Despre gaură

"I. Merg pe stradă. Pe trotuar e o gaură adâncă. Cad înăuntru. Sunt pierdută... Sunt neajutorată. Nu e vina mea. Durează o veşnicie să găsesc o cale de scăpare.
II. Merg pe aceeaşi stradă. Pe trotuar e o gaură mare. Mă prefac că n-o văd. Cad din nou înăuntru. Nu-mi vine să cred că mă găsesc în acelaşi loc. Dar, nu e vina mea. Şi tot îmi ia mult timp până ies afară.
III. Merg pe aceeaşi stradă. Pe trotuar e o gaură mare. Văd că e acolo. Şi totuşi, cad în ea. E un obicei. Ochii mei sunt deschişi. Este vina mea. Reuşesc să ies afară imediat.
IV. Merg pe aceeaşi stradă. Pe troutuar e o gaură mare. O ocolesc.
V. Merg pe o altă stradă."

Despre...

... ce comment-uri am primit. Cred că trebuie să lămurim câte ceva. Postez întâi comment-urile, să știm toți despre ce este vorba. Prima părere:

"Cum vi s-a parut ?" - JALNIC !!! Iar faza cu "Incerci cumva sa furi?", e cea mai tare. Ce plm sa furi ? :)))
Păi e minunat. Adică, nu că mi-ar păsa de părerea ta, dar văd că încerci din răsputeri să ieși în evidență și nu prea-ți iese, așa că mă gândesc că dacă te bag în seamă, poate mai scapi de frustrările zilnice și de migrenele pe care ți le provoacă cititul blogului meu. Băiete, nu te obligă nimeni să intri aici; o faci voluntar și benevol. Și, să-ți intre bine-n cap, cât timp nu îmi aduci niște critici constructive, părerile tale sunt nule pentru mine. Este/sunt primul/primele comment/uri pe care ți-l(e) aprob, așa că data viitoare, nu te mai sinchisi pentru că vor ajunge șterse și nu este bine să-ți pierzi minute prețioase din viață stând pe jalnicul meu blog. Pa!
P.S: Se poate fura și știu că mulți frustrați o fac. Măcar să nu fure cu voia mea. :)

Aplauze! Din picioare v as ruga! Dude!!! Esti dezamagita de viata, ai cea mai plictisitoare viata, cuprinsa de o ranchiuna perpetua. Lume meschina in jurul tau. So now the big question: Ai facut ceva s o schimbi? Sau e prea bine in zona de confort? E prea bine, nu i asa? :) Kids... Esti tu inca un copil. E normal sa nu i tolerezi inca. Love ( oftez ) its such a great feeling... Cand iubesti viata si intamplarile zilnice se schimba. Devin mai luminoase. Noi ne schimbam. Mi e dor sa iubesc... Babye my dear child :p


Dudă, nu-s dezamăgită de viață, sunt dezamăgită de persoanele din jurul meu. E o diferență. Ranchiună? Nu, scumpo/scumpule! Nu port ură nimănui; este o pierdere de timp. Da, unele persoane îmi repugnă, unele sunt insuportabile, dar nu le urăsc. Am învățat să iubesc tot ce mă-nconjoară... Nu am făcut nimic să-mi schimb viața. Îmi place la nebunie așa cum este: plictisitoare. Așa e, e prea bine și ador confortul. Ai ceva împotrivă? Hmmm, dragă anonimule, care te ascunzi tu după anonimat în tot internetul ăsta, cât e el de mare, mă cunoști cumva personal? Și chiar dacă, știi ceva despre viața mea? Am fost copil până pe la 6 ani jumătate. Apoi viața mea a luat o altă turnură. Nu te interesează, sau dacă da, ar fi bine să te interesezi întâi de tine. Tolerez copiii, atât timp cât nu-mi invadează teritoriul și nu-mi strică lucrurile. Țin, pur și simplu, prea mult la lucrurile mele pentru a lăsa copiii să le strice. Love? Care-i legătura dintre dragoste și blogul meu? Că pun dragoste în tot ce scriu? Poate. Vorbim despre dragoste, mai încolo. :) Până atunci, poate-mi mai schimb percepțiile despre viață; înainte de asta, nimeni nu-mi poate judeca deciziile. Oamenii se schimbă, nimic mai adevărat. Mai ales atunci când dau de bani. But... who cares? Este viața mea.
Și... mesaj pentru toți ceilalți:

Nu am făcut blogul pentru critici sau ridicări în slăvi, deși, ce-i drept, mă bucur când cineva-mi apreciază activitatea/postările. Dacă intrați aici, o faceți pentru că vreți și vă place ce vedeți. În caz contrar, X-ul din colțul de sus al paginii (dreapta) vă poate scoate de pe grețos și puteți, astfel, să vă trăiți viața liniștiți, fără griji. Nu-mi place și nici nu am timp să șterg astfel de commenturi care nu-mi aduc nici mie, nici vouă cinste, așa că, dacă nu vă exprimați opinia respectuos și nu aduceți argumente, o faceți degeaba. Get a life.

I'm bored

De când am terminat de citit cărţile HP, parcă totul a devenit mult mai plictisitor şi aici mă refer la drumurile înspre şi dinspre liceu, la serile anoste şi la dimineţile în care nu ai nimic de făcut pentru şcoală (nu că aş face eu prea multe teme).

Nu ştiu frate, poate sunt eu plictisită de orice lucru din jurul meu, poate am nevoie să mă arunc din avion pentru a mi se părea palpitant, dar sunt sigură de un lucru: am cea mai plictisitoare viaţă. Este, pur şi simplu... naşpa.

Aceeaşi mamă enervantă şi sâcâitoare care stă acasă toată ziua, acelaşi tată căruia câteodată nu apuc să îi dau nici măcar un "Bună!", aceiaşi prieteni dintotdeauna, acelaşi liceu, aceiaşi colegi, aceleaşi prietene, aceleaşi javre în jurul meu (pupincurişti!), aceiaşi profesori, aceleaşi note şi aceleaşi greşeli repetate la nesfârşit. Pe stradă vezi aceleaşi priviri obosite, aceleaşi persoane grăbite...

Nu înţeleg viaţa, nu am pretins niciodată că o înţeleg (, cu atât mai mult cu cât cel pe care-l consider "creatorul" meu a zis "Creşteţi şi vă înmulţiţi!" iar eu merg pe principiul "fără copii"), da' eu măcar încerc să progresez şi nu să stagnez!


Ah, acum mi-am adus aminte de filmuleţul pe care l-a făcut un coleg, Edi, cu... o banană în rolul principal! :)) Şi am nişte bash-uri de citit. Mă întorc în viaţa mea absolut plictisitoare.