Ai scuipat?

Ieri am fost să scot nişte bani şi să fac nişte cumpărături, aşa, pe ultima sută de metri. Am cumpărat mai multe decât prevăzusem şi ca de obicei am luat numai prostii pe care probabil nici n-o să le folosesc. Printre altele, am luat şi o sticlă de suc natural. Ajunsă acasă, am stat să îmi mai trag sufletu' şi am început să dau cu aspiratorul. Din cauza zgomotului pe care îl făcea aspiratorul, nici nu am auzit că a intrat cineva pe uşa de la intrare, nici eu nici câinele. 

Era verişoara mea, despre care v-am mai povestit pe aici (cei care citesc de pe la început ştiu despre cine este vorba), care între timp, s-a făcut foarte mare şi frumoasă. Am oprit aspiratorul să vorbesc cu ea şi m-am asezat pe canapea. Am luat sticla de suc, am băut. Se uită la mine şi-mi spune că vrea şi ea. Îi dau sticla.

Se uită la ea, apoi la mine şi mă întreabă:

- Auzi, tu ai scuipat în suc?

Am rămas perplexă. 

Eu vara dorm!

Serios, dacă nu ai de gând să dormi vara asta, poate că ar trebui să le dai altora şansa s-o facă!
Nu suntem toţi şmecheri ca tine să umblăm noaptea pe străzi şi în niciun caz nu suntem aşa de cool să ascultăm muzică la difuzorul telefonului! Unii dintre noi

Slovenia, lacrimi şi insulină

Nu are nicio legătură cu postarea, dar e mişto: Enya - Boadicea
Dacă m-ai întreba, ţi-aş spune că nu ştiu cât de uşor de impresionat sunt, însă dacă aş judeca după experienţele mele de-a lungul timpului, aş spune că... 
De fapt, nu ştiu cât de mult ţine de cât de uşor poţi fi impresionat, cred că ţine mai mult de cât eşti dispus să crezi din ce ţi se spune. Şi este cel mai probabil ca noi să alegem să credem pentru că vrem să credem că oamenii din jurul nostru sunt buni şi drăguţi şi roz şi, cel mai important, vrem să credem că ei nu mint.
Voi cita aici povestea Andreei, al cărei blog îl urmăresc cu foarte mare plăcere şi, fără alte introduceri:

"Sambata.16 iunie~20:20. Ma duc la Street Delivery. Nu gasesc loc de parcare.
Pana la urma o las in spatele Ateneului. In timp ce fac ultimele manevre, o tipa slaba, inalta si putin cocosata vine la mine la geamul masinii si blamajeste ceva intr-o engleza cu accent frantuzesc.


Ies din masina, fericita ca pot sa imi exersez franceza: Are you French?
Ea cu o voce lesinata: No, no.
Eu (confuza): Are you sure? Where are you from?
Ea: Slovenia.


Ma duc in fata masinii sa vad ce vrea de la mine.
Cu ochii in lacrimi si mana tremurata imi spune ca e terminata, ca nu stie ce sa mai faca. Ca a fost jefuita si trebuie sa ajunga la un workshop de psihologie la Iasi. Ca i-au furat tot: bani, carti de credit, portofel, in timp ce isi injecta insulina – si isi ridica bluza, imi arata intepaturile.


Ma uit la figura ei sa imi dau seama daca vorbeste serios. Dar pare terminata pe bune: cocosata, gatuita, arata de parca a plans, cu ochii mari si fata palida.


Imi spune ca e din Slovenia, ca la ea la ambasada e inchis, ca umbla pe strazi si ca nimeni nu o crede. Ca toti oamenii de pana acum i-au intors spatele si nici macar nu au ascultat-o, ca nu mai are nicio solutie, ca ii este super rusine ca umbla asa ca o cersetoare, dar ca are nevoie de 30 de euro ca sa ajunga la Iasi, sa plateasca nu stiu ce taxa.


Ca imi va returna banii imediat a doua zi, ca restul colegilor ei vor ajunge cu avionul, dar ca pana atunci ea trebuie sa plateasca acesti bani; e rusinata; isi cere scuze; e terminata; are palpitatii; nimeni nu o crede; imi multumeste ca m-am oprit sa vorbesc cu ea.


Ma uit atent la ea, o analizez sa ma prind daca minte sau nu.
Nu da niciun semn ca nu ar fi sincera, plus ca engleza ei nu suna a romana. Are un accent frantuzesc, am mai zis asta. De obicei romanii vorbesc engleza mai ruseste.
Ma uit la fata ei – nu pare romanca.


Ma gandesc ca si mie mi se intampla chestii incredibile si de multe ori oamenii nu ma cred, ma gandesc ca daca as fi intr-o tara si mi s-ar intampla asta probabil nu mi-ar da nimeni de pe strada bani. Ma gandesc ca are nevoie de ajutor. Si ma mai gandesc ca daca intr-adevar toata povestea e adevarata si eu nu o ajut – cine o sa o ajute? Ce o sa faca?


Asa ca scot portofelul si ii dau 100 ron.
Ca sa ma conving inca o data ca nu e o escrocherie, ii propun sa facem o poza impreuna. E de acord fara sa ezite – asta imi intareste ideea ca povestea e adevarata.

Continua sa imi povesteasca de Iasi, de psihologie, despre oamenii care nu o crezusera.


Aduc din torpedo un cd cu Dekadens si i-l fac cadou. Imi spune ca o sa il asculte cu drag, ca am salvat-o si ca GOD BLESS YOU – de mai multe ori.
Ii las numarul meu de telefon si numele ca sa imi trimita banii prin Western Union. Zice ca ma va suna urmatoarea zi intre 10-12.


Inainte sa plece imi aduc aminte ca imi spusese 30 de euro, iar eu ii dadusem 100 ron. O intreb daca mai are vreun ban sa completeze. Spune nu. Asa ca mai scot inca 30 de lei si ii dau. Imi multumeste, zice iar God Bless You si imi spune ca imi va trimite banii in euro.


Imi scrie in agenda numele ei. Mi se pare ca suna cam dubios si ca are cam multe punctisoare, dar in fond – ce stiam eu despre Slovenia? Am fost o data, 1 zi, in Ljubljana si asta a fost tot.

Ne uram de bine, aproape ca ne luam in brate si pornesc spre Street Delivery fericita si implinita ca am ajutat un om. Radiam, pur si simplu. Ma intalnesc cu prietenii, le zic ce am patit, le arat poza cu tipa.


Liviu imi zice: NU pot sa cred!! Tipa asta umbla acum un an pe 1 mai si zicea ca e din Moldova si ca a fost jefuita!
Eu: Nu se poate sa fie aceeasi tipa, poate doar seamana..
Liviu: Iti zic sigur: EA E! Are o fata inconfundabila! S-a tinut dupa mine juma’ de drum – i-am zis ca nu am bani si tot insista: sa mergem la bancomat, sa mergem la bancomat.


Asta mi-a cam stricat karma. Toata seara am analizat limbajul ei verbal si nonverbal si tot nu am gasit semne ca ar fi mintit.
Am asteptat pana duminica, zisese ca ma suna intre 10-12. Nimic!
A trecut seara. S-a facut luni.
Tot nimic.


Si ma obsedeaza care a fost SENSUL acestei pacaleli - escrocherii pentru ca (din pacate?) la mine functioneaza principiul ala cu "everything happens for a reason". " Povestea luată de aici: http://andreea-verde.blogspot.ro/2012/06/chiar-fost-teapa.html

Nu ştiu cât de mulţi îmi citesc blogul, dar aş vrea mult de tot să trag un semnal de alarmă şi, de ce nu, să vă rog să trimiteţi mesajul mai departe, dacă nu pe bloguri, poate cunoştinţelor, pentru că tipa nu a reuşit să impresioneze doar o singură persoană cu povestea ei. Puteţi citi la comentarii câţi au mai fost acostaţi de aceeaşi persoană, cu aceeaşi poveste sau una asemănătoare, în locuri total diferite. Şi pare povestea perfectă: nu poate lăsa niciun obiect important ca şi garanţie că-ţi înapoiază banii şi, pe deasupra te impresionează şi sensibilizează spunându-ţi povestea cu insulina. Dacă este o actriţă destul de bună (şi înţeleg că este) şi dă peste o persoană îndeajuns de drăguţă, ca să nu spun credulă, că poate nu toţi putem face diferenţa între o escroacă şi o persoană cu adevărat neajutorată, se face din start cu 30 euro. DA FAQ?

Sunt foarte multe persoane care încearcă să fraierească oameni drăguţi şi am dat şi eu peste câteva: prima oară un tip a fugit cu telefonul meu, pretinzând că şi-a pierdut nepoata care are telefonul lui de 20 de milioane la ea (eram miiică, mică şi prostănacă şi era primul meu telefon, un Motorola cu clapetă şi, atenţie, ecran cu milioane de culori, cum nu mai văzuseră multe persoane, o adevărată nebunie!), a doua oară m-a oprit o doamnă mai în vârstă să-mi ceară nişte bani spunând că a dat-o băiatul ei afară din casă şi că nu are ce mânca (bine că nu aveam bani la mine, că probabil aş fi crezut-o), a treia oară aceeaşi doamnă, dar altă poveste (ce bine, de data asta chiar aveam bani la mine şi probabil aş fi ajutat-o dacă ar fi ştiut să spună aceeaşi poveste de două ori) şi a patra oară, într-o iarnă, când mergeam din bloc în bloc la colindat, o tipă ne-a oprit să ne întrebe dacă nu cumva avem un telefon pe care să i-l împrumutăm, că al ei nu mai avea baterie şi nu ştie ce se întâmplă cu ai ei de nu răspund la interfon. Le-am făcut tuturor semn să spună că nu au şi m-am oferit să o ajut să intre în scară, că ea zicea că nu răspunde niciun vecin (ceea ce era logic, pentru că era perioada în care copiii mergeau la colindat şi dacă răspundeai la intefon nu te puteai preface că nu eşti şi acasă sau că ai dispărut brusc). Am întrebat-o care este interfonul ei să mai încercăm o dată şi suna, dar într-adevăr nu răspundea nimeni, apoi am luat fiecare număr de interfon, de la cap la coadă, până a răspuns cineva. Mi-a "mulţumit că am ajutat-o cu jumătate de gură şi-a intrat dezorientată în scară. Apoi s-a aşezat pe o treaptă şi şi-a aprins telefonul. :)


Aşa că aveţi grijă cui "împrumutaţi" bani, telefoane, obiecte de valoare (sau nu o faceţi, mai bine încercaţi să ajutaţi altfel), aveţi grijă cu cine intraţi în vorbă, analizaţi cu grijă fiecare gest pe care cineva care vă cere ajutorul îl face şi încercaţi pe cât posibil să faceţi diferenţa dintre o persoană care spune adevărul şi una care minte. Pe mine mă îngrozeşte ideea că în încercarea mea de a fi o persoană altruistă pot fi fraierită. Oamenii ăştia n-au niciun Dumnezeu în goana lor după bani, zău.

Bătaia e ruptă din Rai!

Cel mai frumos exemplu pe care mi l-au dat părinţii mei a fost relaţia lor. Nu cred să se fi certat de prea multe ori, dar în faţa mea niciodată. Cât despre bătut, ei bine, mama nu a primit nicio palmă de la tata, lucru care pe babele de la ţară le-ar şoca, pentru că ele cred că bătaia este ruptă din Rai şi că e ok să primeşti o palmă, dar nu o sută.

Mi-a spus profa de română din gimnaziu şi ţin şi acum minte: numai o palmă dacă dă, e bun de aruncat. 

Pe mine mă mai articula mama, dar în mare parte pentru că meritam, chiar dacă în momentul ăla mă simţeam aşa de nedreptăţită şi nevinovată că începeam să plâng. Dar nu despre asta vreau să vorbesc azi, ci despre adevărata violenţă domestică.

Am găsit pe banca unei colege un fluturaş cu titlul "Dacă bătaia e ruptă din Rai, atunci iubirea de unde vine?" şi m-a pus rău de tot pe gânduri. În timp ce mă îndreptam spre casă, am văzut ceva atât de teribil şi îngrozitor, atât de şocant pentru mine cel puţin, încât m-a dat peste cap complet. O femeie era bătută de soţul sau prietenul ei în faţa unui bărbat în toată firea, iar el nu a făcut absolut nimic. Mai mult, se uita la ei cu interes şi era chiar acaparat de ceartă, dar să se ducă să vorbească cu animalu' bineînţeles că nu s-a dus. În fine, s-a întâmplat foarte repede, iar eu în timpul ăsta treceam strada. Când am ajuns pe trotuarul pe care erau bărbatul, femeia bătută şi bătăuşul, femeia tocmai scăpase din mâinile lui. Bărbatul laş, dar amator de senzaţii tari, constatând că nu mai e nimic de văzut, şi-a continuat drumul. Femeia s-a îndreptat spre mine şi m-a luat de mână:

- Te rog, dă-mi şi mie un leu, că mă omoară ăsta!... Ai un leu? Dă-mi şi mie.

- Nu am un leu, dar să ştii că eşti tare proastă.

- De ce doamnă sunt proastă? De ce?

- Pentru că stai lângă un bărbat care te loveşte.

- Nu mai spune aşa, că mă omoară ăsta!!!

- Tu vrei un leu, nu vrei o viaţă. Dacă n-ai vrea să te omoare, ai merge direct la poliţie, că e aici, la doi paşi, pe străduţă.

Mi-am retras mâna din strânsoarea ei iar mâinile ei murdare, cu unghiile neîngrijite, vopsite neatent cu lac roz sidefat, mi-au dat drumul fără reţineri. S-a uitat în ochii mei cu privirea rătăcită şi a încercat să-şi dea seama ce am vrut să zic. Dar m-am întors şi mi-am văzut de drum, pentru că eu nu pot apăra şi ajuta un om care nu-şi vrea binele.

Imediat ce am plecat, el i-a replicat: 

- Vezi, fă?

- Ce să văd, mă? Ce să văd? Că aşa e, las' c-o să plec eu într-o zi şi am să te las singur! Ai să vezi!

- Taci fă dreacu'! Du-te şi fă rost de leu pentru cafea când îţi spun!

Eu pentru astfel de femei nu am niciun pic de respect. Cât timp accepţi bătaia, o meriţi, clar. Cunosc un caz mult mai grav, dar se pare că să fii bătută până când te pişi şi caci pe tine (la propriu, în caz că are cineva vreo îndoială), până te învineţeşti toată, în faţa copiilor tăi, este o dovadă de iubire. Că aşa şi e, când un bărbat dă cu o bâtă în tine până se rupe, înseamnă că te iubeşte...

Şi nu, nu cred că poţi ierta aşa ceva din iubire.

Sursa imaginii

Taumatawhakatangihanga...

Are u brave enough to let me see ur peacock?

Chiar aşa. Ce-i cu glumele proaste despre arătatul penisului la web? Şi de ce se fac glume de genul dacă n-are nimeni tupeu sa o şi facă.

Ce nu am să pot înţelege niciodată #1

1. Cum poate accepta cineva să fie umilit, bătut şi terorizat şi care sunt motivele pentru care o face; dacă chiar există aceste motive, sunt ele destul de
2. De ce au lăbarii internet.