Sunt o bufniţă. Aşa, şi?

Când m-am apucat să scriu drăcovenia asta, era aproape trei dimineaţa. Sau noaptea. Nu am ce face. Dacă mă pun în pat, o să am iar coşmaruri. Am pus vreo şase sute de melodii în playlist, aproape toate de pe la lume adunate. Melodii tâmpite, cu versuri tâmpite. Unele. Altele, geniale. De la oameni speciali, desigur. Am dat, din întâmplare, pe facebook. Nu ştiu cum am ajuns acolo.

Cert este că m-am enervat aşa de rău că mi-am şters toţi prietenii. Sinceră să fiu, mi-am făcut cont acolo numai pentru a putea face o pagină pentru blogu' ăsta plăcinţos.
Nu m-a interesat niciodată să cunosc persoane. Mai ales pe net, pe un site de socializare. Aş putea să intru pe matrimoniale sau ceva. Important este că nu vreau. Nu am chef, nu mi se pare normal. Chiar aşa am ajuns? Să nu mai putem face cunoştinţă cu o persoană, în realitate? "Aaaa, ţie ţi-am trimis cerere de prietenie pe hi5? Poate mă ciupeşti pe facebook! ;;)"

Când am intrat prima dată pe fb, adică acum mult timp, nu era aşa. Acum, este infectat de aceleaşi specimene care se află şi pe hi5. Băieţi superpotenţi şi fete superdotate. Cocalari şi piţipoance. Pornografie şi manele. Aş putea să vă dau zeci, sute de exemple. Nu ar fi de ajuns. Nu stau nici să vă spun cum ar trebui făcută o poză decentă. Asta ar trebui să ştie fiecare. Poate o să scriu ceva şi despre asta. Cum să nu fii piţi sau coca.


Bun. Poate că nu mă deranjează aşa de mult o cerere în FarmVille, da' când primeşti, cu o insistenţă nesimţită, 87 de solicitări de la 2-3 persoane cu care n-ai schimbat nici măcar două vorbe... nu-ţi vine să arunci cu monitoru' pe geam? Asta în măsura în care n-am intrat în contu' ăla decât de două ori şi atunci cu treabă. Tot legat de blog. Nimic mai simplu. Hai să-ţi explic. Vezi că nu te bag în seamă? Vezi că nu am chef de tine? Păi şi atunci de ce îmi trimiţi toate căcaturile alea? Chiar crezi că am timp? Nu, nu am. Am o viaţă. Pe care nu o trăiesc pe facebook. Ok?

Nu-mi pasă de tine şi de jocul tău idiot. M-am ţinut atât de mult timp să nu fac amărâtu' ăla de cont şi acum, că l-am făcut, vreau să scap de el. Nu o s-o fac, că-mi trebuie. M-am baricadat şi acolo. În sensul că nu se mai poate vedea nimic de pe profilu' ăla. E doar un cont abandonat şi, totuşi, funcţional.

La început şi blogul era aşa. L-am făcut cu vreo lună înainte să-l folosesc. Am vrut să fie camera în care să mă închid şi unde să nu mă găsească nimeni. Mă gândeam la el (şi încă mă mai gândesc) ca la un jurnal. Unul online, ce-i drept. Apoi au început să apară şi primii cititori. Primele comentarii. Primele persoane interesate. Primele widget-uri instalate. Primele nedumeriri. Primele comentarii răutăcioase. Primii frustraţi. Dar, cu timpul, am început să mă obişnuiesc cu toate astea. Îmi citesc şi alţii gândurile. So what? Măcar aici. În realitate este imposibil să-ţi dai seama ce gândesc. Nici măcar eu nu ştiu ce gândesc.
Acum este 14:05 şi am zis să termin de scris asta.

Din nou, vreau să merg undeva şi să fiu singură. Să mă bucur de linişte. Să mă plimb. Să nu întâlnesc oameni. Să fac poze. Să fiu doar eu cu mine. Şi natura. Vreau singurătate. Şi-mi dau seama că nici atât nu pot primi.
Vă las, mă duc să mă apuc de curăţenie. Adică o să fac jumătate din treabă şi o să revin. Cum fac de fiecare dată.
O zi frumoasă vă doresc.
P.S: E ziua liceului, de-aia îmi permit luxul să stau la ora asta în faţa monitorului. :D
Ascultă asta, asta şi asta.

Wake up!

Întotdeauna am zis că, pentru a reuşi, în viaţă trebuie să munceşti. Din această cauză, nu sunt de acord cu femeile şi bărbaţii de 20-30 de ani care stau şi cerşesc. Şi, cel mai oribil şi inuman lucru pe care-l pot face, îşi poartă, îşi cresc şi îşi "educa” odraslele prin tramvaie, metrouri şi intersecţii.
Copiii sunt, de fapt, un pretext de pe urma căruia să câştige bani. Că, de, romanul, dacă vede puradelul, imediat întinde mâna cu câţiva lei sau cu mărunţiş. În accepţia mea, totul se obţine prin muncă. Aşa cum au muncit şi părinţii mei, probabil şi ai tăi, şi ai altora.

De ce să dăm bani unora care trăiesc doar din cerşit şi întins mâna? Unora care probabil nu plătesc taxe şi impozite, care sunt analfabeţi dar care, totuşi, ar putea munci (oriunde, să spele WC-uri, să dea cu mătura, pe şantier; tot muncă se numeşte şi munca nu a înjosit niciodată pe nimeni). Tu eşti corect cu tine însuţi? Eu da.

Pentru că şi eu am strâns gunoaiele unor români şi primăriei Cernicăi şi România este curată (şi puţin mai civilizată) şi datorită mie. Ne plângem atât de lipsa de civilizaţie a unora, de lipsa bunului simţ, de corupţie. Până la urmă, ştim doar să ne văicărim. Nu prea facem nimic concret. Cerem, dar nu oferim nimic în schimb. Vrem, dar nu facem nimic în această privinţă. Asta este mentalitatea unora. Lasă, că fac alţii! Nu, nu fac. Fără a ne implica, nu se va întâmpla nimic bun. Nu obţinem nimic fără voinţă şi strădanie. Păcat, prea puţini înţeleg asta. România, trezeşte-te! Viaţa oricum nu e dreaptă şi trebuie să te obişnuieşti şi cu ideea!