28 aprilie 2012

Despre câinii comunitari


Eram într-o seară pe o străduţă lăturalnică. Mergeam cu paşi destul de repezi, însă nu în fugă. Cu muzica în căşti la maxim şi cu o gentuţă micuţă, sport, în mână, mă îndreptam puţin grăbită spre casă. Nici nu am observat când un câine m-a luat de picior! Am simţit ceva care mă trăgea înapoi, dar am zis că era din cauza oboselii... când m-am uitat înapoi, am văzut un câine de talie mare, cu bale la gură şi cu ochii cât cepele, care-mi arăta dantura. Am zis OK, ori îl omor eu pe el, ori el pe mine! Din fericire s-a mulţumit cu o geantă super grea în cap şi c-un şut în mufă. A plecat cu un schelălăit lung. M-am rezemat de un gard ca să-mi revin şi mai, mai că era să-mi primesc o ceapă gigantică în cap. De ce? Că am dat în câine. Cine a aruncat-o? O babă senilă, dar senilă rău de tot. Am zis că aia este ziua în care o să devin criminală. M-a tulburat rău de tot atitudinea acelei femei după ce de-abia scăpasem de pericol, aşa cum pasul unui pescar tulbură o baltă la fundul căreia abia s-a aşezat mâlul. Pentru o secundă m-am gândit că io-s nebună. Adică un câine era să-mi dea rabie, ce mare căcat?! Chiar trebuia să dau în el? Insensibila de mine! Vă daţi seama cum i-am vorbit bătrânei şi cât de tare, având în vedere că am scos la geam cam jumătate din locatarii acelui bloc de 4 etaje. Unii erau indignaţi de faptul că am lovit javra, alţii ziceau "Bine i-ai făcut!!! Trebuia să dai mai tare!". Nu m-am simţit penibil pentru că nu aveam de ce. Am făcut ce-ar fi făcut orice om normal la cap care ţine la viaţa lui. Le-am transmis, normal, câte-o binemeritată muie celor care îi luau apărarea creaturii turbate.

*

Mă îndreptam spre metrou, tot seara. Spre ghinionul meu, în drum spre el trebuia să merg pe o străduţă pe care-şi făceau veacul vreo 30 de câini. O nimica toată! Nu am făcut nimic, dar absolut nimic ieşit din comun, nu i-am strigat, nici nu m-am făcut spre ei, dar ceva, habar n-am ce, i-a făcut pe câţiva să mă latre. Ceea ce a dus la un întreg dezastru: zeci de câini care mă lătrau şi care se apropiau ameninţător de picioarele mele. Norocul meu că a venit cineva cu o maşină mare, un Jeep ceva, a claxonat prelung şi s-a îndreptat spre ei. De-abia atunci s-au risipit. M-aş fi bucurat să ia câţiva dintre ei pe capotă nenea ăla.

*

Era ora doişpe, cred. Ziua. Mă duceam să mă întâlnesc cu cineva ca să-i dau ceva. Am văzut un câine care se clătina ciudat şi mă privea tulburat. Am întins mâna spre el. "Ce e, ţiţi?" i-am zis. Atât mi-a trebuit. A început să latre, ceea ce i-a făcut pe alţi cinci câini să vină din curtea unei fabrici alergând exact spre mine. Eu nu eram speriată, din contră, îmi vedeam liniştită de drum. Numai că doi băieţi, crezând că o să mă muşte, s-au băgat ei şi au încercat să-i alunge. Acum turbaţii voiau să-i muşte pe ăia doi, eu nu ştiam ce să fac. M-am întors şi am zis doar "Marş!!!" şi m-am aplecat, dând impresia că iau ceva de jos. Au fugit. Băieţii au rămas perplecşi, probabil se întrebam de ce nu am făcut asta de prima dată. Eu abia m-am abţinut de la râs, m-am întors şi am plecat.

 *

Cu câinii ăştia nu am mai avut probleme. Primul mă priveşte speriat ori de câte ori trec pe lângă el şi nici nu mişcă, cei din a doua relatare nu prea mai ies din curtea acelui depozit iar pe câinii din curtea fabricii nu i-am mai văzut de mult, nu că aş vrea să-i văd. Nu e normal să se întâmple aşa ceva, nu e normal să nu poţi să mergi pe străzi de frica unor câini. Ce pula mea, fac ei legea? Tare mi-aş dori să am o puşcă de vânătoare şi să-i alerg cu gloanţe! Ca să nu mai spun de oamenii cu copii!


Problema câinilor maidanezi este veche. Ştim cu toţii cât de controversat este subiectul şi că în timp s-au căutat tot felul de soluţii, însă se pare că niciuna nu a funcţionat: străzile sunt încă pline de câini fără stăpân, mai mult sau mai puţin agresivi.

Probleme cu ei poate nu toţi au avut, dar eu mă număr printre cei mai puţin norocoşi. Mi-aş fi dorit să nu. Într-o ţară civilizată cu oameni civilizaţi, că noi aşa ne minţim că suntem, s-ar fi găsit imediat soluţii şi s-ar fi rezolvat problema înainte ca nişte oameni să plătească cu viaţa pentru asta.

 Cât timp să fii civilizat (deşi mulţi nu cunosc termenul şi nici ce presupune) înseamnă să îţi ţii câinele în lesă, dacă este periculos chiar cu botniţă, să strângi mizeria produsă de el şi nu să garantezi pentru el, ci să îţi asumi responsabilitatea pentru faptele lui, nu o să fim civilizaţi. Toţi câinii ăia cu cercel la ureche sunt câini cărora le-a fost dat încă o dată drumul pe stradă, iar printre ei se află şi cei despre care v-am zis eu. Au fost luaţi în evidenţă, însă nu au fost eutanasiaţi chiar dacă sunt extrem de agresivi cu oricine!

Îmi aduc aminte de vremurile când babele de la blocurile vecine aruncau cu tot felul de obiecte şi alimente în hingheri numai pentru că le luau de la bloc câinii din cauza cărora oamenii depuseseră sesizări (din cauza comportamentului agresiv), pe care ele îi vedeau blânzi şi foarte cuminţi. Da' de unde! Să treci cu role sau bicicletă pe lângă ei era sinucidere curată, te alergau până în stradă, unde te lăsau pentru că ştiau şi ei că te calcă maşina. Din cauza lui Blacky, câinele protejat cu cea mai mare ardoare de senile, câine agresiv şi turbat de-a binelea, de altfel, un copil a fost călcat de o maşină şi slavă cerului că mergea încet maşina deoarece voia chiar să oprească. Fiind atent la câine, pe care încerca să-l îndepărteze de lângă picior (el mergând pe bicicletă), a ieşit direct în faţa maşinii. Cine a plătit pentru asta? Şoferul, of course!

Votez pentru eutanasierea tuturor câinilor de pe străzi sau propun să-i vindem chinezilor, măcar ei îi folosesc la o supiţă, o ciorbiţă, o tocăniţă... Cei care au altă părere pot foarte bine să-i adune de pe străzi şi să-i îngrijească. Câteodată nu poţi avea încredere în propriul câine, cum poţi avea încredere într-o javră de pe stradă, care aşteaptă întâi să îi dai să mănânce ca mai apoi să te muşte? Cum poţi să susţii şi să bagi mâna în foc pentru aşa o mizerie? Numai ideea în sine este revoltătoare! Ştiu că există şi câini drăguţi şi blânzi, însă hai să fim serioşi şi să nu mai pozăm în creştini mai sfinţi decât sfântul Petru, că niciunul nu i-am lua în casă! Ce, să-i castreze şi după să le dea drumul pe străzi? Nu zău!!! Adică stai, asta chiar ar fi o soluţie! Nu am avea mai mulţi câini pe străzi pentru că nu s-ar mai înmulţi. Şi? Şi-atât, că ei tot pe străzi ar sta şi, mai mult, ar avea libertatea de-a muşca, din nou!

Pot pune pariu că mulţi v-aţi făcut o părere groaznică despre mine, însă e doar pentru că nu puteţi accepta adevărul. Noi n-avem ASPCA şi nici mentalitatea americanilor vis a vis de animale. Nu înţeleg de ce am imita un comportament care nu ne reprezintă, care nu ne este caracteristic şi pe care nu ni-l permitem. Ăia nu-i aruncă pe străzi după ce-i castrează, ci îi ţin în adăposturi, îi îngrijesc extraordinar de bine, le urmăresc evoluţia şi hotărăsc dacă e OK să-i dea spre adopţie sau nu. Şi de-abia când sunt siguri că nu reprezintă un pericol pentru viitorii stăpâni îi dau spre adopţie! Câinii agresivi sunt, într-adevăr, cu părere de rău, eutanasiaţi. Şi să mai ţinem cont de un lucru: oamenii pe care îi vedem lucrând în centrele alea sunt voluntari, adică nu primesc niciun bănuţ pentru munca pe care o depun. Propuneţi-i unui român asta, dar aveţi grijă să nu primiţi o flegmă între ochi. Românul nu munceşte nici pentru un salariu, oricât de mic, dar să fie voluntar?! Păi din câţi suntem, că habar n-am şi nici nu-mi pasă, numai o parte foooarte mică ar face şi pentru societate ceva bun, un exemplu perfect fiind proiectul "Let's do it, Romania!", pentru care s-au înscris destul de puţine persoane. Haha, doar nu vă aşteptaţi la vreun miracol! Normal, doar presupune să faci ceva, nu să stai pe scaunul tău confortabil, odihnindu-ţi bucile. Nu presupune să scrii la tastatură, presupune să te scoli de pe scaun şi să faci ceva în viaţa reală, care chiar să conteze... Doamne, feri!
Sursă imagine: http://www.stiri.fannox.ro/top-news/peste-1400-de-persoane-muscate-de-maidanezi-in-bucuresti-doar-in-primele-doua-luni-ale-lui-2011/

26 aprilie 2012

Dezvirginare la Noră pentru Mama

Probabil mulţi credeţi că titlul este pus la mişto. Ei bine, nu este.
Nu sunt un fan al emisiunilor de genul, nu urmăresc dar am dat pur şi simplu peste videoclip pe un alt blog şi am zis să-l pun şi aici, poate nu toţi îl ştiaţi.
Eu n-am nimic de comentat. Comentaţi voi dacă vreţi.



23 aprilie 2012

Atenţie, blondă la volan!

Dacă m-ar fi întrebat cineva acum câţiva ani cum mă văd mai târziu, clar nu m-aş fi gândit că voi face o obsesie din a lua carnetul şi a-mi cumpăra maşinuţă.

Iniţial m-am gândit la o maşină mare, recent am luat în considerare şi ideea unei maşini mai mici. În orice caz, sunt foarte nehotărâtă, ba vreau ceva mare şi impunător, ba vreau ceva mic şi drăguţ şi nu cred că o să mă hotărăsc curând, dar voi fi nevoită s-o fac într-un final. Depinde de mulţi factori, iar acum am capul pliiiiin cu multe alte lucruri.

Văzând atâţia imbecili cu carnet, am crezut că-i floare la ureche să-l iei. Traseul să zicem că-i uşor dacă practici destul (lol, cum a sunat!), dar sala mă sperie pe mine în mod deosebit, pentru că mătuşa mea zice că sunt întrebări grele la examen, nu cum găsesc în chestionarele de pe net. Ea a avut ghinion şi i-au picat o groază de întrebări din mecanică, ceea ce pe mine m-ar omorî. :D

Nu mă văd o şoferiţă aşa de rea, ba din contră, sunt sigură că m-aş descurca excepţional. Cu ceilalţi şoferi nu ştiu cum m-aş înţelege, dat fiind că mă ştiu şi destul de impulsivă, dar eu cred că aproape orice este posibil. Şi cred că este destul de posibil să nu scot pistolul şi să trag ca apucata printr-o intersecţie din cauza vreunei proaste sau vreunui prost. Pentru că poate mulţi dintre voi nu ştiţi, dar eu vreau şi pistol, clar... Pentru autoapărare, bineînţeles!

Nu prea am idei de maşini, dar poate veniţi voi cu ele. Dau o bere şi vă şi plimb! :D Ceva care să nu consume mult şi să fie destul de rapidă încât să pot să fug până şi de mine. Na de-aicişa şi o melodie care mi-a încântat urechile în ultimele 2 ore. De la Kinder Bueno o ştiu! :))





Să iubim şi porcii şi vacile!

Eu iubesc animalele. Sunt sigură de chestia asta dacă vreţi să mă întrebaţi. Le iubesc atâta timp cât nu îmi fac rău şi nu-mi strică lucrurile.
De-a lungul vieţii mele am iubit mai multe animale decât oameni. Poate părea ciudat, dar chiar aşa este. Oameni iubesc mai rar, că ei dezamăgesc şi doare. Animalele, în schimb, iubesc necondiţionat. Cred că sunt singurele fiinţe capabile să iubească sincer.

Eu nu cred, ci sunt sigură că şi animalele au sentimente. N-aţi văzut niciodată ură în ochii unui câine, n-aţi simţit niciodată iubire din partea unuia, n-aţi auzit niciodată scâncetul lui de durere atunci când l-aţi călcat pe coadă sau lăbuţă din greşeală? Ba cum nu?
Totuşi cred că animalele au două drepturi: dreptul la o viaţă decentă sau, în caz contrar, dreptul la o moarte rapidă şi nedureroasă.

Mă uit la câinele meu care doarme liniştit în pat şi mă gândesc la el ca la un animal drăgălaş, pe care-l îmbrăţişez noaptea, cu care împart mâncarea şi d-astea. Dacă mă duc însă lângă o cocină şi văd un porc care mă studiază cu râtul lui dezgustător mă gândesc, bineînţeles, la cum ar arăta el într-o mâncare şi cam cât de moale i-ar fi şoriciul iar ideea de a dormi cu el în pat cu siguranţă nu îmi surâde, ci mi se pare absolut grotească.

Mă rog, pentru Paris Hilton ideea de a dormi cu un porc în pat nu este greţoasă, ea preferând să doarmă cu Piglette decât cu iubitul, dar pe nimeni nu mai lasă cu gura căscată ştirea asta pentru că din partea ei e de aşteptat. Şi înduioşător, mai ales când mă gândesc cum grohăie şi salivează ele în somn şi cum purcica îi lasă în fiecare dimineaţă surprize puturoase în pat. O invit să-l cunoască pe Ghiţă! Doar să nu se mire când o să i-l prezint într-o cratiţă.

Personal nu pot să nu fiu precaută când îmi scot câinele la plimbare şi văd chinezi în jur. Bănuiesc că ştiţi toţi că ei papă căţeluşi. Sunt circumspectă în privinţa lor, dacă îl văd cumva ca pe o delicatesă la rotisor? Adică nu am nimic cu faptul că îi gătesc, dar spun clar nu când este vorba de al meu!

Şi aşa puteţi observa cum favorizăm şi iubim sau nu animalele după criterii strict personale. Noi avem căţei şi porcuşori de Guineea pe post de animale de companie, ni se par minunate, pufoase şi drăgălaşe, alţii le privesc cu poftă.

Şi, deşi nu este deloc corect din partea noastră, comentăm gusturile celorlalţi de parcă noi n-am fi băgat în viaţa noastră carne de cine ştie ce fel în gură! E impresionant cum facem pe înduioşaţii şi ne căcăm pe noi cu stropi când vine vorba despre specii pe care le acceptăm noi ca fiind "dlăguţe", dar cum parcă nu ne dăm seama că animale sunt şi găinile şi porcii şi caii şi vacile şi ce mai vreţi voi!

Încă o dată vă rog, hai să nu mai fim ipocriţi şi să-i arătăm cu degetul pe cei care consumă şi altceva, în timp ce râgâim puturos după o friptură de văcuţă. La indieni vaca este sacră!

21 aprilie 2012

Lumea noastră eşti TU!


M-au tâmpit de tot ăştia de la Cosmote cu SMS-urile lor. După cum ştiţi nu folosesc aşa des telefonul, poate doar când mai vorbesc cu prietenii, şi sunt obişnuită să NU găsesc mesaje pe telefon decât când sunt trimise de persoane reale, care au ceva important de zis şi nu spam-uri de căcat de la o firmă de căcat! Dacă lumea lor sunt eu, ar trebui să aibă grijă, că lumea lor o să se zguduie puţin, urmează un cutremur!

Singurul motiv pentru care am cartelă şi abonament la modem de la ei este acoperirea, care este destul de bună, la ţară la mine numai Cosmote-ul având semnal, deci nu vă imaginaţi că mi-au lăsat vreo impresie super sau ceva. Am păţit numai nepăţite cu angajaţii lor de la Germanos, mi-au făcut atât de mulţi nervi că am zis că o să cedez. Asta era acum vreo... 3 luni sau ceva de genul.

Când mi-am dat seama că am laptop dar nu şi net şi că am toate şansele să rămân iar ruptă de lume în sătucul ăla, m-am dus fuguţa la Vodafone, Orange şi Cosmote să întreb care are acoperire şi să mă interesez de un abonament convenabil.

Muista de la Vodafone mi-a răspuns în scârbă (probabil imaginându-şi că dacă întreb de net pentru la ţară sunt o ţărancă cu dâre de căcat pe chiloţi) că nu am semnal în sate d-astea uitate de lume iar asta m-a făcut să mă îndrept spre Orange, unde o tipă la fel de prostuţă şi puţin tâmpă, dar cu mai mult bun simţ, mi-a zis de nişte preţuri exagerate, iar când am vorbit despre acoperire mi-am dat seama că nu merită să-mi fac abonament la ei pentru că l-aş lua degeaba, net găsesc şi la McDonald's, eu vreau la ţară!

 În fine, m-am dus la Germanos, unde o tipă cu maxilar ciudat mi-a prezentat ofertele "de la Cosmote". Cosmote în pula mea, mi-a zis de Zapp, nu Cosmote, şi m-am trezit ca proasta cu un abonament la Cosmote nu de 5 giga trafic, cum voiam iniţial, ci cu 2 giga! Am zis OK, nu e momentul să iei pe cineva la bătaie, mi-am băgat pula şi l-am luat aşa cum era, mai ales că eram disperată că de 3 zile nu aveam net. Cu promisiunea că dacă nu sunt mulţumită de el pot să fac un alt tip de abonament, bineînţeles. L-am anunţat pe tip că vreau să îmi cumpăr modem-ul, să fie al meu, nou. Mai târziu aveam să aflu că am dat 39 lei degeaba, pentru că nu am primit nici chitanţă la el şi cre'că puteam să-l iau gratis pentru un an, cât am eu abonament la ei.

După mult timp de aşteptat şi multă bătaie de cap, ajunsă acasă obosită şi flămândă, constat cu stupoare că modem-ul meu nou este, de fapt, un modem vechi, de o culoare dubioasă, care se voia a fi albă dar care era de un maro foarte căcăniu, cu cel puţin un proprietar în spate. Mergea al dracu', dar arăta ca după război.

OK, mă duc înapoi, îi bat ăluia obrazul, îmi dă altul şi se scuză pentru greşeală care cică n-a fost intenţionată, ajung acasă, ieiii, credeam că pot să stau în sfârşit pe net! Liniştită pe dracu'! Ăsta era nou, dar nu mergea! Nu-i nimic, şi-aşa creierii mei erau făcuţi terci, mi-era foame, mi-era sete, mi-era rău şi somn, m-am dus în pula mea să-mi iau un alt modem şi dacă nu era nou şi bun, clar încheiam contractul la fel de repede pe cât îl semnasem!

Mi-au dat unul nou, l-am testat acolo că m-am cărat şi cu laptop-ul după mine, mergea de minune. Păcat că numai în oraş merge aşa, când sunt la ţară merge parcă cu limitare de viteză de până la 1 kbps! Stau zece ani să mi se încarce o pagină şi dacă vreau să ascult o melodie pe YouTube tre' să mă gândesc cu o zi înainte, ca să aibă timp să se încarce!

De-abia aştept să treacă anul, să termin contractul cu ei şi să-mi bag pula în tot ce înseamnă Cosmote, pentru că este o firmă de căcat, cu angajaţi de căcat, cu servicii de căcat şi cu tarife super mari pentru serviciile de căcat pe care le oferă, cel puţin la internet.

Aşadar, nu vă recomand internet 3G de la ei, mai bine vă lipsiţi de el decât să-l aveţi. Şi dacă ştie cineva cum să fac să nu mai primesc mesaje, îl rog frumos rău de tot, cu flexul la gât şi cireaşă pe căcat şi ciocolată pe lângă să-mi spună şi mie pentru că deja turbez şi voi nu mă vreţi turbată, voi mă vreţi drăguţă şi roz!

Zâmbiiiiiţi!

Încă de când eram ştirbă şi am făcut cunoştinţă cu primul meu dinţişor care nu era de lapte, am ştiut că o să am o relaţie specială cu ei, cu toţi dinţişorii mei. Au crescut frumos, drept, şi chiar dacă eu am impresia că unul este puţin strâmb, toţi ceilalţi m-au contrazis, chiar şi dentistul. Iar când toţi îţi spun că eşti beat, te mai duci şi la culcare.

La dentist vizitele mele au fost rare. Nu am avut probleme cu ei aşa, grave, nu am avut carii sau chestii care să mă doară, iar din ce am înţeles nici acum nu am avut nici acum cine ştie ce problemă, dar am vrut eu să fac chestia asta şi punct.

De medic nu mi-e frică şi nu mi-a fost niciodată iar când am mers la stomatologie nu a fost ca o pedeapsă pentru că, din fericire, nu am dat peste vreun animal însetat de sânge care să vrea să-mi scoată toţi dinţii intenţionat, cu flexul. Am dat chiar peste oameni fooooarte OK, peste profesionişti care ştiu să lucreze cu copiii şi fac din vizita la dentist o adevărată joacă.

Am dat, bineînţeles, pentru că altfel nu se putea, pe la vârsta de 7-8 ani, peste o tâmpită care, pentru că nu avea ce să-mi facă la controlul ăla stupid, m-a învăţat să mă spăl pe dinţi. LOL! Când îmi aduc acum aminte, mă pufneşte râsul instant. Ghici de ce. M-a forţat să cumpăr nu ştiu ce periuţă specială pentru copii plus o pastă de care aveam acasă, cu gust de căpşune, iar pentru asta le-a cerut alor mei o căruţă de bani.

Bine că nu mi-a şi umblat în gură, că dacă la capitolul copii era proastă, când venea vorba despre lucruri serioase şi foarte complicate, gen o plombă, se căca pe ea. I-a pus lu' mama, slavă cerului că nu am avut eu nimic de plombat, că vă scriam acum cu mai puţini dinţi în gură.

I-a făcut tata destul scandal, pentru că, dacă mă gândesc acum, îmi dau şi eu seama că este jignitor să-ţi spună cineva cum să te speli pe dinţi, iar asta sunt sigură că am învăţat şi eu încă de când eram chiar foarte mititică, iar dacă nu avea ce să-mi facă putea să mă trimită la plimbare sau să mă pună să colorez.

Faţă de alţi copii, am fost mereu un copil model. Mă duceam entuziasmată la dentist, mă aşezam singură pe scaun şi de-abia aşteptam să mă ridice, să se uite în gura mea şi să folosească toate chestiile alea interesante care pe mine nu mă înspăimântau, mă fascinau!

Nu m-a învăţat nimeni să nu-mi fie frică, mama chiar mă privea cu teamă la prima mea vizită pentru că atunci când m-a tuns o pizdă proastă am sărit în capul ei şi-am bătut-o cu pumnii în muie şi aveam vreo 4 ani. Nu e vina mea, jur! N-a ştiut să mă ia cu frumosul, asta este, în viaţă mai ai parte şi de nebuni ca mine. Gândiţi-vă ce aş putea să-i fac unui dentist dacă mă supără cu toate instrumentele alea ale lui. În cur.

Văzându-mă azi, din nou, după atâta timp, pe un fotoliu dentar, cred că aşa li se zice, în faţa unui medic stomatolog cu mască pe faţă şi mănuşi, am ştiut că nu m-am schimbat deloc. Sunt la fel de amuzată de faptul că dinţii mei sunt răsfăţaţi şi de altcineva şi când nici nu este dureros iar vizita nu este făcută de urgenţă şi din nevoie, ci doar aşa, de treflă... este perfect.
So... zâmbiiiiiţi! :D

15 aprilie 2012

Ştiu, Paştele nu are nicio legătură cu iepuraşii, dar În orice caz, nu le am eu cu urările, dar vă doresc aproape tuturor numai de bine, adică să vi se îndeplinească toate dorinţele, să fiţi fericiţi, să faceţi alegeri bune, să mai lăsaţi din orgoliile prosteşti

12 aprilie 2012

Jurnal de ţărancă #3 - Pâinea

Dacă ai chef şi timp, în fiecare dimineaţă te poţi amuza teribil. Aici, în sat, există două maşini care aduc pâine. Una care vine devreme, aduce pâine mai rea la gust dar OK dacă nu ai şi una care aduce pâine bună. Pâinea bună vine pe la 9 fără ceva, iar ăsta este motivul pentru care câte un reprezentant al fiecărei familii vine la magazin cât de repede poate ca să apuce câtă pâine trebuie. Eh, şi dacă ai întârziat sau ai avut vreo treabă de făcut, rămâi fără pâine.
Mai amuzant este că, atunci când se pun lăzile cu pâine pe masă, începe omoru'. Dacă ar filma cineva, aţi crede că este foamete sau ceva! Că suntem într-un fel de Somalia cu oameni albi. De necrezut. Eu sincer am rămas şocată. Şo-ca-tă.

09 aprilie 2012

Jurnal de ţărancă #2 - Ăla e un şoarece?!


Da. Era un şoricel care a intrat în cameră, s-a urcat pe aragaz şi se uita la mine. Stătea în două lăbuţe şi întindea năsucul să miroasă, ce să miroasă nu ştiu, dar ştiu că atunci când l-am văzut şi am ţipat a fugit foarte repede, cu o chiţăitură scurtă. Am ieşit şi am urlat de m-a auzit tot satul, dar bineînţeles că până a venit cineva el era deja dus. Nu ştiu de unde a venit, pe unde a intrat sau unde este. Dar îl vreau mort. Aşa micuţ şi chiţăitor cum este, că din cauza lui am devenit paranoică, dau din picioare încontinuu, că mi-e frică să nu vină la mine să mă muşte sau să-mi roadă firele de la laptop sau să-mi roadă ceva de la laptop... 
 Eu am sugerat să o aducem pe Miţa să ne scape de problemă, dar nu o mai găsim că i-am dat de dimineaţă ton şi peşte prăjit (habar n-am ce peşte, dar bun rău de tot) şi probabil îşi odihneşte burtica gravidă. Tocmai când avem nevoie de ea. Fuck. 
A, şi am un pat de nota 10! Nu vă spun cât a costat salteaua, să nu plângeţi, dar pot să vă spun că dacă staţi chiar şi numai 5 minute pe ea o să vă doriţi să nu vă mai ridicaţi. Deja mă bat cu ai mei pe pat,  se tot pun în el şi eu nu suport! :)) Îl vreau doar pentru mine. Am plecat, că iar se ia tata de mine că stau numai la laptop şi că nu ies pe afară. 
De-abia aştept să începem să facem casa noastră...

08 aprilie 2012

Jurnal de ţărancă #1

Sunt la ţară şi, slavă cerului, îmi merge netul! Ieri am încercat să culeg urzici. M-au pişcat o dată, aşa că am renunţat. Au cules alţii şi pentru mine. Apoi mama le-a gătit. Am mâncat multe, că-mi plac.
Acum mă duc să mulg vaca. Şi nu, nu sunt pedepsită sau ceva! Să vă servesc cu un pahar de lapte şi fursecuri?
L.E: OK, se pare că vaca nu mă place! M-a lăsat s-o mulg, dar nu mi-a dat lapte. Cred că are ceva cu mine...

06 aprilie 2012

În sfârşit!

E vacanţă! Dumnezeule, cât de bine poate fi! I mean... nici bine nu am intrat în vacanţă că deja am devenit super happy că s-a terminat cu şcoala, chiar dacă doar pentru 2 săptămâni.
 Şi ştiţi că nu mă dau eu în vânt după sărbători şi d-astea, dar mă bucur că avem vacanţă. :D Mai mult, sper să fie sărbătoare în fiecare zi, în afara de weekend-uri!



Afară plouă, iar eu ador ploaia. Tre' să încep să fac băgăjelul! Şi deşi nu aş fi visat vreodată la asta, în el o să-mi pun, pe lângă multe altele şi micuţul laptop roz şi modemul. Sper să am semnal să pot să intru pe net, că altfel...
Azi iubesc pe toată lumea! Pentru că-s fericită rău de tot! A, şi de-abia aştept iepuraşul!

05 aprilie 2012

Dacă vânzătoarea strâmbă din bot, strâmbă-i-l de tot!

Sau despre cum mă aprovizionez eu.
Mi-a spus şi mie cineva acum ceva timp că, dacă mergi la cumpărături sătul, n-o să mai fii la fel de tentat ca atunci când eşti înfometat să cumperi porcării. Am mers la cumpărături sătulă şi am constatat că am cumpărat doar ce aveam nevoie, după care am mers cu foamea-n gât şi ghici ce, am cumpărat atât de multe porcării că aveam să-mi pun şi-n cap. Porcării adică lucruri de care nu aveam neapărată nevoie sau lucruri de care-mi era poftă doar pe moment, în general dulciuri sau snacks-uri nesănătoase.

Am descoperit multe la mine în ultima vreme, cum ar fi că nu sunt deloc chibzuită când vine vorba de bani. La dracu', când intru în câte-un magazin vânzătoarele şoptesc între ele "EA e!" şi devin agitate. Sunt destul de nehotărâtă şi pun multe întrebări. Exact genul de cumpărător pe care NU l-ai vrea în magazinul tău. De-asta mie-mi place autoservirea, pentru că nu trebuie să spun cuiva ce am nevoie, am timp de gândire (dacă ne-am lua după asta, gândesc destul de greu) şi dacă mă răzgândesc pot să pun un produs la loc şi să iau altul în schimb.

În magazinele mici, de pe la blocuri, vânzătoarele te privesc de parcă ai vrea să furi sau ceva dacă te gândeşti mai mult de 2-3 minute şi strâmbă din bot pe sub mustăţile păstrate cu grijă sub năsucurile din care iese păr lung şi des, pentru că ele, limitate cum sunt, nu realizează că din banii tăi au o pâine pe masă şi că ele pentru a te servi sunt angajate, nu ca să facă mofturi sau să strâmbe din mufe. Iar mie cred, de fapt nu cred, sunt sigură că, într-o bună zi, o să-mi scape un mare pumn într-o mufă de vânzătoare. Eu merg pe principiul "dacă vânzătoarea strâmbă din bot, strâmbă-i-l de tot".

Nu ştiu să spun "Nu"!

Pfoa, observ că idei de postări îmi vin exact atunci când nu am timp! Am vreo zece postări neterminate şi încă vreo câteva idei şi am şi timp, dar nu când trebuie...
Deci lucrurile stau aşa: mi-e foarte greu să refuz, mai ales când vine vorba de un prieten sau de cineva care-mi place. Poate din ruşine sau din teama de a nu dezamăgi, habar n-am. Dar când cineva îmi cere să-i fac un favor sau ceva, îmi este al dracu' de greu să spun "nu"! Câteodată dau răspunsuri ambigue, schimb subiectul, încerc să dau de înţeles măcar că nu vreau, dar un "nu" foarte hotărât nu spun decât foarte rar. Nu ştiu altora cum le este, dar bănuiesc că nu sunt singura.

03 aprilie 2012

Târfă proastă,


... mă piş pe prietenia ta!
Să nu mai îndrăzneşti să mă suni, să mă bagi în seamă sau să încerci să iei legătura cu mine prin cine ştie ce prieteni avem noi în comun, adică în general să mă cauţi, că te bat de te cac!
Mai ştii, nesimţito, de câte ori te-am împrumutat cu bani din care nu am văzut niciodată vreun leu înapoi? Mai ştii cum te sunam pe banii mei şi mi te plângeai ore în şir despre cât de grea e viaţa ta? Ştii de câte ori mi-am lăsat alţi prieteni baltă pentru o jegoasă cu căcat la cur ca tine? Ipocrită mucoasă, mai ştii când le spuneai lor curve? Ce înduioşător, acum sunt cele mai bune prietene ale tale, nu-i aşa? Da, probabil ele stau cu tine la WC când te caci, dar nu ştiu şi nici nu vor şti vreodată câte ştiu eu despre tine! 
Sclavo, remember când veneai la mine cu orgoliul terfelit şi cu demnitatea călcată în picioare iar eu aveam întotdeauna grijă să reconstruiesc castelul pe care tu ca o idioată îl făceai tot mai aproape de apă, deşi de fiecare dată îţi aminteam că valuri vor veni mereu? Ai terminat-o cu mine!
Mi-au spus mulţi că sunt o proastă că încă te mai bag în seamă după toate căcaturile pe care le-ai făcut pe la spatele meu, dar ştii ce? Eu nu am avut niciodată nimic de ascuns, iar dacă am avut fii liniştită că de urechile unei guri sparte ca tine m-am ferit mai rău ca de dracu'! Nu, nu ai reuşit performanţa să mă faci să nu mai am încredere în oameni, dar ai reuşit să mă faci să vreau să te văd înecată cu propria vomă! Prima dată mi-a fost scârbă de tine, apoi ai trezit cel mai puternic sentiment pe care l-am simţit vreodată, adică ura.
Dar e OK, simte-te bine cu noile tale prietene, minte-te că eşti o cu totul altă persoană. Noi două vom şti mereu adevărul, că eşti doar o zdreanţă idioată, pe care nimeni, niciodată, n-a dat nici măcar un ban. Iar eu, în locul tău, aş avea grijă cu cine vorbesc, noile tale prietene sunt nişte sifonare ieftine, mai ieftine şi decât tine, care pentru o ţigară ar spune cam tot ce le-ai spus plus detalii inventate. Sau poate nu ştii tu să spui de două ori aceeaşi poveste...
Pa.

02 aprilie 2012

Mă credeţi sau nu, eu sunt trează de la 2:30, când m-am sculat să beau apă şi mi-am dat seama că mi-e prea foame să adorm la loc, plus că habar n-am când am adormit... îmi amintesc că era zi, pentru că îmi bătea lumina în ochi şi mi-am pus perna pe cap. Şi de atunci nu mai ştiu absolut nimic! Acum am mâncat