Nu pun titlu pentru că n-am chef

Sunt aşa de nervoasă c-aş putea să tai în carne vie şi să nu simt nimic. Aş putea să muşc din mine şi să nu simt nimic. Aş putea să mă dau cu capul de pereţi şi să nu simt nimic.
Perioadă grea, nene! Am un copil de doi ani pe cap care-mi face numai probleme şi care parcă tot ce face, face pentru a mă enerva. Cu ai mei nici nu mai ştiu de câte ori m-am certat azi (numai azi). Cred că dacă mai ţip cum am făcut-o astă-seară ori rămân fără voce, ori mă dau ăştia afară din casă, ori amândouă. Vreau să fie o postare scurtă dar nu ştiu dac-o să-mi iasă.

Azi m-am dus să-mi încarc cartuşele... ca tot omu'. Ghinion. Ăla color nu mai merge şi ăla negru-i cam înfundat deci mâine mă duc să văd dacă pot rezolva, măcar cu el.
La liceu... ghinion. Shit.

Azi a fost o zi de căcat naaaaşpa. Şi tot azi, am realizat că toţi sunt şmecheri pe internet dar în viaţa reală sunt nişte căcaţi. Nu mai dezvolt subiectul pentru că nu se simte cine ar trebui şi prin urmare nu are rost.
Mă tot gândesc să-mi fac un program pe care să-l respect cu stricteţe dar nu ştiu dacă-mi iese pentru că de fiecare dată când fac unul nu reuşesc să-l respect nici măcar pe jumătate.
Mi-e somn, mi-e aşa de somn încât aş putea să adorm pe loc şi să nu-mi dau seama. Aş putea să cad de oboseală în drum spre pat deşi nu e nici măcar un metru distanţă până acolo. Mâine e o zi uşoară dar vineri n-o să mai fie.

În fine. Sper ca vouă să vă meargă mai bine.
Dacă nu mai trec pe aicişa mai mult de o săptămână, înseamnă că am murit sau că am făcut o criză de nervi sau că mi-a plesnit o venă, sau că m-a călcat maşina sau poate că doar m-am aruncat de la balcon împinsă de nervi şi nepăsare. Blah, blah, blah. Băga-mi-aş!

I'm bored

De când am terminat de citit cărţile HP, parcă totul a devenit mult mai plictisitor şi aici mă refer la drumurile înspre şi dinspre liceu, la serile anoste şi la dimineţile în care nu ai nimic de făcut pentru şcoală (nu că aş face eu prea multe teme).

Nu ştiu frate, poate sunt eu plictisită de orice lucru din jurul meu, poate am nevoie să mă arunc din avion pentru a mi se părea palpitant, dar sunt sigură de un lucru: am cea mai plictisitoare viaţă. Este, pur şi simplu... naşpa.

Aceeaşi mamă enervantă şi sâcâitoare care stă acasă toată ziua, acelaşi tată căruia câteodată nu apuc să îi dau nici măcar un "Bună!", aceiaşi prieteni dintotdeauna, acelaşi liceu, aceiaşi colegi, aceleaşi prietene, aceleaşi javre în jurul meu (pupincurişti!), aceiaşi profesori, aceleaşi note şi aceleaşi greşeli repetate la nesfârşit. Pe stradă vezi aceleaşi priviri obosite, aceleaşi persoane grăbite...

Nu înţeleg viaţa, nu am pretins niciodată că o înţeleg (, cu atât mai mult cu cât cel pe care-l consider "creatorul" meu a zis "Creşteţi şi vă înmulţiţi!" iar eu merg pe principiul "fără copii"), da' eu măcar încerc să progresez şi nu să stagnez!


Ah, acum mi-am adus aminte de filmuleţul pe care l-a făcut un coleg, Edi, cu... o banană în rolul principal! :)) Şi am nişte bash-uri de citit. Mă întorc în viaţa mea absolut plictisitoare.