25 ianuarie 2011

Sunt o bufniţă. Aşa, şi?

Când m-am apucat să scriu drăcovenia asta, era aproape trei dimineaţa. Sau noaptea. Nu am ce face. Dacă mă pun în pat, o să am iar coşmaruri. Am pus vreo şase sute de melodii în playlist, aproape toate de pe la lume adunate. Melodii tâmpite, cu versuri tâmpite. Unele. Altele, geniale. De la oameni speciali, desigur. Am dat, din întâmplare, pe facebook. Nu ştiu cum am ajuns acolo.

Cert este că m-am enervat aşa de rău că mi-am şters toţi prietenii. Sinceră să fiu, mi-am făcut cont acolo numai pentru a putea face o pagină pentru blogu' ăsta plăcinţos.
Nu m-a interesat niciodată să cunosc persoane. Mai ales pe net, pe un site de socializare. Aş putea să intru pe matrimoniale sau ceva. Important este că nu vreau. Nu am chef, nu mi se pare normal. Chiar aşa am ajuns? Să nu mai putem face cunoştinţă cu o persoană, în realitate? "Aaaa, ţie ţi-am trimis cerere de prietenie pe hi5? Poate mă ciupeşti pe facebook! ;;)"

Când am intrat prima dată pe fb, adică acum mult timp, nu era aşa. Acum, este infectat de aceleaşi specimene care se află şi pe hi5. Băieţi superpotenţi şi fete superdotate. Cocalari şi piţipoance. Pornografie şi manele. Aş putea să vă dau zeci, sute de exemple. Nu ar fi de ajuns. Nu stau nici să vă spun cum ar trebui făcută o poză decentă. Asta ar trebui să ştie fiecare. Poate o să scriu ceva şi despre asta. Cum să nu fii piţi sau coca.


Bun. Poate că nu mă deranjează aşa de mult o cerere în FarmVille, da' când primeşti, cu o insistenţă nesimţită, 87 de solicitări de la 2-3 persoane cu care n-ai schimbat nici măcar două vorbe... nu-ţi vine să arunci cu monitoru' pe geam? Asta în măsura în care n-am intrat în contu' ăla decât de două ori şi atunci cu treabă. Tot legat de blog. Nimic mai simplu. Hai să-ţi explic. Vezi că nu te bag în seamă? Vezi că nu am chef de tine? Păi şi atunci de ce îmi trimiţi toate căcaturile alea? Chiar crezi că am timp? Nu, nu am. Am o viaţă. Pe care nu o trăiesc pe facebook. Ok?

Nu-mi pasă de tine şi de jocul tău idiot. M-am ţinut atât de mult timp să nu fac amărâtu' ăla de cont şi acum, că l-am făcut, vreau să scap de el. Nu o s-o fac, că-mi trebuie. M-am baricadat şi acolo. În sensul că nu se mai poate vedea nimic de pe profilu' ăla. E doar un cont abandonat şi, totuşi, funcţional.

La început şi blogul era aşa. L-am făcut cu vreo lună înainte să-l folosesc. Am vrut să fie camera în care să mă închid şi unde să nu mă găsească nimeni. Mă gândeam la el (şi încă mă mai gândesc) ca la un jurnal. Unul online, ce-i drept. Apoi au început să apară şi primii cititori. Primele comentarii. Primele persoane interesate. Primele widget-uri instalate. Primele nedumeriri. Primele comentarii răutăcioase. Primii frustraţi. Dar, cu timpul, am început să mă obişnuiesc cu toate astea. Îmi citesc şi alţii gândurile. So what? Măcar aici. În realitate este imposibil să-ţi dai seama ce gândesc. Nici măcar eu nu ştiu ce gândesc.
Acum este 14:05 şi am zis să termin de scris asta.

Din nou, vreau să merg undeva şi să fiu singură. Să mă bucur de linişte. Să mă plimb. Să nu întâlnesc oameni. Să fac poze. Să fiu doar eu cu mine. Şi natura. Vreau singurătate. Şi-mi dau seama că nici atât nu pot primi.
Vă las, mă duc să mă apuc de curăţenie. Adică o să fac jumătate din treabă şi o să revin. Cum fac de fiecare dată.
O zi frumoasă vă doresc.
P.S: E ziua liceului, de-aia îmi permit luxul să stau la ora asta în faţa monitorului. :D
Ascultă asta, asta şi asta.


4 comentarii:

Hi! Vreau să încep spunând că toate comentariile sunt moderate aici. Dacă ai chef să spui ceva ofensator la adresa mea, a mamei mele, a familiei mele sau a cititorilor/comentatorilor mei te rog să te abţii pentru că nu există nicio şansă să ţi se publice comentariul şi deci efortul tău este în zadar. Niciunul dintre cei amintiţi nu are ce căuta pe tastatura ta, lasă-i în pace, că sunt oameni marfă. Te rog să-ţi exprimi părerile prezentând întotdeauna argumente şi nu lăsa comentarii de genul "Cool!" sau "Mijto!" pentru că eu ştiu deja cât de cool şi mişto este tot ce scriu. So... lasă un comentariu!