28 februarie 2013

Vă mulţumesc

Vă mulţumesc sincer pentru tot.

Vă mulţumesc vouă, celor care aţi aruncat cu ouă pentru că n-aţi avut ceva mai bun de făcut, le mulţumesc celor care au reuşit performanţa de a urî prin tastatură, le mulţumesc pentru timpul dedicat mie, pentru mail-urile pe care mi le-au trimis pe privat şi pentru comentariile pe care le-au postat.

Şi vă mulţumesc şi vouă, celor care m-aţi susţinut, tuturor celor care s-au abonat, tuturor persoanelor minunate pe care le-am cunoscut prin intermediul blogului, atât în virtual, cât şi în viaţa reală, mulţumesc celor care au fost mereu acolo la comentarii când au avut ceva de spus (mulţumesc, deci, şi pentru laude, şi pentru critici), dar şi celor care doar au citit.

Din păcate, nu mai am timp de nimic, pentru că-l dedic altor lucruri mai importante pentru mine, cel puţin în acest moment.

Au fost doi ani frumoşi, în care am cunoscut foarte multe persoane minunate. Cu unii am legat prietenii strânse, cu unii m-am întâlnit şi dincolo de monitor (şi, între noi fie vorba, când am văzut ce fel de oameni îmi citesc blogul m-am simţit prost pentru fiecare înjurătură pe care am postat-o) şi pe alţii i-am lăsat în urmă, pentru că n-au meritat mai mult. :)

În doi ani s-au întâmplat multe lucruri, atât frumoase, cât şi urâte. Am pierdut prieteni pe care-i ştiam de-o viaţă, am pierdut oameni la care ţineam enorm din greşeli prosteşti, am greşit mult, am greşit intenţionat, am fost proastă, n-am gândit, am încercat şi n-am reuşit, dar întotdeauna am scos-o cumva la capăt. Am învăţat mult din greşeli, am învăţat că, dacă prima oară e greşeală, a doua oară e alegere, am reuşit să umplu fiecare gol din viaţa mea şi am învăţat că dacă nu merge din prima şi nici din a doua, a treia e probabil cu noroc.

Mi-a fost, îmi este şi-mi va fi întotdeauna greu să-mi iau rămas bun. Am vrut să şterg blogul pur şi simplu, dar m-am simţit datoare să vă spun şi de ce o să o fac, dacă o să o fac. O perioadă o să-l las aşa, în speranţa că într-o zi voi simţi nevoia să mai scriu cum o făceam la început. Dacă nu se va întâmpla, asta e, nu-mi pare rău.


09 decembrie 2012

Gettin' in bed with gadgets

Am găsit pe net o poză pe care am salvat-o în laptop, dar din păcate n-am salvat şi sursa. Anyway, este vorba despre toate aparatele astea pe care le folosim noi zi de zi, adică smartphone-urile, tabletele, laptop-urile, de care ne despărţim cu greu abia înainte punem capul jos şi să adormim. Se pare că sunt destul de nocive, pentru noi, pentru somnul nostru şi, deci, şi pentru sănătatea noastră.

Am rămas destul de impresionată pentru că m-am regăsit în multe dintre situaţii. De exemplu, cum am spus mai sus, şi eu stau pe net înainte să mă culc, indiferent că sunt pe tabletă, laptop sau telefon.

Primul care vreau să mă trezească e telefonul, pentru că mi se pare mai puţin enervant decât un ceas asurzitor care te trezeşte brusc şi din cauza căruia aproape că ai atac de cord. Însă, când vreau să dorm, el clar este pus pe silent.

Într-adevăr, îl pun sub pernă sau pe noptieră înainte să adorm, dar nu mi s-a întâmplat niciodată să mă trezesc din cauza mesajelor sau e-mail-urilor. Când sună vibrează şi mă trezesc, dar nu prea primesc apeluri în mijlocul nopţii. Mă simt foarte puţin odihnită când mă trezesc şi da, chiar şi după acele 6 ore de somn (deşi eu aş vrea să fie cel puţin 8 în fiecare noapte)... şi tind să cred că este din cauza aparatelor pe care le folosesc, deoarece, când merg la ai mei, de exemplu, nu prea folosesc nici măcar telefonul şi după câteva ore de somn mă simt ca nouă, sunt binedispusă şi am energie, fără să beau vreo gură de cafea.

Faza cu sexul mi se pare puţin exagerată, dar nu zic că este imposibil. Cât despre adormitul la muncă... habar n-am, dar la şcoală văd destui care adorm pe bune la ore şi probabil că asta este cauza. Nu zic că eu nu sunt obosită, însă nu aş putea adormi pentru că sunt sensibilă la orice sunet şi mai ales la lumină.

Mi-am propus, după ce am stabilit ca ora la care mă culc să fie 22 (eu trezindu-mă la 6, adică 8 ore de somn dulce şi pătură călduţă), să abandonez aparatele la ora 20 şi să nu mai stau la ele decât cel mult 1 oră în fiecare zi (excepţie fac zilele în care chiar lucrez la el şi urgenţele).

Poate că nu sunt singura care îşi punea întrebări ca "de ce adorm aşa de greu?", "de ce sunt mereu obosită?", "de ce sunt mereu stresată?"  etc. şi nu vreau să fiu singura care a găsit un răspuns.

25 noiembrie 2012

Mor după sculament

Am intrat şi eu pe tpu.ro după foarte mult timp. De obicei intru ca să mă amuz şi să-mi bat mădularul de proşti, dar azi am rămas absolut uimită. Perplexă. Şi m-am amuzat aşa de tare că nu m-am putut abţine, vreau neapărat să vedeţi asta.
Deci, cineva a intrat pe tpu la categoria dragoste & sex şi a pus o întrebare cât de cât pertinentă:

Şi a primit cel mai tare răspuns ever!!!


Voi, fetelor, nu vă daţi în vânt după sculament? Adică adevărul e că eu nu o dată am fost cucerită de sculamentul unui băiat şi sunt sigură că o să mai fiu cucerită mult timp de acum încolo....
Nu, acum pe bune. Voi ştiţi ce-i aia sculament? Că Ghost89 sigur nu are. Cum să fii cucerită de o boală care se caracterizează prin scurgeri purulente şi dureri la urinare?

24 noiembrie 2012

Black Friday sau cât de retardaţi putem fi

Unii s-au trezit de la 4 jumătate ca să dea refresh la emag.ro, alţii s-au îmbulzit la flanco sau mai ştiu eu ce magazine şi pe alţii i-a durut în fund. Vă las să ghiciţi din care categorie am făcut parte. Şi vă spun şi de ce. Auzind şi eu ca tot omul de chestia asta cu reducerile şi având în minte să cumpăr un aparat de fotografiat, am intrat pe marele, incredibilul, extraordinarul emag, să mă interesez ce şi cum, să compar etc.
Pusesem ochii pe un produs care nu era nici cel mai scump, nici cel mai performant, dar n-aş putea să spun că era vorba despre o sumă infimă. De ce să nu recunosc, unul din motivele pentru care mi-a captat atenţia era discount-ul destul de mare (700 lei zic ei) şi am zis că aş putea să şi profit de ocazie. Nu face parte din promoţiile alea cu black friday, dar e la reducere. Bucuroasă că am găsit ceva pe placul meu, la un preţ OK, care îmi satisface cam toate cerinţele, să mă uit şi după nişte review-uri, păreri, poate alte recomandări...
Şi ghici ce, am găsit în josul paginii câteva comentarii:


 Şi uite-aşa mi-am băgat eu picioarele. :))

05 noiembrie 2012

Când eşti prea binedispus

Şi râzi din orice prostie pe care o vezi.
Sau când râzi de ce-ţi aduci aminte.
Sau când, într-o situaţie serioasă, te pufneşte râsul.
Sau când nu te mai poţi abţine şi începi să râzi fără să te mai poţi opri.

15 octombrie 2012

M-am relaxat. Puţin.

Ce frumos... mai vreau!
Am prins vreme urâtă când am fost la ai mei. A fost destul de friguţ, a şi plouat, seara şi dimineaţa nu prea vedeai de ceaţă şi nici stele prea multe n-am văzut.
În schimb m-am relaxat cu scumpetea mea, care s-a făcut mareee şi frumoasă! Mi-au dat lacrimile când am luat-o în braţe, dar m-am făcut că am căscat. Doamne, ce pufoasă este!
Să v-o arăt? Să nu fiu zgârcită, zic.

De dimineaţă, la cafea. Torcea liniştită, mulţumită c-a primit de la mami mâncare şi pupici. Eu n-am mai văzut aşa ceva, pisica asta toarce numai dacă mă uit la ea.


Aici avea chef de joacă şi îmi pândea telefonul. A sărit de câteva ori pe el, a băgat şi colţii în cameră, dar mami nu se supără. Şi oricum nu a păţit nimic. 


După ce ne-am jucat şi am păpat, am băgat somn de voie. Mama şi tata erau ofticaţi că a ales să doarmă cu mine şi nu cu ei. :))
Vreau să merg mai des la ei! M-aş duce numai să văd pitica!

Problema este că a început să prindă tot felul de chestii. Prima oară a prins o vrăbiuţă şi s-a jucat cu ea până a omorât-o. A venit prea târziu ca s-o mai salvez. Apoi a continuat cu şoricei, d-ăia mici, de câmp. Incredibil de mici şi drăgălaşi. Am observat că arunca ceva în sus şi nu ştiam cu ce se joacă. Am văzut că era un şoricel mic, dar nu a vrut să îi dea drumul. Era mic şi ud. Nu îi mănâncă, dar îi omoară şi-i lasă pe unde apucă. Asta se întâmplă dac-o scapi din mână! :)) Şi, în sfârşit, ieri am descoperit cu ai mei că a prins o cârtiţă. Am rămas toţi super uimiţi, pentru că o cârtiţă e foarte greu de prins. A pândit-o ceva timp până să ajungă s-o prindă. Apoi a urcat-o în pod şi a lăsat-o acolo. V-aş fi arătat, dar e prea scârbos şi... bleah.

Dar eu o iubesc oricum. La fel şi ai mei. Nu mă aşteptam să o placă, mai ales că prima oară când au văzut-o au zis că e extraterestru, pentru că era slabă şi urâtă. :)) Tata se făcea că n-o vede, apoi începea să ţipe "asta îmii mai trebuia mie, pisică!!!" şi "n-ai altceva în caaap?". Un timp s-a tot strâmbat, că vedea că-i mestec mâncarea şi că nu mănânc carnea, ci i-o dau ei. Acum se bat pe ea, că amândoi vor să doarmă lângă ei, o alintă, o iubesc, îi cumpără mâncare din aia bună bună. Ce să mai, se poartă cu ea ca şi cu un copil, poate chiar mai frumos! Mă bucur mult că nu a ajuns la cine ştie cine, pentru că am investit mult timp şi bani în ea, dar mai ales iubire. E poate cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat, şi, dacă nu-i cel mai frumos, este unul dintre cele mai frumoase.

10 octombrie 2012

Oamenii săraci şi copiii lor

Am fost învăţată să nu judec oamenii după hainele pe care le poartă sau după câţi bani au în portofel. Am învăţat că oamenii cu adevărat săraci sunt cei care se complac în sărăcie, care nu încearcă să-şi depăşească condiţia de om sărac, care întreţin vicii scumpe din bani cu care ar putea cumpăra altceva. Oamenii săraci sunt cei care-şi cumpără moartea constant, pe datorie sau din ultimii bani de pâine.
Oamenii săraci fac şi au mulţi copii. V-aţi putea întreba de ce, care este motivul pentru care nişte persoane care nu sunt în stare să se întreţină pe ele, care nu au un venit sigur şi nici şcoală, fac copii.

Dacă v-aş spune că unul dintre motivele pentru care oamenii săraci fac copii este alocaţia, probabil aţi zice că vă iau la mişto. Ei bine, nu. E cât se poate de serios şi cunosc persoane care au făcut copii pentru alocaţie.

Apoi, într-o altă zi, am aflat că oamenii săraci mai fac copii şi pentru că ei le sunt singura "alinare" şi că pentru ei asta înseamnă bucurie, să aibă copii. Mi s-a părut cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodată şi cu greu m-am abţinut de la un râs d-ăla isteric. Ceea ce nu ştiţi voi despre aceşti oameni sărmani este că foarte mulţi dintre ei fumează şi beau banii pe care-i primesc ca ajutoare şi alocaţii de la stat. Cunosc cazuri reale şi aş putea să vă dau cel puţin 2 exemple concrete.

 Dar să revenim, cum adică să fii aşa de egoist să aduci pe lume un copil căruia nu ai să-i oferi nimic? Pentru ce? Să te spele la cur la bătrâneţe? Serios? Copiii nu se fac nici ca să vadă lumea că poţi şi ai cu ce să-l creşti, nu se fac nici că "aşa trebuie". Copilul, în accepţia mea, se face pentru că vrei, dar, mai ales, pentru că ai ce să-i oferi, pentru că te simţi în stare să-l creşti, îngrijeşti şi educi. Şi îl faci numai dacă te simţi pregătit psihic. Nu să-l articulezi la fiecare greşeală, nu să ţipi la el, nu să-i vorbeşti urât.
La oamenii săraci cel mai mult mă enervează că sunt super leneşi şi incredibil de nesimţiţi.

Adică OK, să zicem că ai făcut o greşeală, deşi e mult prea urât să vorbeşti aşa despre un copil. Şi nu ţi-ai dat seama şi nu te-ai gândit şi-ţi pare rău. Prea bine! Ce faci acum, te întrebi? Păi munceşti, în paştele mă-tii, munceşti să-ţi îndrepţi greşeala, să nu aibă şi alţii de suferit din pricina faptului că eşti tu prost! Ce zici de asta? Greu, nu-i aşa? De ce să nu cerşeşti? De ce să nu-ţi îmbraci copilul NUMAI cu haine primite de pomană? Da' mai ales, de ce să faci ceva ca să schimbi lucrurile? Păi nu e bine să vină banii de la proşti şi tu să stai de pomană? Ba da! E mult mai bine!
Ia uitaţi aici titlu de articol: N-am bani să le cumpăr copiilor mei rechizite şi haine.
Aşa, şi ce-mi spui mie, Cincinela, dragă? Do I look like I care? Ce, te-am pus eu să ţi-o tragi şi să faci copii?

Toată lumea zice acolo că mai bine am ajuta decât să comentăm despre situaţia Cincinelei, pentru că nu avem dreptul să judecăm noi. Ok, poate nu am dreptul să judec, dar am dreptul la o părere. Iar părerea mea este că Cincinela ar face bine să meargă la muncă şi să lase văicăreala, că banii prin muncă se fac! Vrea să aibă animale-n ogradă, copiii la şcoală, mâncare pe masă? Ce-ar zice dac-ar şi face ceva, ori ea nu pofteşte?

Eu, dac-aş fi săracă şi aş avea atâţia copii (cine plm îi pune să facă atâţia???), aş merge la ORICE serviciu, oricât de josnic ar fi (de la spălat WC-uri şi măturat străzi la şters babe la cur), numai să îmi pot întreţine familia pentru că mai josnic este să cerşeşti decât să munceşti (nu contează ce). Ştiu, o să ziceţi că nu ştiu cum este să fiu în acea situaţie şi că nu am de unde să îmi dau seama cum m-aş descurca dacă aş fi în locul lor. Sincer nici nu-mi doresc să ştiu şi nici n-o să ajung, vă promit. Dacă aveţi chef să susţineţi nişte oameni care stau degeaba, care fac copii pe bandă rulantă pentru alocaţie, înseamnă că ar trebui să daţi cât mai repede click pe x-ul din dreapta sus, pentru că nu avem nimic în comun. Mie să-mi permiteţi să nu fiu de acord cu voi şi să îmi spun părerea despre aceste scursuri ale societăţii, că altfel nu le pot numi.

Cunosc persoane care au facultăţi şi locuri de muncă plătite bine cărora le este frică să facă un copil pentru că nu sunt siguri că se pot descurca cu banii. Oamenii ăştia care au învăţat mult la viaţa lor şi care muncesc pe bune pentru banii pe care îi au îi plătesc pe nesimţiţii ăia să stea acasă şi să facă copii. Eu n-am să fac niciodată chestia asta.

Sursa poza: http://saraciainromania.blogspot.ro/

08 octombrie 2012

Învăţ şi scriu

Aşa că o să mă scuzaţi că bag d-astea scurte. Să aveţi o seară mişto! Eu vreau să-mi fac o cioco caldă şi să-mi ţin picioarele în apă fierbinte. Începe să fie friiig! O să vă scriu mai mult când o să am timp! Până atunci vă pup! Ascultaţi muzică şi aveţi grijă să nu răciţi, că eu trag de nas de ceva timp!

04 octombrie 2012

Oamenii ăia...

... pe care nu-i cunoşti de mai mult de cinci minute, dar care îţi povestesc detalii despre viaţa lor privată şi intimă ca şi când i-ai cunoaşte de-o viaţă.
... care simt nevoia mintă despre orice, numai ca să nu lase impresia că duc o viaţă patetică. Pe care chiar o duc, dar nu vor să recunoască. Adică, una e să spui că ai venit la liceu cu autobuzul şi alta e să spui că ai venit cu autobuzul şi lângă tine era cineva care făcea cine ştie ce şi te-a abordat în nu ştiu ce fel ca să-ti spună ceva total ciudat. Lucrurile astea numai mie mi se întâmplă şi nu, eu nu mint niciodată în legătură cu ele pentru că nu simt nevoia. Cine mă cunoaşte şi a petrecut timp cu mine în particular ştie că mie mi se întâmplă cele mai tâmpite chestii şi că nu aberez deloc, niciodată. 
... care nu te-au văzut decât o dată sau care te-au cunoscut prin intermediul cuiva dar care te salută pe stradă ca şi când ar saluta un prieten vechi pe care nu l-au mai văzut de mult, cu acelaşi entuziasm pe care îl are un copil când primeşte o jucărie nouă.
... care bârfesc mereu pe cineva, indiferent că este vorba despre un prieten sau despre o persoană necunoscută, care comentează întotdeauna despre alţii şi care comentează în general despre aproape oricine şi orice.
... care nu realizează că nu au dreptul să judece pe nimeni şi care au constant opinii care nu folosesc nimănui.
... care au orgoliul mult prea mare ca să recunoască atunci când au greşit şi care o ţin pe a lor chiar dacă tu aduci argumente solide care ar putea lejer să demonstreze că ai dreptate şi să le schimbe punctul de vedere.
... care pun întotdeauna întrebări, dar nu pentru că le-ar păsa, ci din pură curiozitate.
... care te evită dintr-o dată fără să aibă vreun motiv real sau care pur şi simplu nu te mai bagă în seamă. Care nu dau nicio explicaţie pentru faptul că nu mai dau nici măcar un "bună" şi care susţin că n-au nimic când, de fapt, demonstrază exact contrariul.
... care se plâng întotdeauna de ceva. 
... care au impresia că li se cuvine totul, că le este permis orice, chiar dacă în mod normal nu au niciun motiv să se simtă deasupra unei alte persoane.
... care au tupeul ăla nesimţit şi de prost gust şi nesimţirea aia crasă în ei, pe care le deteşti din tot sufletul.
... care nu au o viaţă şi care se agaţă de vieţile altora pentru că este mai interesant aşa.

Hai, să nu-mi spuneţi că nu-i cunoaşteţi pe oamenii ăia!

03 octombrie 2012

Pufoshenie

Deci! V-am mai zis cât de mult îmi iubesc pisica???
Nu m-am putut abţine! 

O am mereu cu mine, o aud zilnic la telefon şi de-abia aştept să o văd. Cel mai drăguţ sufleţel!

Hey, sunt eu, bufniţa!

Mă mai cunoaşteţi? Eu sper că da, că nu-mi place să vorbesc cu pereţii.
Ok, păi s-o luăm pe rând:

1. Am început şcoala de 3 săptămâni, tot de 3 săptămâni am început pregătiri intense (intense, da?) la materiile pentru bac şi deja obosesc la greu. Azi, de exemplu, am adormit vreo 5 ore jumate, fără să vreau. Pur şi simplu am adormit. :))

2. Am devenit dependentă de telefon. Asta însemnând net (bine că-i nelimitat, zic) când nu pot sta pe laptop, jocuri când mă plictisesc, organizator când sunt prea aiurită să ţin minte când şi unde să mă duc, notiţe când nu vreau să uit nimic. Mesaje şi telefoane la greu. Muzică aproape nonstop. Bateria rezistă! :))

3. Am început să-mi fac temele şi să învăţ. Ştiu, ce naiba e greşit cu mine?

4. Cum calculatorul o să plece la ai mei, m-am gândit că ar fi frumos să-mi iau la revedere de la el, aşa că l-am pus frumos pe birou. Iniţial m-am gândit să iau din el ce mai aveam (tone de muzică bună, multe melodii geniale adunate pe parcursul a trei ani de care uitasem complet!), să şterg programe care alor mei nu le-ar folosi etc. Ce am făcut? Ăăă, am început prin a uita parola. Aşa că... am reinstalat windows-ul, ce puteam face altceva? :)) Apoi am stat la el vreo 2 săptămâni, timp în care am uitat complet de micuţul meu Pinky. :( Apoi nu mai voiam să mă despart de el. Mi-era dor să stau la monitorul de 22", la tastatura mea frumoasă la care nu mai ştiam să scriu, mi-era dor să mi se încurce firul de la mouse în celelalte fire. Câtă istorie într-un singur calculator... ce a scris tastatura aia, ce a afişat monitorul ăla, câte nopţi m-a suportat unitatea aia! Ce dezastru era când nu mai mergea! Mi se prăbuşea lumea...

5. Dacă n-aş avea cei mai tari colegi cred c-aş ceda nervos. Serios!

6. Mă simt ciudat, credeam că am destul timp să mă gândesc, dar nu ştiu ce să fac mai departeee! Bla bla blaaa nu-mi mai place nimic vreau să stau toată viaţa meaaa şi să am bani de la mami şi tati şi să nu fie nevoie să merg la serviciu şi să devin o tanti acră care se gândeşte numai la bani şi vreau să am 18 pentru totdeaunaaaa! Bineînţeles că nu se poate, deci la ce facultate ne întâlnim?

7. În ultima vreme încerc să găsesc motive să zâmbesc dar nu prea am succes. Adică numai când zic bac mi se face rău. Cu toate astea, mă trezesc râzând cu gura până la urechi cam 24 de ore pe zi. Cred că sunt nebună sau ceva.

8. M-am săturat de examene, de cărţi, de învăţat. O să ziceţi "deja?". Da, deja!

9. Anulăm, aşa cum mi-a zis şi-o prietenă, şcoala de şoferi până după bac. Cred c-o să mă mai bucur puţin de transportul în comun. Apropo, nu mai vine frigul? Put oamenii ăştia ca dracu'!

10. Vreau weekend. Încă de luni!


11. Acum pe bune, sper să fie un an perfect, vreau să luăm toţi bacul, vreau să fac cinste când iau carnetul de şoferi, vreau să vă fac o tură cu maşina, vreau să plec mult vara asta, vreau să mă relaxez până dau în plictiseală. De-abia aştept să ajung săptămâna viitoare (am anulat, trebuia săptămâna asta, dar am examen :( )la ai mei, să-mi văd pisicuţa care s-a făcut maaaare şi să-mi văd prietenii de la ţară şi să mă uit noaptea târziu la stele. Nu trece prea repede timpuuuul? Vreau să fie vară din nou!

Până data viitoare, vă pup pe toţi! Gataaa, e aproape 3, mă culc şi eu. Mai stau puţin în pat până dimineaţă la 7. Nighty night!

23 septembrie 2012

De ce put oamenii?

Simplu. Pentru că nu se spală. Pentru că nu-şi simt putoarea şi sunt prea NESIMŢIŢI să folosească apă şi săpun. Măcar atât. Dacă ar renunţa o zi la pachetul de ţigări ar avea bani şi pentru un deodorant decent, dar asta e deja fiţă. Bineînţeles că, după deodorant, este musai să foloseşti ŞI pasta şi periuţa de dinţi pentru că 1) nu vrea nimeni să vadă ce ai mâncat în ultimul an şi 2) nu vrea nimeni să simtă o aşa grozavă duhoare de hoit.

Aţi putea spune că sunt unii oameni amărâţi care nu au condiţii să se spele. Deşi mi-e greu să cred că mai există oameni care nu au condiţii în Bucureşti, anul 2012, sunt ferm convinsă că aceiaşi oameni ŞI LE POT FACE. Sparg lemne, fac focul, încălzesc o crăticioară de apă şi se spală LA LIGHEAN (LIGHEÁN, lighene, s. n. Vas de metal, de porțelan etc. larg și puțin adânc, întrebuințat la spălatul corpului, al vaselor, al rufelor etc. ♦ Conținutul unui asemenea vas. – Din tc. liğen, legen.) cu săpun. Ce este aşa greu sau imposibil de realizat? Că un săpun d-ăla cel mai ieftin n-are cum să fie mai mult de 1 leu, hai să fim serioşi. Dar când lenea şi nesimţirea sunt prea mari, atunci totul devine imposibil, nu-i aşa?

Şi mai e problema cu mirosul gurii. Eu nu cred în gură puturoasă. Eu cred în pastă şi periuţă de dinţi, cred în apă de gură şi aţă dentară şi mai cred şi în gumă, dar asta în ultimă instanţă. În mod normal primele patru n-ar trebui să lipsească din casa nimănui, dar să zicem că, prin absurd, nu îţi permiţi şi apă de gură şi aţă. Păi îţi rămân pasta şi periuţa de dinţi. Cea mai ieftină periuţă de dinţi este 1 leu şi la fel şi cea mai ieftină pastă de dinţi. Iar cel mai ieftin deodorant este 2,5 lei. Deci totul te-ar duce la 5,5 lei.  Şi asta o spun pentru că am văzut cu ochii mei preţurile. Decât să-ţi iei 5-6 ţigări la bucată mai bine ţi-ai lua prostiile astea. Oamenii te-ar vedea altfel.

17 septembrie 2012

Leapşa: De la a A la Z

A
Age: 18... ce vârstă mişto, nuuu?
Allergic: praf, fum de ţigară, oameni proşti, şosete puturoase
Animal: un căţel bătrân şi aproape orb, aici, în Bucureşti şi o pisică frumoasă la ţară (bine, acolo am şi 7 gâşte şi o văcuţă :)) )
Actors: sunt o grămadă şi toţi sunt bunăciuni :)) n-am preferaţi
B
Birthday and birthplace: 28 iunie, Bucureşti, nu mai ştiu numele spitalului
Bestfriends: sunt mulţi; S, C, D, R, R, A, K, n-aţi înţeles nimic, nu-i aşa?
Body part on opposite sex: chiar nu ştiu ce să zic, mai bine mă abţin =))
Best feeling in the world: habar n-am... când stau întinsă pe iarbă şi mă uit la stele, când stau întinsă la soare, când mă trezesc de dimi şi realizez că e sâmbătă sau duminică
Best weather: seri răcoroase de vară
Been in love: nu, e un forever alone aici :)))
Been on stage?: de câteva ori, da
Believe in yourself: dacă nu în mine, atunci în cine?
Believe in life on other planets? Poate.
Believe in miracles: da
Beleive in magic: da
Believe in God: da
Beleive in Satan: păi nu
Believe in Santa: not anymore :)) glumesc, n-am crezut niciodată
Believe in ghosts/spirits: cred că există, dar nu vreau să am de-a face cu aşa ceva vreodată
Believe in evolution: da
C
Candy: Chupa Chups cu mere sau cu căpşune şi frişcă
Color: albastru
Cried in school: da
Chocolate/Vanilla: cioco, se mai pune încă problema?
Chinese/Mexican: nu-mi place niciuna, dacă ar fi să aleg aş alege mexican deşi e prea picantă pentru gusturile mele...
Cake or pie: pumpkin pie, normal :))
Countries to visit: Egipt, Japonia, Germania, Anglia
D
Day or night: night
Danced: nu prea
Danced in the rain: ceva gen
Danced in the street: nu, lol
E
Eggs: îmi vine rău de la prea multe şi trebuie să fie proaspete proaspete altfel dau de belea, dau la boboci din 5 în 5 minute, dar asta după ce mă simt rău cam o zi sau două
Eyes: albaştri, dar voi ştiaţi asta, nu-i aşa?
Everyone has: un vis
Ever failed a class: la religie, m-a prins când copiam :(
F
First crush: nu pot să spun, nu că nu v-aş spune, dar nu ştiu să scriu numele, că nu era român :))))
Full name: contează?
First thought waking up: am întârziat!
Food: nuş, nu-s prea pretenţioasă, pizza să zicem
Fruits: banane, pepeni (galbeni şi roşii, îmi plac la fel de mult), pere
G
Greatest fear: pierderea cuiva drag
Giver or taker: amândouă în aceeaşi măsură
Gum: aproape orice fel de gumă, nu fac mofturi!
Good luck charms: nu
H
Hair color: bă, eu când am fost mică am fost blondă; acum sunt un fel de şatenă, că am dezlegat misterul cu Clau, nu sunt vopsită
Height: piticăăăăă
Happy: ca după un happy meal cu extra happy
How do you want to die: fără să simt şi, dacă o să fie sfârşitul lumii (nu că aş crede în d-astea, nu nu!), aş vrea să mă prindă împreună cu cele mai dragi persoane din viaţa mea
Hate: minciuna, prostia, ipocrizia, mirosurile neplăcute
I
Ice cream: Milkaaa
Instrument: spre ruşinea mea, nu am ce să scriu aici... :(
J
Jewelry: nu prea, nu-mi plac bijureriile din metale preţioase, mi-e frică să nu le pierd sau să-mi fie furate
K
Kids: nu am şi nici nu prea (nu prea, da???) vreau...
Keep a journal: nu
L
Love: pe toată lumea, dar cel mai mult prietenii, familia şi pe pisica mea
Letter: nu tocmai
Love at first sight: cred în aşa ceva, să ştiţi
M
Milk flavour: cioco, normal
Movie: Seven pounds, Pursuit of happyness, Before sunset & Before sunrise
Marriage: nu-mi place ideea, nu-mi plac nunţine în Ro
McDonalds or KFC: Mc deşi am prea puţin timp ca să mănânc fast food :))))
Number of piercings: n-aaam, acum ceva timp voiam peste tot! (nu chiar, lol)
Number: 13
Nickname: Pumpkin Pie :))
O
One wish: toată lumea să fie happy
P
Place you’d like to live: o insulă pustie
Pepsi/Coke: niciuna
R
Reason to cry: nervi :))
Roll your tongue in a circle: ăhă, da, cine nu poate?
S
Song: Bon Jovi - It's My Life
Shoe size: vrea cineva să-mi facă un cadou??? :D
Slept outside: aproape toată vara, cu verii mei
Shower daily: normal :)))))) de cel puţin 2 ori/zi
Sing well: pfoa, nu! Nu mai!
Scientists need to invent: reţeta fericirii
T
Time for bed: pe la 3-4 dimi
Thundestorms: le ador
Touch your tongue to your nose: nu se poate, că nu-s Tonciu :)))
U
Understanding: proştii
V
Vegetable you hate: nu prea sunt
Vegetable you love: îmi plac cam toate, salata cel mai mult
W
Weakness: animalele
When you grow up… I wanna be a billionaire... glumesc, vreau să fiu fericită.
Who makes you laugh the most: băieţii ăştia, de exemplu
Worst feeling: după o ceartă, când îmi pare rău că am spus ceva ce nu trebuia să spun
Where do we go when we die: sper că undeva, totuşi!
Walk with a book on your head: pe cine ajută?
X
Xrays: nici nu ştiu ce să răspund
Y
Year is it now: 2012
Z
Zoo animal: pisicile mari, leu, panteră, d-astea
Zodiac sign: rac :)))

03 septembrie 2012

Primul post de pe telefon

De mult voiam să încerc chestia asta. Merge, îmi place. E mai uşor chiar, mai ales că mie cele mai bune idei îmi vin când sunt în deplasare sau când nu am chef să deschid laptopul.
Acum, când o să postez despre oameni proşti, o să-i şi vedeţi.
Seară minunată! Fiţi mai puţin frustraţi...
Santana - Maria Maria

01 septembrie 2012

Eşti un prost!

Eşti un prost dacă fumezi iarbă ieftină şi de proastă calitate care nu-ţi provoacă mai mult de-o vomă şi-o ameţeală. Nu-ţi permiţi marfă bună, nu lua deloc frate!
Eşti un prost dacă stai toată ziua cu ţigara-n cioc punct. Ţigara înseamnă să ai gura un hoit puturos şi să-ţi miroasă hainele şi părul a căcat carbonizat. În caz că vrea să mă contrazică vreunu', nu vă obosiţi. Nu există excepţie. Fumul nu fuge de hainele tale şi nici de părul tău iar gura îţi miroase, invariabil, chiar dacă mesteci un pumn de gumă. Da, chiar dacă voi nu simţiţi. Oricum eu nu înţeleg persoanele dependente de ţigări, mi se pare cel mai idiot şi mai tâmpit obicei, să fumezi. Să fumezi la liceu că eşti şmecher, de exemplu. Căcat!
Eşti un prost dacă bei de la 12  ani Jack Daniel's pentru că aşa ai văzut tu la alţii şi ţi s-a părut cool. Dacă aş fi mă-ta , te-aş bate cu un fier până te-aş face vânăt tot. Oamenii ca tine merită să fie loviţi până se cacă pe ei de durere, doar aşa, să înveţe ceva din asta.
Eşti un prost dacă iei steroizi. Vrei să te faci mare mare? Mergi la sală în paştele mă-tii şi lucrează.
Eşti o proastă dacă ţi-o tragi şi faci copil la 15 ani. Eşti minunat de proastă dacă-l faci cu unu' de 40 de ani. Tre' să ai şi tu nişte standarde!
Şi, copile, eşti un prost dacă stai toată ziua la calculator şi ai prieteni numai pe net. Get a life! Am avut şi eu PlayStation, am avut şi eu Nintendo, calculator n-am avut decât târziu, e drept, dar dacă nu ieşeam afară să mă joc cu copiii, nu mă simţeam bine, măi!

27 august 2012

Miss T

Miss T stătea în mijlocul trotuarului, ghemuită. Tremura, dar nu de frig, ci de frică. Ştia că oamenii sunt răi. Atunci ai fi crezut că era a străzii, dar după urma de ojă roşie de pe ureche se vedea clar că fusese şi ea a cuiva, cândva. Ce urâtă, ideea asta de a abandona, de a lăsa o fiinţă să fie al nimănui.
Deşi era aproape moartă, i-am dat o şansă. Medicii pe la care am colindat se pare că nu i-au dat-o. Şi, deşi i-au făcut mai mult rău decât bine, medicii au cerut bani, mulţi bani. Pentru că, nu-i aşa? Trebuie şi ei să mănânce.
Miss T, în ciuda celor spuse de ei, este acum bine-mersi. Sănătoasă, jucăuşă şi, nu în ultimul rând, frumoasă. Vă mulţumesc, domnilor doctori, că, pentru a acorda şansa la viaţă, cereţi zeci de milioane. Ştiaţi că nu este totul aşa cum ziceţi voi? Ştiaţi că puteţi să salvaţi o viaţă cu mai puţin de atât? Mai precis, cu bunăvoinţă? Şi da, şi cu ceva bani în buzunar, dar în mare parte cu bunăvoinţă?

Ca să vă faceţi o idee, cam aşa arăta ea în prima săptămână, la trei luni, cică.
La cinci-şase luni. Total schimbată, de la dinţi (căzut, crescut) până la blană (observaţi că era mult mai închisă la culoare la început şi poza este cât de cât fidelă realităţii). De vreo 3-4 ori mai mare decât la început.
N-o să mint. M-am chinuit mult cu ea, să o cresc şi hrănesc (cu seringă şi pipetă), să o învăţ să nu mănânce de pe masă nici dacă-i este foame şi pe masă sunt cele mai delicioase fripuri sau s-o învăţ să facă la litieră (bine, că nu mai face ea acum că face afară, treaba ei) dar ce mai contează? Când o văd, când o aud şi când dorm cu ea îmi spun că a meritat tot efortul.             

21 august 2012

Leapşa: Liebster Blog Award

Reguli:
1. Postează imaginea Liebster Blog Award:


2. Spune 11 lucruri despre tine:

I. Sunt obsedată de igiena personală. A mea şi-a altora. Şi nu pot vorbi cu o persoană căreia îi pute gura sau care miroase a transpiraţie.
II. Nu suport ipocrizia, manelele şi prostia.
III. Îmi place să gătesc dacă am timp şi sunt într-o dispoziţie bună, deci nu aş putea participa la "Worst cooks in Romania", dar mai am mult de învăţat.
IV. Ascult muzică aproape mereu. Nu concep viaţa fără muzică.
V. Vorbesc urât când sunt nervoasă şi mă calmez uşor.
VI. Mă răzbun pe lucrurile din jurul meu.
VII. Dacă mă întrebi pe mine, o să-ţi zic că sunt calmă. Şi chiar sunt, dar până într-un punct.
VIII. Îmi plac copiii mici dar mă plictisesc repede. Cred că nu există copil urât.
IX. Plănuiesc să devin vegetariană, deşi-mi place aproape orice fel de carne.
X. Vreau o tarantulă albastră sau un piton albinos. Sau un căluuuţ.
XI. Îmi place fotografia şi nu, nu cred că un plod cu un aparat performant este artist. Cred că e nevoie de o groază de muncă ca să ajungi sus.

3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat si formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.

Întrebările pe care le-am primit de la Bianca:

1.Care a fost varsta la care ai descoperit ca Mos Craciun nu mai exista?

Băi, ai mei nu au putut să mă păcălească cu chestii d-astea, pentru că eram mult prea inteligentă ca să-i cred. Şi, oricum, i-am văzut de atâtea ori când îmi puneau cadourile sub brad...

2.Ce faci cel mai des in timpul liber?

Depinde cât timp liber am. Mai citesc, mai joc un şah, mai răsfoiesc bloguri, îmi vopsesc unghiile.

3.Cum ar fi daca n-ar exista gravitatie?

N-aş mai lua trânte, probabil.

4.Porecla ta.

N-am porecle. Sper. :))))

5.Crezi in reincarnare?

Nu, dar îmi place ideea.

6.Cand te gandesti la copilarie ce iti aduci aminte primul lucru?

Îmi aduc aminte că am bătut-o pe o tipă de vreo 10-11 ani la vârsta de 3 ani. A venit cu toţi copiii la mine la uşă, că atunci aşa se venea, şi cu tat-su de mână. Când m-a văzut omu' cât de mică eram, a zis c-a greşit persoana. Când a aflat că eu eram într-adevăr cea care i-a lovit copila, şi-a cerut scuze pentru deranj şi a plecat. Ca să vezi, rea de mică. :))

7.Crezi ca dragostea schimba oamenii?

Complet.

8.Unde ti-ar placea sa calatoresti cu persoana iubita?

Oriunde.

9.Descrie-te intr-un cuvant.

Calmă.

10.Ce animal iti place?

Până acum ceva timp eram ferm convinsă că-mi plac câinii. Şi încă-mi plac, dar la momentul actual sunt îndrăgostită de pisici şi în special de Miss T, pisica mea.

11.De ce te temi cel mai mult cand te gandesti la viitor?

Poate părea funny rău şi chiar este, dar mi-e frică să nu-mi pierd dinţii. Mi-e groază de chestia asta, că nu concep viaţa fără dinţi în gură.

Şi cele de la WaterDrop:

1.Ai terminat vreodată de citit o carte care nu ți-a plăcut de la început?

Da, păi cam asta se întâmplă cu cărţile pe care tre' să le citesc pentru şcoală.

2.Sărac și deștept sau bogat și prost?

Bogat şi deştept, altfel nu se poate. :))

3.Vidre sau arici?


Iiiiiiiiii!!! 


4.Un film popular pe care-l detești.

Cred că Războiul Stelelor. Mi se pare stupid.

5.Pe câte rețele de socializare ai conturi active?

Nu prea multe, strictul necesar.

6.Atașează cea mai ciudată imagine pe care-ai văzut-o vreodată.




7.Citatul tău preferat este...

"Never be dependent to anyone in this world because even your own shadow leaves you when you're in darkness."

8.Sfat pentru generația următoare.

Să nu citiţi varianta de "O scrisoare pierdută" scrisă de Moromeţii (e o fază cât se poate de serioasă pe care am văzut-o la TV). Serios. Mai bine citiţi ceva de Mihai Creangă...

9.Fascinația se manifestă mai mult pentru personajul pozitiv sau pentru cel negativ?

Depinde care-i mai bunăciune.

4. Nominalizează 11 persoane (+link) care să realizeze acest tag.

O poate prelua cine doreşte. Mulţi au făcut-o deja, eu sunt o întârziatăăăă. (:

5. Mergi pe pagina lor si anunţă-i.
6. Nu da tag-ul inapoi!

A trecut ceva timp. Şi da, ştiu, dar n-o să fiu ipocrită, deci n-o să-mi cer scuze pentru absenţă. N-o să spun că, în apărarea mea, am vrut să scriu dar n-am avut inspiraţie sau că am avut un motiv super bine întemeiat pentru care nu am mai scris. Pentru că am fost aici, v-am citit şi posturile, şi comentariile, doar că mai din umbră. Am simţit nevoia unei guri de aer proaspăt, cum ar trebui să simţim toţi din când în când şi am preferat să joc cărţi sau să fac porumb copt decât să mai stau în faţa monitorului, să mă mai enervez aiurea cu oameni proşti care în afară de calculator n-au niciun prieten.

Vă pup şi mulţumesc celor două fete că mi-au pasat leapşa (dacă au fost mai mulţi, puteţi să-mi spuneţi)! Puteam s-o fac şi mai devreme, dar nu am avut dispoziţia necesară.


26 iunie 2012

Ai scuipat?

Ieri am fost să scot nişte bani şi să fac nişte cumpărături, aşa, pe ultima sută de metri. Am cumpărat mai multe decât prevăzusem şi ca de obicei am luat numai prostii pe care probabil nici n-o să le folosesc. Printre altele, am luat şi o sticlă de suc natural. Ajunsă acasă, am stat să îmi mai trag sufletu' şi am început să dau cu aspiratorul. Din cauza zgomotului pe care îl făcea aspiratorul, nici nu am auzit că a intrat cineva pe uşa de la intrare, nici eu nici câinele. 
Era verişoara mea, despre care v-am mai povestit pe aici (cei care citesc de pe la început ştiu despre cine este vorba), care între timp, s-a făcut foarte mare şi frumoasă. Am oprit aspiratorul să vorbesc cu ea şi m-am asezat pe canapea. Am luat sticla de suc, am băut. Se uită la mine şi-mi spune că vrea şi ea. Îi dau sticla.
Se uită la ea, apoi la mine şi mă întreabă:
- Auzi, tu ai scuipat în suc?
Am rămas perplexă. 

23 iunie 2012

Eu vara dorm!

Serios, dacă nu ai de gând să dormi vara asta, poate că ar trebui să le dai altora şansa s-o facă!
Nu suntem toţi şmecheri ca tine să umblăm noaptea pe străzi şi în niciun caz nu suntem aşa de cool să ascultăm muzică la difuzorul telefonului! Unii dintre noi

18 iunie 2012

Slovenia, lacrimi şi insulină

Nu are nicio legătură cu postarea, dar e mişto: Enya - Boadicea
Dacă m-ai întreba, ţi-aş spune că nu ştiu cât de uşor de impresionat sunt, însă dacă aş judeca după experienţele mele de-a lungul timpului, aş spune că... 
De fapt, nu ştiu cât de mult ţine de cât de uşor poţi fi impresionat, cred că ţine mai mult de cât eşti dispus să crezi din ce ţi se spune. Şi este cel mai probabil ca noi să alegem să credem pentru că vrem să credem că oamenii din jurul nostru sunt buni şi drăguţi şi roz şi, cel mai important, vrem să credem că ei nu mint.
Voi cita aici povestea Andreei, al cărei blog îl urmăresc cu foarte mare plăcere şi, fără alte introduceri:

"Sambata.16 iunie~20:20. Ma duc la Street Delivery. Nu gasesc loc de parcare.
Pana la urma o las in spatele Ateneului. In timp ce fac ultimele manevre, o tipa slaba, inalta si putin cocosata vine la mine la geamul masinii si blamajeste ceva intr-o engleza cu accent frantuzesc.


Ies din masina, fericita ca pot sa imi exersez franceza: Are you French?
Ea cu o voce lesinata: No, no.
Eu (confuza): Are you sure? Where are you from?
Ea: Slovenia.


Ma duc in fata masinii sa vad ce vrea de la mine.
Cu ochii in lacrimi si mana tremurata imi spune ca e terminata, ca nu stie ce sa mai faca. Ca a fost jefuita si trebuie sa ajunga la un workshop de psihologie la Iasi. Ca i-au furat tot: bani, carti de credit, portofel, in timp ce isi injecta insulina – si isi ridica bluza, imi arata intepaturile.


Ma uit la figura ei sa imi dau seama daca vorbeste serios. Dar pare terminata pe bune: cocosata, gatuita, arata de parca a plans, cu ochii mari si fata palida.


Imi spune ca e din Slovenia, ca la ea la ambasada e inchis, ca umbla pe strazi si ca nimeni nu o crede. Ca toti oamenii de pana acum i-au intors spatele si nici macar nu au ascultat-o, ca nu mai are nicio solutie, ca ii este super rusine ca umbla asa ca o cersetoare, dar ca are nevoie de 30 de euro ca sa ajunga la Iasi, sa plateasca nu stiu ce taxa.


Ca imi va returna banii imediat a doua zi, ca restul colegilor ei vor ajunge cu avionul, dar ca pana atunci ea trebuie sa plateasca acesti bani; e rusinata; isi cere scuze; e terminata; are palpitatii; nimeni nu o crede; imi multumeste ca m-am oprit sa vorbesc cu ea.


Ma uit atent la ea, o analizez sa ma prind daca minte sau nu.
Nu da niciun semn ca nu ar fi sincera, plus ca engleza ei nu suna a romana. Are un accent frantuzesc, am mai zis asta. De obicei romanii vorbesc engleza mai ruseste.
Ma uit la fata ei – nu pare romanca.


Ma gandesc ca si mie mi se intampla chestii incredibile si de multe ori oamenii nu ma cred, ma gandesc ca daca as fi intr-o tara si mi s-ar intampla asta probabil nu mi-ar da nimeni de pe strada bani. Ma gandesc ca are nevoie de ajutor. Si ma mai gandesc ca daca intr-adevar toata povestea e adevarata si eu nu o ajut – cine o sa o ajute? Ce o sa faca?


Asa ca scot portofelul si ii dau 100 ron.
Ca sa ma conving inca o data ca nu e o escrocherie, ii propun sa facem o poza impreuna. E de acord fara sa ezite – asta imi intareste ideea ca povestea e adevarata.








Continua sa imi povesteasca de Iasi, de psihologie, despre oamenii care nu o crezusera.


Aduc din torpedo un cd cu Dekadens si i-l fac cadou. Imi spune ca o sa il asculte cu drag, ca am salvat-o si ca GOD BLESS YOU – de mai multe ori.
Ii las numarul meu de telefon si numele ca sa imi trimita banii prin Western Union. Zice ca ma va suna urmatoarea zi intre 10-12.


Inainte sa plece imi aduc aminte ca imi spusese 30 de euro, iar eu ii dadusem 100 ron. O intreb daca mai are vreun ban sa completeze. Spune nu. Asa ca mai scot inca 30 de lei si ii dau. Imi multumeste, zice iar God Bless You si imi spune ca imi va trimite banii in euro.


Imi scrie in agenda numele ei. Mi se pare ca suna cam dubios si ca are cam multe punctisoare, dar in fond – ce stiam eu despre Slovenia? Am fost o data, 1 zi, in Ljubljana si asta a fost tot.








Ne uram de bine, aproape ca ne luam in brate si pornesc spre Street Delivery fericita si implinita ca am ajutat un om. Radiam, pur si simplu. Ma intalnesc cu prietenii, le zic ce am patit, le arat poza cu tipa.


Liviu imi zice: NU pot sa cred!! Tipa asta umbla acum un an pe 1 mai si zicea ca e din Moldova si ca a fost jefuita!
Eu: Nu se poate sa fie aceeasi tipa, poate doar seamana..
Liviu: Iti zic sigur: EA E! Are o fata inconfundabila! S-a tinut dupa mine juma’ de drum – i-am zis ca nu am bani si tot insista: sa mergem la bancomat, sa mergem la bancomat.


Asta mi-a cam stricat karma. Toata seara am analizat limbajul ei verbal si nonverbal si tot nu am gasit semne ca ar fi mintit.
Am asteptat pana duminica, zisese ca ma suna intre 10-12. Nimic!
A trecut seara. S-a facut luni.
Tot nimic.


Si ma obsedeaza care a fost SENSUL acestei pacaleli - escrocherii pentru ca (din pacate?) la mine functioneaza principiul ala cu "everything happens for a reason". " Povestea luată de aici: http://andreea-verde.blogspot.ro/2012/06/chiar-fost-teapa.html

Nu ştiu cât de mulţi îmi citesc blogul, dar aş vrea mult de tot să trag un semnal de alarmă şi, de ce nu, să vă rog să trimiteţi mesajul mai departe, dacă nu pe bloguri, poate cunoştinţelor, pentru că tipa nu a reuşit să impresioneze doar o singură persoană cu povestea ei. Puteţi citi la comentarii câţi au mai fost acostaţi de aceeaşi persoană, cu aceeaşi poveste sau una asemănătoare, în locuri total diferite. Şi pare povestea perfectă: nu poate lăsa niciun obiect important ca şi garanţie că-ţi înapoiază banii şi, pe deasupra te impresionează şi sensibilizează spunându-ţi povestea cu insulina. Dacă este o actriţă destul de bună (şi înţeleg că este) şi dă peste o persoană îndeajuns de drăguţă, ca să nu spun credulă, că poate nu toţi putem face diferenţa între o escroacă şi o persoană cu adevărat neajutorată, se face din start cu 30 euro. DA FAQ?

Sunt foarte multe persoane care încearcă să fraierească oameni drăguţi şi am dat şi eu peste câteva: prima oară un tip a fugit cu telefonul meu, pretinzând că şi-a pierdut nepoata care are telefonul lui de 20 de milioane la ea (eram miiică, mică şi prostănacă şi era primul meu telefon, un Motorola cu clapetă şi, atenţie, ecran cu milioane de culori, cum nu mai văzuseră multe persoane, o adevărată nebunie!), a doua oară m-a oprit o doamnă mai în vârstă să-mi ceară nişte bani spunând că a dat-o băiatul ei afară din casă şi că nu are ce mânca (bine că nu aveam bani la mine, că probabil aş fi crezut-o), a treia oară aceeaşi doamnă, dar altă poveste (ce bine, de data asta chiar aveam bani la mine şi probabil aş fi ajutat-o dacă ar fi ştiut să spună aceeaşi poveste de două ori) şi a patra oară, într-o iarnă, când mergeam din bloc în bloc la colindat, o tipă ne-a oprit să ne întrebe dacă nu cumva avem un telefon pe care să i-l împrumutăm, că al ei nu mai avea baterie şi nu ştie ce se întâmplă cu ai ei de nu răspund la interfon. Le-am făcut tuturor semn să spună că nu au şi m-am oferit să o ajut să intre în scară, că ea zicea că nu răspunde niciun vecin (ceea ce era logic, pentru că era perioada în care copiii mergeau la colindat şi dacă răspundeai la intefon nu te puteai preface că nu eşti şi acasă sau că ai dispărut brusc). Am întrebat-o care este interfonul ei să mai încercăm o dată şi suna, dar într-adevăr nu răspundea nimeni, apoi am luat fiecare număr de interfon, de la cap la coadă, până a răspuns cineva. Mi-a "mulţumit că am ajutat-o cu jumătate de gură şi-a intrat dezorientată în scară. Apoi s-a aşezat pe o treaptă şi şi-a aprins telefonul. :)


Aşa că aveţi grijă cui "împrumutaţi" bani, telefoane, obiecte de valoare (sau nu o faceţi, mai bine încercaţi să ajutaţi altfel), aveţi grijă cu cine intraţi în vorbă, analizaţi cu grijă fiecare gest pe care cineva care vă cere ajutorul îl face şi încercaţi pe cât posibil să faceţi diferenţa dintre o persoană care spune adevărul şi una care minte. Pe mine mă îngrozeşte ideea că în încercarea mea de a fi o persoană altruistă pot fi fraierită. Oamenii ăştia n-au niciun Dumnezeu în goana lor după bani, zău.

07 iunie 2012

Bătaia e ruptă din Rai!

Cel mai frumos exemplu pe care mi l-au dat părinţii mei a fost relaţia lor. Nu cred să se fi certat de prea multe ori, dar în faţa mea niciodată. Cât despre bătut, ei bine, mama nu a primit nicio palmă de la tata, lucru care pe babele de la ţară le-ar şoca, pentru că ele cred că bătaia este ruptă din Rai şi că e ok să primeşti o palmă, dar nu o sută.
Mi-a spus profa de română din gimnaziu şi ţin şi acum minte: numai o palmă dacă dă, e bun de aruncat. 
Pe mine mă mai articula mama, dar în mare parte pentru că meritam, chiar dacă în momentul ăla mă simţeam aşa de nedreptăţită şi nevinovată că începeam să plâng. Dar nu despre asta vreau să vorbesc azi, ci despre adevărata violenţă domestică.

Am găsit pe banca unei colege un fluturaş cu titlul "Dacă bătaia e ruptă din Rai, atunci iubirea de unde vine?" şi m-a pus rău de tot pe gânduri. În timp ce mă îndreptam spre casă, am văzut ceva atât de teribil şi îngrozitor, atât de şocant pentru mine cel puţin, încât m-a dat peste cap complet. O femeie era bătută de soţul sau prietenul ei în faţa unui bărbat în toată firea, iar el nu a făcut absolut nimic. Mai mult, se uita la ei cu interes şi era chiar acaparat de ceartă, dar să se ducă să vorbească cu animalu' bineînţeles că nu s-a dus. În fine, s-a întâmplat foarte repede, iar eu în timpul ăsta treceam strada. Când am ajuns pe trotuarul pe care erau bărbatul, femeia bătută şi bătăuşul, femeia tocmai scăpase din mâinile lui. Bărbatul laş, dar amator de senzaţii tari, constatând că nu mai e nimic de văzut, şi-a continuat drumul. Femeia s-a îndreptat spre mine şi m-a luat de mână:

- Te rog, dă-mi şi mie un leu, că mă omoară ăsta!... Ai un leu? Dă-mi şi mie.
- Nu am un leu, dar să ştii că eşti tare proastă.
- De ce doamnă sunt proastă? De ce?
- Pentru că stai lângă un bărbat care te loveşte.
- Nu mai spune aşa, că mă omoară ăsta!!!
- Tu vrei un leu, nu vrei o viaţă. Dacă n-ai vrea să te omoare, ai merge direct la poliţie, că e aici, la doi paşi, pe străduţă.

Mi-am retras mâna din strânsoarea ei iar mâinile ei murdare, cu unghiile neîngrijite, vopsite neatent cu lac roz sidefat, mi-au dat drumul fără reţineri. S-a uitat în ochii mei cu privirea rătăcită şi a încercat să-şi dea seama ce am vrut să zic. Dar m-am întors şi mi-am văzut de drum, pentru că eu nu pot apăra şi ajuta un om care nu-şi vrea binele.
Imediat ce am plecat, el i-a replicat: 
- Vezi, fă?
- Ce să văd, mă? Ce să văd? Că aşa e, las' c-o să plec eu într-o zi şi am să te las singur! Ai să vezi!
- Taci fă dreacu'! Du-te şi fă rost de leu pentru cafea când îţi spun!

Eu pentru astfel de femei nu am niciun pic de respect. Cât timp accepţi bătaia, o meriţi, clar. Cunosc un caz mult mai grav, dar se pare că să fii bătută până când te pişi şi caci pe tine (la propriu, în caz că are cineva vreo îndoială), până te învineţeşti toată, în faţa copiilor tăi, este o dovadă de iubire. Că aşa şi e, când un bărbat dă cu o bâtă în tine până se rupe, înseamnă că te iubeşte...
Şi nu, nu cred că poţi ierta aşa ceva din iubire.

Sursa imaginii

02 iunie 2012

Ce nu am să pot înţelege niciodată #1

1. Cum poate accepta cineva să fie umilit, bătut şi terorizat şi care sunt motivele pentru care o face; dacă chiar există aceste motive, sunt ele destul de
2. De ce au lăbarii internet.

06 mai 2012

Best Friends Forever

Astăzi mi-a stat mintea numai la un singur lucru: prietenia.

Am fost întotdeauna geloasă pe prieteniile alea enervant de perfecte dintre fetele perfecte, care nu se ceartă niciodată, care-şi împrumută una alteia hainele si gloss-ul şi par să fie cele mai fericite împreună şi de multe ori m-am întrebat de ce nu poate fi la fel şi între mine şi prietenele mele.

Pentru că, oricât de tare ne-am fi strofocat să ne facem timp una pentru alta, oricât ne-am fi străduit să ne înţelegem şi să evităm orice fel de discuţie contradictorie în care una ar fi trebuit să renunţe la argumentul ei de dragul prieteniei noastre, oricât ne-am fi dorit să ne înţelegem perfect şi chiar acceptându-ne una pe alta exact aşa cum suntem, cu toate defectele noastre, am trecut şi prin perioade mai grele, ne-am mai şi certat, am mai stat şi supărate... Deci nu am reuşit să avem o prietenie perfectă, aşa cum vedeam noi în filme sau la alte fete, oricât de tare am fi vrut.

Cu timpul am început să-mi pun din ce în ce mai des întrebarea „Ce facem greşit?”. După o perioadă bună de timp am primit şi răspunsul, ajungând să petrec timpul cu două astfel de fete pe care le cunoscusem întâmplător şi despre care dacă îţi puteai da seama de ceva, era că sunt best friends. Se îmbrăcau la fel, aveau telefoane la fel, făceau totul împreună şi erau inseparabile.

Atunci când erau împreună erau parcă într-un balon impenetrabil al prieteniei, care împrăştia în jur dragoste şi armonie şi steluţe roz. Când aveau ocazia să se vorbească pe la spate, însă, situaţia se schimba radical. Vorbeau urât una despre cealaltă, însetate de ură, de ţi se făcea mai mare scârba. Parcă îţi vedea să le reaminteşti că persoana despre care vorbeau este de fapt cea mai bună prietenă a lor, nu cel mai mare duşman.

Iar atunci mi s-a aprins beculeţul. Noi nu facem nimic greşit. Am realizat că eu şi prietenele mele chiar suntem prietene adevărate, deoarece prietenia adevărată nu constă în faptul că nu putem să avem opinii diferite sau că trebuie să ne îmbrăcăm la fel. Am realizat că noi nu suntem actriţe din filme şi că superficiale nu am arăta bine, pentru că n-am mai fi noi. Am mai realizat că nouă nu ne vine să spunem pe la spate nimic pentru că putem vorbi deschis despre ce ne place sau nu la cealaltă, fără ca vreuna să se supere pentru sinceritate. Şi am mai realizat că nu noi ar trebui să fim invidioase pe fetele care se prefac prea bine că sunt prietene, ci că alţii ar trebui să fie invidioşi pe prietenia noastră.

De asemenea am cunoscut şi persoane care m-au făcut să-mi pierd încrederea în mine şi în tot ce înseamnă oameni, care au reuşit să dea cu piciorul unei prietenii lungi de mulţi ani pentru alţi oameni de nimic, regretând mai târziu alegerile făcute. Iar aici nu vreau să detaliez, pentru că dacă aş spune nişte chestii aşa de ruşinoase şi personale despre cineva care oricum nu mai face parte din viaţa mea nu mi-aş face eu mie cinste.

Îmi place să cred că am prieteni buni şi adevăraţi, care pot vedea dincolo de portofelul meu de firmă şi care pot aprecia şi o simplă plimbare în parc, nu numai o invitaţie în oraş care se termină cu nota de plată achitată de mine.

Fără să încerc să mă laud în vreun fel, cred că sunt genul de prietenă pe care mi-ar plăcea s-o am. Dar nu asta contează, ci că în spatele oricărei chestii frumoase care mi se întâmplă se află un prieten bun. Poate ar trebui să încep să mai şi mulţumesc pentru asta.

28 aprilie 2012

Despre câinii comunitari


Eram într-o seară pe o străduţă lăturalnică. Mergeam cu paşi destul de repezi, însă nu în fugă. Cu muzica în căşti la maxim şi cu o gentuţă micuţă, sport, în mână, mă îndreptam puţin grăbită spre casă. Nici nu am observat când un câine m-a luat de picior! Am simţit ceva care mă trăgea înapoi, dar am zis că era din cauza oboselii... când m-am uitat înapoi, am văzut un câine de talie mare, cu bale la gură şi cu ochii cât cepele, care-mi arăta dantura. Am zis OK, ori îl omor eu pe el, ori el pe mine! Din fericire s-a mulţumit cu o geantă super grea în cap şi c-un şut în mufă. A plecat cu un schelălăit lung. M-am rezemat de un gard ca să-mi revin şi mai, mai că era să-mi primesc o ceapă gigantică în cap. De ce? Că am dat în câine. Cine a aruncat-o? O babă senilă, dar senilă rău de tot. Am zis că aia este ziua în care o să devin criminală. M-a tulburat rău de tot atitudinea acelei femei după ce de-abia scăpasem de pericol, aşa cum pasul unui pescar tulbură o baltă la fundul căreia abia s-a aşezat mâlul. Pentru o secundă m-am gândit că io-s nebună. Adică un câine era să-mi dea rabie, ce mare căcat?! Chiar trebuia să dau în el? Insensibila de mine! Vă daţi seama cum i-am vorbit bătrânei şi cât de tare, având în vedere că am scos la geam cam jumătate din locatarii acelui bloc de 4 etaje. Unii erau indignaţi de faptul că am lovit javra, alţii ziceau "Bine i-ai făcut!!! Trebuia să dai mai tare!". Nu m-am simţit penibil pentru că nu aveam de ce. Am făcut ce-ar fi făcut orice om normal la cap care ţine la viaţa lui. Le-am transmis, normal, câte-o binemeritată muie celor care îi luau apărarea creaturii turbate.

*

Mă îndreptam spre metrou, tot seara. Spre ghinionul meu, în drum spre el trebuia să merg pe o străduţă pe care-şi făceau veacul vreo 30 de câini. O nimica toată! Nu am făcut nimic, dar absolut nimic ieşit din comun, nu i-am strigat, nici nu m-am făcut spre ei, dar ceva, habar n-am ce, i-a făcut pe câţiva să mă latre. Ceea ce a dus la un întreg dezastru: zeci de câini care mă lătrau şi care se apropiau ameninţător de picioarele mele. Norocul meu că a venit cineva cu o maşină mare, un Jeep ceva, a claxonat prelung şi s-a îndreptat spre ei. De-abia atunci s-au risipit. M-aş fi bucurat să ia câţiva dintre ei pe capotă nenea ăla.

*

Era ora doişpe, cred. Ziua. Mă duceam să mă întâlnesc cu cineva ca să-i dau ceva. Am văzut un câine care se clătina ciudat şi mă privea tulburat. Am întins mâna spre el. "Ce e, ţiţi?" i-am zis. Atât mi-a trebuit. A început să latre, ceea ce i-a făcut pe alţi cinci câini să vină din curtea unei fabrici alergând exact spre mine. Eu nu eram speriată, din contră, îmi vedeam liniştită de drum. Numai că doi băieţi, crezând că o să mă muşte, s-au băgat ei şi au încercat să-i alunge. Acum turbaţii voiau să-i muşte pe ăia doi, eu nu ştiam ce să fac. M-am întors şi am zis doar "Marş!!!" şi m-am aplecat, dând impresia că iau ceva de jos. Au fugit. Băieţii au rămas perplecşi, probabil se întrebam de ce nu am făcut asta de prima dată. Eu abia m-am abţinut de la râs, m-am întors şi am plecat.

 *

Cu câinii ăştia nu am mai avut probleme. Primul mă priveşte speriat ori de câte ori trec pe lângă el şi nici nu mişcă, cei din a doua relatare nu prea mai ies din curtea acelui depozit iar pe câinii din curtea fabricii nu i-am mai văzut de mult, nu că aş vrea să-i văd. Nu e normal să se întâmple aşa ceva, nu e normal să nu poţi să mergi pe străzi de frica unor câini. Ce pula mea, fac ei legea? Tare mi-aş dori să am o puşcă de vânătoare şi să-i alerg cu gloanţe! Ca să nu mai spun de oamenii cu copii!


Problema câinilor maidanezi este veche. Ştim cu toţii cât de controversat este subiectul şi că în timp s-au căutat tot felul de soluţii, însă se pare că niciuna nu a funcţionat: străzile sunt încă pline de câini fără stăpân, mai mult sau mai puţin agresivi.

Probleme cu ei poate nu toţi au avut, dar eu mă număr printre cei mai puţin norocoşi. Mi-aş fi dorit să nu. Într-o ţară civilizată cu oameni civilizaţi, că noi aşa ne minţim că suntem, s-ar fi găsit imediat soluţii şi s-ar fi rezolvat problema înainte ca nişte oameni să plătească cu viaţa pentru asta.

 Cât timp să fii civilizat (deşi mulţi nu cunosc termenul şi nici ce presupune) înseamnă să îţi ţii câinele în lesă, dacă este periculos chiar cu botniţă, să strângi mizeria produsă de el şi nu să garantezi pentru el, ci să îţi asumi responsabilitatea pentru faptele lui, nu o să fim civilizaţi. Toţi câinii ăia cu cercel la ureche sunt câini cărora le-a fost dat încă o dată drumul pe stradă, iar printre ei se află şi cei despre care v-am zis eu. Au fost luaţi în evidenţă, însă nu au fost eutanasiaţi chiar dacă sunt extrem de agresivi cu oricine!

Îmi aduc aminte de vremurile când babele de la blocurile vecine aruncau cu tot felul de obiecte şi alimente în hingheri numai pentru că le luau de la bloc câinii din cauza cărora oamenii depuseseră sesizări (din cauza comportamentului agresiv), pe care ele îi vedeau blânzi şi foarte cuminţi. Da' de unde! Să treci cu role sau bicicletă pe lângă ei era sinucidere curată, te alergau până în stradă, unde te lăsau pentru că ştiau şi ei că te calcă maşina. Din cauza lui Blacky, câinele protejat cu cea mai mare ardoare de senile, câine agresiv şi turbat de-a binelea, de altfel, un copil a fost călcat de o maşină şi slavă cerului că mergea încet maşina deoarece voia chiar să oprească. Fiind atent la câine, pe care încerca să-l îndepărteze de lângă picior (el mergând pe bicicletă), a ieşit direct în faţa maşinii. Cine a plătit pentru asta? Şoferul, of course!

Votez pentru eutanasierea tuturor câinilor de pe străzi sau propun să-i vindem chinezilor, măcar ei îi folosesc la o supiţă, o ciorbiţă, o tocăniţă... Cei care au altă părere pot foarte bine să-i adune de pe străzi şi să-i îngrijească. Câteodată nu poţi avea încredere în propriul câine, cum poţi avea încredere într-o javră de pe stradă, care aşteaptă întâi să îi dai să mănânce ca mai apoi să te muşte? Cum poţi să susţii şi să bagi mâna în foc pentru aşa o mizerie? Numai ideea în sine este revoltătoare! Ştiu că există şi câini drăguţi şi blânzi, însă hai să fim serioşi şi să nu mai pozăm în creştini mai sfinţi decât sfântul Petru, că niciunul nu i-am lua în casă! Ce, să-i castreze şi după să le dea drumul pe străzi? Nu zău!!! Adică stai, asta chiar ar fi o soluţie! Nu am avea mai mulţi câini pe străzi pentru că nu s-ar mai înmulţi. Şi? Şi-atât, că ei tot pe străzi ar sta şi, mai mult, ar avea libertatea de-a muşca, din nou!

Pot pune pariu că mulţi v-aţi făcut o părere groaznică despre mine, însă e doar pentru că nu puteţi accepta adevărul. Noi n-avem ASPCA şi nici mentalitatea americanilor vis a vis de animale. Nu înţeleg de ce am imita un comportament care nu ne reprezintă, care nu ne este caracteristic şi pe care nu ni-l permitem. Ăia nu-i aruncă pe străzi după ce-i castrează, ci îi ţin în adăposturi, îi îngrijesc extraordinar de bine, le urmăresc evoluţia şi hotărăsc dacă e OK să-i dea spre adopţie sau nu. Şi de-abia când sunt siguri că nu reprezintă un pericol pentru viitorii stăpâni îi dau spre adopţie! Câinii agresivi sunt, într-adevăr, cu părere de rău, eutanasiaţi. Şi să mai ţinem cont de un lucru: oamenii pe care îi vedem lucrând în centrele alea sunt voluntari, adică nu primesc niciun bănuţ pentru munca pe care o depun. Propuneţi-i unui român asta, dar aveţi grijă să nu primiţi o flegmă între ochi. Românul nu munceşte nici pentru un salariu, oricât de mic, dar să fie voluntar?! Păi din câţi suntem, că habar n-am şi nici nu-mi pasă, numai o parte foooarte mică ar face şi pentru societate ceva bun, un exemplu perfect fiind proiectul "Let's do it, Romania!", pentru care s-au înscris destul de puţine persoane. Haha, doar nu vă aşteptaţi la vreun miracol! Normal, doar presupune să faci ceva, nu să stai pe scaunul tău confortabil, odihnindu-ţi bucile. Nu presupune să scrii la tastatură, presupune să te scoli de pe scaun şi să faci ceva în viaţa reală, care chiar să conteze... Doamne, feri!
Sursă imagine: http://www.stiri.fannox.ro/top-news/peste-1400-de-persoane-muscate-de-maidanezi-in-bucuresti-doar-in-primele-doua-luni-ale-lui-2011/

26 aprilie 2012

Dezvirginare la Noră pentru Mama

Probabil mulţi credeţi că titlul este pus la mişto. Ei bine, nu este.
Nu sunt un fan al emisiunilor de genul, nu urmăresc dar am dat pur şi simplu peste videoclip pe un alt blog şi am zis să-l pun şi aici, poate nu toţi îl ştiaţi.
Eu n-am nimic de comentat. Comentaţi voi dacă vreţi.



23 aprilie 2012

Atenţie, blondă la volan!

Dacă m-ar fi întrebat cineva acum câţiva ani cum mă văd mai târziu, clar nu m-aş fi gândit că voi face o obsesie din a lua carnetul şi a-mi cumpăra maşinuţă.

Iniţial m-am gândit la o maşină mare, recent am luat în considerare şi ideea unei maşini mai mici. În orice caz, sunt foarte nehotărâtă, ba vreau ceva mare şi impunător, ba vreau ceva mic şi drăguţ şi nu cred că o să mă hotărăsc curând, dar voi fi nevoită s-o fac într-un final. Depinde de mulţi factori, iar acum am capul pliiiiin cu multe alte lucruri.

Văzând atâţia imbecili cu carnet, am crezut că-i floare la ureche să-l iei. Traseul să zicem că-i uşor dacă practici destul (lol, cum a sunat!), dar sala mă sperie pe mine în mod deosebit, pentru că mătuşa mea zice că sunt întrebări grele la examen, nu cum găsesc în chestionarele de pe net. Ea a avut ghinion şi i-au picat o groază de întrebări din mecanică, ceea ce pe mine m-ar omorî. :D

Nu mă văd o şoferiţă aşa de rea, ba din contră, sunt sigură că m-aş descurca excepţional. Cu ceilalţi şoferi nu ştiu cum m-aş înţelege, dat fiind că mă ştiu şi destul de impulsivă, dar eu cred că aproape orice este posibil. Şi cred că este destul de posibil să nu scot pistolul şi să trag ca apucata printr-o intersecţie din cauza vreunei proaste sau vreunui prost. Pentru că poate mulţi dintre voi nu ştiţi, dar eu vreau şi pistol, clar... Pentru autoapărare, bineînţeles!

Nu prea am idei de maşini, dar poate veniţi voi cu ele. Dau o bere şi vă şi plimb! :D Ceva care să nu consume mult şi să fie destul de rapidă încât să pot să fug până şi de mine. Na de-aicişa şi o melodie care mi-a încântat urechile în ultimele 2 ore. De la Kinder Bueno o ştiu! :))





Să iubim şi porcii şi vacile!

Eu iubesc animalele. Sunt sigură de chestia asta dacă vreţi să mă întrebaţi. Le iubesc atâta timp cât nu îmi fac rău şi nu-mi strică lucrurile.
De-a lungul vieţii mele am iubit mai multe animale decât oameni. Poate părea ciudat, dar chiar aşa este. Oameni iubesc mai rar, că ei dezamăgesc şi doare. Animalele, în schimb, iubesc necondiţionat. Cred că sunt singurele fiinţe capabile să iubească sincer.

Eu nu cred, ci sunt sigură că şi animalele au sentimente. N-aţi văzut niciodată ură în ochii unui câine, n-aţi simţit niciodată iubire din partea unuia, n-aţi auzit niciodată scâncetul lui de durere atunci când l-aţi călcat pe coadă sau lăbuţă din greşeală? Ba cum nu?
Totuşi cred că animalele au două drepturi: dreptul la o viaţă decentă sau, în caz contrar, dreptul la o moarte rapidă şi nedureroasă.

Mă uit la câinele meu care doarme liniştit în pat şi mă gândesc la el ca la un animal drăgălaş, pe care-l îmbrăţişez noaptea, cu care împart mâncarea şi d-astea. Dacă mă duc însă lângă o cocină şi văd un porc care mă studiază cu râtul lui dezgustător mă gândesc, bineînţeles, la cum ar arăta el într-o mâncare şi cam cât de moale i-ar fi şoriciul iar ideea de a dormi cu el în pat cu siguranţă nu îmi surâde, ci mi se pare absolut grotească.

Mă rog, pentru Paris Hilton ideea de a dormi cu un porc în pat nu este greţoasă, ea preferând să doarmă cu Piglette decât cu iubitul, dar pe nimeni nu mai lasă cu gura căscată ştirea asta pentru că din partea ei e de aşteptat. Şi înduioşător, mai ales când mă gândesc cum grohăie şi salivează ele în somn şi cum purcica îi lasă în fiecare dimineaţă surprize puturoase în pat. O invit să-l cunoască pe Ghiţă! Doar să nu se mire când o să i-l prezint într-o cratiţă.

Personal nu pot să nu fiu precaută când îmi scot câinele la plimbare şi văd chinezi în jur. Bănuiesc că ştiţi toţi că ei papă căţeluşi. Sunt circumspectă în privinţa lor, dacă îl văd cumva ca pe o delicatesă la rotisor? Adică nu am nimic cu faptul că îi gătesc, dar spun clar nu când este vorba de al meu!

Şi aşa puteţi observa cum favorizăm şi iubim sau nu animalele după criterii strict personale. Noi avem căţei şi porcuşori de Guineea pe post de animale de companie, ni se par minunate, pufoase şi drăgălaşe, alţii le privesc cu poftă.

Şi, deşi nu este deloc corect din partea noastră, comentăm gusturile celorlalţi de parcă noi n-am fi băgat în viaţa noastră carne de cine ştie ce fel în gură! E impresionant cum facem pe înduioşaţii şi ne căcăm pe noi cu stropi când vine vorba despre specii pe care le acceptăm noi ca fiind "dlăguţe", dar cum parcă nu ne dăm seama că animale sunt şi găinile şi porcii şi caii şi vacile şi ce mai vreţi voi!

Încă o dată vă rog, hai să nu mai fim ipocriţi şi să-i arătăm cu degetul pe cei care consumă şi altceva, în timp ce râgâim puturos după o friptură de văcuţă. La indieni vaca este sacră!

21 aprilie 2012

Lumea noastră eşti TU!


M-au tâmpit de tot ăştia de la Cosmote cu SMS-urile lor. După cum ştiţi nu folosesc aşa des telefonul, poate doar când mai vorbesc cu prietenii, şi sunt obişnuită să NU găsesc mesaje pe telefon decât când sunt trimise de persoane reale, care au ceva important de zis şi nu spam-uri de căcat de la o firmă de căcat! Dacă lumea lor sunt eu, ar trebui să aibă grijă, că lumea lor o să se zguduie puţin, urmează un cutremur!

Singurul motiv pentru care am cartelă şi abonament la modem de la ei este acoperirea, care este destul de bună, la ţară la mine numai Cosmote-ul având semnal, deci nu vă imaginaţi că mi-au lăsat vreo impresie super sau ceva. Am păţit numai nepăţite cu angajaţii lor de la Germanos, mi-au făcut atât de mulţi nervi că am zis că o să cedez. Asta era acum vreo... 3 luni sau ceva de genul.

Când mi-am dat seama că am laptop dar nu şi net şi că am toate şansele să rămân iar ruptă de lume în sătucul ăla, m-am dus fuguţa la Vodafone, Orange şi Cosmote să întreb care are acoperire şi să mă interesez de un abonament convenabil.

Muista de la Vodafone mi-a răspuns în scârbă (probabil imaginându-şi că dacă întreb de net pentru la ţară sunt o ţărancă cu dâre de căcat pe chiloţi) că nu am semnal în sate d-astea uitate de lume iar asta m-a făcut să mă îndrept spre Orange, unde o tipă la fel de prostuţă şi puţin tâmpă, dar cu mai mult bun simţ, mi-a zis de nişte preţuri exagerate, iar când am vorbit despre acoperire mi-am dat seama că nu merită să-mi fac abonament la ei pentru că l-aş lua degeaba, net găsesc şi la McDonald's, eu vreau la ţară!

 În fine, m-am dus la Germanos, unde o tipă cu maxilar ciudat mi-a prezentat ofertele "de la Cosmote". Cosmote în pula mea, mi-a zis de Zapp, nu Cosmote, şi m-am trezit ca proasta cu un abonament la Cosmote nu de 5 giga trafic, cum voiam iniţial, ci cu 2 giga! Am zis OK, nu e momentul să iei pe cineva la bătaie, mi-am băgat pula şi l-am luat aşa cum era, mai ales că eram disperată că de 3 zile nu aveam net. Cu promisiunea că dacă nu sunt mulţumită de el pot să fac un alt tip de abonament, bineînţeles. L-am anunţat pe tip că vreau să îmi cumpăr modem-ul, să fie al meu, nou. Mai târziu aveam să aflu că am dat 39 lei degeaba, pentru că nu am primit nici chitanţă la el şi cre'că puteam să-l iau gratis pentru un an, cât am eu abonament la ei.

După mult timp de aşteptat şi multă bătaie de cap, ajunsă acasă obosită şi flămândă, constat cu stupoare că modem-ul meu nou este, de fapt, un modem vechi, de o culoare dubioasă, care se voia a fi albă dar care era de un maro foarte căcăniu, cu cel puţin un proprietar în spate. Mergea al dracu', dar arăta ca după război.

OK, mă duc înapoi, îi bat ăluia obrazul, îmi dă altul şi se scuză pentru greşeală care cică n-a fost intenţionată, ajung acasă, ieiii, credeam că pot să stau în sfârşit pe net! Liniştită pe dracu'! Ăsta era nou, dar nu mergea! Nu-i nimic, şi-aşa creierii mei erau făcuţi terci, mi-era foame, mi-era sete, mi-era rău şi somn, m-am dus în pula mea să-mi iau un alt modem şi dacă nu era nou şi bun, clar încheiam contractul la fel de repede pe cât îl semnasem!

Mi-au dat unul nou, l-am testat acolo că m-am cărat şi cu laptop-ul după mine, mergea de minune. Păcat că numai în oraş merge aşa, când sunt la ţară merge parcă cu limitare de viteză de până la 1 kbps! Stau zece ani să mi se încarce o pagină şi dacă vreau să ascult o melodie pe YouTube tre' să mă gândesc cu o zi înainte, ca să aibă timp să se încarce!

De-abia aştept să treacă anul, să termin contractul cu ei şi să-mi bag pula în tot ce înseamnă Cosmote, pentru că este o firmă de căcat, cu angajaţi de căcat, cu servicii de căcat şi cu tarife super mari pentru serviciile de căcat pe care le oferă, cel puţin la internet.

Aşadar, nu vă recomand internet 3G de la ei, mai bine vă lipsiţi de el decât să-l aveţi. Şi dacă ştie cineva cum să fac să nu mai primesc mesaje, îl rog frumos rău de tot, cu flexul la gât şi cireaşă pe căcat şi ciocolată pe lângă să-mi spună şi mie pentru că deja turbez şi voi nu mă vreţi turbată, voi mă vreţi drăguţă şi roz!

Zâmbiiiiiţi!

Încă de când eram ştirbă şi am făcut cunoştinţă cu primul meu dinţişor care nu era de lapte, am ştiut că o să am o relaţie specială cu ei, cu toţi dinţişorii mei. Au crescut frumos, drept, şi chiar dacă eu am impresia că unul este puţin strâmb, toţi ceilalţi m-au contrazis, chiar şi dentistul. Iar când toţi îţi spun că eşti beat, te mai duci şi la culcare.

La dentist vizitele mele au fost rare. Nu am avut probleme cu ei aşa, grave, nu am avut carii sau chestii care să mă doară, iar din ce am înţeles nici acum nu am avut nici acum cine ştie ce problemă, dar am vrut eu să fac chestia asta şi punct.

De medic nu mi-e frică şi nu mi-a fost niciodată iar când am mers la stomatologie nu a fost ca o pedeapsă pentru că, din fericire, nu am dat peste vreun animal însetat de sânge care să vrea să-mi scoată toţi dinţii intenţionat, cu flexul. Am dat chiar peste oameni fooooarte OK, peste profesionişti care ştiu să lucreze cu copiii şi fac din vizita la dentist o adevărată joacă.

Am dat, bineînţeles, pentru că altfel nu se putea, pe la vârsta de 7-8 ani, peste o tâmpită care, pentru că nu avea ce să-mi facă la controlul ăla stupid, m-a învăţat să mă spăl pe dinţi. LOL! Când îmi aduc acum aminte, mă pufneşte râsul instant. Ghici de ce. M-a forţat să cumpăr nu ştiu ce periuţă specială pentru copii plus o pastă de care aveam acasă, cu gust de căpşune, iar pentru asta le-a cerut alor mei o căruţă de bani.

Bine că nu mi-a şi umblat în gură, că dacă la capitolul copii era proastă, când venea vorba despre lucruri serioase şi foarte complicate, gen o plombă, se căca pe ea. I-a pus lu' mama, slavă cerului că nu am avut eu nimic de plombat, că vă scriam acum cu mai puţini dinţi în gură.

I-a făcut tata destul scandal, pentru că, dacă mă gândesc acum, îmi dau şi eu seama că este jignitor să-ţi spună cineva cum să te speli pe dinţi, iar asta sunt sigură că am învăţat şi eu încă de când eram chiar foarte mititică, iar dacă nu avea ce să-mi facă putea să mă trimită la plimbare sau să mă pună să colorez.

Faţă de alţi copii, am fost mereu un copil model. Mă duceam entuziasmată la dentist, mă aşezam singură pe scaun şi de-abia aşteptam să mă ridice, să se uite în gura mea şi să folosească toate chestiile alea interesante care pe mine nu mă înspăimântau, mă fascinau!

Nu m-a învăţat nimeni să nu-mi fie frică, mama chiar mă privea cu teamă la prima mea vizită pentru că atunci când m-a tuns o pizdă proastă am sărit în capul ei şi-am bătut-o cu pumnii în muie şi aveam vreo 4 ani. Nu e vina mea, jur! N-a ştiut să mă ia cu frumosul, asta este, în viaţă mai ai parte şi de nebuni ca mine. Gândiţi-vă ce aş putea să-i fac unui dentist dacă mă supără cu toate instrumentele alea ale lui. În cur.

Văzându-mă azi, din nou, după atâta timp, pe un fotoliu dentar, cred că aşa li se zice, în faţa unui medic stomatolog cu mască pe faţă şi mănuşi, am ştiut că nu m-am schimbat deloc. Sunt la fel de amuzată de faptul că dinţii mei sunt răsfăţaţi şi de altcineva şi când nici nu este dureros iar vizita nu este făcută de urgenţă şi din nevoie, ci doar aşa, de treflă... este perfect.
So... zâmbiiiiiţi! :D

15 aprilie 2012

Ştiu, Paştele nu are nicio legătură cu iepuraşii, dar În orice caz, nu le am eu cu urările, dar vă doresc aproape tuturor numai de bine, adică să vi se îndeplinească toate dorinţele, să fiţi fericiţi, să faceţi alegeri bune, să mai lăsaţi din orgoliile prosteşti

12 aprilie 2012

Jurnal de ţărancă #3 - Pâinea

Dacă ai chef şi timp, în fiecare dimineaţă te poţi amuza teribil. Aici, în sat, există două maşini care aduc pâine. Una care vine devreme, aduce pâine mai rea la gust dar OK dacă nu ai şi una care aduce pâine bună. Pâinea bună vine pe la 9 fără ceva, iar ăsta este motivul pentru care câte un reprezentant al fiecărei familii vine la magazin cât de repede poate ca să apuce câtă pâine trebuie. Eh, şi dacă ai întârziat sau ai avut vreo treabă de făcut, rămâi fără pâine.
Mai amuzant este că, atunci când se pun lăzile cu pâine pe masă, începe omoru'. Dacă ar filma cineva, aţi crede că este foamete sau ceva! Că suntem într-un fel de Somalia cu oameni albi. De necrezut. Eu sincer am rămas şocată. Şo-ca-tă.

09 aprilie 2012

Jurnal de ţărancă #2 - Ăla e un şoarece?!


Da. Era un şoricel care a intrat în cameră, s-a urcat pe aragaz şi se uita la mine. Stătea în două lăbuţe şi întindea năsucul să miroasă, ce să miroasă nu ştiu, dar ştiu că atunci când l-am văzut şi am ţipat a fugit foarte repede, cu o chiţăitură scurtă. Am ieşit şi am urlat de m-a auzit tot satul, dar bineînţeles că până a venit cineva el era deja dus. Nu ştiu de unde a venit, pe unde a intrat sau unde este. Dar îl vreau mort. Aşa micuţ şi chiţăitor cum este, că din cauza lui am devenit paranoică, dau din picioare încontinuu, că mi-e frică să nu vină la mine să mă muşte sau să-mi roadă firele de la laptop sau să-mi roadă ceva de la laptop... 
 Eu am sugerat să o aducem pe Miţa să ne scape de problemă, dar nu o mai găsim că i-am dat de dimineaţă ton şi peşte prăjit (habar n-am ce peşte, dar bun rău de tot) şi probabil îşi odihneşte burtica gravidă. Tocmai când avem nevoie de ea. Fuck. 
A, şi am un pat de nota 10! Nu vă spun cât a costat salteaua, să nu plângeţi, dar pot să vă spun că dacă staţi chiar şi numai 5 minute pe ea o să vă doriţi să nu vă mai ridicaţi. Deja mă bat cu ai mei pe pat,  se tot pun în el şi eu nu suport! :)) Îl vreau doar pentru mine. Am plecat, că iar se ia tata de mine că stau numai la laptop şi că nu ies pe afară. 
De-abia aştept să începem să facem casa noastră...

08 aprilie 2012

Jurnal de ţărancă #1

Sunt la ţară şi, slavă cerului, îmi merge netul! Ieri am încercat să culeg urzici. M-au pişcat o dată, aşa că am renunţat. Au cules alţii şi pentru mine. Apoi mama le-a gătit. Am mâncat multe, că-mi plac.
Acum mă duc să mulg vaca. Şi nu, nu sunt pedepsită sau ceva! Să vă servesc cu un pahar de lapte şi fursecuri?
L.E: OK, se pare că vaca nu mă place! M-a lăsat s-o mulg, dar nu mi-a dat lapte. Cred că are ceva cu mine...

06 aprilie 2012

În sfârşit!

E vacanţă! Dumnezeule, cât de bine poate fi! I mean... nici bine nu am intrat în vacanţă că deja am devenit super happy că s-a terminat cu şcoala, chiar dacă doar pentru 2 săptămâni.
 Şi ştiţi că nu mă dau eu în vânt după sărbători şi d-astea, dar mă bucur că avem vacanţă. :D Mai mult, sper să fie sărbătoare în fiecare zi, în afara de weekend-uri!



Afară plouă, iar eu ador ploaia. Tre' să încep să fac băgăjelul! Şi deşi nu aş fi visat vreodată la asta, în el o să-mi pun, pe lângă multe altele şi micuţul laptop roz şi modemul. Sper să am semnal să pot să intru pe net, că altfel...
Azi iubesc pe toată lumea! Pentru că-s fericită rău de tot! A, şi de-abia aştept iepuraşul!

05 aprilie 2012

Dacă vânzătoarea strâmbă din bot, strâmbă-i-l de tot!

Sau despre cum mă aprovizionez eu.
Mi-a spus şi mie cineva acum ceva timp că, dacă mergi la cumpărături sătul, n-o să mai fii la fel de tentat ca atunci când eşti înfometat să cumperi porcării. Am mers la cumpărături sătulă şi am constatat că am cumpărat doar ce aveam nevoie, după care am mers cu foamea-n gât şi ghici ce, am cumpărat atât de multe porcării că aveam să-mi pun şi-n cap. Porcării adică lucruri de care nu aveam neapărată nevoie sau lucruri de care-mi era poftă doar pe moment, în general dulciuri sau snacks-uri nesănătoase.

Am descoperit multe la mine în ultima vreme, cum ar fi că nu sunt deloc chibzuită când vine vorba de bani. La dracu', când intru în câte-un magazin vânzătoarele şoptesc între ele "EA e!" şi devin agitate. Sunt destul de nehotărâtă şi pun multe întrebări. Exact genul de cumpărător pe care NU l-ai vrea în magazinul tău. De-asta mie-mi place autoservirea, pentru că nu trebuie să spun cuiva ce am nevoie, am timp de gândire (dacă ne-am lua după asta, gândesc destul de greu) şi dacă mă răzgândesc pot să pun un produs la loc şi să iau altul în schimb.

În magazinele mici, de pe la blocuri, vânzătoarele te privesc de parcă ai vrea să furi sau ceva dacă te gândeşti mai mult de 2-3 minute şi strâmbă din bot pe sub mustăţile păstrate cu grijă sub năsucurile din care iese păr lung şi des, pentru că ele, limitate cum sunt, nu realizează că din banii tăi au o pâine pe masă şi că ele pentru a te servi sunt angajate, nu ca să facă mofturi sau să strâmbe din mufe. Iar mie cred, de fapt nu cred, sunt sigură că, într-o bună zi, o să-mi scape un mare pumn într-o mufă de vânzătoare. Eu merg pe principiul "dacă vânzătoarea strâmbă din bot, strâmbă-i-l de tot".