22 noiembrie 2010

About childrens and responsabilities

Eram acum câteva seri afară cu Simona, una dintre cele mai bune (!) prietene şi "reflectam" asupra vieţii. Cum majoritatea persoanelor îşi face un ţel din a avea o casă, o familie şi apoi un copil, inevitabil, mi-a venit in minte gândul "Dacă o să am unul?!" (un copil). Având în vedere ca tata are nici mai mult, nici mai puţin de 12 fraţi (mă rog, trebuia să fie 13, da' a murit unu'), că fiecare are câte 5-6 copii şi că de fiecare dată când merg la ţară primesc câte-un copil în braţe ("Ţine-l şi tu puţin să fac treaba x, te rog" - clasic!), sunt indreptăţită să spun că sunt sătulă până peste cap de ei, zic eu. Da, copiii sunt frumoşi când sunt mici. Sunt, de asemenea, în acelaşi timp si zgomotoşi, şi răi, şi încăpăţânaţi şi, la un moment dat, devin insuportabili (cam pe la vârsta de 1,5 ani). Probabil mulţi se gândesc că sunt tâmpă sau că nu ştiu ce vorbesc, însă... nu e aşa.
E naşpa să ai copil. E naşpa pentru că nu prea mai ai timp pentru tine şi nevoile tale, pentru că de la o vârstă îţi cere din ce în ce mai mult, pentru că trebuie să faci nişte (mai multe) sacrificii pentru el şi pentru fericirea lui (nu sunt dispusă să fac asta), pentru că nu ai garanţia că al tău copil nu te va da afară din casă când vei fi bătrân şi neajutorat. Da, într-adevăr, este frumos să mergi prin parc şi să vezi un copil drăguţ care-ţi adresează un zâmbet gingaş, natural (câteodată nu te poţi abţine să nu i-l întorci) şi la fel de adevărat este că îl vezi drăguţ numai pentru faptul ca nu este al tău, pentru că este cu mă-sa şi cu tat-său de mână, pentru că nu trebuie să îl iei acasă, să plângă nopţile, pentru că nu este responsabilitatea ta. În locul unui copil, prefer un câine. Unul care să nu mă muşte atunci când o să fiu bătrână, care nu o să-mi ceară bani de buzunar, care nu o să-mi vină cu nepoţi la uşă la o vârstă fragedă (dacă-mi vine cu nişte puppies, voi fi cea mai fericită!), care nu o să poată ridica mâna la mine. Pentru că principala diferenţă dintre un om şi un câine este că dacă iei un câine flămând de pe stradă şi îi dai de mâncare, nu te va muşca. Omul însă... Să nu se înţeleagă greşit! Îmi plac copiii, dar nu-mi doresc unul! Face parte din principiile mele!

Şi... de ce să mint? Mă gândesc că nu pot fi un părinte prea bun. În măsura în care eu nu pot avea grijă de mine şi nu sunt responsabilă nici măcar pentru lucrurile mele presupun că nu pot avea grija altuia. Într-un copil investeşti nervi, timp, bani - lucruri de care eu nu dispun nici măcar la vârsta adolescenţei! So, nu vreau să mă trezesc în faţa faptului împlinit - şi sfătuiesc şi pe cei care simt asemeni mie să facă la fel -, nu vreau să mă trezesc un părinte iresponsabil (sunt destui), nu vreau ca al meu copil să treacă nici măcar printr-o răceală pentru că nu aş suporta (şi e naşpa, să o luăm prin absurd, dacă se împiedică şi-şi rupe capu'?!). Pe de altă parte, majoritatea copiilor este idioată. Chiar dacă există probabilitatea ca al meu să fie genial (ca mă-sa, de altfel), nu vreau să risc. Mai devreme sau mai târziu tot o să se tâmpească. Nu vreau să cresc şi să bag bani într-un idiot.

P.S: Pentru analfabeţi & agramaţi: nu vă obosiţi să-mi corectaţi greşelile din postări. Prefer să zac în prostia mea infinită!

P.S.2: Cineva, mi-a zis că poate voi întâlni pe cineva care mă va face să văd lumea prin alţi ochi, blah, blah, blah. Da, şi o să vină călare pe un cal alb şi... şi... aţi înţeles ideea. Nu!

4 comentarii:

  1. Aplauze! Din picioare v as ruga!
    Dude!!! Esti dezamagita de viata, ai cea mai plictisitoare viata, cuprinsa de o ranchiuna perpetua. Lume meschina in jurul tau.
    So now the big question: Ai facut ceva s o schimbi? Sau e prea bine in zona de confort? E prea bine, nu i asa? :)
    Kids... Esti tu inca un copil. E normal sa nu i tolerezi inca.
    Love ( oftez ) its such a great feeling... Cand iubesti viata si intamplarile zilnice se schimba. Devin mai luminoase. Noi ne schimbam. Mi e dor sa iubesc...
    Babye my dear child :p

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună Ziua ! ...
    Dimpotrivă, eu am remarcat o gândire foarte matură şi cât se poate de sinceră ! "Anonimul" probabil că a uitat (citind un text ceva mai mare decât îi poate permite creierul) că "sunteţi mulţi la părinţi" !
    Eu, într-o aşa Familie, m-aş simţi în "Sânul lui Avraam".
    Toate la Timpul lor ! Te sfătuiesc doar: să nu amâni prea mult ! Fetiţa mea, Ana Maria Ştefania "a venit la viaţă" când eu aveam deja o jumătate de secol ! Slavă lui Dumnezeu !
    Tot Dumnezeu ... mi-a "răsplătit" nesupunerea (trebuia să mă căsătoresc ... "la timpul meu" !), lăsându-mi fetiţa orfană de mamă, iar pe mine văduv. Dacă eram "mai tânăr" (măcar cu 20 de ani !) m-aş fi recăsătorit. Acum însă ... suport consecinţele.
    ~
    Cornelius, :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @DoarATAT, îmi pare rău să aud asta...

    RăspundețiȘtergere

Hi! Vreau să încep spunând că toate comentariile sunt moderate aici. Dacă ai chef să spui ceva ofensator la adresa mea, a mamei mele, a familiei mele sau a cititorilor/comentatorilor mei te rog să te abţii pentru că nu există nicio şansă să ţi se publice comentariul şi deci efortul tău este în zadar. Niciunul dintre cei amintiţi nu are ce căuta pe tastatura ta, lasă-i în pace, că sunt oameni marfă. Te rog să-ţi exprimi părerile prezentând întotdeauna argumente şi nu lăsa comentarii de genul "Cool!" sau "Mijto!" pentru că eu ştiu deja cât de cool şi mişto este tot ce scriu. So... lasă un comentariu!