Eu când vreau să plec, plec.

Astăzi vreau să plec şi te rog să nu încerci să mă opreşti pentru că încerci degeaba. Ştii că întotdeauna iese cum vreau eu şi că eu râd şi înainte, şi la urmă. Îţi las ţie jucăriile mele, nu le mai ating pentru că le-ai atins tu. Stai liniştită, poţi să păstrezi tot, nu mai am nevoie de nimic de la tine. Ştii, îmi spuneai că sunt javră şi că mă folosesc de oameni. Că sunt nenorocită şi că nu ai nevoie de o prietenă ca mine. Apoi tot tu veneai să-ţi ceri iertare, iar eu te făceam întotdeauna să cazi în genunchi, spăşită. Renunţă şi atât. Nu mă face să regret că te-am avut lângă mine atâţia ani. Ştii bine că nu-ţi doreşti să te trec în carneţel cu bulină neagră. Îţi spun asta pentru că tu ştii bine (dacă nu cel mai bine) cât de urât este atunci când mă răzbun.
Fii smerită ca întotdeauna şi nu o să ai de pierdut. Zic asta pentru că pe mine m-ai pierdut de mult. Te rog eu, nu-mi mai zâmbi, nu mă mai băga în seamă şi, în general, evită-mă. Nu am nevoie de tine. Şi ştii bine ce păţesc cei de care nu mai am nevoie. Alege calea cealaltă. Ţi-am scris şi aici pentru că ştiu că eşti cititoare fidelă. Şi sper să se schimbe chestia asta.
Hai să ne prefacem că nu ne cunoaştem.

Bu-bye.