M-am relaxat. Puţin.

Ce frumos... mai vreau!

Am prins vreme urâtă când am fost la ai mei. A fost destul de friguţ, a şi plouat, seara şi dimineaţa nu prea vedeai de ceaţă şi nici stele prea multe n-am văzut.
În schimb m-am relaxat cu scumpetea mea, care s-a făcut mareee şi frumoasă! Mi-au dat lacrimile când am luat-o în braţe, dar m-am făcut că am căscat. Doamne, ce pufoasă este!
Să v-o arăt? Să nu fiu zgârcită, zic.

De dimineaţă, la cafea. Torcea liniştită, mulţumită c-a primit de la mami mâncare şi pupici. Eu n-am mai văzut aşa ceva, pisica asta toarce numai dacă mă uit la ea.

Aici avea chef de joacă şi îmi pândea telefonul. A sărit de câteva ori pe el, a băgat şi colţii în cameră, dar mami nu se supără. Şi oricum nu a păţit nimic. 

După ce ne-am jucat şi am păpat, am băgat somn de voie. Mama şi tata erau ofticaţi că a ales să doarmă cu mine şi nu cu ei. :))
Vreau să merg mai des la ei! M-aş duce numai să văd pitica!

Problema este că a început să prindă tot felul de chestii. Prima oară a prins o vrăbiuţă şi s-a jucat cu ea până a omorât-o. A venit prea târziu ca s-o mai salvez. Apoi a continuat cu şoricei, d-ăia mici, de câmp. Incredibil de mici şi drăgălaşi. Am observat că arunca ceva în sus şi nu ştiam cu ce se joacă. Am văzut că era un şoricel mic, dar nu a vrut să îi dea drumul. Era mic şi ud. Nu îi mănâncă, dar îi omoară şi-i lasă pe unde apucă. Asta se întâmplă dac-o scapi din mână! :)) Şi, în sfârşit, ieri am descoperit cu ai mei că a prins o cârtiţă. Am rămas toţi super uimiţi, pentru că o cârtiţă e foarte greu de prins. A pândit-o ceva timp până să ajungă s-o prindă. Apoi a urcat-o în pod şi a lăsat-o acolo. V-aş fi arătat, dar e prea scârbos şi... bleah.

Dar eu o iubesc oricum. La fel şi ai mei. Nu mă aşteptam să o placă, mai ales că prima oară când au văzut-o au zis că e extraterestru, pentru că era slabă şi urâtă. :)) Tata se făcea că n-o vede, apoi începea să ţipe "asta îmii mai trebuia mie, pisică!!!" şi "n-ai altceva în caaap?". Un timp s-a tot strâmbat, că vedea că-i mestec mâncarea şi că nu mănânc carnea, ci i-o dau ei. Acum se bat pe ea, că amândoi vor să doarmă lângă ei, o alintă, o iubesc, îi cumpără mâncare din aia bună bună. Ce să mai, se poartă cu ea ca şi cu un copil, poate chiar mai frumos! Mă bucur mult că nu a ajuns la cine ştie cine, pentru că am investit mult timp şi bani în ea, dar mai ales iubire. E poate cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat, şi, dacă nu-i cel mai frumos, este unul dintre cele mai frumoase.