Sperietura vieţii mele

Cred că nu m-am mai speriat aşa niciodată. Ieri calculatorul făcea fiţe, se restarta. M-am gândit că este de la praf aşa că m-am înarmat c-o şurubelniţă şi cu o pensulă şi am început operaţiunea. Prostia mare a fost că am lăsat uşa de la cameră deschisă şi m-a văzut tata.

Cum este "priceput" la toate, a adus aspiratorul şi dracii au luat-o pe unitate. A desfăcut fiecare şurubel, fiecare părticică, a şters cum a ştiut el... după ce a terminat, a pus la loc plăcuţa laterală şi mi-a zis să-i dau drumul. I-am dat... probleme! Nu mai găsea nu-ştiu-ce drivere... am încercat de aseară şi până acum jumătate de oră să reinstalez Windows-ul (pe care, apropo, nu-l mai găsea - de fapt, dispăruseră şi partiţiile) până l-a luat tata înapoi la puricat şi i-a băgat la loc o chestie...

Nu ştiu dacă a făcut-o intenţionat sau nu... mă rog, ca de obicei a fost vina mea... Când am văzut că se deschide şi intră-n Windows mi-a apărut zâmbetul pe faţă, din nou, după nu-ştiu-câte ore de plâns.
Acum mi-am pus The Pierces - Three Wishes şi stau în faţa monitorului. Cât de minunat este să poţi din nou să tastezi... Bucuraţi-vă de pc-urile voastre cât mai puteţi.
P.S: S. face cel mai bun ceai evă!