06 mai 2012

Best Friends Forever

Astăzi mi-a stat mintea numai la un singur lucru: prietenia.

Am fost întotdeauna geloasă pe prieteniile alea enervant de perfecte dintre fetele perfecte, care nu se ceartă niciodată, care-şi împrumută una alteia hainele si gloss-ul şi par să fie cele mai fericite împreună şi de multe ori m-am întrebat de ce nu poate fi la fel şi între mine şi prietenele mele.

Pentru că, oricât de tare ne-am fi strofocat să ne facem timp una pentru alta, oricât ne-am fi străduit să ne înţelegem şi să evităm orice fel de discuţie contradictorie în care una ar fi trebuit să renunţe la argumentul ei de dragul prieteniei noastre, oricât ne-am fi dorit să ne înţelegem perfect şi chiar acceptându-ne una pe alta exact aşa cum suntem, cu toate defectele noastre, am trecut şi prin perioade mai grele, ne-am mai şi certat, am mai stat şi supărate... Deci nu am reuşit să avem o prietenie perfectă, aşa cum vedeam noi în filme sau la alte fete, oricât de tare am fi vrut.

Cu timpul am început să-mi pun din ce în ce mai des întrebarea „Ce facem greşit?”. După o perioadă bună de timp am primit şi răspunsul, ajungând să petrec timpul cu două astfel de fete pe care le cunoscusem întâmplător şi despre care dacă îţi puteai da seama de ceva, era că sunt best friends. Se îmbrăcau la fel, aveau telefoane la fel, făceau totul împreună şi erau inseparabile.

Atunci când erau împreună erau parcă într-un balon impenetrabil al prieteniei, care împrăştia în jur dragoste şi armonie şi steluţe roz. Când aveau ocazia să se vorbească pe la spate, însă, situaţia se schimba radical. Vorbeau urât una despre cealaltă, însetate de ură, de ţi se făcea mai mare scârba. Parcă îţi vedea să le reaminteşti că persoana despre care vorbeau este de fapt cea mai bună prietenă a lor, nu cel mai mare duşman.

Iar atunci mi s-a aprins beculeţul. Noi nu facem nimic greşit. Am realizat că eu şi prietenele mele chiar suntem prietene adevărate, deoarece prietenia adevărată nu constă în faptul că nu putem să avem opinii diferite sau că trebuie să ne îmbrăcăm la fel. Am realizat că noi nu suntem actriţe din filme şi că superficiale nu am arăta bine, pentru că n-am mai fi noi. Am mai realizat că nouă nu ne vine să spunem pe la spate nimic pentru că putem vorbi deschis despre ce ne place sau nu la cealaltă, fără ca vreuna să se supere pentru sinceritate. Şi am mai realizat că nu noi ar trebui să fim invidioase pe fetele care se prefac prea bine că sunt prietene, ci că alţii ar trebui să fie invidioşi pe prietenia noastră.

De asemenea am cunoscut şi persoane care m-au făcut să-mi pierd încrederea în mine şi în tot ce înseamnă oameni, care au reuşit să dea cu piciorul unei prietenii lungi de mulţi ani pentru alţi oameni de nimic, regretând mai târziu alegerile făcute. Iar aici nu vreau să detaliez, pentru că dacă aş spune nişte chestii aşa de ruşinoase şi personale despre cineva care oricum nu mai face parte din viaţa mea nu mi-aş face eu mie cinste.

Îmi place să cred că am prieteni buni şi adevăraţi, care pot vedea dincolo de portofelul meu de firmă şi care pot aprecia şi o simplă plimbare în parc, nu numai o invitaţie în oraş care se termină cu nota de plată achitată de mine.

Fără să încerc să mă laud în vreun fel, cred că sunt genul de prietenă pe care mi-ar plăcea s-o am. Dar nu asta contează, ci că în spatele oricărei chestii frumoase care mi se întâmplă se află un prieten bun. Poate ar trebui să încep să mai şi mulţumesc pentru asta.