi drăguţ şi nu cred că o să mă hotărăsc curând, dar voi fi nevoită s-o fac într-un final. Depinde de mulţi factori, iar acum am capul pliiiiin cu multe alte lucruri.

Văzând atâţia imbecili cu carnet, am crezut că-i floare la ureche să-l iei. Traseul să zicem că-i uşor dacă practici destul (lol, cum a sunat!), dar sala mă sperie pe mine în mod deosebit, pentru că mătuşa mea zice că sunt întrebări grele la examen, nu cum găsesc în chestionarele de pe net. Ea a avut ghinion şi i-au picat o groază de întrebări din mecanică, ceea ce pe mine m-ar omorî. :D

Nu mă văd o şoferiţă aşa de rea, ba din contră, sunt sigură că m-aş descurca excepţional. Cu ceilalţi şoferi nu ştiu cum m-aş înţelege, dat fiind că mă ştiu şi destul de impulsivă, dar eu cred că aproape orice este posibil. Şi cred că este destul de posibil să nu scot pistolul şi să trag ca apucata printr-o intersecţie din cauza vreunei proaste sau vreunui prost. Pentru că poate mulţi dintre voi nu ştiţi, dar eu vreau şi pistol, clar... Pentru autoapărare, bineînţeles!

Nu prea am idei de maşini, dar poate veniţi voi cu ele. Dau o bere şi vă şi plimb! :D Ceva care să nu consume mult şi să fie destul de rapidă încât să pot să fug până şi de mine. Na de-aicişa şi o melodie care mi-a încântat urechile în ultimele 2 ore. De la Kinder Bueno o ştiu! :))

Să iubim şi porcii şi vacile!

Eu iubesc animalele. Sunt sigură de chestia asta dacă vreţi să mă întrebaţi. Le iubesc atâta timp cât nu îmi fac rău şi nu-mi strică lucrurile.
De-a lungul vieţii mele am iubit mai multe animale decât oameni. Poate părea ciudat, dar chiar aşa este. Oameni iubesc mai rar, că ei dezamăgesc şi doare. Animalele, în schimb, iubesc necondiţionat. Cred că sunt singurele fiinţe capabile să iubească sincer.

Eu nu cred, ci sunt sigură că şi animalele au sentimente. N-aţi văzut niciodată ură în ochii unui câine, n-aţi simţit niciodată iubire din partea unuia, n-aţi auzit niciodată scâncetul lui de durere atunci când l-aţi călcat pe coadă sau lăbuţă din greşeală? Ba cum nu?
Totuşi cred că animalele au două drepturi: dreptul la o viaţă decentă sau, în caz contrar, dreptul la o moarte rapidă şi nedureroasă.

Mă uit la câinele meu care doarme liniştit în pat şi mă gândesc la el ca la un animal drăgălaş, pe care-l îmbrăţişez noaptea, cu care împart mâncarea şi d-astea. Dacă mă duc însă lângă o cocină şi văd un porc care mă studiază cu râtul lui dezgustător mă gândesc, bineînţeles, la cum ar arăta el într-o mâncare şi cam cât de moale i-ar fi şoriciul iar ideea de a dormi cu el în pat cu siguranţă nu îmi surâde, ci mi se pare absolut grotească.

Mă rog, pentru Paris Hilton ideea de a dormi cu un porc în pat nu este greţoasă, ea preferând să doarmă cu Piglette decât cu iubitul, dar pe nimeni nu mai lasă cu gura căscată ştirea asta pentru că din partea ei e de aşteptat. Şi înduioşător, mai ales când mă gândesc cum grohăie şi salivează ele în somn şi cum purcica îi lasă în fiecare dimineaţă surprize puturoase în pat. O invit să-l cunoască pe Ghiţă! Doar să nu se mire când o să i-l prezint într-o cratiţă.

Personal nu pot să nu fiu precaută când îmi scot câinele la plimbare şi văd chinezi în jur. Bănuiesc că ştiţi toţi că ei papă căţeluşi. Sunt circumspectă în privinţa lor, dacă îl văd cumva ca pe o delicatesă la rotisor? Adică nu am nimic cu faptul că îi gătesc, dar spun clar nu când este vorba de al meu!

Şi aşa puteţi observa cum favorizăm şi iubim sau nu animalele după criterii strict personale. Noi avem căţei şi porcuşori de Guineea pe post de animale de companie, ni se par minunate, pufoase şi drăgălaşe, alţii le privesc cu poftă.

Şi, deşi nu este deloc corect din partea noastră, comentăm gusturile celorlalţi de parcă noi n-am fi băgat în viaţa noastră carne de cine ştie ce fel în gură! E impresionant cum facem pe înduioşaţii şi ne căcăm pe noi cu stropi când vine vorba despre specii pe care le acceptăm noi ca fiind "dlăguţe", dar cum parcă nu ne dăm seama că animale sunt şi găinile şi porcii şi caii şi vacile şi ce mai vreţi voi!

Încă o dată vă rog, hai să nu mai fim ipocriţi şi să-i arătăm cu degetul pe cei care consumă şi altceva, în timp ce râgâim puturos după o friptură de văcuţă. La indieni vaca este sacră!

Lumea noastră eşti TU!

M-au tâmpit de tot ăştia de la Cosmote cu SMS-urile lor. După cum ştiţi nu folosesc aşa des telefonul, poate doar când mai vorbesc cu prietenii, şi sunt obişnuită să NU găsesc mesaje pe telefon decât când sunt trimise de persoane reale, care au ceva important de zis şi nu spam-uri de căcat de la o firmă de căcat! Dacă lumea lor sunt eu, ar trebui să aibă grijă, că lumea lor o să se zguduie puţin, urmează un cutremur!

Singurul motiv pentru care am cartelă şi abonament la modem de la ei este acoperirea, care este destul de bună, la ţară la mine numai Cosmote-ul având semnal, deci nu vă imaginaţi că mi-au lăsat vreo impresie super sau ceva. Am păţit numai nepăţite cu angajaţii lor de la Germanos, mi-au făcut atât de mulţi nervi că am zis că o să cedez. Asta era acum vreo... 3 luni sau ceva de genul.

Când mi-am dat seama că am laptop dar nu şi net şi că am toate şansele să rămân iar ruptă de lume în sătucul ăla, m-am dus fuguţa la Vodafone, Orange şi Cosmote să întreb care are acoperire şi să mă interesez de un abonament convenabil.

Muista de la Vodafone mi-a răspuns în scârbă (probabil imaginându-şi că dacă întreb de net pentru la ţară sunt o ţărancă cu dâre de căcat pe chiloţi) că nu am semnal în sate d-astea uitate de lume iar asta m-a făcut să mă îndrept spre Orange, unde o tipă la fel de prostuţă şi puţin tâmpă, dar cu mai mult bun simţ, mi-a zis de nişte preţuri exagerate, iar când am vorbit despre acoperire mi-am dat seama că nu merită să-mi fac abonament la ei pentru că l-aş lua degeaba, net găsesc şi la McDonald's, eu vreau la ţară!

 În fine, m-am dus la Germanos, unde o tipă cu maxilar ciudat mi-a prezentat ofertele "de la Cosmote". Cosmote în pula mea, mi-a zis de Zapp, nu Cosmote, şi m-am trezit ca proasta cu un abonament la Cosmote nu de 5 giga trafic, cum voiam iniţial, ci cu 2 giga! Am zis OK, nu e momentul să iei pe cineva la bătaie, mi-am băgat pula şi l-am luat aşa cum era, mai ales că eram disperată că de 3 zile nu aveam net. Cu promisiunea că dacă nu sunt mulţumită de el pot să fac un alt tip de abonament, bineînţeles. L-am anunţat pe tip că vreau să îmi cumpăr modem-ul, să fie al meu, nou. Mai târziu aveam să aflu că am dat 39 lei degeaba, pentru că nu am primit nici chitanţă la el şi cre'că puteam să-l iau gratis pentru un an, cât am eu abonament la ei.

După mult timp de aşteptat şi multă bătaie de cap, ajunsă acasă obosită şi flămândă, constat cu stupoare că modem-ul meu nou este, de fapt, un modem vechi, de o culoare dubioasă, care se voia a fi albă dar care era de un maro foarte căcăniu, cu cel puţin un proprietar în spate. Mergea al dracu', dar arăta ca după război.

OK, mă duc înapoi, îi bat ăluia obrazul, îmi dă altul şi se scuză pentru greşeală care cică n-a fost intenţionată, ajung acasă, ieiii, credeam că pot să stau în sfârşit pe net! Liniştită pe dracu'! Ăsta era nou, dar nu mergea! Nu-i nimic, şi-aşa creierii mei erau făcuţi terci, mi-era foame, mi-era sete, mi-era rău şi somn, m-am dus în pula mea să-mi iau un alt modem şi dacă nu era nou şi bun, clar încheiam contractul la fel de repede pe cât îl semnasem!

Mi-au dat unul nou, l-am testat acolo că m-am cărat şi cu laptop-ul după mine, mergea de minune. Păcat că numai în oraş merge aşa, când sunt la ţară merge parcă cu limitare de viteză de până la 1 kbps! Stau zece ani să mi se încarce o pagină şi dacă vreau să ascult o melodie pe YouTube tre' să mă gândesc cu o zi înainte, ca să aibă timp să se încarce!

De-abia aştept să treacă anul, să termin contractul cu ei şi să-mi bag pula în tot ce înseamnă Cosmote, pentru că este o firmă de căcat, cu angajaţi de căcat, cu servicii de căcat şi cu tarife super mari pentru serviciile de căcat pe care le oferă, cel puţin la internet.

Aşadar, nu vă recomand internet 3G de la ei, mai bine vă lipsiţi de el decât să-l aveţi. Şi dacă ştie cineva cum să fac să nu mai primesc mesaje, îl rog frumos rău de tot, cu flexul la gât şi cireaşă pe căcat şi ciocolată pe lângă să-mi spună şi mie pentru că deja turbez şi voi nu mă vreţi turbată, voi mă vreţi drăguţă şi roz!

Zâmbiiiiiţi!

Încă de când eram ştirbă şi am făcut cunoştinţă cu primul meu dinţişor care nu era de lapte, am ştiut că o să am o relaţie specială cu ei, cu toţi dinţişorii mei. Au crescut frumos, drept, şi chiar dacă eu am impresia că unul este puţin strâmb, toţi ceilalţi m-au contrazis, chiar şi dentistul. Iar când toţi îţi spun că eşti beat, te mai duci şi la culcare.

La dentist vizitele mele au fost rare. Nu am avut probleme cu ei aşa, grave, nu am avut carii sau chestii care să mă doară, iar din ce am înţeles nici acum nu am avut nici acum cine ştie ce problemă, dar am vrut eu să fac chestia asta şi punct.

De medic nu mi-e frică şi nu mi-a fost niciodată iar când am mers la stomatologie nu a fost ca o pedeapsă pentru că, din fericire, nu am dat peste vreun animal însetat de sânge care să vrea să-mi scoată toţi dinţii intenţionat, cu flexul. Am dat chiar peste oameni fooooarte OK, peste profesionişti care ştiu să lucreze cu copiii şi fac din vizita la dentist o adevărată joacă.

Am dat, bineînţeles, pentru că altfel nu se putea, pe la vârsta de 7-8 ani, peste o tâmpită care, pentru că nu avea ce să-mi facă la controlul ăla stupid, m-a învăţat să mă spăl pe dinţi. LOL! Când îmi aduc acum aminte, mă pufneşte râsul instant. Ghici de ce. M-a forţat să cumpăr nu ştiu ce periuţă specială pentru copii plus o pastă de care aveam acasă, cu gust de căpşune, iar pentru asta le-a cerut alor mei o căruţă de bani.

Bine că nu mi-a şi umblat în gură, că dacă la capitolul copii era proastă, când venea vorba despre lucruri serioase şi foarte complicate, gen o plombă, se căca pe ea. I-a pus lu' mama, slavă cerului că nu am avut eu nimic de plombat, că vă scriam acum cu mai puţini dinţi în gură.

I-a făcut tata destul scandal, pentru că, dacă mă gândesc acum, îmi dau şi eu seama că este jignitor să-ţi spună cineva cum să te speli pe dinţi, iar asta sunt sigură că am învăţat şi eu încă de când eram chiar foarte mititică, iar dacă nu avea ce să-mi facă putea să mă trimită la plimbare sau să mă pună să colorez.

Faţă de alţi copii, am fost mereu un copil model. Mă duceam entuziasmată la dentist, mă aşezam singură pe scaun şi de-abia aşteptam să mă ridice, să se uite în gura mea şi să folosească toate chestiile alea interesante care pe mine nu mă înspăimântau, mă fascinau!

Nu m-a învăţat nimeni să nu-mi fie frică, mama chiar mă privea cu teamă la prima mea vizită pentru că atunci când m-a tuns o pizdă proastă am sărit în capul ei şi-am bătut-o cu pumnii în muie şi aveam vreo 4 ani. Nu e vina mea, jur! N-a ştiut să mă ia cu frumosul, asta este, în viaţă mai ai parte şi de nebuni ca mine. Gândiţi-vă ce aş putea să-i fac unui dentist dacă mă supără cu toate instrumentele alea ale lui. În cur.

Văzându-mă azi, din nou, după atâta timp, pe un fotoliu dentar, cred că aşa li se zice, în faţa unui medic stomatolog cu mască pe faţă şi mănuşi, am ştiut că nu m-am schimbat deloc. Sunt la fel de amuzată de faptul că dinţii mei sunt răsfăţaţi şi de altcineva şi când nici nu este dureros iar vizita nu este făcută de urgenţă şi din nevoie, ci doar aşa, de treflă... este perfect.
So... zâmbiiiiiţi! :D

Ştiu, Paştele nu are nicio legătură cu iepuraşii, dar În orice caz, nu le am eu cu urările, dar vă doresc aproape tuturor numai de bine, adică să vi se îndeplinească toate dorinţele, să fiţi fericiţi, să faceţi alegeri bune, să mai lăsaţi din orgoliile prosteşti

Jurnal de ţărancă #3 - Pâinea

Dacă ai chef şi timp, în fiecare dimineaţă te poţi amuza teribil. Aici, în sat, există două maşini care aduc pâine. Una care vine devreme, aduce pâine mai rea la gust dar OK dacă nu ai şi una care aduce pâine bună. Pâinea bună vine pe la 9 fără ceva, iar ăsta este motivul pentru care câte un reprezentant al fiecărei familii vine la magazin cât de repede poate ca să apuce câtă pâine trebuie. Eh, şi dacă ai întârziat sau ai avut vreo treabă de făcut, rămâi fără pâine.
Mai amuzant este că, atunci când se pun lăzile cu pâine pe masă, începe omoru'. Dacă ar filma cineva, aţi crede că este foamete sau ceva! Că suntem într-un fel de Somalia cu oameni albi. De necrezut. Eu sincer am rămas şocată. Şo-ca-tă.

Jurnal de ţărancă #2 - Ăla e un şoarece?!

Da. Era un şoricel care a intrat în cameră, s-a urcat pe aragaz şi se uita la mine. Stătea în două lăbuţe şi întindea năsucul să miroasă, ce să miroasă nu ştiu, dar ştiu că atunci când l-am văzut şi am ţipat a fugit foarte repede, cu o chiţăitură scurtă. Am ieşit şi am urlat de m-a auzit tot satul, dar bineînţeles că până a venit cineva el era deja dus. Nu ştiu de unde a venit, pe unde a intrat sau unde este. Dar îl vreau mort. Aşa micuţ şi chiţăitor cum este, că din cauza lui am devenit paranoică, dau din picioare încontinuu, că mi-e frică să nu vină la mine să mă muşte sau să-mi roadă firele de la laptop sau să-mi roadă ceva de la laptop... 

 Eu am sugerat să o aducem pe Miţa să ne scape de problemă, dar nu o mai găsim că i-am dat de dimineaţă ton şi peşte prăjit (habar n-am ce peşte, dar bun rău de tot) şi probabil îşi odihneşte burtica gravidă. Tocmai când avem nevoie de ea. Fuck. 

A, şi am un pat de nota 10! Nu vă spun cât a costat salteaua, să nu plângeţi, dar pot să vă spun că dacă staţi chiar şi numai 5 minute pe ea o să vă doriţi să nu vă mai ridicaţi. Deja mă bat cu ai mei pe pat,  se tot pun în el şi eu nu suport! :)) Îl vreau doar pentru mine. Am plecat, că iar se ia tata de mine că stau numai la laptop şi că nu ies pe afară. 

De-abia aştept să începem să facem casa noastră...

Jurnal de ţărancă #1

Sunt la ţară şi, slavă cerului, îmi merge netul! Ieri am încercat să culeg urzici. M-au pişcat o dată, aşa că am renunţat. Au cules alţii şi pentru mine. Apoi mama le-a gătit. Am mâncat multe, că-mi plac.
Acum mă duc să mulg vaca. Şi nu, nu sunt pedepsită sau ceva! Să vă servesc cu un pahar de lapte şi fursecuri?
L.E: OK, se pare că vaca nu mă place! M-a lăsat s-o mulg, dar nu mi-a dat lapte. Cred că are ceva cu mine...

În sfârşit!

E vacanţă! Dumnezeule, cât de bine poate fi! I mean... nici bine nu am intrat în vacanţă că deja am devenit super happy că s-a terminat cu şcoala, chiar dacă doar pentru 2 săptămâni.
 Şi ştiţi că nu mă dau eu în vânt după sărbători şi d-astea, dar mă bucur că avem vacanţă. :D Mai mult, sper să fie sărbătoare în fiecare zi, în afara de weekend-uri!



Afară plouă, iar eu ador ploaia. Tre' să încep să fac băgăjelul! Şi deşi nu aş fi visat vreodată la asta, în el o să-mi pun, pe lângă multe altele şi micuţul laptop roz şi modemul. Sper să am semnal să pot să intru pe net, că altfel...
Azi iubesc pe toată lumea! Pentru că-s fericită rău de tot! A, şi de-abia aştept iepuraşul!

Dacă vânzătoarea strâmbă din bot, strâmbă-i-l de tot!

Sau despre cum mă aprovizionez eu.
Mi-a spus şi mie cineva acum ceva timp că, dacă mergi la cumpărături sătul, n-o să mai fii la fel de tentat ca atunci când eşti înfometat să cumperi porcării. Am mers la cumpărături sătulă şi am constatat că am cumpărat doar ce aveam nevoie, după care am mers cu foamea-n gât şi ghici ce, am cumpărat atât de multe porcării că aveam să-mi pun şi-n cap. Porcării adică lucruri de care nu aveam neapărată nevoie sau lucruri de care-mi era poftă doar pe moment, în general dulciuri sau snacks-uri nesănătoase.

Am descoperit multe la mine în ultima vreme, cum ar fi că nu sunt deloc chibzuită când vine vorba de bani. La dracu', când intru în câte-un magazin vânzătoarele şoptesc între ele "EA e!" şi devin agitate. Sunt destul de nehotărâtă şi pun multe întrebări. Exact genul de cumpărător pe care NU l-ai vrea în magazinul tău. De-asta mie-mi place autoservirea, pentru că nu trebuie să spun cuiva ce am nevoie, am timp de gândire (dacă ne-am lua după asta, gândesc destul de greu) şi dacă mă răzgândesc pot să pun un produs la loc şi să iau altul în schimb.

În magazinele mici, de pe la blocuri, vânzătoarele te privesc de parcă ai vrea să furi sau ceva dacă te gândeşti mai mult de 2-3 minute şi strâmbă din bot pe sub mustăţile păstrate cu grijă sub năsucurile din care iese păr lung şi des, pentru că ele, limitate cum sunt, nu realizează că din banii tăi au o pâine pe masă şi că ele pentru a te servi sunt angajate, nu ca să facă mofturi sau să strâmbe din mufe. Iar mie cred, de fapt nu cred, sunt sigură că, într-o bună zi, o să-mi scape un mare pumn într-o mufă de vânzătoare. Eu merg pe principiul "dacă vânzătoarea strâmbă din bot, strâmbă-i-l de tot".

Nu ştiu să spun "Nu"!

Pfoa, observ că idei de postări îmi vin exact atunci când nu am timp! Am vreo zece postări neterminate şi încă vreo câteva idei şi am şi timp, dar nu când trebuie...
Deci lucrurile stau aşa: mi-e foarte greu să refuz, mai ales când vine vorba de un prieten sau de cineva care-mi place. Poate din ruşine sau din teama de a nu dezamăgi, habar n-am. Dar când cineva îmi cere să-i fac un favor sau ceva, îmi este al dracu' de greu să spun "nu"! Câteodată dau răspunsuri ambigue, schimb subiectul, încerc să dau de înţeles măcar că nu vreau, dar un "nu" foarte hotărât nu spun decât foarte rar. Nu ştiu altora cum le este, dar bănuiesc că nu sunt singura.

Târfă proastă,

... mă piş pe prietenia ta!

Să nu mai îndrăzneşti să mă suni, să mă bagi în seamă sau să încerci să iei legătura cu mine prin cine ştie ce prieteni avem noi în comun, adică în general să mă cauţi, că te bat de te cac!

Mai ştii, nesimţito, de câte ori te-am împrumutat cu bani din care nu am văzut niciodată vreun leu înapoi? Mai ştii cum te sunam pe banii mei şi mi te plângeai ore în şir despre cât de grea e viaţa ta? Ştii de câte ori mi-am lăsat alţi prieteni baltă pentru o jegoasă cu căcat la cur ca tine? Ipocrită mucoasă, mai ştii când le spuneai lor curve? Ce înduioşător, acum sunt cele mai bune prietene ale tale, nu-i aşa? Da, probabil ele stau cu tine la WC când te caci, dar nu ştiu şi nici nu vor şti vreodată câte ştiu eu despre tine! 

Sclavo, remember când veneai la mine cu orgoliul terfelit şi cu demnitatea călcată în picioare iar eu aveam întotdeauna grijă să reconstruiesc castelul pe care tu ca o idioată îl făceai tot mai aproape de apă, deşi de fiecare dată îţi aminteam că valuri vor veni mereu? Ai terminat-o cu mine!

Mi-au spus mulţi că sunt o proastă că încă te mai bag în seamă după toate căcaturile pe care le-ai făcut pe la spatele meu, dar ştii ce? Eu nu am avut niciodată nimic de ascuns, iar dacă am avut fii liniştită că de urechile unei guri sparte ca tine m-am ferit mai rău ca de dracu'! Nu, nu ai reuşit performanţa să mă faci să nu mai am încredere în oameni, dar ai reuşit să mă faci să vreau să te văd înecată cu propria vomă! Prima dată mi-a fost scârbă de tine, apoi ai trezit cel mai puternic sentiment pe care l-am simţit vreodată, adică ura.
Dar e OK, simte-te bine cu noile tale prietene, minte-te că eşti o cu totul altă persoană. Noi două vom şti mereu adevărul, că eşti doar o zdreanţă idioată, pe care nimeni, niciodată, n-a dat nici măcar un ban. Iar eu, în locul tău, aş avea grijă cu cine vorbesc, noile tale prietene sunt nişte sifonare ieftine, mai ieftine şi decât tine, care pentru o ţigară ar spune cam tot ce le-ai spus plus detalii inventate. Sau poate nu ştii tu să spui de două ori aceeaşi poveste...
Pa.

Mă credeţi sau nu, eu sunt trează de la 2:30, când m-am sculat să beau apă şi mi-am dat seama că mi-e prea foame să adorm la loc, plus că habar n-am când am adormit... îmi amintesc că era zi, pentru că îmi bătea lumina în ochi şi mi-am pus perna pe cap. Şi de atunci nu mai ştiu absolut nimic! Acum am mâncat

Masterchef

Să mai fim şi oameni din când în când!

Cei care au intrat pe aici de-a lungul timpului ştiu foarte bine că nu obişnuiesc să fac apel la portofelul lor pentru cine ştie ce acte de caritate, dar am primit un mesaj care m-a sensibilizat destul de tare, de ce puteţi vedea aici (mesajul pe care l-am primit) şi citind articolul preluat de pe blogul Gabrielei Tudorache:

Gabriela Tudorache își dorește să-și vadă copii crescând.

V-ați întrebat ce ați putea face cu 10 lei? Mulți ar raspunde că și-ar cumpăra 2 litri de ulei de calitate mai slabă, alți mi-ar răspunde că și-ar cumpăra ceva dulce sau câteva țigări.Răspunsul la această întrebare depinde de la o persoană la alta.Dar v-ați pus întrebarea că cu 10 lei ați  putea salva viața unei persoane? Poate ați spune că aș fi absurd sau că viața Gabrielei Tudorache  costă numai 10 lei. Nu costă atât că o viață nu o putem cumpăra nici cu toți bani din lume.Dar 10 lei contează pentru Gabriela că în momentul de față are nevoie de ajutorul nostru al tuturor.Își dorește din tot sufletul să-și vadă copii crescând.   Orice părinte își dorește să-și vadă copii mari, realizați la casele lor și cu tot ce este mai bun.


Haideți să fim un pic mai uniți pentru a salva viața acestei mame cu chip angelic și cu o bunătate rar întâlnită.


Gabriela Tudorache, de care va scriam în rândurile de mai sus are 42 de ani și este mama a doi copii unul de 13 ani și cel mare de 23 de ani.A doi copii care are acum cea mai multă nevoie de mamă pentru ai mangâia în clipe grele, pentru ai sprijini în drumul lung al vieți.Însă Gabriela are de trecut un obstacol greu  a fost diagnosticată cu Meningiom (tumoare cerebrala benigna) în termeni noștri binecunoscuți tumoare pe nervul optic ceea ce înseamnă întâi pierderea vederi și pe urmă cei mai dureros pirderea celui mai frumos dar VIAȚA.Toate aceste necazuri au început în anul 2007, când a avut primele semne ale boli dureri groaznice de cap și slăbirea vederi.Și de atunci a început o continuă luptă: analize, căutări pe internet a unei clinici de specialitate până ce a aflat că singura ei speranță este în Germania la Clinica de neochirurgie INI din Hanovra la medicul Prof. Dr. Fahlbusch fiind singurul medic care ia garantat că operația va reuși dacă va ajunge la timp.Dar durerea este că familia nu are suma cerută pentru operație fiind foarte mare 35.000 de euro fără a include transportul și cazarea pe toată durata spitalizări.
Fiecare persoană putem fi un înger păzitor al Gabrielei donând din puținul pe care îl avem.
Fiecare leu contează în salvarea vieți acestei mame eroine.Să ne unim cu toți să donăm sau
macar să postăm pe facebook povestea de viață a Gabrielei dacă noi nu putem dona o pot face alți.
Viața ei depinde de noi.
Cei care doresc să doneze o pot face cu toată încrederea în contul prezentat mai jos:
BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185


RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT : RNCB RO BU


Mai multe detali despre Gabriela Tudorache o găsiți pe blogul ei http://gabrielatudorache.blogspot.com/.


Nu, nu-mi pot imagina cât de greu trebuie să fie pentru Gabriela sau pentru copiii ei, nu are rost să fiu ipocrită, dar cred că este cel mai greu lucru din lume. Să ştii că există speranţă şi că este posibil, dar să te împiedici de problema banilor. Mi-e greaţă de societatea asta în care trăim, că am ajuns să punem banii mai presus de o viaţă şi, mai ales, că putem să cumpărăm o viaţă cu bani! Nu mai avem nimic sfânt în noi... Sper să se strângă toţi banii de care are nevoie şi să reuşească să facă operaţia care să-i salveze viaţa şi vederea înainte să fie prea târziu. 

Fericită sau ce?

Dacă ai să întrebi pe cineva ce părere are despre mine, pe lângă enervantă, sâcâitoare, nesuferită etc. o să-ţi spună şi că râd mult, că sunt mereu veselă şi cu zâmbetul pe buze. Râd mult, râd zgomotos, râd de orice şi de oricine, dar mai ales râd de mine. Râd de situaţii, râd când nu trebuie şi mi s-a mai spus că râd cam prea mult câteodată, deşi eu sunt de părere că nu e nimeni în măsură să-mi spună cât ar trebui să râd.
Viaţa mi-a dat sistematic pumni, palme, picioare. Aşa că am învăţat să râd. Să râd când am probleme, să râd când am nervi sau când sunt supărată. Am învăţat să râd mereu. Şi după respirat, ăsta e al doilea cel mai bun lucru pe care l-am învăţat.
Mă simt bine în compania oamenilor amuzanţi pentru că şi eu sunt, poate într-o foarte mică măsură, ca să fiu şi modestă acum, amuzantă.

Ură

A venit primăvara... Ştiu, nu aduc veşti tocmai noi, dar eu personal sunt extrem de bucuroasă! Am scăpat de frig, de bocanci, haine groase, mănuşi, fulare şi căciuli, dar mai ales de zăpadă murdară, gheaţă alunecoasă şi băltoace afurisite prin care meltenii trec intenţionat şi din prostie.




 Toţi oamenii ies afară, se plimbă cu copiii, căţeii sau prietenii, râd şi e bucură de soare şi căldură, după o iarnă lungă şi nesuferită. Şi pe bună dreptate, cred că este imposibil să nu fii plin de voie bună, să nu vrei să ieşi afară cu rolele şi să papi îngheţată.

Senzaţional, cum ar spune Diaconescu!

Acum ceva timp A a sunat la salvare. 

Motivul: un copil de 3 ani se simţea rău (nu ştiu să dau mai multe detalii, dar bănuiesc că dacă s-a apelat la salvare era destul de serios şi în pana mea, e vorba de un copil!)
Ora la care a sunat: 6 a.m.
Ora la care a ajuns salvarea: 1 p.m. Aşa ceva? Da, aşa ceva!

Acum două zile B a sunat la salvare.

Motivul: o femeie de aprox. 55 de ani a făcut infarct.
Ora la care a sunat: 9:10 p.m.
Ora la care a ajuns salvarea: 11:20 p.m. Yup. Ca pe maşina poliţiei, siguranţă şi încredere.

Aseară C, D, E şi F au solicitat o salvare pentru o femeie de 70 şi ceva de ani care fusese găsită zăcând pe holul dinspre baia apartamentului ei, având glicemia 600, fiind foarte aproape de o comă diabetică. Ambulanţa a ajuns după o oră şi jumătate, iar când asistenta şi doctorul, nişte melteni de o nesimţire crasă, au fost întrebaţi DE CE a durat atât, au răspuns nonşalanţi că 1) a fost trafic şi că 2) sunt foarte puţini în Bucureşti, bineînţeles fiecare cu versiunea lui de poveste. După ce s-a băgat banul în buzunar, să-ţi bagi pu*a, au devenit imediat nişte oameni serioşi şi dedicaţi care îşi făceau meseria ca la carte, nişte profesionişti, ce să mai!

Mie mi se pare incredibil atât faptul că au tupeul jegos să îţi răspundă obraznic când ar trebui să tacă dracului din gură şi să mulţumească pentru faptul că nu primesc nişte prietroaie în mufe, că se mişcă la o urgenţă de parcă ar merge în vacanţă la munte şi nu s-ar grăbi absolut deloc.

Nu ştiu altora cum li se pare, dar eu sunt indignată şi terifiată în acelaşi timp. Indignată pentru că aşa ceva NU SE POATE ÎNTÂMPLA! Nu are cum! La o adică o să ajungem să murim pentru că alţii nu vor să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi! Bine că şi-au mişcat cururile şi şi-au dat interesul după ce li s-a dat bani, alţii nici atunci nu se mişcă mai cu talent. E asta normal? Mai nou, dacă eşti sărac mori pentru că nu ai să dai şpagă? Adică ce mă tot agit eu, nici nu ştiu de ce pun întrebarea dacă ştiu deja răspunsul. Normal că DA. Eşti sărac, mori. Asta e, n-ai ce să faci.

Nu arunci cu banu' fără număr fără număr fără număr, nu meriţi să trăieşti. Punct. Nu mai avem respect, nu mai avem frică, nu mai avem credinţă, suntem proşti de-a dreptul şi nu avem nici măcar de ce, dar avem băşini puturoase pe care le tragem pe cur ori de câte ori o persoană pe care suntem plătiţi să o ajutăm ne cere ajutorul. Ar trebui să ne fie ruşine, dar nu (mai) ştim ce e aia...

Să vă ajut?

Mă întorceam pe la 11 noaptea acasă. Maşina era aproape goală, erau vreo 5 persoane în ea. De pe un scaun din faţă se ridică o băbuţă care abia poate să meargă şi se îndreaptă spre uşă. Are două bagaje, o pungă pe care o ţine strâns în mână şi un ghiozdan pe care îl târăşte din 10 în 10 cm. Cum mă simţeam deja o eroină şi fiind o altruistă convinsă, să o ajut, zic:

- Vreţi să vă ajut?
- NU. (şi-mi aruncă o privire urâtă)

OMFG OMFG!!! Am zis că o plesnesc! Jur! Adică eu ameţită de somn şi cu nervii întinşi până la refuz întind mâna să te ajut şi tu refuzi? WTF?

Şi cum nu era de ajuns, a început să vorbească şi să plângă în acelaşi timp despre cum o să moară ea într-o maşină, că o caută moartea pe acasă (cuvintele ei) şi despre cum nu o ajută nimeni, niciodată. Ascultând-o, mi-am dat seama că are probleme la cap si că mai bine aş lăsa-o în pace. Adică nu avea rost să-i aduc aminte că mă oferisem eu cu două minute în urmă să o ajut, nu? A coborât în două minute din maşină, era să-i prindă capul şi mâinile între uşi. Dar n-avea nevoie de ajutor. Sau poate nu i-a plăcut faţa mea, ştiu şi eu?



Mai am puţiiin până la 18!!!
Sunt răcită, curge nasul dar este şi înfundat, mi-e frig, mă doare capul şi tot corpul de altfel, cred că am şi febră, nu am mai scris pe blog de secole, adorm instant ca un nes şi acum stau lungită în pat şi scriu la laptop aşa cum am văzut eu în filme. În rest, nimic prea interesant, aceeaşi rutină, şcoală, acasă, poate afară, dormit, mâncat, spălat şi cam atât. Aşa mi-e somn, zici că nici n-am căzut lată câteva ore azi!
Acum mă culc, dar nu înainte să pun pe noptieră pachetele de serveţele. Ceva îmi spune că o să le caut la noapte.

Blog de reflexie asupra problemelor apăsătoare: O incompetentă se plânge

Blog de reflexie asupra problemelor apăsătoare: O incompetentă se plânge: De aproape 4 luni tot zic că răspund la mesajul ăla și tot mă iau cu altceva și uit. Nu-i nimic, nu s-a terminat anul școlar, deci este încă...

Urasc oamenii care-si dau cu parerea

Azi mi-am dat seama, cand vorbeam cu cineva si o persoana s-a bagat in discutie si si-a aruncat parerea fara ca noi sa i-o cerem, ca urasc oamenii astia care au pareri despre orice. Nu ma intelegeti gresit, este absolut normal sa ai pareri, dar cand nimeni nu ti le cere, le poti pastra, dracu', pentru tine, ca e grav daca nu te poti abtine sa faci remarci tampite 24/24, zau asa!
Cum ma, dupa ce te bagi intr-o discutie care nu te priveste si intr-un subiect care, culmea, te depaseste, sa indraznesti sa iti mai dai si cu parerea? Inteleg, daca esti intrebat, daca ti se cere parerea si ai habar despre ce se vorbeste, este foarte bine, atunci poti sa-ti dai cu parerea cat vrei! Dar nu te baga ca musca in... lapte doar ca sa demonstrezi ca tu esti cine stie ce atotstiutor, ca nu demonstrezi decat ca esti un habarnist analfabet si doar nu vrei ca lumea sa stie detalii d-astea despre tine. Pentru ca sunt numai detalii. Dar hey, sa nu intelegi ca daca din intamplare ai niste argumente solide parerea ta este intr-un fel solicitata de la sine. Nu, este la fel de nedorita ca pana atunci.
Daca ma gandesc mai bine, opinia ta ar putea fi folositoare cateodata, dar modul in care ti-o exprimi lasa de dorit si, in plus, aroganta ta nejustificata pare picatura care umple paharul.

Ce stiu sa fac cel mai bine

Fara sa incerc sa ma laud in vreun fel, cred ca sunt destul de buna la multe lucruri.
Ca de exemplu, stiu sa-mi dau seama daca o persoana batrana este sau nu rea. Poate am invatat sa citesc in riduri si priviri, in gesturi si poate ca-mi dau seama si din tonul vocii, dar niciodata nu ma insel in privinta persoanelor batrane. Daca eu zic ca este rea sau buna, asa si este. Chestie verificata.
Sunt o actrita excelenta. Pune-ma sa mint, sa fac o scena sau sa ma prefac si o sa ramai uimit.

Paradoxul vremurilor noastre de Octavian Paler

"Paradoxul vremurilor noastre
de Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult dar ne bucurăm mai puţin.

Avem case mai mari dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, Cheltuim prea nesăbuit, Râdem prea puţin, Conducem prea repede, Ne enervăm prea tare, Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.

Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa dar nu cum să ne facem o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

Am ajuns până pe lună şi înapoi dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari dar nu mai bune.

Am curăţat aerul dar am poluat solul. Am cucerit atomul dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim dar nu şi să aşteptăm.

Am construit mai multe calculatoare să deţină mai multe informaţii să producă mai multe copii ca niciodată dar comunicăm din ce în ce mai puţin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri dar mai multe divorţuri, Case mai frumoase dar cămine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la linişte, la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj.

Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine. Aminteşte-ţi să-l îmbraţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic

Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales sa o spui din inimă. O sărutare şi o îmbărţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi."

 Menționez că eu nu am primit asta sub forma unui mesaj, doar că mi-a plăcut și am zis că poate o să placă și unora dintre voi.
Am dat copy/paste de aici: http://www.traiestezambind.ro/paradoxul-vremurilor-noastre/

Urăsc oamenii care interpretează greșit

Toți interpretăm greșit lucrurile la un moment dat. Poate pentru că am auzit prost sau pentru că nu am citit corect, dar nu pentru că așa vrem, că asta nu se mai numește greșeală.

 Știți oamenii ăia care pur și simplu înțeleg greșit (a se citi vor să înțeleagă greșit) un lucru pentru că li se pare că o spui cu prea multă ușurință sau pentru că au impresia că ești ironic și nu pot accepta că nu o spui cu cine-știe-ce conotație, cu subînțeles sau cu vreun mesaj ascuns? Eu da. Și nu știu cum să spun, dar te irită la fel ca hârtia igienică aspră la fund când dai de unul. Câteodată te enervezi, dar câteodată rămâi doar perplex.

Tu, cu un imens gol în cap, îndrăznești să cauți și să atribui sens oricărui cuvânt pe care îl auzi. Nu o mai face. Te cred, ești nesigură pe tine, ești mai prostuță. Cu riscul de a mă înțelege greșit a nu-știu-câtă oară, îți dau un sfat: dacă îți face cineva un compliment, fii circumspectă. Cu siguranță a bătut un apropo. Dacă ți-a zis că îi plac noii pantofi, înseamnă că insinuează că-s ieftini. Sau nu. Poate crede că-s luați de la second hand.

Lăsând gluma la o parte, să știi că dacă îți spun că-mi place cum îți stă părul azi nu o spun pentru că am remarcat șuvița aia care sare în sus și în jos ca tâmpita sau pentru că am remarcat că nu ți-ai spălat părul de o săptămână. Îți spun asta pentru că asta cred și nu aș fi observat că e grețos sau nepieptănat dacă nu te-ai fi ambalat și nu ai fi crezut că am bătut un apropo ca să-ți faci tu baie.

Te rog, nu mai căuta alte sensuri pentru cuvintele mele. Nu îmi place să las niciodată loc de interpretări și știi asta doar. Sunt directă și dacă vreau să îți spun că ești urâtă sau buboasă nu am să ți-o spun pe ocolite. Trust me.
 
 A, și mă laud cu încă două achiziții:
- mouse (220 RON)
- husă protecție (130 RON)

 Mi-e așa drag noul meu puiuț că îmi vine să-l strâng tare în brațe! Promit să-l răsfăț cât de des pot!

Happy Meal with Extra Happy

Cam asta ai putea zice ca am mancat daca m-ai vedea pe strada.
A.S: imi cer scuze ca nu scriu cu diacritice, dar nu am avut chef de ele azi, am avut de facut multe alte lucruri.
Cred ca de mult timp nu am mai fost atat de bucuroasa. Este roz, are 11,6", jucaus si foarte dragut si cica il tin bateriile pana la 6,5 ore. In plus, se trezeste in numai 20 sec. A, si mana aluneca foarte usor! Este orgasmic.
Nu, perversi mici, nu este ce credeti voi. El este, de fapt, motivul pentru care sunt fericita:

Il iubesc! Si sunt sincera 100%! Este exact asa cum mi-am imaginat, exact asa cum mi-am dorit. Un laptop mic si dragut, usor de luat dupa tine, care are tot ce trebuie. M-am acomodat cu el din primele minute.
In sfarsit, credeam ca nu mai vine weekend-ul asta. A durat o vesnicie.
Mersi mami si tati! Va iubesc, pe bune.

I'm back!!!

Știu, am zis că o să scriu când ajung acasă, dar e greu rău de tot. Nu numai că nu-mi găsesc timp să scriu, dar nu găsesc nici subiecte de abordat. În timpul săptămânii nu fac decât să merg la liceu, după care vin și mănânc uitându-mă la 90210, apoi mă culc, mă trezesc și după caz ies afară, învăț sau stau la calculator și mai vorbesc cu lumea. Sâmbătă tre' să-mi spăl hainele și să fac cumpărături și duminică să fac curat, să adun ambalaje de prin cameră, să dau cu aspiratorul, să șterg praful, să schimb lenjeria de pat și altele. Dacă ar trebui să fiu sinceră, aș spune că ieri nu am spălat nimic pentru că mi-a fost prea lene. Deci o să spăl azi și mă apuc imediat, dar după ce termin de scris.

Chestia asta, toată chestia asta, devine banală, plictisitoare și enervantă. M-am răzgândit. Și nu m-am gândit că o să spun asta vreodată, dar îi vreau pe ai mei înapoi. Nu mai vreau să fac cumpărături, să fac mâncare (care, fie vorba între noi, este predominant instantă), să spăl vase, să fac curățenie etc. Vreau să am timp să-mi fac unghiile de mai multe ori pe săptămână, să pot să plec de la masă fără să strâng în urma mea și, în general, să nu fiu nevoită să fac față acestor lucruri atât de devreme. Spun devreme pentru că ai mei m-au obișnuit prost, mi-au oferit toate lucrurile pe tavă și nu m-au forțat să depun vreun efort. I mean... eu până la 17 ani nu mi-am făcut nici patul, în pana mea!

Ca să le dau satisfacție celor care mi-au spus acum ceva timp că o să-mi lipsească părinții când n-o să mai stau cu ei, o să recunosc: îmi lipsesc și nu mult, ci enorm de mult. Atât de greu e să te descurci singur cu toate astea, sau cel puțin așa mi se pare mie, eu fiind o leneșă mare de tot, încât devine epuizant.

Am crezut că mă descurc. La urma urmei, cât, cât de greu o fi să faci toate astea? Asta mă întrebam eu acum ceva timp. Nu prea greu sau poate chiar deloc, mi-aș fi zis. Acum, dacă m-aș întoarce în timp, mi-aș da peste gură. Nu pentru că vorbeam aiurea, ci pentru că vorbeam în necunoștință de cauză. 

Dar acum, oricât mi-aș dori, nu mai pot sta cu ai mei. Ei au plecat departe, departe de tot și nu se mai pot întoarce doar pentru că așa vreau eu. Dar ce-i mai drăguț în toată treaba asta este că o să-mi facă un cadou pe care nu îl merit absolut deloc, dar pe care mi-l doresc de mult, mult timp. Vă iubesc, mami și tati. Și sunt nerăbdătoare să vă văd, mi-e dor de voi. A, și mersi pentru bani. Pup.

Cât despre blog, blogging și altele... știu, m-am culcat pe o ureche și da, îmi pare rău. Dar eu, spre deosebire de alții, scriu, nu dau copy + paste. Adică scriu eu cu lăbuțele mele, ce-mi trece prin creierașul meu blond. Și poate nu am mii de vizite unice pe zi, dar ăsta este doar un amănunt de care prea puțin îmi pasă. V-am pupat și pe voi și, dacă am mai greșit pe ici, pe colo la diacritice, nu mă trageți de urechi. Nu am mai scris de mult și acum folosesc și un alt tip de diacritice, so... :D

Pentru ca nu am net aici

Nu v-am urat nimic de sarbatori, dar voi stiti ca va doresc numai bine, nu? Nu m-am grabit sa trimit niciun mesaj de sarbatori pentru ca nu-mi sta in fire, ba mai mult, mi-am inchis telefonul si am incercat sa ma relaxez cat mai mult, dar cat de mult m-am relaxat numai eu stiu. Despre asta va povestesc la anu', acum nu pot ca nu am timp. Mai greu se gaseste net unde sunt acum, diacritice nu servesc (si sunt sigura ca nu va suparati pe mine), ca nu-s acasa, asa ca nu o sa mai intru curand, dar va pup, pup, pup si ne vedem (scriem) cand ajung in oraselul meu/nostru jegos. Bu'bye tuturor!

A, si sper ca ati primiiit muuuulte cadouri!!!

Să mă duc dracu'? Păi... de acolo vin!

Azi am fost să-mi iau ceva ce voiam de mult. Mi-am luat şi, când am vrut să ies din magazin o ţigancă cam bătrână şi cu dinţi de haur s-a lovit de mine. După, tot ea a început să arunce priviri urâte. I-am zis că se spune "îmi cer scuze" în lumea civilizată, iar ea mi-a zis "Du-te dracu'!". M-am uitat şi eu urât la ea, i-am zis că de acolo vin şi am început să râd diavoleşte. A făcut ochii mari şi a început să spună ceva în limba ei. Bwahaha!

Zâmbitoare şi serviabilă, drăguţă, amabilă. De altfel, foarte irascibilă, impulsivă şi cu un ochi nefuncţional

Mi s-a întâmplat o chestie foarte tâmpită. Am fost să fac ceva cumpărături şi, când am ajuns la casa de marcat mă aştepta zâmbitoare şi aparent serviabilă o casieră care privea cu un ochi într-o parte şi cu celălalt în alta. Nu râd în general de niciun fel de defect pentru că defecte avem toţi, dar unii oameni în loc să le facă mai puţin vizibile le evidenţiază în cel mai idiot mod cu putinţă.
În timp ce mă mai uitam pe la porcăriile alea de la casă (gumă, bombonele, prăjiturele, balsam de buze şi altele) mai puneam pe bandă câte ceva. Şi am văzut o chestie plină de Chupa Chups-uri, frate, care mi-a adus aminte de zilele în care nu îmi lipsea aşa ceva din casă şi am zis să-mi iau şi eu unu', că-mi era poftă. Eh, când să-l scaneze... nu vedea. Pur şi simplu stătea cu capul într-o parte (ştiţi... cum stau găinile sau ceva, care văd în părţi, nu au ochii în faţă; cum te-ai pune cu capul pe o pernă, într-o parte) şi încerca să nimerească căcatul ăla de cod de bare, că începuse să-mi pară rău că l-am luat... pur şi simplu mă aflam într-o situaţie penibilă şi abia mă puteam abţine de la râs. Nu mai spun că, între timp, se făcuse şi coadă.
Whatever, într-un final a reuşit să-mi scaneze şi mie toate produsele şi să-mi spună cât tre' să dau. I-am dat banii şi a stat un minut să-i numere, iar când au început oamenii să se enerveze şi să plece a început să ţipe că "da, dom'le! Că dacă vă dau cu 1 ban mai puţin spuneţi la toţi că chioara aia nu v-a dat restu' cum treb'e!". Era deja jenant, aşa că am luat doar bancnotele, i-am mulţumit şi am plecat... O să ştiu să evit de acum casa aia...