Fuck what i said, it don't mean shit now...

Ascultă asta, asta şi asta. În ce ordine vrei. 

Stau cu o cană mare de cafea fierbinte, tare şi foarte dulce în faţă. Iau câte o înghiţitură mică, o savurez şi mă gândesc...

De azi, sunt altă persoană. Azi, am strâns la piept, pentru ultima dată, lucrurile pe care le păstram de atâta timp şi la care ţineam enorm. Apoi le-am dat drumul în gunoi, fără regrete. "Am crescut", mi-am zis. "Nu mai am nevoie de ele, nu mai sunt copil." Şi chiar aşa este.

Controbăind prin lucrurile vechi, am găsit o poză cu el, copilul. Pe faţa lui, puteai vedea un zâmbet larg, pur şi nevinovat. Puteai citi fericire şi libertate, bunătate şi gingăşie. Nu a mai rămas nimic din el. S-a dus. Am lipit poza pe uşa dulapului şi i-am promis că nu o să uit care erau idealurile lui. I-am promis că o să lupt pentru el, pentru tot ce a însemnat, pentru visele lui. Pentru tot ce contează cu adevărat. Până nu o să mai am forţe. Şi, când n-o să mai am, o să ştiu că am făcut tot posibilul. Nu a greşit cu nimic, a fost un copil bun şi cuminte. Doar că era timpul ca unul dintre noi să rămână în urmă.

Gata cu toate tâmpeniile şi absurdităţile. Gata cu tot. Fără copilării. Fără prostii. Fără compromisuri. Fără promisiuni nerespectate. Fără zâmbete aruncate în toate părţile. Lumea nu are nevoie de zâmbetul meu de om tâmp. Fără prietenii superficiale. Fără superficialitate, în general. Fără minciuni. Fără scuze. Nu trăim din ele. Fără lacrimi. Nu merită. Fără bunătate, că sunt luată drept proastă. Fără slăbiciuni şi temeri. Muşc din ele, dacă e nevoie. Fără prea multă implicare, fără să pun suflet. Fără suferinţă în tăcere. Fără înghiţit în sec. Fără tăcere. Fără abţinere. Fără lucruri ascunse. Fără falsitate.

Cu lacrimi în ochi, deschid jurnalul. Aveam 12 ani. Câtă puritate, cât de puţină ipocrizie... Ce dorinţe nevinovate şi... cu câtă intensitate trăiam viaţa... Îl închid, nu mai are rost. N-o să pot da timpul înapoi şi n-o să pot repara greşelile făcute. Îmi reproşez deja prea multe şi nu este cazul. Îi dau drumul în coş.
Ascult muzică şi merg prin cameră în paşi de dans. Cine mă vede? Nimeni. Fac curăţenie generală. Nu a mai fost aşa de multă ordine de câteva luni bune. Mă uit la creaturi. Se joacă. Presupun că le este foarte bine. Ele nu trebuie să treacă prin atâtea greutăţi.

Vorbesc cu piticania la telefon. Este bolnăvioară şi parcă mi s-a făcut dor. Nu are rost să fiu rea cu ea, nu vreau să crească aşa cum am crescut eu. Poate va fi mai bună decât mine, m-ar bucura. Poate o să-i fac o vizită. Poate îmi transmite şi mie câte puţin din ce are ea mai bun: puritate, tinereţe, voioşie... viaţă.

Ce străină-mi pare pagina asta. Mă simt de parcă n-aş mai fi scris de luni bune. Am avut nevoie de o pauză, dar asta nu înseamnă că nu trec pe aici din 10 în 10 minute.

Apropo, mi-am făcut şi eu, după vreo 2 ani de absenţă, cont pe Conquiztador... Ce am găsit?
http://i.imgur.com/imGUP.jpg
http://i.imgur.com/7ZJeN.jpg
http://i.imgur.com/mXunz.jpg