Nu pun titlu pentru că n-am chef

Sunt aşa de nervoasă c-aş putea să tai în carne vie şi să nu simt nimic. Aş putea să muşc din mine şi să nu simt nimic. Aş putea să mă dau cu capul de pereţi şi să nu simt nimic.
Perioadă grea, nene! Am un copil de doi ani pe cap care-mi face numai probleme şi care parcă tot ce face, face pentru a mă enerva. Cu ai mei nici nu mai ştiu de câte ori m-am certat azi (numai azi). Cred că dacă mai ţip cum am făcut-o astă-seară ori rămân fără voce, ori mă dau ăştia afară din casă, ori amândouă. Vreau să fie o postare scurtă dar nu ştiu dac-o să-mi iasă.

Azi m-am dus să-mi încarc cartuşele... ca tot omu'. Ghinion. Ăla color nu mai merge şi ăla negru-i cam înfundat deci mâine mă duc să văd dacă pot rezolva, măcar cu el.
La liceu... ghinion. Shit.

Azi a fost o zi de căcat naaaaşpa. Şi tot azi, am realizat că toţi sunt şmecheri pe internet dar în viaţa reală sunt nişte căcaţi. Nu mai dezvolt subiectul pentru că nu se simte cine ar trebui şi prin urmare nu are rost.
Mă tot gândesc să-mi fac un program pe care să-l respect cu stricteţe dar nu ştiu dacă-mi iese pentru că de fiecare dată când fac unul nu reuşesc să-l respect nici măcar pe jumătate.
Mi-e somn, mi-e aşa de somn încât aş putea să adorm pe loc şi să nu-mi dau seama. Aş putea să cad de oboseală în drum spre pat deşi nu e nici măcar un metru distanţă până acolo. Mâine e o zi uşoară dar vineri n-o să mai fie.

În fine. Sper ca vouă să vă meargă mai bine.
Dacă nu mai trec pe aicişa mai mult de o săptămână, înseamnă că am murit sau că am făcut o criză de nervi sau că mi-a plesnit o venă, sau că m-a călcat maşina sau poate că doar m-am aruncat de la balcon împinsă de nervi şi nepăsare. Blah, blah, blah. Băga-mi-aş!

Ce am mai făcut

Nu am mai scris de mult. Am tot amânat, şi-am tot amânat...
Am terminat cu tezele şi, sper eu, şi cu testele pe anul acesta. Mi-e aşa lehamite de tot, de şcoală în special. Sunt răcită şi tuşesc din când în când. Îmi curge câteodată şi nasul. Mă doare tot corpul.

Am vrut să scriu şi nu ştiam cum să încep. Am văzut ceva minunat, ceva extraordinar...
Prima dovadă de civilizaţie. Mergeam încet spre liceu (deşi ar fi trebuit să mă grăbesc deoarece eram în întârziere) când văd, într-o grădină de bloc, un câine rottweiler care-şi făcea treburile şi stăpânul său, un domn îmbrăcat la costum, cu o cască bluetooth în ureche care strângea frumos răhăţeii în punguţe de unică folosinţă! Mi-a crescut inima! Jur! A fost aşa de minunat... mi-a făcut ziua mai frumoasă.

Am terminat de făcut şi bradul de Crăciun. A ieşit sublim... albastru şi argintiu. Menţionez că de câţiva ani buni am brad artificial, prietenos cu natura. Nu înţeleg care-i bucuria şi plăcerea în a avea un mic copăcel în casă, plus că se face o grămadă de mizerie cu frunzele care cad şi apoi... îl arunci în spatele blocului (există şi varianta "geam", devine din ce în ce mai populară, secretul este să-l arunci cu trunchiul în afară) şi cam asta e povestea.

Bradul artificial este strâns frumos, împachetat şi se poate refolosi an de an, asta pe lângă faptul că este mult mai frumos din punct de vedere estetic şi nici nu face mizerie (al meu nu face deloc); şi ca bonus, acesta vine în mai multe culori. Este important pentru natură şi mai ales pentru noi să nu mai tăiem an de an atâtea sute de mii de brazi... din ele, nu se cumpără prea mulţi iar restul este aruncat cine-ştie-unde sau ajung în sobă.
Azi este ziua în care ne dăm şi primim cadouri. O să fie minunat, atmosferă de sărbătoare, bucuria primirii unui lucru de la oricine. O să primesc de la Ruoxa şi sunt sigură că o să fie genial, aşa cum este şi ea...
Nu o să fiu acasă în we, câteva zile fără net, fără blog, fără messenger... Nu-i nimic, o să am mp4-ul şi o să fie bine. :D